Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 272/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 272/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 4748/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 272
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte M. M.
Judecător E. O.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul F. V. – prin reprezentant B. M. domiciliată în mun.Tg.M., ., nr.144, . împotriva încheierii nr.2895/5 iulie 2013 pronunțate de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. – Secția Civilă în soluționarea prezentei cauze și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin încheierii nr. 2895/5 iulie 2013 pronunțate de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul F. V., fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 465,70 de lei, reprezentând debit rămas neachitat din contravaloarea facturii fiscale . nr._ din data de 29.12.2011.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâtul- prin reprezentant legal.
La termenul de judecată din data de 14.11.2013, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..
Deliberând asupra excepției, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 465,70 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii nr._/29.12.2011.
Astfel, prin raportate la obiectul contractului și la calitatea de profesionist a reclamantei, contractul ce face obiectul litigiului este unul ce poate fi încadrat ca și act de comerț obiectiv în accepțiunea fostului art. 3 pct.11 din C. comercial
Așa fiind și cum Tribunalul Specializat M. a preluat competența în această materie a Tribunalului M., conform art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța urmează să se admită excepția, cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentului recurs în favoarea Tribunalului Specializat M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului M. – secția civilă și declină în favoarea Tribunalului Specializat M. competența de soluționare a apelului declarat pârâtul F. V. – prin reprezentant B. M. domiciliată în mun.Tg.M., ., nr.144, . împotriva încheierii nr. 2895/5 iulie 2013 pronunțate de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 noiembrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, E. O. | |
Grefier, C. S. |
Red.E.O/02.12.2013
Listat C.Ș./02.12.2013
2 pag/ 2 ex.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 964/2013. Tribunalul MUREŞ | Validare poprire. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|