Servitute. Sentința nr. 109/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 109/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 344/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 344/A
Ședința publică de la 10 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de către reclamantul O. I. împotriva sentinței civile nr. 109/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. I., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.07.2014 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, după care s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Orșova sub nr._ /2012 reclamantul O. I. a chemat în judecată pe pârâta S. I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâtei situat în . în R.”, înscris în CF_, cu nr. cadastral 522, pe o suprafață de 15 mp, lungă de 5 m și lată de 3 m, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, în fapt, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren înscris în CF_ Eșelnița, pct. „Izlaz în R.”, în suprafață de 96 mp, așa cum rezultă din actele cadastrale și din adresa nr. 7553/11.12.2012 emisă de Primăria Eșelnița. Pe de altă parte, pârâta este proprietara unei teren în suprafață de 231 mp, înscris în CF nr._, cu nr. cadastral 522, situat la nord de proprietatea reclamantului, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară.
A mai arătat că, din schița întocmită de reprezentanții Primăriei Eșelnița, rezultă cu certitudine faptul că terenul său se învecinează la sud cu fluviul Dunărea, la nord cu proprietatea pârâtei, la est cu un alt vecin, numitul J. I., astfel încât terenul său este lipsit de acces la calea publică, iar unica posibilitate de acces este pe terenul pârâtei, în condițiile prevăzute de art. 617 alin. 2 Cod civil.
În dovedire a depus copie carte de identitate, schiță, extras de carte funciară, plan de amplasament și delimitare a imobilului, adeverința nr. 7553/11.12.2012 a Primăriei Eșelnița, încheierea nr. 8807.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 617-625 Cod civil, art. 755-772 Cod civil, art. 194-195 C.pr.civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 31 lei taxa de timbru conform art. 3 lit. j din Legea 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru și 0,30 lei timbru judiciar conform art.3 alin.1 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar.
Prin serviciul registratură la data de 04.07.2013 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că așa-zisul teren în suprafață de 96 mp, care ar aparține reclamantului, nu există din punct de vedere fizic, în zona respectivă, terenul proprietatea pârâtei neînvecinându-se în nici un punct cardinal cu acest teren (de la calea publică, până la malul fluviului Dunărea, existând doar suprafața de teren care îmi aparține).
Mai arată că este unica proprietară a unui teren în suprafață totală de 1003 mp, care este situat în pct. „Izlaz în R.”, de pe raza comunei Eșelnița, compus în prezent din două parcele care formează un tot unitar despărțit de DN 57, astfel: o parcelă în suprafață de 772 mp(teren intabulat în CF_ a loc. Eșelnița, nr. top 172, nr. cad.521- transcris în CF 1299 Ogradena V.) și o altă parcelă în suprafață de 231 mp (teren intabulat în CF_ a loc. Eșelnița, nr. cad. 522 – transcris din CF 1299 Ogradena V.).
A mai arătat că acest teren l-a cumpărat în totalitatea sa, la data de 10.11.1993, printr-un înscris sub semnătură privată (denumit „Declarație”) chiar de la numitul O. I., în momentul încheierii tranzacției, acesta vânzând toată suprafața de teren pe care o deținea, conform actelor de proprietate, în acel punct.
Ulterior, datorită faptului că reclamantul nu a mai dorit să încheie acest act de vânzare-cumpărare și în formă autentică, a fost nevoită să-l acționeze în judecată, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, lucru care s-a și întâmplat, prin sentința civilă nr. 30/16.01.1998 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. 1013/1997.
În dovedire a depus la dosar extras c.f._ Eșelnița, extras c.f. nr._ Eșelnița, sentința civilă nr.30/16.01.1998, raport de expertiză, schiță plan, extras c.f. nr.1299 Eșelnița.
Prin serviciul registratură la data de 19.07.2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare arătând că apărările din întâmpinare sunt nefondate.
În dovedire a depus la dosar încheierea c.f. 8807/13.12.2012, plan de amplasament și delimitare a imobilului.
Prin încheierea de ședință din data de 01.10.2013 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu martorii M. L. și D. P. și efectuarea unei expertize topo, iar pentru pârâtă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu martorii N. D. și C. G. și efectuarea unei expertize topo.
Prin serviciul registratură la data de 12.11.2013 a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert P. I..
