Revendicare imobiliară. Decizia nr. 195/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-12-2012 în dosarul nr. 195/2012
0Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 195/A
Ședința publică de la 10 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. P.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de pârâtul P. M. (Ninișor), împotriva sentinței civile nr. 978/18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimați fiind reclamanții G. I. și G. R., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelantul-pârât P. M. (Ninișor) asistat de avocat Z. M. și avocat D. A. pentru intimații-reclamanți lipsă G. I. și G. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Z. M. pentru apelantul-pârât depune la dosar chitanța nr.75/05.12.2012 și în xerocopie: procesul verbal încheiat la 16.09.2010, referatul întocmit de Postul de Poliție Pristol, rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul M. nr.841/P/15.12.2010, contractul de vânzare încheiat la 29 mai 1933, schiță și patru extrase din registrul agricol. Solicită efectuarea în cauză a unei expertize tehnice-specialitatea topografie care să aibă în vedere delimitările conform planului cadastral din anul 1989 când se stabilește linia de hotar între părți.
S-a pus în discuție cererea.
Avocat D. A. pentru intimații-reclamanți, se opune întrucât în cauză s-au efectuat două expertize care au răspuns tuturor obiectivelor. Depune la dosar chitanța nr.35/19.11.2012.
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul apelantului-pârât și potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat Z. M. pentru apelantul-pârât, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată că, nu există temei pentru însușirea expertizei întocmite de expertul I. C., iar a II-a varianța însușită de instanța de fond nu se coroborează cu nici o probă.
Avocat D. A. pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată Susține că terenurile provin de la același autor și în mod corect instanța de fond a omologat raportul de expertiză în varianta a II-a .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele ;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M. sub nr._, reclamanții G. I. și G. R. au chemat în judecată pe pârâtul P. M. (NICUȘOR), solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 350 mp, teren pe care l-a ocupat abuziv prin mutarea gardului despărțitor, precum și de a le respecta dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren acaparată, să fie obligat pârâtul la retragerea gardului despărțitor de pe proprietatea lor și edificarea gardului pe linia de hotar reală dintre cele două proprietăți, pe cheltuiala sa, și să le plătească daune interese în cuantum de 1000 lei, pentru lipsa de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare acțiunii, reclamanții arată că au cumpărat de la P. O. și P. M.-Titel, în calitate de moștenitori legali ai autorului lor P. C., o casă de locuit, situată în intravilanul comunei Pristol, construită din chirpici și acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, sală și anexe și suprafața totală de 1992 mp, teren situat în intravilanul comunei Pristol, conform titlului definitiv de proprietate nr._/06.02.2002, fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 1193/24.06.2010 a Judecătoriei Vînju M., definitivă și irevocabilă. Inițial, înțelegerea a fost încheiată cu tatăl vânzătorilor, P. C., în anul 2001, acestuia plătindu-i-se o parte din prețul imobilului, iar în același an, 2001, s-au și mutat în acest imobil în care locuiesc și în prezent și în tot acest timp au achitat impozitele aferente casei și terenului, comportându-se ca buni proprietari ai acestor bunuri. Întrucât în toamna anului 2001, P. C. a decedat, au fost în imposibilitatea de a perfecta actele autentice de vânzare-cumpărare, până după dezbaterea succesiunii acestuia, finalizată prin sentința civilă nr. 1895/03.11.2009 a Judecătoriei Vînju M., definitivă și irevocabilă, ce a avut ca obiect partaj succesoral.
