Validare poprire. Sentința nr. 164/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 106/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 106/R
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător C. P.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-terț poprit UAT D. împotriva sentinței civile nr.164/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimații-creditori B. I. C., ., intimata-debitoare . și intimata-terț poprit P. D., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol la solicitarea recurentului-terț poprit, care a depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise, în cuprinsul cărora a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art.245 cod procedură civilă, instanța a încuviințat cererea de repunere pe rol a cauzei, după care, s-a luat act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 cod procedură civilă și constatând cauza în stare de judecată a reținut-o pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 22.11.2012 sub nr._, B. I. C. și creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . și terțul poprit P. C. D. a solicitat instanței validarea popririi instituită împotriva terțului poprit pentru sumele datorate societății debitoare până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu B.O: . nr._, precum și suma de 1022,13 lei conform procesului-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare încheiat în data de 10.08.2012.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că în data de 13.07.2012, societatea creditoare a solicitat executarea silită a titlului executoriu sus menționat. La data de 05.09.2012 a fost emisă adresa de înființare poprire în dosarul nr. 166/EB/2012, către terțul poprit și primită la data de 11.09.2012.
În drept, creditoarea nu și-a întemeiat cererea.
În dovedirea cererii a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, somație din dosarul de executare nr. 166/EB/2012, bilet la ordin din 13.04.2012, proces-verbal din 10.08.2012, adresa din 05.09.2012, adresa nr. 2898/17.09.2012, sentința nr. 196/23.08.2012 și sentința nr. 195/23.08.2012 a Tribunalului M..
Terțul poprit a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale solicitând declinarea de competență a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Vânju M. întrucât P. D. este în raza teritorială a Judecătoriei Vânju M., ca instanță de executare.
La termenul din 22.01.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 C.pr.civ. pentru neîndeplinirea obligației puse în sarcina creditoarei de instanță respectiv de a indica sediul debitoarei.
La termenul din 16.04.2013, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, având în vedere că creditoarea . și-a îndeplinit obligațiile impuse de instanță, anume a indicat sediul debitoarei, achitând totodată jumătate din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art. 3 lit. ș din Legea 146/1997
La termenul de judecată din data de 07.05.2013 instanța a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată de terțul poprit.
Judecătoria Dr.Tr.S., prin S.C nr.2277/07.05.2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de terțul poprit și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vânju M..
Judecătoria Vânju M. a înregistrat cauza sub nr._, iar la dosar creditoarea a depus furnizare informații privind adresa debitoarei înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, împuternicire, dovada citării prin publicitate a debitoarei.
P. sentința civilă nr.611 din 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosar nr._/332/2012 a fost admisă cererea și validată propunerea înființată în dosarul de executare nr.166/E/2012 al B. I. C., instituită împotriva terțului poprit P. comunei D., jud. M., pe sumele datorate societății debitoare ., până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu Bilet la ordin . nr._ emis de . precum și până la concurența sumei de 1022,13 lei conform procesului verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 10.08.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin prezenta cerere, B. I. C. și creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . și terțul poprit P. C. D. a solicitat instanței validarea popririi instituită împotriva terțului poprit pentru sumele datorate societății debitoare până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu B.O: . nr._, precum și suma de 1022,13 lei conform procesului-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare încheiat în data de 10.08.2012.
S-a reținut însă că, deși terțul poprit datorează debitoarei și i s-a pus în vedere să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului, nu s-a conformat și cu rea credință, fără a invoca un motiv legal pentru neîndeplinirea obligației, nu a procedat la înființarea popririi și a elibera suma debitoarei.
Potrivit dispozițiilor art.460 alin.1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitoarei terț poprit, creditoarea, debitoarea sau organul de executare, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În lumina jurisprudenței CEDO accesul liber la justiție ar fi iluzorie dacă ordinea juridica interna a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (bilet la ordin în speța de față) să rămână inoperanta în detrimentul uneia dintre părți (cauza S. contra României 2007) iar în cazul refuzului organelor publice de a executa o hotărâre garanțiile conferite de art.6 din Convenție de care beneficiază justițiabilul pierd orice rațiune de a exista.
Astfel, din probele administrate a rezultat că terțul poprit datorează sume de bani debitoarei, însă, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.
Totodată având în vedere disp.art.460 alin.3 C.proc.civ., poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Cum în cazul validării popririi executarea silită se va face exclusiv asupra terțului poprit, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 460 alin. 2 Cod proc. civilă care prevăd că „Instanța (...) dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitoarei, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței, suma datorată debitoarei (...)”
Față de această situație, instanța a apreciat cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, a fost admisă ca atare și în consecință a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr.166/E/2012, al B. I. C., instituită împotriva terțului poprit P. comunei D., jud.M., pe sumele datorate societății debitoare ., până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu Bilet la ordin . nr._ emis de . precum și până la concurența sumei de 1022,13 lei conform procesului verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 10.08.2012.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat apel P. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că nu are calitate procesuală pasivă apreciind că potrivit Legii 215/2001 privind administrația publică locală, calitate procesuală are U. A. teritorială D..
A susținut de asemenea că nu au fost respectate prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă, că deși au invocat că între apelantă și debitoare au existat mai multe litigii dintre care unele soluționate și admise în parte, iar altele fiind pe rol, instanța nu a ținut cont și nu a administrat probe în acest sens astfel că hotărârea a fost pronunțată fără probe suficiente și doveditoare, creanța nefiind una certă și exigibilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse și având în vedere dispozițiile legale în materie s-a considerat recursul întemeiat.