La termenul de judecată din 19.11.2013, la cererea pârâtei, s-a luat interogatoriu reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris, iar fila atașată la dosar și au fost audiați martorii M. L., D. P., N. D. și C. G., depozițiile acestora fiind consemnate în scris, iar filele atașate la dosar.
Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2013 instanța a luat act de renunțarea reclamantului la proba cu interogatoriul pârâtei.
La termenul de judecată din data de 03.12.2013 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către pârâtă.
Prin serviciul registratură la data de 20.01.2014 expertul a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 109/27.02.2014 Judecătoria Orșova a respins ca neîntemeiată cererea și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu parțial încuviințat pentru avocat, reținând următoarele:
În fapt, reclamantul a vândut pârâtei la 10.11.1993, print-un înscris sub semnătură privată, intitulat ,, Declarație,, terenul în suprafață de 1003 mp. format din două corpuri, situat în Eșelnița, pct. ,,Izlaz R.,, înscrise în CF 664 Ogradena V., nr. topo 172, intabulate de cumpărătoarea pârâtă în CF_, nr. topografic 172, nr. cadastral 521, și CF_ nr. cadastral 522 (f.20,21,22, 28).
Vânzarea a fost autentificată prin sentința civilă nr.30/16.01.1998 a Judecătoriei Orșova pronunțată în dosarul nr.1013/1997 (f.23).
În acest dosar, reclamantul O. I. a declarat că este de acord cu vânzarea terenului înscris în CF 664 Ogradena, nr. topo 172, provenit din moștenire de la părinții săi (f.27,29).
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr.1013/1997, ce face parte integrantă din dispozitivul s. c. nr. 30/16.01.1998, instanța a observat că terenul vândut de reclamant pârâtei se învecinează la sud cu Dunărea, iar la Est cu J. I., reclamantului nemairămânând cu teren în proprietate. (f.24-26).
Faptul că, ulterior pronunțării sentinței judecătorești din 1998 și intabulării dreptului de proprietate de către pârâtă, reclamantul a reușit să intabuleze un drept de proprietate în 2012 pentru o suprafață de 96 mp, în același punct, pe o parte din același amplasament, acesta nu îi este opozabil pârâtei, câtă vreme prin sentința nr.30/16.01.1998 s-a consfințit vânzarea dreptului de proprietate către pârâtă pentru întreaga suprafață înscrisă în CF 664, Ogradena V., anume 1003 mp.
Înscrisurile se coroborează parțial cu interogatoriul reclamantului, care la întrebarea nr.2 a răspuns că pârâta a cumpărat 231 mp, adică exact cât existau înscriși în cartea funciară, și cât a identificat expertul M. în raportul încheiat în 1998 pentru dosarul nr.1013/1997, și cu depoziția martorului C. G., potrivit căreia reclamantul nu a deținut teren în zonă, nevăzândul decât în anul 2013 ( f.75, 26).
Urmare administrării acestor probe, instanța a apreciat că proba testimonială cu martorii M. L., D. P., N. D., și raportul de expertiză încheiat de expertul P. I. sunt neconcludente.
Potrivit art. 616 C.civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere peste locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi proporțional cu paguba ce s-ar putea ocaziona.
Din analiza textului de lege sus menționat instanța a apreciat că dreptul de servitute este un drept real principal, derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil denumit fond aservit sau dominat, pentru uzul și utilitatea altui imobil, denumit fond dominant, imobile care aparțin unor proprietari diferiți.
Ca atare, servitutea constituie una din limitările caracteristice ale dreptului de proprietate, servitutea legală de trecere fiind o îngrădire a dreptului proprietarului fondului aservit, iar pentru constituirea dreptului de servitute cele două fonduri trebuie să aparțină unor proprietari diferiți, iar reclamantul are obligația să dovedească caracterul de loc înfundat al fondului său și faptul că este proprietarul acestui fond.
Acest drept de servitute este însă neîntemeiat când înfundarea locului se datorează culpei reclamantului vânzător al terenului.
Astfel, art.618 cod civil ce reglementează dreptul de trecere (servitutea de trecere) prevede că: ,, Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii,,.
Față de acest text de lege, având în vedere lipsa consimțământului pârâtei S. I., instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantului, respingând-o, lipsa dreptului de trecere datorându-se culpei sale atunci când a realizat vânzarea.
