Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3061/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3061/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 113/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR.113/A

Ședința publică de la 20 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. O.

Judecător C. Z.

Grefier T. I.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți B. I. C. și B. C., împotriva sentinței civile nr.3061/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată pârâtă fiind V. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta B. I. C., personal și asistată de avocat M. C. ce reprezintă și pe apelantul B. C., intimata V. M. și martorul F. I.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură din partea intimatei V. M., note de ședință la care a anexat în xerocopie procură – încheiere de autentificare nr. 1292/06.08.2013 BNP C. A. Ș., adresa nr. 2287/02.04.2012 emisă de Instituția Prefectului M., adresa nr. 2707/28.08.2010 emisă de Consiliul Local Dr. Tr. S. – S.P.A.G.D.P.P., contract de vânzare cumpărare nr.145/08.08.1997, adresa nr. 322/26.01.2011 emisă de Consiliul Local Dr. Tr. S. – S.P.A.G.D.P.P., declarație sub semnătură privată a numitului G. Ș. din 25 mai 1997, anexă la contractul de vânzare cumpărare, act adițional la contractul de vânzare cumpărare nr.145, adresa nr. 3782/22.03.2000 emisă de Primăria Dr. Tr. S. - Serv. Sistematizare și Amenajarea Teritoriului, chitanța serai MH ALA nr._ din 08.02.2001 emisă de RA L., proces verbal convenție din 26.09.2010, apostille ( Convention de La Haye du 5 Octobre 1961), împuternicire din 12.06.2012, procură – încheiere de autentificare nr. 1683 din 20.06.2013, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – în dosarul nr. 1181._, împotriva deciziei civile nr. 126/A din 19 mai 2008 a Tribunalului M., certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale nr._ din 10.05.2010, întâmpinare depusă de RA L. în dosar nr. 1118/2003 pentru termenul din 03.0.3.2003, proces verbal din 28.01.2013, certificat de grefă eliberat în dosarul nr._, decizia nr.126/ A din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr. 1181._, având ca obiect revendicare imobiliară (filele 62- 87 dosar recurs)

Instanța a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorului F. I., declarația acestuia fiind consemnată și anexată la dosar (88 dosar recurs).

Martorul F. I., persoana desemnată de proprietar pentru a se ocupa cu administrarea imobilului în litigiu, a depus la dosar înscrisuri în xerocopie, respectiv procură de administrare – autentificată sub nr.189/12.02.2013, proces verbal din 12.09.2003, contract de vânzare cumpărare nr. 145/1997, contract de închiriere nr. 914 din septembrie 1999, notificare din 14.08.2002, comunicată numitei G. C. la data de 16.08.2002, dosar nr.76/N/2002, cerere din 26.09.2002 a numitei G. C., proces verbal de predare - primire din 26.09.2002.

Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat M. C., pentru apelanți, solicită admiterea apelului formulat, modificarea sentinței instanței de fond, iar pe fond admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată. Arată că pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin se află în curs de soluționare dosarul nr._ ce are ca obiect revendicare privind pe intimată și proprietarul D. I.. Cu cheltuieli de judecată.

Intimata V. M. solicită respingerea apelului ca nefondat.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 15.05.2013 sub nr._, reclamanta B. I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. M., ca pe cale de ordonanță, pe baza probelor ce se vor administra, să se pronunțe o hotărâre prin intermediu căreia să se dispună obligarea pârâtei la deblocarea accesului la camera nr. 20 situată la etajul imobilului și pe cale de consecință, obligarea acesteia la respectarea dreptului de folosință al reclamantei asupra imobilului ce face obiectul contractului de închiriere din data de 15.01.2013.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 15.01.2013 a încheiat împreună cu soțul său, B. C., pe de o parte, în calitate de locatari, și numitul D. I. în calitate de locator un contract de închiriere, în virtutea căruia în schimbul îndeplinirii de către familia reclamantei a unor obligații expres prevăzute în convenție, locatorul se obliga să ne transmită dreptul de folosință temporară asupra imobilului proprietatea personală a acestuia din urmă situat în Drobeta Tr. S., ., județul M., compus din 2 camere în suprafață totală de 49,51 mp și W.C. din curtea imobilului

