Pretenţii. Hotărâre din 22-09-2014, Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 461/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 461/A/2014
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă R. - S. R. T. P. A. JUDICIAR T.&ASOCIAȚII SPRL împotriva sentinței civile nr. 1408/03.04.2014,pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin,intimată fiind C. N., având ca obiect,pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură apelanta reclamantă a depus la dosar precizări, însoțite de fișa clientului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționarea apelului de față;
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
P. cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,sub nr._ la data de 12.06.2013, reclamanta R. prin S. R. T. a chemat în judecată pe pârâta C. N., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 6923,52 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-noiembrie 2012, sumă cesionată de Asociația de proprietari nr. 40, în contul datoriei la regia termică.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta, deși este proprietarul apartamentului nr. 6 situat în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 12, ., nu și-a mai achitat cheltuielile de întreținere din perioada ianuarie 2011- noiembrie 2012 .
P. contractul de cesiune de creanțe nr. 8956 din 18.01.2013, Asociația de Proprietari nr. 40 a cesionat reclamantei debitul înregistrat de pârâtă, în sumă de 6923,52 lei .
P. adresa nr. 255/19.01.2013, pârâta a fost încunoștințată în conformitate cu prevederile art. 1393 alin.1 C. civil, cu privire la suma datorată ce reprezintă regie restantă . P. adresa nr.1216/08.05.2013 pârâta a fost notificată să achite reclamantei suma de 6923,52 lei .
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007, art. 25 din HG nr. 1588/2007, contractul de cesiune de creanță, art. 1566 pct. 1 C.civ., art.1568 pct. 1 C.civ., art. 1586 C.civ., art. 30 alin.1 coroborat cu art. 194, art. 453 și următoarele C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contractul de cesiune de creanțe nr.8956/18.01.2013, fișă de calcul a regiei restante, liste de plată, chemarea la conciliere cu confirmare de primire, notificare nr.1216/08.05.2013, ordin nr. 1204/27.05.2013, hotărârea nr. 13 din 28.05.2013 și împuternicire.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât a achitat suma de 1100 de lei, iar pentru diferență a menționat că s-a înțeles cu societatea să-i fie eșalonat debitul deoarece este pensionară cu o pensie de 564 de lei și nu poate plăti suma acumulată .
Acțiunea reclamantei este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997.
La data de 30.07.2013, reclamanta a depus dovada calității de reprezentant, respectiv Certificat Constatator de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Cauza a fost suspendată la data de 03.10.2013, din vina reclamantei, pentru neîndeplinirea de către aceasta a obligației stabilite în sarcina sa, în sensul că nu a precizat dacă ulterior promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat din debit .
La data de 13.03.2014, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol și a atașat duplicat de pe fișa debitorului emisă de Serviciul contabilitate – Secția Termoficare din cadrul R.A.A.N.- S.R.T. . A mai arătat că debitul restant se ridică la suma de 4 923,52 lei, deoarece pârâta a achitat suma de 2 000 de lei .
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a admis în parte cererea reclamantei R. - SUCURALA R. T..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4523,52 lei, reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2012.
S-a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ,din contractul de cesiune de creanțe nr. 8956/18.01.2013 (fila 4 ), rezultă că Asociația de Proprietari nr. 40 a cesionat reclamantei debitul înregistrat de pârâta C. N., în sumă de 6923,52 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere restante, aferente perioadei ianuarie 2011- noiembrie 2012.
P. chemarea la conciliere directă, pârâta a fost încunoștințată în conformitate cu prevederile art. 1393 alin. 1 C.civ., cu privire la suma datorată ce reprezintă regie restantă (fila 30 din dosar). Acest aspect coroborat cu atitudinea procesuală a pârâtei, determină instanța să rețină pe baza unei prezumții simple că aceasta este proprietarul apartamentului nr. 6 din condominiul în litigiu.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Această obligație este reiterată și de art. 32 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
Or, din probele mai sus menționate și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâta în speță nu a dovedit că a achitat întreg debitul restant astfel cum prevăd art.1169 C.civ și art.129 alin.1 teza finală C.pr.civ., instanța reține că pârâta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care-l deține în condominiu, ca atare a acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere .
La data de 13.03.2014 reclamanta a precizat că pârâta a achitat suma de 2 000 de lei din debit, astfel că mai are de achitat suma de 4 923,52 lei reprezentând debit restant .
La termenul din data de 30.04.2014, pârâta a arătat că a mai achitat din debitul restant și a depus la dosar în copie două chitanțe în sumă de câte 200 lei.
Așadar, instanța, luând în considerare probele administrate la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007 și art. 25 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, având în vedere cele expuse, va admite acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4 523,52 lei, reprezentând contravaloare energie termică furnizată pe perioada ianuarie 2011- noiembrie 2012 .
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantă R. - S. R. T. P. A. JUDICIAR T.&ASOCIAȚII SPRL criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel apelanta reclamantă a solicitat admitere apelului,modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii întregii sume datorate în valoare de 4723,52 lei.
Apelanta reclamantă precizează că după cum se poate observa din fișa individuală emisă de către Serviciul Financiar-Secția Termoficare,ulterior precizării, suma de 200 lei a fost achitată o sin gură dată la 01.04.2014,majorând astfel suma de 4523,52 lei ce eronat a fost admisă la 4723,52 lei.
In conformitate cu disp.art.77 din Leg.85/2006,în ceea ce privește taxele de timbru,toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.
In drept apelanta reclamantă și-a întemeiat cererea de apel pe disp. art.466 alin.1.
Analizând apelul formulat prin prisma disp. art. 470 și urm. C.pr.civ. tribunalul constată că este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
P. cererea de chemare în judecată apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6923,52 lei reprezentând c/v debit restant pe perioada ianuarie 2011 –noiembrie 2012 iar în fața instanței de apel atât intimata pârâtă cât și apelanta au precizat că debitul datorat s-a diminuat prin plata unei părți din acesta .
Astfel apelanta a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1932 din 18.09.2014 la care a anexat fișa individuală din care rezultă că în prezent pârâta intimată datorează suma de 3823,52 lei .
Având în vedere situația de fapt expusă și prevederile art. 481 c.pr.civ tribunalul va admite apelul și va schimba sentința în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3823,52 lei reprezentând c/val. debit restant aferent perioadei ianuarie 2011-noiembrie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă R. - S. R. T. P. A. JUDICIAR T.&ASOCIAȚII SPRL cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 1, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1408/03.04.2014,pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin,intimată fiind C. N., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, . nr. 12, ., ..
Schimbă sentința în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3823,52 lei reprezentând c/val. debit restant aferent perioadei ianuarie 2011-noiembrie 2012.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2014.
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, L. I. |
OMC/LI/4 ex.
Data 1.10.2014
Jud.fond.M. M.
Confidențial cod.op.2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 759/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1751/2014. Tribunalul... → |
|---|