P. cererea de chemare în judecată B. I. C. și creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . și terțul poprit P. C. D. au solicitat instanței validarea popririi instituită împotriva terțului poprit pentru sumele datorate societății debitoare până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu B.O: . nr._, precum și suma de 1022,13 lei conform procesului-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare încheiat în data de 10.08.2012.
P. sentința atacată Judecătoria Vânju M. a admis cererea de validare.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
În conformitate cu prevederile art.21 alin.(1) din Legea 215/2001 a administrației publice locale doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală având personalitate juridică și nu Consiliul Local sau P. care nu sunt entități cu personalitate juridică ci organe deliberativ, respectiv structură executivă a unității administrativ teritoriale, neavând capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.
Cum în cauza dedusă judecății prima instanță a soluționat cauza în contradictoriu cu P. D., recursul a fost admis, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M., județul M., la data de 17.10.2014, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 18.11.2014, instanța a dispus conceptarea și citarea în calitate de terț poprit a Unității A. Teritoriale D. prin primar.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.164/03.02.2015 Judecătoria Vânju M., a admis acțiunea, pentru următoarele considerente:
P. prezenta cerere, B. I. C. și creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . și terțul poprit U. A. T. D. a solicitat instanței validarea popririi instituită împotriva terțului poprit pentru sumele datorate societății debitoare până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu B.O: . nr._, precum și suma de 1022,13 lei conform procesului-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare încheiat în data de 10.08.2012.
S-a reținut însă că, deși terțul poprit datorează debitoarei și i s-a pus în vedere să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului, nu s-a conformat și cu rea credință, fără a invoca un motiv legal pentru neîndeplinirea obligației, nu a procedat la înființarea popririi și a elibera suma debitorului.
Potrivit dispozițiilor art.460 alin.1 C.proc.civ. vechi, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În lumina jurisprudenței CEDO accesul liber la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (bilet la ordin în speța de față) să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți (cauza S. contra României 2007) iar în cazul refuzului organelor publice de a executa o hotărâre garanțiile conferite de art.6 din Convenție de care beneficiază justițiabilul pierd orice rațiune de a exista.
Astfel, din probele administrate a rezultat că terțul poprit datorează sume de bani debitoarei, însă, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.
De asemenea, având în vedere disp.art.460 alin.3 C.proc.civ. vechi, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Or, în cazul validării popririi executarea silită se va face exclusiv asupra terțului poprit, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 460 alin. 2 Cod proc. civil vechi care prevăd că „Instanța (...) dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului (...)”
Având în vedere probatoriul administrat, instanța a apreciat cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, a fost admisă ca atare și în consecință a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr.166/E/2012, al B. I. C., instituită împotriva terțului poprit U. A. T. D., județul M., pe sumele datorate societății debitoare ., până la concurența sumei de 6843,06 lei conform titlului executoriu Bilet la ordin . nr._ emis de . precum și până la concurența sumei de 1022,13 lei conform procesului verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 10.08.2012.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel UAT D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, a făcut o analiză superficială a probelor de la dosar și nu a stăruit prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.
Așadar, instanța de fond în mod greșit a introdus în cauză UAT D., întrucât toate actele au fost emise de P. D..
Mai mult, deși a invocat că au existat mai multe litigii cu debitoarea, din care unele soluționate și admise în parte, iar altele fiind încă pe rol, instanța nu a ținut seama de aceste susțineri și nu a administrat probe suficiente din care să rezulte cu certitudine că este creanța certă și exigibilă.
Susține de asemenea că nu au fost respectate prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă.
Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii având ca obiect validare poprire, situație în care în mod corect instanța de fond a verificat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art 460 alin 1 din vechiul cod de procedură civilă aplicabil în cauză .
Potrivit acestuia instanța intervine numai în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile iar din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului .
În cauza dedusă judecății s-a făcut dovada că recurenta –terț poprit - datorează debitoarei însă aceasta nu s-a conformat cu rea credință și nu a procedat la înființarea popririi și la eliberarea sumei și astfel sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 460 alin 2 c.pr.civ.
De altfel nici în motivele de recurs nu se aduc critici pe acest aspect, nu se contestă calitatea de terț poprit însă recurenta face referire la OG 22/2002 care însă nu își găsește aplicabilitate în cauza dedusă judecății..
De asemenea nu poate fi primită nici apărarea în conformitate cu care creanța nu ar fi certă, lichidă și exigibilă atâta vreme cât creanța terțului poprit față de debitoarea . este cuprinsă într-un titlu executoriu –. de Tribunalul M..
Pentru aceste considerente se apreciază recursul nefondat și va fi respins .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-terț poprit UAT D. împotriva sentinței civile nr.164/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimații-creditori B. I. C., ., intimata-debitoare . și intimata-terț poprit P. D., având ca obiect validare poprire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015.
Președinte, M. C. O. | Judecător, C. P. | Judecător, C. M. |
Grefier, M. B. |
Redactat M.C.O.
tehnoredactat M.B., Ex.2/ pag.
jud.fond C. A.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 15-06-2015, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








