Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 667/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 667/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 6579/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8489/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 667/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte M. M.
Grefier D. C.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de doamna procuror C. R. N. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M..
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul H. C. V. cu domiciliul în Ogra, nr.260, județul M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în cauza ce are ca obiect despăgubiri în baza prevederilor Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul prin reprezentant legal.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în baza prevederilor art. 4, alin. 4 din Legea nr. 221/2009 verifică competența din punct de vedere material și teritorial și constată că este legal sesizată cu soluționarea prezentei cauze, acțiunea fiind scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată întocmit în cauză, de către grefierul de ședință la data de 06.03.2013, un referat încheiat în temeiul prevederilor art. 95 alin. 1 ind. 1 din Hotărârea nr. 387/2005.
Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 05 martie 2013 din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice M., în numele Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, întâmpinare cu respectarea formalității multiplului exemplar, fiind anexată delegația de reprezentare a Direcției Generale a Finanțelor Publice M., prin care se invocă excepția tardivității.
Instanța pentru respectarea dreptului la apărare comunică un exemplar din întâmpinarea depusă pentru acest termen de judecată cu reclamantul și pune excepția tardivității în discuția părților.
Reclamantul arată că demersurile le-a făcut imediat ce a primit răspunsul de CNSAS.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției tardivității.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr._ la data de 29 august 2012, reclamantul Hărțăganu C. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii suferite de tatăl acestuia, Hategan I.V. și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.330.000 euro și1160 lei cu titlu de despăgubiri morale și despăgubiri civile pentru prejudiciul suferit.
Se arată în motivarea cereri că tatăl reclamantului a fost fost încarcerat timp de 5 ani 2 luni și 14 zile pentru faptul că în anul 1928 a aderat la Mișcarea Legionară, iar din anul 1936 a activat în cadrul acestei organizații.
În drept au fost invocate prevederile art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009.
Alăturat acțiunii au fost depuse copii după: procesul verbal din 17 ianuarie 1945 (fila 5), fișa matricolă penală (fila 6), proces verbal de reținere (fila 7), notă din dosarul de anchetă (fila 9), bilet de liberare nr.4/1952 (fila 10), certificat de naștere a numitului Hategan V. (fila 12), certificat de deces a numitului Hategan V. (fila 13).
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în numele Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocate pe cale de excepție decăderea reclamantului din dreptul material de a promova acțiunea în despăgubii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat că în ceea ce privește excepția invocată, prezenta cerere fost promovată după împlinirea termenului de decădere prevăzut de Legea nr. 221/2009.
Referitor la fondul cauzei se arată că întrucât prin Decizia nr. 1358/ 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, și în consecință, se susține că nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
În ceea ce privește motivul invocat de reclamant, respectiv faptul că antecesorul acesteia a fost prizonier deportat în URSS, se arată că art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o . acte în temeiul cărora s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, printre acestea neregăsindu-se și constatarea calității de deportat în fosta URSS, iar pe de altă parte, deși instanța poate constata caracterul politic al unei alte măsuri administrative, se arată că reclamanta nu a făcut dovada că măsura luată asupra antecesorului lui a fost dispusă ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni din motive politice și prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/ 1999.
Cererea de acordare de despăgubiri este de asemenea nedovedită .
Față de excepția invocată, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009, cererile întemeiate pe prevederile acestui act normativ pot fi formulate în „termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Având în vedere că Legea nr. 221/2009 a intrat în vigoare la data de 15.06.2009 și că de la această dată a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de lege, împlinirea sa s-a produs la data de 15.06.1012, astfel că promovarea cererii la data de 29 august 2012 este tardivă .
În consecință instanța urmează a admite excepția invocată și pe cale de consecință va respinge ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul Hărțăganu C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității și respinge ca tardivă acțiunea civilă formulată de reclamantul H. C. V. cu domiciliul în Ogra, nr.260, județul M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Martie 2013
Președinte, M. M. | ||
Grefier, D. C. |
Red.MM
Tehnored.18.03.2013/CDG/4 ex
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 690/2013.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 209/2013.... → |
---|