Tocmai ca urmare a intervenirii acestui contract de închiriere în patrimoniul reclamantei și a soțului său s-a născut un drept de folosință asupra imobilului mai sus menționat, drept în privința căruia celorlalte subiecte de drept le revine obligația generală de a nu îl tulbura pe titularul dreptului de folosință în exercitarea prerogativelor ce derivă dintr-un astfel de drept, respectiv acele atribute ce constau în posesia și folosința acestuia.

Cu toate că în sarcina pârâtei exista o astfel de obligație de a permite exercitarea de o manieră pașnică și liniștită a posesiei și folosinței asupra imobilului descris în contractul de închiriere, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor imperative ale legii, împiedicând practic accesul la camera nr. 20 situată la etajul imobilului în care locuia alături de pârâtă, aceasta din urmă fiind proprietara unei părți din acest imobil situat în Drobeta Tr. S., ., județul M..

Conform schiței cadastrale, locatorul D. I. deține un titlu de proprietate asupra camerei la care pârâta a blocat accesul, fiind intabulat și în cartea funciară cu această cameră așa cum rezultă și din planul de amplasament și delimitare a bunului imobil.

A precizat faptul că partea din acest imobil a devenit proprietatea locatorului în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, prin restituirea acestei părți a imobilului în natură de către Regia Autonomă L., acest fapt realizându-se prin Dispoziția nr. 13 din data de 07.08.2002.

A mai arătat faptul că urmare a conduitei necorespunzătoare a pârâtei de a bloca accesul la camera pe care o foloseam, prin schimbarea yalei de la ușa de la . reclamantei respectiv soțul și fiica s, nu mai puteu folosi camera nr. 20 de la etajul imobilului, cameră în care se află atât documente personale cât și alte lucruri de trebuință personală.

Astfel reclamanta considerăm că se impune luarea tuturor măsurilor în vederea restabilirii situației anterioare blocării căii de acces către camera în discuție, singura cale de soluționare a acestei probleme fiind pronunțarea unei hotărâri pe calea ordonanței președințiale.

In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de fond pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă, apreciază faptul că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 996 din NCPC.

Astfel, cu privire la prima condiție ce se impune a fi îndeplinită, respectiv aceea a existenței unei aparențe de drept în favoarea reclamantei, a arătat că o atare aparență de drept este conturată chiar prin dispozițiile contractului de închiriere pe care l-a încheiat cu locatorul D. I., drept în virtutea căruia poate folosi această cameră fără ca alte persoane străine să tulbure ori să împiedice în vreun fel exercitarea acestui drept.

O altă condiție prevăzută de dispozițiile art. 996 din N. C. pr. civ. privește urgența măsurilor ce se impun a fi luate, măsuri grabnice care în speța dedusă judecății privesc prevenirea unor pagube iminente ce nu s-ar putea preveni altfel.

In acest sens au arătat că în interiorul camerei al cărei acces a fost blocat se află documente personale ale reclamantei, documente care îi sunt necesare pentru depunerea dosarului la Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea obținerii indemnizației de șomaj. Or, nedepunerea acestor documente într-un anumit interval stabilit de lege poate atrage decăderea reclamantei din dreptul de a beneficia de plata indemnizației de șomaj.

Tot cu privirea la urgența măsurilor ce se impun pentru deblocarea căii de acces către cameră, a arătat că în întreținerea sa șia soțului său se află și fiica acestora în vârstă de 7 ani care urmează cursurile școlii primare și care datorită conduitei manifestate de către pârâtă este împiedicată să participe la programul de învățarea zilnică, având în vedere faptul că hainele acesteia pe care le folosea la școală se află în acea cameră.

Mai mult decât atât inclusiv hainele reclamantei și ale soțului, dar și frigiderul necesar pentru păstrarea alimentelor se află tot în acea cameră la care pârâta a înțeles să blocheze accesul.

