Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 218/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-11-2012 în dosarul nr. 218/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 218/2012
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier N. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții R. V., S. O., F. V., C. M., R. I., Ș. L., B. D. și pe pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. M., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.11.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamanții R. V., S. O., F. V., C. M., R. I., Ș. L., B. D. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și Direcția Generală a Finanțelor P. M., pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâtul să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de 70.000 euro și a despăgubirilor materiale în sumă totală de 80.000 lei noi, reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile rămase la domiciliul părinților respectiv, bunicilor lor F. D. și F. V. în prezent decedați, în momentul deportării lor în B., pe care nu le-au mai găsit la reîntoarcere în anul 1956, după cum urmează: - cazan rachiu, storcător de struguri, trăsură pe 4 roți, căruță de 4 roți pentru cai, sanie, 10 bucăți vase emailate de bucătărie, două cazane de aramă a câte 50 litri fiecare, pentru preparat magiun și bulion, 3 găleți pentru untură de câte 10-20-30 litri, 6 tablouri, 3 goblenuri, o pianină Zimerman, 60 volume cărți literatură beletristică și veselă în valoare de 5.000 lei noi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în fapt, la 18 iulie 1951, ca efect al deciziei 200/1951 a M.A.I., împreună cu părinții și respectiv bunicii lor F. Dumitrie și F. V. au fost ridicați forțat din domiciliul lor din Dr.Tr. S. și strămutați în ., unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu până în anul 1956 când s-au ridicat restricțiile domiciliare și s-au reîntors la domiciliul din Dr.Tr. S..
Au mai arătat reclamanții că anii de suferință fizică și psihică le-au afectat sănătatea părinților și le-au scurtat viața, grăbindu-le decesul iar în ceea ce îi privește pe ei nu și-au putut continua studiile, așa încât niciunul dintre ei nu au reușit să se realizeze conform aspirațiilor și capacităților intelectuale iar pe de altă parte au dobândit diferite afecțiuni care le-au marcat sănătatea tot restul vieții .
În drept, s-au invocat disp. art.90 C.pr.civ., CEDO, Constituția României, Decretul lege nr.118/1990, OUG 214/1996 și legea nr.221/2009.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr._/13.11.1990 a Ministerului de Interne, acte medicale, acte de filiație ,decizia nr._ din 19.09.1991 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limita de vârstă a numitei R. I., Hotărârea nr.108/7 aprilie 1992 de revizuire a Hotărârii nr.195/25 iulie 1990, adresa nr.75.581/13.11.1990 emisă de M. de Interne, copii –extras nr.994/2002 ale Arhivelor Naționale, Hotărârile nr.104 și nr.108 din 7 aprilie 1992, nr.40 din 24 august 1993, nr.178 din 19 mai 1992 și nr. 1404/11 martie 1991 date de Comisia Județeană M. în baza Decretului nr.118/1990,deciziile nr.1247/08.11.2001, 1432/29.11.2001 și nr.662/9.05.2012 ale Comisiei pentru Constatarea Calității de luptător în rezistența anticomunistă și adresa din 04.03.1991 a Ministerului de Interne și au solicitat încuviințarea probelor testimoniale și cu expertiză în vederea dovedirii și evaluării bunurilor pentru care solicită acordarea despăgubirilor materiale .
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP M. chemată în judecată în nume propriu arătând că în cauza de față S. R. ca pârât, este reprezentat de M. Finanțelor P. .
Privitor la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii susținând că în ceea ce privește daunele morale, această cerere este lipsită de temei juridic în condițiile în care disp.art. 5 al.1 din legea nr.221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională iar în ceea ce privește despăgubirile materiale, cererea este neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condițiile disp. art.5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009, iar reclamanții aveau la îndemână valorificarea drepturilor lor prin procedura legilor speciale.
S-au audiat sub prestare de jurământ martorii M. M. și P. E. și a fost efectuată expertiza, având ca obiective: evaluarea bunurilor solicitate de reclamanți, respectiv, cazan rachiu 100 l, storcător de struguri, trăsură cu 4 roți, căruță cu 4 roți, sanie,10 vase emailate de bucătărie, 2 cazane de aramă de 50 l pentru preparat magiun și bulion, 3 găleți de untură de 10,20 și 30 l, 6 tablouri, 3 goblenuri, o pianină Zimerman, 60 volume cărți literatură beletristică și veselă .
La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză întocmit de expert P. P..
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu D. M., F. S. și F. N., solicitând ca alături de reclamanți să beneficieze de despăgubirile materiale și morale pe care aceștia le-au solicitat prin acțiunea introductivă întrucât sunt moștenitorii acelorași autori F. D. și F. V., fiind fiii descendentei acestora F. A. . În susținerea cererii au anexat în xerocopii acte de stare civilă pentru a dovedi calitatea de moștenitori ai autorilor de pe urma cărora se solicită despăgubiri .
Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu în ședința publică din 6.11.2012
Analizând întregul material probator al cauzei, tribunalul constată și reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor P. M. se constată că, față de dispozițiile art.4 alin.4 din legea 221/2009-care statuează că cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile aduse persoanelor ca urmare a aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic sau a unei condamnări cu același caracter în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin M. Finanțelor P.- aceasta este întemeiată, pârâta neavând legitimitate procesuală pasivă în astfel de acțiuni. Împrejurarea că, în art.5 alin.2 din același act normativ este stipulat că hotărârile pronunțate în astfel de cauze sunt puse în executare de M. Finanțelor P. prin direcțiile sale din fiecare județ, nu conferă calitate procesuală acestor direcții.
În ceea ce privește daunele morale trebuie menționat însă că disp. art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoziții pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Așadar, ca o consecință a respectării caracterului general obligatoriu a deciziilor Curții Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, cererea privind acordarea despăgubirilor morale va fi respinsă.
De altfel, prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
P. acțiunea introductivă de instanță și prin cererea de intervenție formulată ulterior, reclamanții și intervenienții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 euro reprezentând contravaloarea bunurilor rămase în gospodăria părinților, respectiv bunicilor F. D. și F. V. la momentul deportării în anul 1951.
Cu adresa nr._/13.11.1990, reclamanții și intervenineții au făcut dovada că autorii lor comuni F. D. și F. V. împreună cu fiii A., T., E., V., I., O., V., G., L. și M. au fost deportați în B. prin decizia MAI nr.200/1951 unde li s-au stabilit domiciliul obligatoriu în . Călărași până în anul 1954 când s-au ridicat restricțiile domiciliare prin Decizia nr.2599/1954.
La momentul ridicării din domiciliu din Dr.Tr. S., în gospodăria familiei F. D. și V. au rămas bunurile mobile menționate de reclamanți în acțiune respectiv, cazan rachiu 100 l, storcător de struguri, trăsură cu 4 roți, căruță cu 4 roți, sanie,10 vase emailate de bucătărie, 2 cazane de aramă de 50 l pentru preparat magiun și bulion, 3 găleți de untură de 10,20 și 30 l, 6 tablouri, 3 goblenuri, o pianină Zimerman, 60 volume cărți literatură beletristică și veselă .
Potrivit art.5 lit.b din Legea 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la: a)...; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a abținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c)...” .
Chiar dacă la momentul deportării nu s-a întocmit un proces verbal de confiscare sau de preluare a bunurilor, existența acestora a fost dovedită prin proba testimonială administrată în cauză, cei doi martori audiați fiind persoane în vârstă și care vizitau gospodăria familiei reclamanților în dese împrejurări .
P. expertiza efectuată în cauză au fost evaluate aceste bunuri, ținându-se seama evident și de uzura fizică a bunurilor din momentul respectiv .
Deși prin expertiza efectuată în cauza de față au fost evaluate toate bunurile menționate în înscrisuri, față de dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul apreciază întemeiată în parte acțiunea în sensul că, reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți doar la acordarea despăgubirilor materiale .
În considerarea celor mai sus expuse, tribunalul urmează a pronunța o sentință prin care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP M. chemată în judecată în nume propriu, va respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă, va admite în parte acțiunea formulată de reclamați și va obliga pârâtul să le plătească suma de 28.030 lei reprezentând contravaloarea bunurilor dovedite astfel cum au fost menționate anterior în considerentele prezentei.
În temeiul art.274 c.pr.civ., pârâtul urmează a fi obligat să plătească reclamantei R. V. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP M. chemată în judecată în nume propriu.
Respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanții R. V. domiciliată în Dr.Tr. S., ..3, S. O. domiciliată în Dr.Tr.S., ..12A, F. V. domiciliat în Dr.Tr.S., ., C. M. domiciliată în București, ..94J sector 1, R. I. domiciliată în ., Ș. L. domiciliată în București, . nr.20, sector 4 și B. D. domiciliată în Dr.Tr. S., . nr.3, ., ., județul M. și pe pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5 și S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. M. cu sediul în Dr.Tr. S., ..1, județul M., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009 și cererea de intervenție în sensul că:
Obligă pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. să plătească reclamanților și intervenienților D. M., F. S. și F. N. în calitate de moștenitori ai autorilor F. D. și V. suma de 28.030 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Respinge cererea pentru acordare daune morale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei R. V. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 Noiembrie 2012, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, C. P. | ||
Grefier, N. C. B. |
CP/DR.ex.14
17.12.2012
Cod operator 2626
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 08-02-2013, Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 1425/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








