Ordin de protecţie. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3732/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
Decizia civilă nr. 145
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. A.-B.
Judecător A. B.
Judecător R. I.
Grefier A. E. C.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de doamna procuror
R. M. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul M.
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul H. T. V., cu domiciliul în ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1558/11 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul și reprezentantul recurentului, domnul avocat C. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentului, domnul avocat C. V. depune la dosar împuternicire avocațială valabilă.
Recurentul H. T. V. se prezintă personal și se legitimează cu Cartea de Identitate . nr._ eliberată la data de 16.05.2012 de către SPCLEP Iernut.
Instanța, având în vedere conflictul de legi în timp generat de . Legii nr.134/2010, precum și dispozițiile tranzitorii cuprinse în Legea nr.76/2012, în privința căilor de atac, pune în discuție oportunitatea recalificării căii de atac din recurs în apel.
Reprezentantul recurentului și reprezentanta Ministerului Public se arată de acord cu recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Instanța, în urma deliberării, în temeiul prevederilor art.7 al.1 și 2 din Legea nr.76/2012 raportat la art.30 al.1 din Legea nr.207/2003 va dispune recalificarea căii de atac din recurs în apel, din completul de judecată urmând să facă parte primii doi judecători ai completului de judecată, respectiv doamna judecător A. A.-B. și domnul judecător A. B..
Apelantul prezent personal arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii de apel.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se lua act de renunțarea apelantului la judecarea declarației de apel.
Reprezentantul apelantului solicită de asemenea a se lua act de poziția apelantului exprimată oral la termenul de judecată de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1558 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosar nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantul H. V. în contradictoriu cu pârâtul H. T. V..
Pârâtul a fost obligat la păstrarea unei distanțe minime de 5 m față de victima H. V., pentru o perioadă de 6 luni.
Au fost repinse celelalte capete de cerere formulate de către reclamant ca neîntemeiate.
Pârâtul a fost obligat să urmeze consiliere psihologică pentru o perioadă de 6 luni, cu recomandarea pentru psiholog ca o parte din ședințe să fie ședințe de consiliere psihologică comună, cu participarea victimei H. V., ședințe la care nu operează obligația de a păstra distanța minimă de 5 m.
S-a recomandat pârâtului efectuarea unui tratament în scopul dezintoxicării.
În temeiul art. 13 alin. 1 lit. e din Legea nr. 217/2003, dispune sesizarea Comunei Ogra în vederea asigurării accesului pârâtului la consiliere psihologică.
I-a fost atrasă atenția pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.
Pârâtul a fost obligat la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial al apărătorului din oficiu B. R. M..
Reclamantul a fost obligat la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial al apărătorului din oficiu B. R. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat, în baza probatoriului administrat în cauză că pârâtul are un comportament violent, în special pe fondul consumului de băuturi alcoolice, exercitând asupra reclamantului atât violențe fizice cât și violențe verbale.
În ceea ce privește starea de pericol în care s-ar găsi reclamantul, instanța a constatat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 23 din legea nr. 217/2003 republicată, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții”.
S-a mai reținut, în legătură cu starea de pericol în care s-ar afla reclamantul, faptul că episoadele de violență verbală și fizică nu au fost singulare, aceste manifestări ale pârâtului s-au întins pe o durată de timp suficient de lungă pentru a permite instanței concluzia că ele ar putea continua și pe viitor.
Instanța de fond a concluzionat că atitudinea pârâtului față de reclamant este una abuzivă față de un membru al familiei, în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în speță manifestându-se atât fizic cât și verbal, reținând incidența dispozițiilor art. 23 din același act normativ, și necesitatea aplicării unor măsuri prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru a înlătura starea de pericol la care este expus reclamantul atât sub aspectul integrității fizică cât și a celei psihice.
Ca urmare a celor constatate, instanța l-a obliga pe pârât să păstreze o distanță minimă de 5 de metri față de reclamant, pentru o durată de 6 luni, considerând că o astfel de distanță este suficientă pentru a elimina orice urmă de pericol potențial existent, dar în același timp și pentru a oferi pârâtului posibilitatea de a se conforma efectiv acestei obligații impuse de către instanță, având în vedere și aspectele prezentate în continuare.
