Contestaţie la executare. Decizia nr. 986/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 986/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 618/308/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
Decizia civilă nr.986
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte P. M.
Judecător A. T.
Judecător F. G. M.
Grefier A. E. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tg. M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 22 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de azi, 28 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 668 din data de 22.04. 2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._, s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea ., împotriva intimaților DGFP M. prin Administrația Finanțelor Publice Sighișoara și debitorul urmărit ., s-a desființat poprirea nr._/6.02.2013 înființată asupra sumelor de bani ale contestatoarei dispusă de intimată, în dosarul de executare nr. T14 și a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 194 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că administrația Finanțelor Publice Sighișoara a emis în dosarul de executare nr. T 14, către contestatoare adresa de înființare a popririi nr._/6.02.2013 asupra sumelor datorate debitorului urmărit ., până la concurența sumei de 3990 lei și că la 18.02.2013, în termen legal, contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare poprire.
S-a mai reținut că la baza înființării popririi, așa cum rezultă din întâmpinarea DGFP M., a stat depunerea unei declarații fiscale din care rezultă existența unor raporturi juridice între părți, ori aceasta nu constituie prin ea înseși o dovadă suficientă a calității terțului . de debitor al urmăritului .. În speță terțul poprit, contestatorul a făcut dovada că anterior înființării popririi, respectiv la 17.09.2012 a achitat factura ce reprezenta datoria sa către . baza contractului de execuție lucrări de hidroizolații cu nr. 11/17.09.2012. Cu toate acestea pentru recuperarea creanței fiscale de 3990 lei, intimata a înființat poprirea asupra sumelor de bani datorate debitorului urmărit . de către terțul contestator . în dosarul de executare T 14, cum rezultă din adresa de poprire ( fila 3 din dosar). Ori, în cauză, la data la care organul de executare a dispus înființarea popririi, terțul poprit nu avea de plătit nici o sumă de bani către creditorul său ., iar din contractul de execuție lucrări de hidroizolații, nu rezultă nici că în viitor ar datora vreo sumă de bani creditorului său / debitorului ., incidența disp. art 149 al. 1 din Codul de procedură fiscală nefiind dovedită de către intimată .
Împotrivaacestei sentințe civile a declarat recurs intimata DGFP M. prin AFP Sighișoara aceasta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În motivarea recursului formulat, recurenta a reiterat, în esență, argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării formulate cu ocazia judecății fondului.
De asemenea, recurenta a criticat hotărârea atacată, sub aspectul faptului că s-a reținut greșit că nu ar fi dovedit incidența dispozițiilor art.149 alin 1 din Codul de procedură fiscală, atâta timp cât instanța a constatat că s-a depus ca probă declarația trimestrială nr. 394 de către debitoare și că executarea silită inițiată nu este afectată de vreun viciu de procedură.
A mai apreciat recurenta, că este greșită soluția pronunțată de judecătorie, prin care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, în esență, îi lipsește culpa procesuală, singurul temei care poate justifica acordarea unor asemenea cheltuieli.
Împotriva recursului declarat, a formulat întâmpinare contestatoarea ., aceasta solicitând respingerea căii de atac și menținerea hotărârii atacate..
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit . singurul raport juridic pe care l-a avut cu aceasta este cel reflectat în factura fiscală . nr3/17.09.2012 și că acesta s-a stins, prin plată chiar la data de 17.09.2012, după cum rezultă din chitanța nr.3.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul declarat de recurenta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Public Sighișoara este fondat.
Referindu-ne însă la soluția dată de prima instanță asupra fondului contestației la executare, constatăm că aceasta este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Mai mult decât atât, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Judecătoria a făcut o analiză completă și corectă a probelor administrate, pronunțându-se asupra cererii în întregul ei, soluționând toate chestiunile care îi cădeau în sarcină, iar interpretarea dată dispozițiilor legale care reglementează poprirea este și ea corectă.
Nu găsim nici o critică aptă să fie invocată din oficiu, iar motivele de recurs formulate de recurentă raportat la soluția asupra fondului cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate .
Argumentația expusă de prima instanță cu privire la inexistența vreunui raport juridic între debitorul urmărit S.C. T. S.R.L. și terțul poprit S.C. H. C. S.R.L. este judicioasă, constatările făcute pe baza probelor administrate fiind și ele corecte. Reținem așadar, în acord cu cele expuse de judecătorie, că raport juridic izvorât din contractul de execuție lucrări de hidroizolații nr. 11/17.09.2012, în executarea căruia a fost emisă factura fiscală . nr. 3/17.09.2012 s-a stins prin plată la data de 17.09.2012. Ori în aceste condiții, interpretând corect dispozițiile art. 149 și 150 Cod procedură fiscală, prima instanță a procedat la desființarea popririi. Recurenta nu a făcut dovada existenței altor raporturi juridice între părți care să justifice menținerea popririi, iar susținerea sa privitoare la depunerea declarației trimestriale nr. 394 de către debitoarea urmărită, nu este dovedită nici cu ocazia judecării în fond a cauzei, nici în recurs. Într-adevăr, prima instanță se referă la declarația trimestrială nr.394 atunci când expune apărarea recurentei - intimate, însă nu reține existența unui asemenea înscris pe care să - și întemeieze soluția.
P. urmare, raportat la aceste motive indicate mai sus, coroborat cu considerentele expuse de prima instanță în sprijinul soluției date, apreciem că hotărârea judecătorească atacată, în ceea ce privește fondul problemei deduse judecății, este legală și temeinică.
Pe de altă parte însă, recursul declarat de recurentă este întemeiat sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
Nu împărtășim teza lipsei culpei procesuale, invocată de către recurentă în sprijinul poziție sale, însă considerăm că aceasta nu poate fi îndatorată să plătească contestatoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate. Pentru a decide în acest mod, avem în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nu pot fi stabilite în sarcina intimatului, întrucât suntem în procedura contestației la executare, unde în cazul admiterii cererii, partea câștigătoare (contestatoarea) are dreptul să obțină restituirea taxei plătite. P. urmare, în acest context, partea care a pierdut procesul (intimatul) nu poate fi obligată la plata taxei de timbru pe care partea câștigătoare ar putea lesne să o recupereze. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Or, în ipoteza din speță, suntem tocmai în această situație, motiv pentru care, recurenta nu poate fi îndatorată să plătească contestatoarei suma de 194 lei pe care aceasta din urmă a achitat-o cu ocazia judecării fondului, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Rămâne datorată de recurentă însă, pentru fond, suma de 5 lei reprezentând contravaloarea timbrului judiciar pe care la achitat contestatoarea cu ocazia judecării prezentei contestații la executare.
Pentru toate motivele prezentate mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Publice Tg.-M., împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 22 m.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de contestatoarea . de obligare a intimatei D.G.F.P. M., prin Administrația Finanțelor Publice Sighișoara la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei.
Întrucât numai aceasta este limita în care a fost admisă calea de atac, în mod evident, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tg. M. prin Administrația Finanțelor Publice Sighișoara, cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 22 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de contestatoarea S.C. H. C. S.R.L. de obligare a intimatei D.G.F.P. M., prin Administrația Finanțelor Publice Sighișoara la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | Judecător, F. G. M. |
Grefier, A. E. C. |
Red.F.GH.M./Tehnored.A.E.C./2 ex./09.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 985/2013. Tribunalul MUREŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 559/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