Privitor la caracterul vremelnic ce se impune a caracteriza măsurile care se iau în procedura ordonanței președințiale, consideră faptul că și această condiție este îndeplinită în cazul de față, dat fiind faptul că aceste măsuri durează până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

In cadrul dosarului mai sus menționat pârâta din prezenta cauză are calitatea de reclamantă în acest dosar ce are ca obiect anularea actelor cadastrale întocmite la solicitarea locatorului D. I., pârâta contestând valabilitatea acestor acte prin care locatorul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în Drobeta Tr. S., ., județul M..

A mai arătat că s-a procedat și la sesizarea organelor de urmărire penală cu privirea la blocarea accesului în imobil de către pârâta din prezenta cauză, sesizare care până în acest moment nu s-a soluționat de nicio manieră.

Având în vedere toate aceste considerente mai sus expuse coroborate cu faptul că printr-o astfel de conduită sunt afectate grav relațiile privitoare la normala conviețuire în societate dar și dreptul la viața privată și de familie, prin raportare directă la faptul că în camera respectivă familia reclamantei locuia efectiv, consideră faptul că se impune obligarea pârâtei la deblocarea accesului la camera de la etajul imobilului.

Având în vedere toate acestea, solicită să pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin intermediul căreia să se dispună obligarea pârâtei la deblocarea accesului la camera nr. 20 situată la etajul imobilului, și pe cale de consecință obligarea acesteia la respectarea dreptului de folosință al reclamanților asupra imobilului ce face obiectul contractului de închiriere din data de 15.01.2013.

În drept, au invocat dispozițiile art. 996 și urm. N C. pr. civ.

In dovedirea acțiunii au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.

Au depus la dosar, în copie, în scop probator,, copia plângerii adresate poliției, copia convenției din 15.01.2013, copia Dispoziției nr. 13 din 07.08.2002, copia procesului-verbal de predare-primire, copia documentației cadastrale, chitanța de plată a taxei de timbru, timbru judiciar .

La primirea cererii de chemare în judecată instanța, procedând în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus prin rezoluție (fila 45 dosar), sub sancțiunea anulării cererii prevăzută de art. 200 cod de procedură civilă, ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării, reclamanta să indice numele celui de-al doilea reclamant, în afara de B. I. C., domiciliul și codul numeric personal al acestuia și să indice numele și prenumele martorilor care dorește să fie audiați în cauză .

La data de 22.05.2013 reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care a complinit cererea de chemare în judecată, în senul solicitat de instanță, aceasta arătând numele celui de-al doilea reclamant, respectiv B. C. și a reiterat solicitările din cererea de chemare în judecată inițial formulată.

Prin rezoluția din 28.05.2013 aflată la fila 52 dosar instanța a fixat termen de judecată 12.06.2013.

Prin încheierea din 12.06.2013, față de precizarea de acțiune formulată de reclamantă și aflată la filele 48-51 dosar, instanța a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de reclamant, a numitului B. C..

La data de 17.06.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți, aceștia neavând nici un fel de acte asupra imobilului din care să rezulte că aceștia sunt proprietari.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința suspusă apelului a respins cererea ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că sub aspect faptic, între reclamanți și numitul D. I., a intervenit o convenție, intitulată „Proces-verbal-convenție”, încheiată la 15.01.2013, având ca obiect dreptul de folosință asupra unui imobil situat în Drobeta Tr. S., ., județul M..

Sub aspect juridic, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 996 C. pr. civ.

Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.

Dispozițiile art. 996 C.pr.civ. prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a condițiilor privind urgența măsurii ce se solicită a fi luată de instanță, neprejudecarea fondului dreptului și caracterul vremelnic al măsurii ordonate.

În cauză, reclamanții au solicitat instanței să se pronunțe o hotărâre prin intermediul căreia să se dispună obligarea pârâtei la deblocarea accesului la camera nr. 20 situată la etajul imobilului situat în Drobeta Tr. S., ., județul M., și, pe cale de consecință, obligarea acesteia la respectarea dreptului de folosință al reclamantei asupra imobilului ce face obiectul contractului de închiriere din data de 15.01.2013.