Fiind în culpă pentru purtarea procesului, reclamantul a fost obligat în parte la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă, anume onorariu expert și onorariu parțial încuviințat pentru avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că, sentința este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor an. 617-618 c.civ. dar și al dispozițiilor imperative ale art. 14, 22 și 224 c.pr.civ.
În temeiul art. 480 c.pr.civ. a solicitat, în principal, admiterea apelului și anularea sentinței, în condițiile în care consideră că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, cu consecința judecării cauzei de către instanța de apel, evocând fondul, menționând că nu solicită anularea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
A arătat că a formulat acțiune pentru stabilirea servituții de trecere în contradictoriu cu pârâta S. I., în considerarea faptului că terenul proprietatea sa este loc înfundat, lipsit de acces la calea publică (. posibilitate de acces este pe terenul pârâtei, în condițiile prev. de art. 617 C.civ., iar instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea lapidară și nelegală că în cauză ar fi aplicabile dispoz. art. 618 NCC referitoare la exercitarea dreptului de trecere în situații speciale, procedat în mod total nelegal, deoarece s-a mărginit doar la a reproduce textul de lege respectiv, fără a preciza în mod concret în ce constă culpa sa, respectiv din ce motiv lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 618, al.2 NCC, considerând că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, lucru care echivalează cu soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului.
Pe de altă parte, instanța de fond a procedat în mod nelegal, soluționând cauza prin invocarea din oficiu a unei apărări de fond, aceea a existenței unei pretinse situații speciale în baza art. 618 c.pr.civ., apărare care nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare sau pe altă cale. Judecătorul fondului nu avea căderea de a invoca din oficiu o asemenea apărare, care în mod evident nu are caracter absolut, iar pe de altă parte nici măcar nu a pus în dezbaterea părților această modalitate de apărare.
A mai susținut că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiile art. 224 rap. la art. 14 c. pr. civ., fiind încălcate dispozițiile cu caracter obligatoriu ce decurg din principiul contradictorialității, care prevăd obligativitatea punerii în discuția părților, inclusiv a aspectelor invocate din oficiu de către instanță, sunt încălcate și dispozițiile art. 22 c.pr.civ. referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului nu a pus în dezbaterea părților împrejurări de fapt sau de drept, ce nu - au fost menționate în întâmpinare, este nelegală și datorită faptului că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 618, neexistând situația premisă pentru a se reține exercitarea dreptului de trecere într-o asemenea situație specială.
Judecătorul fondului avea posibilitatea să observe în mod direct că a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească, respectiv prin s.c. nr. 30/1998, pronunțată ele Judecătoria Orșova în dosar nr. 1013/1997, hotărâre care a ținut loc de act autentic, astfel încât nu se poate reține că ar fi determinat lipsa de acces spre calea publică.
In conformitate cu ansamblul practicii și jurisprudenței în materie, și așa cum rezultă și din Decizia nr. 8 la recursul în interesul legii pronunțată de ICCJ în 10 iunie 2013, aceste acțiuni prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil au caracterul unei acțiuni personale imobiliare, fiind obligat să se supună unei hotărâri judecătorești, nu se poate reține că lipsa accesului la calea publică i-ar fi imputabilă.
Referitor la exercitarea dreptului de trecere în situații speciale, chiar sub imperiul vechiului cod civil, în practica judecătorească s-a statuat că trebuie în mod clar determinată cauza imputabilă proprietarului. Astfel, într-o speță similară, voința părților a fost interpretată în baza regulilor prev. de art. 977 din vechiul cod civil. S-a reținut că "potrivit art. 977 C. Civ.(n.r. - abrogat), interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar atunci când acestea nu au prevăzut în contract suficiente elemente pentru identificarea bunului vândut, instanța este chemată să suplinească aceste omisiuni. Pornind de la premisa că ambele părți contractante au urmărit obținerea unei situații cât mai avantajoase prin încheierea tranzacției. Tribunalul a apreciat că dobânditorul a intenționat să intre în posesia unei gospodării cât mai funcționale, cu front la stradă, curte și anexe gospodărești corespunzătoare, în timp ce vânzătorul a înțeles să mențină o cale de acces pentru terenul aflat în spatele grădinii vândute, pentru ca această suprafață să nu devină loc înfundat. Faptul că terenul ce se află în spatele celor 1.500 mp ar fi fost înstrăinat ulterior altor persoane nu denotă intenția reclamanților de a fi vândut pârâților întreg frontul la stradă, dimpotrivă, noii cumpărători având nevoie de cale de acces la terenul cumpărat. "(Curtea de Apel Suceava - Secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 380 din 25 noiembrie 2009. în Buletinul Jurisprudenței 2009).
