Contestaţie la executare. Decizia nr. 982/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 982/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 8740/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 982
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. T.
Judecător: C. M.
Grefier: A. E. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg.-M., .. 1-3, județul M., împotriva sentinței civile nr. 5581/26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de azi, 28 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5581 din 26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._ , s-a admis contestația la executare formulată de către contestatorul T. M., împotriva intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Administrația Finanțelor Publice M.. A fost anulat titlul executoriu nr._/07.08.2012 și somația de plată nr. 26/_ /_ din 07.08.2012 emise în dosarul de executare nr. T2148, ca nelegale. De asemenea, prima instanță a dispus restituirea către contestator a taxei de timbru și a timbrului judiciar, în sumă de 197 lei, la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 13.08.2012 contestatorului i-a fost comunicată somația nr. 26/_ /_ din 07.08.2012 și titlul executoriu nr._/07.08.2012 prin care era înștiințat să achite suma totală de 51.796 lei conform deciziei de calcul accesorii nr._/11.04.2012.
Din examinarea conținutului titlului executoriu anterior arătat, rezultă că actul administrativ fiscal – titlul de creanță – în baza căruia s-a inițiat procedura de executare silită împotriva debitorului este reprezentat de decizia de calcul accesorii nr._/11.04.2012.
Potrivit prevederilor art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, titlul executoriu este un titlu de creanță, a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege, sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Rezultă așadar, din economia acestei dispoziții legale, că titlul de creanță, ce reprezintă un act administrativ fiscal, trebuie comunicat contribuabilului, urmând să producă efecte de la data comunicării, sau, la o dată ulterioară menționată în cuprinsul său.
În cauză, titlul de creanță care a stat la baza emiterii titlului executoriu a fost comunicat contestatorului în modalitatea prevăzută de art. 44 alin. 2 pct. d Cod procedură fiscală, prin anunțul individual nr._/04.05.2012, existent la fila 26 din dosar, astfel că din această perspectivă se poate susține că a avut aptitudinea de a se transforma în titlu executoriu. În ceea ce privește modalitatea de comunicare aleasă, cea prevăzută de art. 44 alin. 2 pct. d Cod procedură civilă, fără ca anterior să se facă dovada că s-a încercat comunicarea potrivit art. 44 alin. 2 lit. c, instanța de fond a apreciat că intimata a comis un abuz de drept, de natură să încalce dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, referitor la accesul la instanță. Astfel, contestatorul a fost lipsit de o comunicare efectivă și previzibilă, cu consecința lipsirii sale de posibilitatea de a formula calea de atac specială prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva acestei decizii.
Eventuala conduită culpabilă a contestatorului, care ar fi putut să nu procedeze la evidențierea schimbării domiciliului și la Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor Tîrgu-M., nu este relevantă în cauză, din moment ce intimata, așa cum s-a arătat anterior, nu a făcut dovada că a încercat să comunice în prealabil, titlul de creanță la domiciliul fiscal cunoscut, conform art. 44 alin. 2 lit. c Cod procedură fiscală, cel din Sâncraiu de M., ., jud. M..
În condițiile în care, comunicarea titlului de creanță s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 lit. d Cod procedură fiscală, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține că în cauză titlul de creanță a avut aptitudinea de a se transforma conform art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, în titlu executoriu, astfel că executarea silită s-a realizat în absența unui titlu executoriu.
Față de cele arătate, instanța a admis contestația la executare și a anulat titlul executoriu nr._/07.08.2012 și somația de plată nr. 26/_ /_ din 07.08.2012 emise în dosarul de executare nr. T2148, ca nelegale. A dispus restituirea către contestator a sumei de 197 lei, la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata DGFP M., aceasta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În motivarea recursului formulat, recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304^1 C.. A apreciat recurenta că creanța fiscală pretinsă contestatorului are caracter cert, lichid și exigibil și a reiterat dispozițiile art. 136 alin. 1 și 2, precum și pe cele ale art. 141 alin. 1 și 1^1 din O.G. nr. 92/2003.
În altă ordine de idei, recurenta a învederat că legiuitorul a prevăzut 4 modalități de comunicare a actului administrativ fiscal, una dintre ele fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003. Așadar, potrivit recurentei, organul fiscal are dreptul de a opta pentru oricare dintre modalitățile de comunicare, fără a fi ținut să facă dovada că folosirea modalităților care asigură comunicarea efectivă a actului fiscal nu a avut ca rezultat transmiterea actului către contribuabil.
Intimatul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare a arătat că soluția primei instanțe este corectă și a invocat, printre altele, Decizia nr. 536/2011 a Curții Constituționale.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul declarat de recurenta DGFP M. este nefondat.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Mai mult decât atât, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Judecătoria a făcut o analiză completă și corectă a probelor administrate, pronunțându-se asupra cererii în întregul ei, soluționând toate chestiunile care îi cădeau în sarcină, iar interpretarea dată dispozițiilor legale care reglementează comunicarea titlului executoriu este și ea corectă.
Nu găsim nicio critică aptă să fie invocată din oficiu, iar motivele de recurs formulate de recurentă în sprijinul poziției sale procesuale sunt neîntemeiate in corpore, ele nefiind în măsură să conducă nici măcar la admiterea în parte a căii de atac.
Argumentația expusă de prima instanță cu privire la încălcarea ordinii de preferință a modalităților de comunicare a titlului de creanță fiscală este judicioasă, dispozițiile art. 44 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nedând organului fiscal un drept de opțiune între cele 4 modalități de comunicare, ci instituind mai multe variante în care această comunicare poate fi realizată, dar și o ordine corespunzătoare, ce exclude alegerea discreționară a uneia dintre aceste modalități.
În același sens, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 44 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
În argumentarea poziției sale, Curtea Constituțională a reținut că enumerarea pe care o conțin prevederile art. 44 alin. 2 lit. a-d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu este întâmplătoare, ci modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă si modalitatea prevăzut la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se găsește în art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit celor reținute de Curtea Constituțională, în mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2.
Prin urmare, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplinește prin publicitate și în ipoteza în care se cunoaște domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalități prevăzute de textul amintit. Instanțele vor trebui să examineze, însă, dacă această comunicare prin publicitate a fost îndeplinită doar ca urmare a imposibilității realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalități, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. 2 lit. a-c. Interpretarea prevederilor art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, potrivit căreia enumerarea cuprinsă în acesta constituie și ordinea de prioritate pentru realizarea modalităților de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea căreia instanțele de judecată trebuie să vegheze, este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate de care textul suferă prin lipsa unei mențiuni exprese în acest sens.
În prezenta speță, după cum a arătat și prima instanță, organul fiscal a trecut direct la comunicarea prin publicitate, prin afișare pe site-ul instituției, a titlului de creanță întocmit pe numele intimatului, fără a încerca o altă comunicare, într-una dintre celelalte modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală și fără a exclude în mod justificat celelalte modalități preferabile, de aducere la cunoștință a actului administrativ fiscal.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C., tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de intimata DGFP M., cu sediul în Tg.-M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5581 din 26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg.-M., .. 1-3, județul M., împotriva sentinței civile nr. 5581/26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | Judecător, C. M. |
Grefier, A. E. C. |
Red. P.M./Dact. P.M.
04.12.2013/2 ex.
Judecător fond: F. G. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul MUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