Se observă că o astfel de măsură nu are un caracter vremelnic, ci unul definitiv. Pe de altă parte, dispunerea unei astfel de măsuri nu se poate face decât după prejudecarea fondului. Reclamanții înșiși solicită prin cerere ca instanța să oblige pârâta să le respecte dreptul de folosință conform contractului încheiat la data de 15.01.2013.

Față de cele de mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, observând că în aceste condiții este inutilă analizarea celei de-a treia condiții, instanța va respinge cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat apel reclamanții B. I. C. și B. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel susțin că au chemat-o în judecată pe pârâtă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la deblocarea accesului la camera nr.20 situată la etajul imobilului și pe cale de consecință obligarea acesteia la respectarea dreptului de folosință al subsemnatului asupra imobilului ce face obiectul contractului de închiriere din data de 15.01.2013.

Au arătat că la data de 15.01.2013, au încheiat, în calitate de locatari, cu numitul D. I., în calitate de locator, un contract de închiriere, în virtutea căruia în schimbul îndeplinirii de către familia lor a unor obligații expres prevăzute în convenție, locatorul se obligă să le transmită dreptul de folosință temporară asupra imobilului proprietatea personală a acestuia din urmă situat în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., compus din 2 camere în suprafață totală de 49,51 mp și W.C din curtea imobilului.

Tocmai ca urmare a intervenirii acestui contract de închiriere în patrimoniul lor s-a născut un drept de folosință asupra imobilului mai sus menționat, drept în privința căruia celorlalte subiecte de drept le revine obligația generală de a nu îl tulbura pe titularul dreptului de folosință în exercitarea prerogativelor ce derivă dintru-un astfel de drept, respectiv acele atribute ce constau în posesia și folosința acestuia.

Cu toate că în sarcina pârâtei exista o astfel de obligația de a permite exercitarea de o manieră pașnică și liniștită a posesiei și folosinței asupra imobilului descris în contractul de închiriere, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor imperative ale legii, împiedicând practic accesul la camera nr. 20 situată la etajul imobilului în care locuim alături de pârâtă, aceasta din urmă fiind proprietara unei părți din acest imobil situat în Drobeta Turnu Severin, ., județul M..

Conform schiței cadastrale, locatorul D. I. deține un titlu de proprietate asupra camerei la care pârâta a blocat accesul, fiind întabulat și în cartea funciară cu această cameră așa cum rezultă și din planul de amplasament și delimitare a bunului imobil.

Precizează faptul că partea din acest imobil a devenit proprietatea locatorului în temeiul legii nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, prin restituirea acestei părți a imobilului în natură de către Regia Autonomă L., acest fapt realizându-se prin Dispoziției nr. 13 din data de 07.08.2002.

Arată că au învederat instanței de fond faptul că urmare a conduitei necorespunzătoare a pârâtei de a bloca accesul la camera pe care o folosesc, prin schimbarea yalei de la ușa de la . nu mai pot folosi camera nr. 20 de la etajul imobilului, cameră în care se află atât documentele lor personale cât și alte lucruri de trebuință personală.

Consideră că se impune luare tuturor măsurilor în vederea restabilirii situației anterioare blocării căii de acces către camera în discuție, singura cale de soluționare a acestei probleme fiind pronunțarea unei hotărâri pe calea ordonanței președințiale.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de fond pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă, apreciază că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 996 din NCPC.

O primă condiție ce se impune a fi îndeplinită, respectiv aceea a existenței unei aparențe de drept în favoarea reclamanților, aceasta fiind conturată chiar prin dispozițiile contractului de închirierea pe care l-am încheiat cu locatorul D. I., drept în virtutea căruia putem folosi această cameră fără ca alte persoane străine să tulbure ori să împiedice în vreun fel exercitarea acestui drept.

O altă condiție prevăzută de disp. art. 996 NCPC privește urgența măsurilor ce se impun a fi luate, măsuri grabnice care în speța dedusă judecății privesc prevenirea unor pagube iminente ce nu s-ar putea preveni altfel.