Apelantul consideră că nu-i poate fi imputabilă lipsa de acces la calea publică întrucât din certificatul de moștenitor nr. 1566/1993, rezultă faptul că am moștenit de la mama sa, O. I., suprafața de 1130 mp situată în pct. „Izlaz în rugină".
Din această suprafață s-a constatat pe cale judecătorească faptul că a înstrăinat suprafața de 1003 mp, astfel încât rezultă cu certitudine că i-a mai rămas suprafața de 127 mp, care datorită eroziunii a ajuns în prezent la suprafața de 96 mp, pentru care este proprietar tabular.
În dovedirea susținerilor precizează că a depus la dosar copie de pe certificatul de moștenitor nr 1566/1993, precum și extras de carte funciară nr. 664/1994 din care rezultă faptul că în pct. „Izlaz în R." este moștenitor pentru suprafața totală de 1130 stânjeni pătrați, deci de 4068 mp., dintre care aproximativ 1780 mp sunt sub apă, dar a rămas și suprafața de 97 mp despre care a făcut vorbire în acțiune.
Arată că, în speță, nu poate fi vorba de o modalitate de vânzare prin care să fi consimțit la înstrăinarea întregii suprafețe de teren pe care a deținut-o în punctul respectiv, astfel încât în mod voit să-și blocheze calea de acces spre drumul public, deci, nu există o situație specială, cu titlu de excepție, în sensul prev. de art. 618 NCC, astfel încât se aplică normele care reprezintă regula în materie, respectiv dispozițiile art. 617 c.civ., astfel încât solicită admiterea apelului și pe fond a acțiunii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că, instanța de fond a apreciat și interpretat în mod corect toate probele administrate în cauză, soluția dată fiind temeinică și legală în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, reținând în motivarea hotărârii pronunțate faptul că este unica proprietară a unui teren în suprafață totală de 1003 mp, care este situat in pct. ""Izlaz in R.", de pe raza . mod corect s-a reținut și faptul că acest teren l-a cumpărat la 10.11.1993, printr-un înscris sub semnătură privată (denumit "Declarație"), chiar de la reclamant, acesta în momentul încheierii tranzacției a vândut toată suprafața de teren pe care o deținea conform actelor de proprietate, vânzarea fiind autentificată prin sentința civilă nr. 30/1998, pronunțată de către Judecătoria Orșova în dosar nr. 1013/1997
Susține că, în momentul cumpărării, terenul se învecina în partea de sud cu fluviul Dunărea și nu cu vreo altă proprietate, aspect constatat și de către instanța de fond, reclamantul O. I. nemairămânând cu o alta suprafața de teren în proprietate.
Precizează că instanța de fond a reținut în mod corect și faptul că ulterior pronunțării acestei hotărârii judecătorești care ține loc de act de vânzare - cumpărare pârâta a intabulat dreptul de proprietate, deși reclamantul a reușit să intabuleze în anul 2012 un drept de proprietate pentru o suprafața de 96 mp,în aceiași punct, pe o parte din același amplasament, consideră că nu - i poate fi opozabil, atâta timp cat prin sentința civila nr. 30/16.01.1998 s-a consfințit vânzarea pentru întreaga suprafața înscrisă în CF 664 Ogradena V., anume 1003 mp, aspect ce reiese din înscrisurile depuse la dosar, dar care este și recunoscut de către reclamant, în urma răspunsurilor la interogatoriu, iar în această situație instanța a considerat probele testimonială și cea cu expertiza topografică, ca fiind neconcludente.
În ceea ce privește expertiza topografică întocmită în cauză de către dl. expert P. I., apreciază că prezintă o . lacune și contradicții care nu au fost lămurite, în ciuda obiecțiunilor formulate deci, oricum, aceasta nu ar fi putut fi avuta în vedere de către instanța la pronunțarea soluției în cauză, impunându-se, eventual, refacerea ei.
În mod corect, prima instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 618 CCiv și având în vedere faptul că lipsa unui eventual acces poate fi imputată exclusiv reclamantului.
În ceea ce privește motivele de apel formulate de către apelantul reclamant, susține că sunt neîntemeiate.