Cu privire la evacuarea pârâtului din domiciliul comun situat în ., nr. 421, jud. M., instanța constată faptul că, în prezent, reclamantul și pârâtul locuiesc împreună în imobilul menționat.
Instanța va lua însă în considerare faptul că reclamantul locuiește în același imobil cu pârâtul, însă într-o încăpere separată, iar locuința are mai multe încăperi cu intrări separate.
Instanța constată că deși conviețuirea în aceeași curte îi oferă pârâtului posibilitatea de a exercita violențe asupra reclamantului, totuși acest lucru poate fi evitat prin păstrarea unei distanțe minime față de reclamant, așa cum s-a încuviințat la primul capăt de cerere.
În prezenta cauză, instanța a constatat, din perspectiva CEDO că ingerința în dreptul la domiciliu al pârâtului este prevăzută de lege, potrivit art. 23 al. 1 lit. a din Legea nr. 217/2003, unde se prevede în mod expres posibilitatea evacuării agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, însă a apreciat că aceasta această măsură nu este necesară pentru protejarea dreptului la viață și la sănătate fizică și psihică a reclamantului, nefiind nici proporțională cu interesul urmărit în cauză, interes care poate fi atins prin păstrarea unei distanțe minime față de reclamant.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea de evacuare a pârâtului din domiciliul comun situat în ., nr. 421, jud. M., ca neînetemeiată, părțile având posibilitatea rezolvării problemelor locative prin intermediul unei acțiuni de drept comun, care a și fost demarată în dosarul nr._, iar nu prin intermediul unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție care este o acțiune specială, având scopuri bine determinate.
În consecință, a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind interdicția pentru pârât de a se deplasa în . comună a părților se află tocmai în această localitate și dacă nu se impune evacuarea pârâtului din locuința comună, cu atât mai puțin se impune interdicția pentru pârât de a se deplasa în comună.
În ceea ce privește capătul de cerere privind interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima, instanța a constatat faptul că locuind în aceeași curte și în același imobil, contactul dintre părți nu poate fi interzis cu desăvârșire, mai mult decât atât nefiind demonstrat nici pericolul contactului telefonic sau prin corespondență dintre părți, așa încât a respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
Instanța a mai reținut că pârâtului îi este greu să gestioneze episoadele de nervozitate care se transformă uneori în violențe, acesta recunoscând, la termenul de judecată din data de 02.04.2013, faptul că în stare de nervi l-a prins de haină pe reclamant, motiv pentru care instanța l-a obligat pe pârât să urmeze consiliere psihologică pentru o perioadă de 6 luni, cu recomandarea pentru psiholog ca o parte din ședințe să fie ședințe de consiliere psihologică comună, cu participarea cu participarea victimei H. V., ședințe la care nu operează obligația de a păstra distanța minimă de 5 m.
În aplicarea prevederilor art. 23 al. 3 din Legea nr. 217/2003 republicată, văzând că episoadele de violență se produc pe fondul consumului de alcool, instanța a recomandat pârâtului și efectuarea unui tratament în scopul dezintoxicării.
De asemenea, instanța a atras atenția pârâtului cu privire la prevederile art.31 din Legea nr.217/2003 incidente în cauză precum și asupra faptului că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an, conform art. 32 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea sentinței atacate și respingerea cererii reclamantului de emitere a ordinului de protecție.
Arată pârtâul că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, datorită greșitei interpretări a probelor administrate în cauză.
În drept au fost invocate prevederile art.488 pct.8 NCPC.
La termenul de judecată din data de 20.06.2013 calea de atac declarată a fost recalificată din recurs în apel.
La același termen, pârâtul, prezent personal în instanță și în prezența apărătorului ales, av. C. V. a declarat că înțelege să renunțe la judecarea căii de atac promovate.
Văzând poziția procesuală a apelantului, în considerarea principiului disponibilității reglementat de art.9 din NCPC, văzând și prevederile art. 463, 462 al.2 NCPC tribunalul va lua act de manifestarea de voință a apelantului, în sensul renunțării la calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 1558 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea apelantului H. T. V., cu domiciliul în ., jud. M., la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1558 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 iunie 2013.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, A. B. | |
Grefier, A. E. C. |
Red.A.A.B.
Tehnored.A.E.C.
5 ex./25.06.2013
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 717/2013. Tribunalul MUREŞ | Pensie întreţinere. Decizia nr. 749/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
