Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 690/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 690/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 4203/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5204/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA CIVILĂ NR.690
Ședința publică de la 7 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte E. O.
Grefier C. S.
Cu participarea Ministerului Public reprezentant de doamna procuror R. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de partea reclamantă L. B. cu domiciliul în Budapesta 03 Szentendrei nr.32/5/52 Ungaria, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice M. cu sediul cu București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 februarie 2013 când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M., sub numărul 4203 din 29.06. 2012, partea reclamantă L. B. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în urma materialului probatoriu ce se va administra în contradictoriu cu acesta, să se pronunțe o hotărâre prin care:
- să se constate caracterul politic al măsurii prizonieratului și a deportării în URSS, în perioada 09.05.1945 – 20.07.1948, a tatălui acestuia, numitul L. S.;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura anterior enunțată;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate;
În motivarea cererii formulate, partea reclamantă a arătat că numitul L. S. a fost luat prizonier și deportat în fosta U.R.S.S. în perioada 09.05.1945 – 20.07.1948, măsură prin care i s-au adus grave prejudicii morale.
În drept s-au invocat prevederile art. 4, alin. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
În probațiune, partea reclamantă s-a servit de proba cu înscrisuri.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în numele Ministerului Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. și a solicitat declinarea competenței de soluționare în favoarea tribunalului Municipiului București învederând instanței că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr.221/2009 „Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.”
Referitor la excepția invocată, pârâta a arătat că instanța este necompetentă teritorial atât după criteriul domiciliului reclamantului stabilit de legea specială incidentă în cauză, respectiv Legea nr. 221/2009, cât și după criteriul stabilit de dispozițiile normei generale de drept comun, respectiv dispozițiile art. 5 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, a invocat faptul că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 5 din Codul de procedură civilă, învederând faptul că și în accepțiunea faptului că Legea nr. 221/2009 nu ar fi stabilit o competență teritorială exclusivă, respectiv instanța de la domiciliul reclamantului, dreptul comun în materie stabilește competența teritorială de soluționare a unei cauze, instanței de la domiciliul pârâtului. Ori, nici în aceste condiții, competența teritorială nu ar fi aparținut Tribunalului M., ci Tribunalului București, întrucât pârât în cauza dedusă judecății este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâta a susținut de asemenea faptul că dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat dispun că „În cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București sau la Tribunalul Municipiului București.”
Față de caracterul absolut, dilatoriu și de procedură al excepției de necompetență teritorială, reținând și dispozițiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanței îi revine obligația de a verifica dacă este competentă să soluționeze cauza, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia:
Art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009 („competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată”), stabilește o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia domiciliază reclamantul.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența teritorială de ordine publică a Tribunalului M. a fost invocată de către pârât anterior primei zile de înfățișare.
În lipsa indicării unui domiciliu sau reședințe în țară a reclamantului, devine aplicabilă regula generală în materie de competență teritorială, cea prevăzută de art. 5 Cod de procedură civilă, a domiciliului/sediului pârâtului. Cum în cauză pârât este Ministerul Finanțelor Publice, având sediul în municipiul București, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Municipiului București.
În consecință, în baza art. 158 Cod de procedură civilă, raportat la art. 5 și art. 8 alin. 1 Cod de procedură civilă, să admită excepția invocată și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M., cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. și în consecință:
Declină în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul L. B. cu domiciliul în Budapesta 03 Szentendrei nr.32/5/52 Ungaria în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice M. cu sediul în București, ., sector 5.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2013.
Președinte,Grefier,
E. O. C. Șimon
Red.E.O/08.03.2013
Tehnored.C.S./20.03.2013
3 pag/ 2ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 544/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 667/2013.... → |
|---|