Mai arată reclamanții că, proprietatea lor se învecinează pe latura de nord cu proprietatea pârâtului, așa cum rezultă atât din titlu definitiv de proprietate nr._/2002, cât și din cele două hotărâri judecătorești. Imediat după ce s-au mutat în anul 2001, pârâtul a mutat gardul despărțitor al proprietăților, acaparându-le în acest mod circa 350 mp, în timp având mereu divergențe cu acesta, pe motiv că nu au nici un drept, iar terenul este al familiei lui, pârâtul fiind nepotul de frate al autorului P. M. C.. Precizează că în satul Cozia, inițial plațurile au fost de 20 ari, însă așa cum s-a întâmplat, acolo unde au fost 2 copii, părinții le-au împărțit în mod egal, câte 10 ari la fiecare. Astfel, tatăl pârâtului a moștenit de la tatăl său 10 ari, iar autorul celor de la care au cumpărat (P. M. C., bunicul vânzătorilor P. O. și P. M.-Titel) a primit 10 ari. Ulterior, acesta din urmă a mai cumpărat de la un vecin, în continuarea plațului său, încă 10 ari, înregistrându-se la primărie cu întreaga suprafață. În acest context, după anul 1990 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de 20 ari, eliberându-i-se titlul de proprietate definitiv.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480, 481, 485, 1073-1077 C.civ.
Prin apărător, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că fiecare parte a solicitat și i s-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața pe care o deține.
În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că în anul 2001, numitul P. C. a hotărât să vândă reclamanților G. I. și G. R. averea, însă a decedat. Abia în anul 2009, reclamanții au devenit proprietari și de atunci îl șicanează în orice mod. Faptul că între autorii lor nu au existat niciodată litigii, că nici între el și moștenitorii fratelui său, P. O. și P. Titel-M., nu au existat neînțelegeri cu privire la întinderea proprietăților sau privitor la mutarea gardului, fiind respectate delimitările inițiale ale proprietăților, îl determină să creadă că reclamanții nu doresc altceva decât o îmbogățire fără justă cauză. Chiar din proprietatea deținută de el este diminuată o parte, în sensul că din suprafața totală de 1500 mp, înscrisă în titlul de proprietate, faptic deține doar 1405 mp, potrivit măsurătorilor efectuate de către reprezentanții Primăriei Pristol, la data de 16.09.2010.
În apărare, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, în care sens a depus la dosar: împuternicire avocațială, notă de probatorii, adeverința nr. 2286 din 08.11.2010, titlul de proprietate nr._/ 12.02.1997, procesul verbal nr. 781 din data de 16.09.2010, certificatul de moștenitor nr. 98/ 08.03.2007, a solicitat interogatoriul reclamanților, proba testimonială cu martorii Ș. M. și S. N., după ce martorul B. I. a fost înlăturat pentru incompatibilitate și efectuarea unei expertize în cauză, specialitatea agricultură.
Astfel, în cauză, a fost numit expert ing. G. Cosntantin pentru efectuarea expertizei de specialitate, reclamanții depunând la dosar dovada plății onorariului pentru expert.
Au fost interogați reclamanții la solicitarea pârâtului (f. 76, 77) și audiați martorii propuși (f. 43 - 45, 86).
Pentru termenul din data de 23.02.2011, expert G. Cosntantin a depus raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 56 – 67).
Conform acestui raport de expertiză, părțile dețin suprafețe de teren mai mici decât suprafețele înscrise în titlul de proprietate, descrise în pag.2, cap. B, în sensul că reclamanții dețin suprafața de 1.435 mp, față de suprafața de 1992 mp, înscrisă în titlu, cu 344 mp mai puțin, iar pârâtul deține 1435 mp, față de suprafața de 1500 mp, înscrisă în titlu, cu 65 mp mai puțin. Față de datele existente, nu se poate stabili cert suprafața ocupată în plus, deci nu se poate stabili lipsa de folosință a terenului.
Părțile au formulat obiecțiuni le concluziile raportului de expertiză, însă expertul și-a menținut prin completarea la raportul de expertiză, depusă pentru termenul din 04.05.2011, punctul de vedere inițial (f. 82-83).
În acest context, reclamanții au solicitat efectuarea unei contraexpertiză, cu aceleași obiective, pentru care a fost numit expert ing. I. C. V., specialist în expertizarea construcțiilor și a terenurilor „curți-construcții”.