În acest sens am învederat instanței faptul că în interiorul camerei al cărei acces a fost blocat se află documente persoanele ale noastre.

Privitor la caracterul vremelnic ce se impune a caracteriza măsurile care se iau în procedura ordonanței președințiale, considerăm faptul că și această condiție este îndeplinită în cazul de față, dat fiind faptul că aceste măsuri durează până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În cadrul dosarului mai sus menționat pârâta din prezenta cauză are calitatea de reclamantă în acest dosar ce are ca obiect anularea actelor cadastrale întocmite la solicitarea locatorului D. I., pârâta contestând valabilitatea acestor acte prin care locatorul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M..

Caracterul vremelnic rezultă și din aceea că proprietarul D. I. a formulat o acțiune în revendicare imobiliară împotriva pârâtei, cu privire la camera ce face obiectul acțiunii de față, acțiune care formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Mai arată că au procedat și la sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la blocarea accesului în imobil de către pârâta din prezenta cauză, sesizare care până la acest moment nu s-a soluționat.

Pe cale de consecință fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii ca inadmisibilă, aceasta respingând în mod neîntemeiat și proba cu martorii propuși prin cererea introductivă, deși aceștia au fost prezenți în sala de judecată la termenul la care s-a soluționat cererea.

În drept cererea de apel se întemeiază pe disp. art. 999 NCPC.

Cererea de apel a fost legal timbrată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită apelului ca nefondat, arătând că nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți, aceștia neavând nici un fel de acte asupra imobilului din care să rezulte că aceștia sunt proprietari. A anexat în xerocopie adresa nr. 3782/22.3.2000 emisă de Primăria mun. Drobeta Turnu Severin – Serviciul Sistematizare și Amenajarea Teritoriului, adresa nr. 2707/26.08.2010 emisă de Consiliul Local al mun. Dr. Tr. S. – S.P.AG.P.P., schiță, adresa nr. 2287 din 02.04.2012 emisă de M.A.I. – Instituția Prefectului Județului M., adresa nr. 8461/22.10.2012 emisă de M.A.I. – Instituția Prefectului Județului M..

Reclamanți au depus răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea apelului. Modificarea sentinței instanței de fond, iar pe fond admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a depus la dosar note de ședință la care a anexat în xerocopie adresa nr.2287/02.04.2012 emisă de Instituția Prefectului M., adresa nr.3782/22.03.2000 emisă de Primăria Drobeta Turnu Severin, chitanța nr._/8.02.2001, proces verbal de predare primire a locuinței anexă la contractul de vânzare cumpărare nr.145, două schițe, nota de audiență nr.366/A/16.10.2012, contract de vânzare cumpărare nr.145/8.08.1997, întâmpinare formulată de intimații Catanițoiu M., G., D. și Voicău M. în dosar nr.283/CIV/2004, adresa nr.6974/02.08.2002 emisă de RA”L.” Dr. Tr. S., recurs formulat de DGFP M. în dosar nr.1181._, adresele nr._/22.12.2011 și nr.5385/27.03.2012 emise de Primăria municipiului Dr. Tr. S..

Tot intimata a mai depus la dosar note de ședință la care a anexat în xerocopie procură – încheiere de autentificare nr. 1292/06.08.2013 BNP C. A. Ș., adresa nr. 2287/02.04.2012 emisă de Instituția Prefectului M., adresa nr. 2707/28.08.2010 emisă de Consiliul Local Dr.Tr.S.- S.P.A.G.D.P.P., contract de vânzare cumpărare nr.145/08.08.1997, adresa nr. 322/26.01.2011 emisă de Consiliul Local Dr. Tr. S. - S.P.A.G.D.P.P., declarație sub semnătură privată a numitului G. Ș. din 25 mai 1997, anexă la contractul de vânzare cumpărare, act adițional la contractul de vânzare cumpărare nr.145, adresa nr. 3782/22.03.2000 emisă de Primăria Dr. Tr. S. - Serv. Sistematizare și Amenajarea Teritoriului, chitanța . ALA nr._ din 08.02.2001 emisă de RA L., proces verbal convenție din 26.09.2010, apostille ( Convention de La Haye du 5 Octobre 1961), împuternicire din 12.06.2012, procură – încheiere de autentificare nr. 1683 din 20.06.2013, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – în dosarul nr. 1181._, împotriva deciziei civile nr. 126/A din 19 mai 2008 a Tribunalului M., certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale nr._ din 10.05.2010, întâmpinare depusă de RA L. în dosar nr. 1118/2003 pentru termenul din 03.0.3.2003, proces verbal din 28.01.2013, certificat de grefă eliberat în dosarul nr._, decizia nr.126/ A din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr. 1181._, având ca obiect revendicare imobiliară (filele 62- 87 dosar recurs)