Având în vedere toate aceste aspecte, consideră că hotărârea atacată este temeinică și legală și că apelul declarat de către apelantul-reclamant O. I. este nefondat, urmând ca prin decizia ce se va pronunța, în temeiul art. 480 al. 1 NCPCiv., să fie respins ca atare și să fie menținută hotărârea primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Analizând apelul prin prima motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente;
1.Observând sentința apelată tribunalul constată că instanța de fond a analizat fiecare petit al acțiunii introductive prin raportare la probele administrate și cu trimitere la dispozițiile legale aplicabile în cauză . Este adevărat că nu s-a realizat o motivare amplă însă judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să facă o motivare clar și concisă cea ce evident nu poate fi văzută ca fiind lapidară sau nelegală. Susținerile privind limitarea doar la reproducerea textelor legale și fără arătatea culpei reclamantului vin în coliziune cu chiar conținutul sentinței judecătorul fondului analizând și interpretând fiecare text legal reprodus(vz. pargraf. 6,7 și 10,11 din hotărâre) .
2.Nu poate fi primită susținerea apelantului privind motivul că instanța de a invocat din oficiu o apărăre de fond, aceea a existenței unei pretinse situații speciale în baza art. 618 c.pr.civ., ce nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare sau pe altă cale.
Astfel observând cererea de chemare în judecată tribunalul constată că reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp.art.618-625 C.civ. astfel că nu se poate spune că dispoziția nu ar fi fost invocată. Este adevărat că reclamantul susține teza contrară rezultată din textul de la art.618 C.civ. dar aceasta nu înseamnă că dispoziția nu a fost folosită ca temei al acțiunii.
În plus tribunalul apreciază că o astfel de dispoziția nu trebuia în mod necesar pusă în discuția părților pentru că analizarea sa se impunea ca urmare a strânsei legături existente între dreptul pretins de reclamant și obligația impusă intimatei pârâte și decurgea în mod necesar din apărarea acesteia din urmă privind faptul că reclamantul i-a vândut tot terenul existent în pct.Izlaz. înscris în CF fil.664 – Ogradena V..
Așadar nu se poate spune observând temeiurile acțiunii principale și apărările pârâtei că judecătorul fondul a depășit prin manifestarea sa limitele investirii.
3. În ceea ce privește lipsa situației premise pentru aplicarea disp.art.618 C.civ.
Este adevărat prin sentința civilă nr. 30/16.01.1998 s-a consfințit vânzarea pentru suprafața înscrisă în CF 664 Ogradena V., anume 1003 mp,cu delimitările din schița anexă însă nu se poate susține că aceasta nu este imputabilă reclamantului.
În cauza soluționată prin sentința de mai sus instanța a constatat că deși debitorul,reclamantul din prezenta acțiune,și-a asumat o anumită obligație acesta nu a mai dorit executarea,instanța nefăcând altceva decât să constate asumarea obligației și să suplinească consimțământul debitorului la realizarea vânzării. Or,în această situație să declari că înstrăinezi un imobil și să primești prețul stabilit fără nici o rezervă de proprietate sau de drept de trecere,nu subliniază altceva decât culpa reclamantului în nerezervarea unei eventuale căi de acces la imobilul pe care pretinde că este proprietar. În acest sens este nu numai răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriul administrat în cauză dar și cele consemnate în declarația de la fil27.
Concluzionând cum lipsa unei căi de acces este imputabil reclamantului care a vândut terenul în suprafață de 1003 mp și nici nu și-a rezervat vreun drept de trecere sau alte aspecte care să-i poată permite folosirea terenului în suprafață de 96 mp tribunalul apreciază că situația premisă de la art.618 alin.2 se regăsește în cauză.
Pentru toate aceste considerente apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică în temei art.480 alin.1 C.pr.civ,apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va fi obligat apelantul către intimată la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelului civil formulat de către reclamantul O. I., CNP_ domiciliat în Eșelnița, ., jud. M. împotriva sentinței civile nr. 109/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. I., CNP_, domiciliată în Voluntari, Șoseaua Erou N. I., nr. 69-71, .), jud. I. având ca obiect servitute.
Obligă apelantul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2014.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.11.07.2014
tehnoredactat M.B., Ex.4/ 5 pag.
Jud. fond. U. I.C.
Cod. Operator 2626
| ← Fond funciar. Decizia nr. 413/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 349/2014. Tribunalul... → |
|---|