Expertul desemnat a depus la dosar raportul de expertiză concluzionând că hotarele celor două proprietăți sunt bine delimitate și că gardul de scândură realizat de pârât trebuie mutat la stâlpul de beton care reprezintă limita proprietăților, respectiv pe distanța de 1,06 m, pentru că așa cum se prezintă limitele dintre cele două proprietăți, suprafața de teren ocupată este de 30 mp, respectiv între punctele 6 – 7 – 403 – F – 27 – 15 – 16 – 403 – 402 – 6. Pentru configurarea suprafeței ocupate, expertul învederează că trebuie stabilită clar limita de proprietate, iar în acest scop a propus două variante de grănițuire: prima (Anexa 1A), cu suprafața ocupată de 30 mp, iar a doua (Anexa 2A), cu suprafața în litigiu de 108 mp (f .103 – 114).
Apărătorii părților au formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert I. C. V. (f. 117-118) pentru că din concluziile raportului nu rezultă clar care este suprafața ocupată de pârât și i s-a cerut să stabilească această suprafață având în vedere gardul de la drum și butura de salcâm, ca limite de hotar.
Pentru termenul din data de 11.04.2012, expertul I. Crstian V. a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, la raportul de expertiză, în care concluzionează că suprafața de teren ocupată este de 108 mp, așa cum reiese din schița Anexa 2, între punctele: 6-7-_-16-403-6 (zona hașurată), astfel că suprafața curți-construcții este de 5 mp (punctele 6-7-403-6), iar arabil este de 103 mp (punctele 403-F(17)-50-27-16-403).
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Vînju M. a pronunțat sentința civilă nr.978/18.04.2012 prin care a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară, obligația de a face și pretenții”, formulată de reclamanții G. I. și G. R., împotriva pârâtului P. M. (NICUȘOR); a omologat raportul de expertiză completat prin raportul suplimentar de expertiză, întocmit de expertul I. C. V. în cauză și, în consecință, dispune:
A obligat pe pârâtul Porcarin M. să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 108 mp, din care 5 mp categoria „curți-construcții” și 103 mp „arabil”, cuprinsă între punctele 6-7-_-16-403-6, ocupată prin strămutarea gardului, din imobilul reclamanților situat în satul Cozia, ., în T.53, P.169, P.172 și P.173, cu vecinii: N.- Drum, E.- proprietatea pârâtului, S.- S. I., V.- B. Ș..
A obligat pe pârât să demoleze gardul despărțitor ce împrejmuiește suprafața de 108 mp, cu amplasamentul și vecinătățile de mai sus, construit pe terenul reclamanților și să-l edifice pe linia de hotar reală, stabilită de expert potrivit Planului de amplasament - anexa 2 la raport (f.109) și anexei 2 A la Suplimentul de expertiză tehnică (f. 130), ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, pe aliniamentul punctelor 6-403-17 (fântână)-50, de la nord la sud, încât reclamanții să dețină în total suprafața de 1.777 mp, iar pârâtul suprafața de 1.316 mp.
A obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 300 lei, despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului în ultimii 3 ani.
De asemenea, a dispus ca pârâtul să plătească reclamanților suma de 2054,40 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă de timbru (54,40 lei), onorariul experților (1.000 lei) și onorariul avocațial (1.000 lei).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 350 mp, teren pe care l-a ocupat abuziv prin mutarea gardului despărțitor, precum și de a le respecta dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren acaparată, să fie obligat pârâtul la retragerea gardului despărțitor de pe proprietatea lor și edificarea gardului pe linia de hotar reală dintre cele două proprietăți, pe cheltuiala sa, și să le plătească daune interese în cuantum de 1000 lei, pentru lipsa de folosință a terenului.
Cu privire la capătul de cerere în revendicarea suprafeței de teren ocupată de pârât, din măsurătorile efectuate de expertul I. C. V., s-a reținut că aceasta este de 108 mp, din care 5 mp categoria „curți-construcții” și 103 mp „arabil”, cuprinsă între punctele 6-7-_-16-403-6, ocupată prin strămutarea gardului, din imobilul reclamanților situat în satul Cozia, ., în T.53, P.169, P.172 și P.173, cu vecinii: N.- Drum, E.- proprietatea pârâtului, S.- S. I., V.- B. Ș., că aparține reclamanților și este ocupată fără drept de pârât prin mutarea gardului despărțitor, expertiza relatând situația juridică a terenului la data expertizării, respectiv luna aprilie 2012.
