Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 224/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 224/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 224/2012
Ședința publică de la 14 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. M. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect completare dispozitiv .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și consilier juridic C. C. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură au fost depuse note și precizări de către reclamant, după care;
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 150 și următoarele cod procedură civilă, a constat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra acțiunii civile de față;
Reclamantul B. M. I. a solicitat admiterea cererii de completare a dispozitivului în sensul pronunțării asupra cererii de restituire a bunurilor menționate în inventarul depus .
Consilier juridic C. C. pentru pârât lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față ;
P. cererea adresată Tribunalului M. la data de 18.07.2012 reclamantul B. M. I. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale prin care arată că, în cuprinsul hotărârii nr.150/01iunie 2012 pronunțată de Tribunalul M. nu se face nici o referire la precizarea sa de acțiune, prin care a solicitat și plata despăgubirilor materiale reprezentând c/val. bunurilor confiscate, respectiv a inventarului agricol,1 cal,1 vacă (fila 26).
Verificând cererea formulată conform motivelor invocate instanța constată că aceasta este nefondată .
P. cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat „uzufructul bunurilor confiscate”, „chiria spațiilor de locuit”, „renta sau arenda din exploatarea roadelor pământului” .
Înscrisul de la fila 26, care se pretinde a fi o precizare de acțiune, nu poate fi reținut cu o astfel de valoare juridică, întrucât în mod evident reclamantul nu a solicitat sub nici o formă restituirea acestor bunuri .
De altfel acest înscris este menționat la sfârșitul cererii de chemare în judecată la pct. 18 cu valoare de înscris doveditor al susținerilor reclamantului .
P. încheierea de ședință din data de 20 iulie 2012 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul B. M I., cu motivarea că nu se poate reține existența unei omisiuni cu privire la susținerile părților așa cum pretinde reclamantul urmând ca în conformitate cu prevederile art. 2811, alin. 1 și 2 cod procedură civilă cererea de îndreptare a erorii materiale să fie respinsă .
Împotriva acestei încheieri reclamantul B. M. I. a formulat recurs solicitând modificarea încheierii, admiterea recursului,iar pe fond admiterea cererii de îndreptarea erorii materiale.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.2012/ 6 noiembrie 2012 a admis recursul formulat de reclamantul, a casat încheierea și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererii formulată în temeiul art. 281 ind. 2 c.pr.civ. cu motivarea că, prin cererea de chemare in judecata înregistrata la data de 23.04.2012, reclamantul B. M. I. a solicitat in contradictoriu cu S. R., prin MFP-DGFP M. obligarea paratei la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportare; obligarea la acordarea unor despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii uzufructului bunurilor confiscate, precum si la cheltuieli de judecata.
La data de 11.05.2012 acesta a depus o precizare de acțiune care la punctul 2. cuprinde următoarele precizări:
”Este adevarat ca despăgubirile materiale solicitate de subsemnatul nu sunt prevăzute, dar in documentele (înscrisurile) depuse in dosar (a se vedea fila 28) sunt prevăzute aceste bunuri reținute de organele comuniste, inventariate si in fila 18, al căror cuantumuri le solicit ca despăgubire materiala reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
A precizat totodată ca solicitarea inițiala de obligare a paratei la contravaloarea uzufructului a fost consecința lipsei de studii juridice.
Tribunalul M. prin sentința civila nr. 150/2012 a respins acțiunea formulata in cauza, argumentându-si motivele de fapt si de drept care au stat la baza soluționării cauzei cu privire la capetele de cerere introductiva de instanța.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea menționata la punctul 2. din „precizarea de acțiune”.
Ca urmare la data de 18.07.2012 reclamantul a formulat o cerere intitulata „cerere de îndreptare eroare materiala” prin care a solicitat instanței sa se pronunțe si cu privire la precizarea de acțiune din data de 11.05.2012.
Tribunalul M. prin încheierea recurată in prezenta cauza a respins cererea de îndreptare eroare pentru motivele mai sus descrise.
Precizarea de acțiune depusa de către reclamant la data de 11.05.2012 reprezintă o cerere de investire a instanței având ca obiect obligarea paratei la acordarea despăgubirilor materiale „reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
Asupra acestei cereri, care este clara si expresa, instanța de fond nu s-a pronunțat.
Cererea formulata la data de 18.07.2012 nu reprezintă in realitate o cerere de îndreptare eroare materiala in sensul art. 281 Codul de procedura civila ci, așa cum rezulta din chiar conținutul său, reprezintă o cerere de completare a hotărârii, in sensul art. 2812 Codul de procedura civila.
Potrivit art. 2812(1) Codul de procedura civila, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
In consecința, instanța de fond in mod neîntemeiat prin încheierea din data de 20.07.2012 a respins cererea de îndreptare eroare materiala pe motivul ca înscrisul de la fila 26 nu reprezintă o precizare, situație in care urmează sa fie admis recursul, casata încheierea si trimisa cauza spre rejudecarea cererii formulată în temeiul art.2812 Cod pr.civilă.
Cauza a fost trimisă la Tribunalul M. și înregistrată sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
P. cererea introductivă reclamantul a solicitat despăgubiri morale și echivalentul valorii uzufructului bunurilor confiscate solicitare pe care o dezvoltă menționând că dorește „chiria spațiilor de locuit”, „renta sau arenda din exploatarea roadelor pământului”.
La data de 11.05.2012 reclamantul depune o precizare de acțiune ( fila 48-49 dosar) .
Față de ambiguitatea acesteia și față de faptul că reclamantul susține că din lipsa studiilor juridice nu și-a putut preciza corect acțiunea, în ședința din 18.05.2012 instanța a identificat împreună cu reclamantul, inventarul la care face referire (fila 26) și i-a luat o declarație (fila 51) în care arată că dorește contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor menționate în inventarul de la fila 26, pe perioada cuprinsă între data deportării și până în anul 1962, arătând totodată că imobilele înscrise în acest inventar i-au fost restituite în anul 1962 cu excepția terenurilor care i-au fost restituite în anul 1995 .
Ori potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221, așa cum a fost interpretat de ICCJ în decizia nr. 2192/23.03.2012 și așa cum s-a menționat și în sentința civilă nr. 150/2012, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Această concluzie rezultă din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Înalta Curte a subliniat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul Legii nr. 221/2009, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Reclamantul a arătat însă, că bunurile care ar fi putut intra în sfera de reglementare a Legii nr. 221, respectiv cele imobile, i-au fost restituite în anul 1962 .
În acest context instanța apreciază că s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată a reclamantului așa cum aceasta a fost precizată și va respinge în consecință cererea de completare dispozitiv formulată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de completare dispozitiv formulată de reclamantul B. M. I., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ..7 ,jud.M.,în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE –cu sediul în bucurești, ., DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. C. L. I.
CS/LI/4 ex./08.01.2013
Confidențial cod.op.2626
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 482/2013. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1284/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
