Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 06-04-2012, Tribunalul MEHEDINŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-04-2012 în dosarul nr. 78/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 78/2012

Ședința publică de la 06 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Judecător M. C. O.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de petenta . împotriva sentinței civile nr.169/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimată fiind O. M., având ca obiect plângere împotriva încheieri de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. A. pentru apelanta petentă ,lipsă intimatul O. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 150 și următoarele cod procedură civilă, a constat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra apelului civil de față;

Avocat S. A. pentru apelanta petentă, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotârârii instanței de fond considerând-o netemeinică și nelegală,creanța nu este certă lichidă și exigibilă fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL;

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 14.11.2011 sub nr._ petenta .. a formulat plângere împotriva încheierilor nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, solicitând radierea somațiilor notate în cartea funciară nr._,_,_ prin încheierile sus menționate întrucât sumele reținute în somații sunt nereale,contradictorii și sunt obiectul unui litigiu ce face obiectul dosarului nr._ .

În motivarea plângerii petenta a arătat faptul că cererea de notare a somației la executare, fundamentată pe dosarul de executare nr. 13/E/2011 și nr. 19/E/2011 pentru suma de 1.019.623 lei și_ lei cheltuieli de executare este întemeiată pe titluri executorii care izvorăsc din aceeași obligație, dar care stabilesc debite diferite.

În fapt, a arătat că la 15.11.2007 între .. și S.C. Geyer& Buchegger Leasing GmbH s-a încheiat contractul de leasing nr.1601-_-07 având ca obiect 4 autobasculante, moment în care pentru garantarea obligațiilor asumate, au fost acordate creditoarei mai multe bilete la ordin în alb. Ulterior contractul de leasing a fost reziliat, mașinile au fost predate, iar în luna septembrie 2010 a fost încheiat un nou contract de leasing, adițional la primul, în care se restituiau 2 autobasculante, cu emiterea unor noi bilete la ordin ca și garanție. Contractul de leasing a fost reziliat din nou de împuterniciții locatorului finanțator, moment în care împuterniciții creditoarei, au pus în executare contractul de leasing, solicitând suma de 148.634,33 Euro, fapt pentru care .. a formulat contestație la executare. Ulterior reprezentanții creditoarei au completat un bilet la ordin cu suma de 424.926,50 lei, l-au învestit cu formulă executorie și au demarat procedura de executare, executare împotriva căreia .. a formulat contestație la executare. Astfel s-au format dosarele nr._ și nr._, dosarul nr._ fiind conexat la dosarul nr._ . Cele 2 contestații la executare au fost respinse, împotriva sentinței nr. 3126/06.06.2011 a formulat recurs ..,iar prin Decizia nr. 170/01.11.2011 a fost admis recursul s-a casat sentința pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și s-a trimis cauza spre rejudecare.

În dovedirea plângerii formulate petenta a depus la dosarul cauzei fotocopii înscrisuri respectiv: cereri de reexaminare ale încheierilor nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, încheierile nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, somații emise în dosarul nr. 19/E/2011, contract de leasing nr. 1601-_-07, Anexa A la contract de leasing nr. 1601-_-07 .

Prin rezoluție, la primirea plângerii formulate de către petentă, instanța a dispus emiterea unei adrese la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M., pentru a depune la dosarul cauzei documentația care a stat la baza încheierilor contestate de către petentă respectiv încheierile nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, înscrisuri care au fost depuse la dosar la data de 24.11.2011.

Față de obiectul cauzei și înscrisurile aflate la dosar, instanța, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a emis adresă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. pentru a comunica soluțiile pronunțate de registratorul șef ca urmare a formulării de către petentă a cererilor de reexaminare împotriva încheierilor nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011 și a pus în vedere reprezentantului petentei să precizeze în scris obiectul acțiunii respectiv să menționeze împotriva căror încheieri de carte funciară formulează plângere.

La data de 12.01.2012, avocat P. D., pentru petentă, a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune în care a menționat că a formulat plângere împotriva încheierilor de respingere nr._/07.11.2011, nr._/07.11.2011,_/07.11.2011.Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a respins plângerea formulata de petenta ., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată petenta .. a formulat plângere împotriva încheierilor nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, solicitând radierea somațiilor notate în cartea funciară nr._,_,_.

La data de 12.01.2012, petenta a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune în care a menționat că a formulează plângere împotriva încheierilor de respingere nr._/07.11.2011, nr._/07.11.2011,_/07.11.2011.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că, urmare a cererilor de înscriere formulate de B. M. I., prin încheierile nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, s-au admis cererile cu privire la imobilele cu nr. cadastral 188/4 înscris în cartea funciară_, cu nr. cadastral 188/2 înscris în cartea funciară_, cu nr. cadastral 188/3 înscris în cartea funciară_, proprietatea petentei, și s-a dispus notarea somației de executare imobiliară în dosarele de executare nr. 13/E/2011 și 19/E/2011, pentru suma de_ lei +_ lei cheltuieli de executare în favoarea . (filele 51-68).