Referitor la petitul cu obiect grănițuire, respectiv stabilirea liniei de hotar, instanța a reținut faptul că, aceasta trebuie să treacă pe aliniamentul punctelor 6-403-17 (fântână)-50, de la nord la sud, încât reclamanții să dețină în total suprafața de 1.777 mp, iar pârâtul suprafața de 1.316 mp.
Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie prin care se apără dreptul de proprietate îndreptată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, aflându-și sorgintea în dispozițiilor art. 480 C. civ.
Potrivit acestor dispoziții, reclamanților le revine obligația pentru a-și legitima pretențiile și a triumfa în cadrul acțiunii promovate să facă dovada pe de o parte a faptului că sunt titularii dreptului de proprietate dobândit prin oricare din modurile prevăzute de lege, asupra terenului în litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest teren este ocupat în mod abuziv de către pârâți.
În speță, prin probatoriul administrat, reclamanții au reușit să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții necesare admisibilității acțiunii în revendicare, în ce privește suprafața de 108 m.p., astfel încât instanța a apreciat acțiunea introductivă ca întemeiată în parte, pentru această suprafață.
Ca urmare, a omologat raportul de expertiză completat prin raportul suplimentar de expertiză, întocmit de expertul I. C. V. în cauză și, în consecință, a dispus ca pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 108 m.p., teren intravilan situat in ., județul M..
De asemenea, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 6-403-17 (fântână)-50, de la nord la sud și a obligat pe pârât să demoleze gardul despărțitor ce împrejmuiește suprafața de 108 mp, cu amplasamentul și vecinătățile de mai sus, construit pe terenul reclamanților și să-l edifice pe linia de hotar reală, stabilită de expert potrivit Planului de amplasament - anexa 2 la raport (f.109) și anexei 2 A la suplimentul de expertiză tehnică (f. 130), ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Referitor la capătul de acțiune având ca obiect „pretenții”, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând beneficiul nerealizat începând cu anul 2002, instanța l-a apreciat ca fiind întemeiat în parte, anume pentru ultimii 3 ani și în consecință l-a admis ca atare, având în vedere că, prin probele administrate reclamanții au făcut dovada ocupării fără drept a terenului, fiind lipsiți de realizarea vreunui beneficiu prin folosința acestui teren, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, în speță, fiind întrunite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ.
În consecință, având în vedere că terenul revendicat de reclamanți în suprafață de 108 m.p. a fost ocupat de pârât, petenții fiind lipsiți de producțiile ce puteau realiza pe acasă suprafață, pârâtul a fost obligat să plătească acestora despăgubiri civile în sumă de 300 lei, adică câte 100 lei/an, conform solicitării reclamanților, reprezentând c/val. producțiilor agricole nerealizate de pe terenurile ocupate, în ultimii trei ani.
Împotriva soluției adoptată de Judecătoria Vînju M. prin s.c.nr.978/18.04.2012, în termen legal a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele motive.
Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât terenurile învecinate provin de la același autor și nu au existat probleme privind limita de hotar între proprietăți. Proprietatea învecinată cu pârâtul, pe care au cumpărat-o reclamanții, a fost lărgită prin achiziționarea unui teren de la vecini, spre acești vecini modificându-se, deci, limita de hotar. De aici și suprafața mai mare înscrisă în titlul de proprietate și tot în această împrejurare își poate avea originea și lipsa de teren a reclamanților, care nu se regăsește la pârât, având la rândul său o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate.
O altă critică, vizează faptul că în cauză s-au efectuat două expertize, însă niciuna în specialitatea topo, dar cu toate acestea, punctul de vedere al expertului G. C. se apropie de cel al expertului I. C., astfel cum a fost exprimat în prima variantă respectiv anexa 1 A.