În cauză având în vedere efectul devolutiv al apelului a fost încuviințată și administrată proba cu martori .

Analizînd apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 479 și 480 noul c.pr.civ tribunalul constată că este întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Ordonanța președințială este procedura specială prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o aparență de drept, solicită instanței să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonanță este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerințele: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului, prevederile actualului cod fiind mult mai detaliate fiind legiferate aspecte care în trecut erau acceptate ca aport al doctrinei și jurisprudenței.

În ceea ce privește aparența de drept aceasta este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.

Raportat la aceasta în situația dedusă judecății se constată că aparența de drept este în favoarea reclamanților care, în temeiul contractului de închiriere din 15.01.2013 încheiat cu numitul D. I. au dobândit un drept de folosință temporară asupra imobilului în litigiu iar locatorul, conform actelor aflate la dosarul cauzei ( filele 8-20 dosar fond ) are calitatea de proprietar al imobilului . Situația de fapt expusă rezultă și din declarațiile martorilor audiați în apel, fiind confirmată implicit de către pârâtă prin introducerea cererii având ca obiect anulare acte cadastrale ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al numitului D. I., acțiune ce face obiectul dosarului nr._ .

În cauză este îndeplinită și condiția urgenței în sensul că reclamanta având anterior folosința acestei încăperi iar accesul la aceasta a fost blocat o pune pe aceasta în imposibilitatea de a intra în posesia documentelor și a hainelor ce se află în această încăpere .

De altfel și instanța de fond a reținut că aceste două condiții sunt îndeplinite însă în mod greșit a concluzionat că luarea măsurii solicitate nu are caracter vremelnic ci unul definitiv având în vedere că reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la respectarea dreptului de folosință al imobilului .

Soluția instanței de fond este greșită față de mențiunile cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat ca și capăt de cerere principal obligarea pârâtei la deblocarea accesului la camera 20, cerere ce are caracter vremelnic și nu rezolvă fondul dreptului, fond ce urmează a fi soluționat în cadrul acțiunii în revendicare formulată de D. I. împotriva pârâtei V. M., acțiune ce formează obiectul dosarului_ .

Tocmai condiția neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanță doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant pârâtul putând doar aduce critici relative la aparența dreptului afirmat neputând însă să supună propriul drept analizei instanței .

Pentru aceste considerente se apreciază apelul fondat și, în baza art 480 alin 2 c.pr.civ, îl va admite, va schimba sentința, va admite cererea în parte și va obligă pârâta să deblocheze accesul la camera 20 situată la etajul imobilului din . până la soluționarea definitivă a acțiunii în revendicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanții reclamanți B. I. C. și B. C., ambii cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr.3061/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată pârâtă fiind V. M., cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., având ca obiect ordonanță președințială.

Schimbă sentința.

Admite cererea în parte.

Obligă pârâta să deblocheze accesul la camera 20 situată la etajul imobilului din . până la soluționarea definitivă a acțiunii în revendicare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20 August 2013.

Președinte,

M. C. O.

Judecător,

C. Z.

Grefier,

T. I.

O.M.C./T.I. – 2 ex.

22 August 2013/ cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3061/2013. Tribunalul MEHEDINŢI