Prin încheierile nr._/07.11.2011, nr._/07.11.2011,_/07.11.2011 s-au respins cererile de reexaminare formulate împotriva încheierilor nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011 (filele 75-80).

Instanța va face aplicarea în cauză a disp.art. 80 din Legea nr. 71/2011 conform cărora cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor.

Prin încheierile nr._/11.10.2011, nr._/11.10.2011 și nr._/11.10.2011, s-a dispus notarea somației de executare imobiliară din data de 02.10.2011 în dosarele de executare nr. 13/E/2011 și 19/E/2011, pentru suma de_ lei +_ lei cheltuieli de executare.

Conform art. 881 din Noul Cod Civil, înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. Înscrierea provizorie și notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de lege.

De asemenea, art. 902 alin. 2 din Noul Cod Civil, stipulează că, în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale.

În cauză, la data de 01.10.2011 s-a întocmit procesul verbal de situație de B. M. I. în dosarele de executare nr. 13/E/2011 și 19/E/2011, urmare a căruia s-a întocmit somația de executare imobiliară din data de 02.10.2011 notată în C.F. nr._,_,_.

Având în vedere disp. art. 497 C.proc.civ., conform căroradupă întocmirea procesului-verbal de situație executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Somația de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde pe lângă cele arătate de art. 387 și datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul-verbal de situație, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară. Executorul va lua măsuri ca somația prevăzută la alin. 1 să fie înscrisă în cartea funciară”, se observă cănotarea somației de executare imobiliară în C.F. este prevăzută în mod expres de lege, astfel încât încheierile de respingere atacate nr._/07.11.2011, nr._/07.11.2011,_/07.11.2011 au fost legal emise.

În ceea ce privește faptul că împotriva actelor de executare din dosarele nr. 13/E/2011 și 19/E/2011 s-au formulat contestații la executare, acestea fiind pe rol, nu impietează asupra notării somației de executare imobiliară în C.F., încheierile contestate fiind pronunțate cu respectarea disp. art. 50 din Legea nr. nr. 7/1996, în cauză analizându-se doar legalitatea notării somației în C.F. fără a analiza motive de fond astfel cum a susținut petenta în plângerea formulată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel petenta . criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea cereri de apel petenta a criticat sentința prin aplicarea greșită a legi și a aprecierii eronate a probelor administrate în cauză, a menționat faptul că, instanța de fond în considerentele hotârârii a invocat art.497 c.pr.civ., dar acest text trebuie interpretat în concordanță cu starea corectă de fapt pentru ca în contestațiile formulate s-a atacat cuantumul sumei datorate și prin urmare este nelegal să fie înscrisă în cartea funciară,chiar sub forma notării ,o somație a cărei legalitate este pusă sub semnul întrebării. A mai arătat că temeiul în baza căruia s-a efectuat înregistrarea în cartea funciară este reprezentat de un contract de leasing și există două dosare de executare care au ca izvor respectivul contract și care vizează sume diferite .

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 295 și următoarele c.pr.civ. tribunalul constată că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Art. 876 din noul c.civ dispune că în cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară iar potrivit art. 881 c.pr.civ înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea .

Notarea reprezintă înscrierea prin care actele sau faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară devin opozabile față de terți ori, după caz, sunt înscrise numai cu titlu informativ .

Spre deosebire de celelalte două înscrieri, care au ca obiect drepturile reale imobiliare obiectul notării îl constituie, înscrierea drepturilor, a actelor sau faptelor care au legătură cu imobilele înscrise definitiv sau provizoriu în cartea funciară ,pentru ca acestea să devină opozabile terților iar drepturile, faptele sau alte raporturi juridice supuse notării sunt enumerate de art. 902 noul c.civ.

Avînd în vedere acestea se constată că în mod corect instanța de fond a reținut cănotarea somației de executare imobiliară în C.F. este prevăzută în mod expres de lege, astfel încât încheierile de respingere atacate nr._/07.11.2011, nr._/07.11.2011,_/07.11.2011 au fost legal emise, somația fiind emisă cu respectarea disp. art .497 c.pr.civ .

Existența pe rolul instanțelor a dosarelor având ca obiect contestație la titlu în ceea ce privește cuantumul sumei nu are relevanță asupra notării somației, rectificare acesteia putîndu-se face numai în cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 911 coroborat cu art. 908 NCC .

Pentru aceste considerente se apreciază apelul nefondat și în baza art. 296 c.pr.civ va fi respins .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de petenta . împotriva sentinței civile nr.169/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimată fiind O. M., ca nefondat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 06.04.2012.

Președinte,

S. C.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

L. I.

OMC/LI/4 ex.

Jud.fond.B. A. M.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 06-04-2012, Tribunalul MEHEDINŢI