Or, delimitarea făcută apoi în completarea la raportul de expertiză întocmit de I. C. prin care se revine asupra concluziei inițiale, indicându-se a doua variantă care are în vedere reperele indicate de reclamant, este însușită de instanța de fond în mod netemeinic și nelegal.
În situația în care recurentul are deficit de teren față de titlul de proprietate, instanța nu a motivat în nici un fel de ce a dat preferință dreptului de proprietate al reclamanților.
În ceea ce privește despăgubirile la care a fost obligat, trebuie observat că reclamanții au devenit proprietari în anul 2010 astfel că nu au nici un temei pentru a obține despăgubiri pe ultimii 3 ani, înainte de promovarea acțiunii în revendicare. Astfel, în acest caz, posesorii de bună credință sunt proprietarii fructelor culese.
Pe de altă parte, instanța a acordat despăgubirile având în vedere cererea reclamanților, în sensul că solicită 100 lei/an pentru lipsa de folosință a suprafeței revendicate, fără să producă nici o probă cu privire la întinderea despăgubirilor. De asemenea, reclamanții au indicat un prejudiciu de 100 lei/an pentru suprafața de 350 m.p. Or, revendicarea a fost admisă în parte, pentru suprafața de 108 m.p., astfel că instanța de fond a stabilit despăgubirile fără nici o probă și ignorând chiar cererea reclamanților .
Intimații reclamanții au depus întâmpinare prin care, în primul rând, au solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, în raport de obiectul petitelor acțiunii.
Referitor la criticile aduse de recurent, susțin că niciuna nu este fondată în condițiile în care prin probe au dovedit că, pârâții le-au ocupat terenul prin mutarea gardului, imediat după ce au cumpărat proprietatea.
Privitor la cererea în despăgubiri, susțin că transmiterea dreptului de proprietate de la foștii vânzători către ei, s-a făcut la 20.04.2006 când s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată și nu când s-a emis hotărârea de validare a convenției.
De fapt, susțin intimații că ei au început posesia din anul 2001 când au plătit o parte din preț autorului vânzătorilor și când s-au mutat efectiv în imobil.
Prin încheierea de ședință din 29.10.2012, calea de atac declarată de pârâți a fost recalificată din recurs în apel.
Față de caracterul devolutiv al apelului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, sens în care apărătorul apelantului pârât a depus la dosar în xerocopie: procesul verbal încheiat la 16.09.2010, referatul întocmit de Postul de Poliție Pristol, rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul M. nr.841/P/15.12.2010, contractul de vânzare încheiat la 29 mai 1933, schiță și patru extrase din registrul agricol.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.295 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat din considerentele ce urmează.
În ceea ce privește modalitatea în care reclamantul și pârâtul au devenit proprietari asupra terenurilor ce se învecinează, tribunalul apreciază că nu se mai impune a se relua prezentarea acesteia deoarece instanța de fond a reținut corect acest aspect, la baza constatărilor făcute de instanță stând titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar invocate de ambele părți cât și sentința civilă prin care s-a validat convenția de vânzare cumpărare încheiată de reclamanți cu moștenitorii fostului proprietari P. C..
După cum rezultă din ambele expertize efectuate în cauză, coroborate fiind și cu declarațiile martorilor G. A. și S. I., în anul 2001, după ce reclamanții au intrat în stăpânirea proprietății pe care au preluat-o de la P. C., pârâtul a edificat un gard între proprietăți prin mutarea celui vechi însă nu a respectat vechiul amplasament despărțitor dintre proprietăți, incluzând în proprietatea sa o fântână care exista pe terenul cumpărat de reclamanți.
Susținerea apelantului în sensul că foștii proprietari nu au avut litigii cu el în ceea ce privește slogul dintre proprietăți, nu poate constitui un motiv care să conducă la concluzia că acțiunea în revendicare promovată de reclamanți este neîntemeiată de vreme ce, mutarea gardului s-a realizat de pârât după ce fostul proprietar și-a înstrăinat terenul.
Depozițiile martorilor propuși de pârât (Ș. M. și S. N.) nu sunt relevante în stabilirea stării de fapt deoarece, declarația primului martor în sensul că, gardul a fost construit împreună de reclamanți și pârât este izolată de alte probe, iar cel de al doilea martor arată că nu știu dacă în ultimul timp între proprietățile părților s-a construit vreun gard, cunoscând că anterior, limita de despărțire a proprietăților o reprezenta doar un răzor. De fapt, acest din urmă martor nici nu locuiește în același . ani.
Susținerea apelantului în sensul că atât el cât și intimații au teren mai puțin decât în titlu de proprietate și în acest caz, nu se justifică revendicarea vreunei suprafețe de teren, este neîntemeiată. Cert este că, urmare măsurătorilor făcute de ambii experții asupra terenurilor părților, s-au găsit suprafețe mai mici decât în titlurile fiecăruia, dar cât timp prin probe s-a dovedit că apelantul a schimbat în anul 2001 semnul de hotar care exista între proprietăți, în mod corect instanța de fond a constatat întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de art.480 c.civ., și în consecință a admis acțiunea în revendicare pentru suprafața de 108 mp.
Chiar dacă expertul I. C. a propus două variante de grănițuire, în mod corect instanța de fond a ales cea de a doua variantă întrucât, aceasta a fost stabilită în raport de gardurile de la frontonul stradal și în continuare spre punctul 7 unde se găsește fântâna care a aparținut vânzătorului către reclamanți, după care buturuga indicată prin pct.50 în schița anexă la raportul de expertiză, aceasta fiind un salcâm care a existat pe aliniamentul fostului hotar, după cum declară martora S. I., persoană în vârstă de 77 ani.
Apelantul nu a făcut în nici un fel dovada susținerii motivului de apel privitor la faptul că, intimații dețin o suprafață de teren mai mare pentru că au mai achiziționat un teren pe lângă cel cumpărat de la autorul vânzătorilor, situație în care, lipsa terenului pe care îl revendică în cauză, se poate regăsi în respectiva suprafață.
În speța de față, nu se pune problema comparării titlurilor de proprietate exhibate de părți și urmare acesteia, acordării preferinței dreptului de proprietate al reclamanților întrucât nu există nici o probă din care să rezulte că terenul în litigiu se suprapune în ambele titluri.
Critica referitoare la petitul având ca obiect despăgubiri, se constată de asemenea neîntemeiată, întrucât în mod corect instanța de fond a acordat despăgubirile pe ultimii trei ani. Chiar dacă hotărârea de validare a convenției de vânzare cumpărare intervenită între reclamanți și vânzători a fost dată în anul 2010, efectele acesteia retroactivează până la momentul la care a avut loc încheierea convenției sub semnătură privată adică, până la 20 aprilie 2006. În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, acesta s-a stabilit corect prin raportare la suprafața din litigiu de 108 mp și la perioada ultimilor trei ani, ci nu pentru zece ani cum au solicitat reclamanții.
În considerarea celor mai sus expuse, constatând că soluția adoptată de instanța de fond, este temeinică și legală, fundamentându-se pe probele corect interpretate și pe dispozițiile legale incidente, în temeiul art.296 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, prin declanșarea acestui apel, apelantul pârât va fi obligat să plătească intimaților 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DEC IDE
Respinge apelul formulat de pârâtul P. M. (Ninișor), domiciliat în com. P., . împotriva sentinței civile nr. 978/18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimați fiind reclamanții G. I. și G. R., ambii cu domiciliul procesual ales în Dr. Tr. S., ., județul M. (la Cabinetul av.D. A.).
Obligă apelantul-pârât la 600 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 Decembrie 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, L. B. | Judecător, C. P. | |
Grefier, D. D. |
Red.PCV
Dact.CNB
j.f. D. P.
cod operator 2626
10.01.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1425/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 85/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
