Obligaţie de a face. Decizia nr. 48/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 437/320/2007
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5702/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE Nr. 48/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte M. B.-I.
Judecător A. A.-B.
Grefier C. Simineț
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanții G. E. I. și G. R., ambii cu domiciliul în Tg.M., ./A, jud.M. împotriva sentinței civile nr.1836 din 07 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 martie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de 19 martie 2013, respectiv 26 martie 2013.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1836 din data de 07 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ s-a luat act de renuntarea la judecata fata de paratii M. O., N. E. si B. CRESTINA ADVENTISTA DE ZIUA A 7-A- Conferinta Transilvania Sud.
A fost respinsă cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii G. E. I. si G. R., in contradictoriu cu paratii P. C. si H. I. P. ca neintemeiata.
A fost respinsă cererea de chemare in garantie formulata de paratul H. I. P. impotriva paratei M. M. prin mostenitori M. L. JOSEF si I. (fosta M.) J. E..
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale si respectiv a cererii de chemare in garantie formulata de parata B. CRESTINA ADVENTISTA DE ZIUA A 7-A- Conferinta Transilvania Sud in contradictoriu cu chematii in garantie M. H. si M. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art art. 246 C.p.civ, luând act de cererile de renuntare la judecata formulate atât de reclamanții (cu privire parâții M. O., N. E. si B. CRESTINA ADVENTISTA DE ZIUA A 7-A- Conferinta Transilvania Sud) cât si de către pârâta B. creștina adventista de ziua a 7a ( cu privire la cererea reconventionala si la cererea de chemare in garanție).
S-a reținut, în limitele renunțărilor la judecată că obiectul cauzei, aflată in rejudecare îl reprezintă cererea de chemare in judecata formulata de reclamanți fata de paratii P. C. si H. I. P. si respectiv, cererea de chemare in garanție formulata de către paratul H. I. P. împotriva paratei M. M. prin moștenitori.
Referitor la starea de fapt din speta, s-a reținut că reclamanții sunt coproprietari codevălmași ai imobilului casa si teren intravilan in suprafata de 486 mp. situat in Tg. M., . inscris in Cf_/N tg. M., nr. top. 3802/b/1/1/2 si 3802/2/1 ( 308/2) si 3802/b/2/2/1( 854) imobil dobândit de către aceștia prin cumpărare de la parata M. M. prin doua contracte succesive 2042/11.05.2001 si 3437/20.07.2001 autentificate de notarul public C. Suceava, după cum rezulte din copiile celor doua contracte.
Din raportul de expertiza întocmit cu ocazia primei judecări a cauzei de către expert Elekes E. s-a stabilit ca pe terenul proprietatea reclamanților mai sus descris sunt edificate 3 garaje deținute de pârâții M. O., H. I. P., B. adventista, in timp ce garajul deținut de către paratul P. C. nu apărea ca fiind amplasat pe terenul reclamanților.
Ulterior, prin expertiza efectuata după trimiterea dosarului spre rejudecare de către expert Ț. I. s-a constatat ca toate cele patru garaje in discuție au fost edificate pe terenul de 253 mp. poziția exacta fiind redata prin anexa 6 la raport.
Reclamanții au solicitat demolarea tuturor celor 4 garaje susținând ca au fost construite cu rea credința pe proprietatea lor de către cei patru pârâți, ulterior restrângându-și solicitarea doar la garajele edificate de către H. I. si respectiv P. C..
In ceea ce-l privește pe paratul H. I. instanta a reținut următoarele:
Prin depunerea autorizației de construire nr. 492/08.05.1992 și a avizului de urbanism nr. 610/08.05.1992 emise beneficiarei M. M. s-a probat faptul ca garajele au fost edificate in anul 1992; desi autorizatia privea . mp., iar garajele s-au edificat pe .. ( aflata in acel moment in proprietatea statului si doar ulterior retrocedate fostei proprietare M. M. in temeiul Legii nr. 10/2001), instanța a constatat că acele garaje au fost edificate cu acordul proprietarului inițial al terenului de sub construcții.
Astfel, paratii H. I. P. si chematii in garantie Magyarasi H. si M. au opus paratei defuncte M. M. doua inscrisuri sub semnatura privata, ambele purtand data olografa de 01.08.1996, inscrisuri ce consemneaza incheierea conventiilor de vanzare cumparare prin care defuncta M. M. vindea atât paratului H., respectiv familiei Magyarasi, cate unul din cele doua garaje împreuna cu terenul aferent fiecarui garaj de cate 20 mp. cu pretul de 2.000.000 lei fiecare; în cuprinsul acestor inscrisuri vanzatoarea recunoaste ca cele doua garaje ce formau obiectul vanzarii au fost edificate in baza autorizatiei nr. 492/1992.
La interogatoriul ce i s-a luat din oficiu de instanta in sedinta din 26 mai 2004 aceasta parata si-a contestat semnaturile atat de pe cele doua contracte sub semnatura privata cat si de pe solicitarea pentru obtinerea autorizatiei de constructie, însă aceste sustineri ale paratei defuncte M. M. au fost insa infirmate de catre concluziile raportului de expertiza grafologica efectuat de laboratorul interjudetean de expertize criminalistice Cluj prin care s-a stabilit ca semnaturile de la rubrica vanzator din cele doua inscrisuri sub semnatura privata apartin defunctei M. M.. S-a apreciat ca fiind fără nici o consecința juridica faptul ca solicitarea pentru obținerea autorizatiei de constructie nu a fost semnata de catre M. M. ( cum s-a stabilit prin raportul de expertiza grafologica) atata vreme cat aceasta autorizatie este menționata in cuprinsul celor doua înscrisuri sub semnătura privata care consemnează înstrăinarea garajelor către pârâți, înscrisuri ce au fost semnate de vânzătoarea M..
Instanța a constatat ca în baza respectivei convenții purtând data de 01.08.1996 paratul H. a dobandit proprietatea constructiilor ( garajului) in privinta carora legea nu pretinde forma autentica ca cerinta ad validitatem a conventiei, nedobandind insa si proprietatea asupra terenului aferent de 20 mp; în virtutea principiului conversiei actelor juridice însă, înscrisul sub semnătura privata (nul ca si contract de vanzare cumparare pentru teren) are valoarea unei promisiuni de vânzare cumpărare cu privire la respectivul teren de sub construcție.
În raport de cele anterior expuse instanța de fond a concluzionat că pârâtul H. I. a acționat având convingerea ca a dobândit (sau urmează a dobândi) dreptul de proprietate asupra terenului pe care a amplasat respectivele garaje.
Faptul ca ulterior reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea paratei M. M. aceasta nu a mai procedat la semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de sub garaje către H. I., ci a vândut prin cele doua contracte autentice terenul către reclamanți, nu schimba calitatea de constructor de buna credința a pârâtului H. I., calitate ce trebuie analizata raportat la momentul edificării construcțiilor in discuție. A mai reținut prima instanță că deși autorizația de construcție nr. 492/1992 era obținuta pe numele lui M. M., părțile au susținut ca edificarea garajelor s-a făcut cu materialele paratului H., astfel încât acestuia urmează sa i se aplice tratamentul constructorului de buna credință pe terenul altuia (in ipoteza in care a construit el) sau a dobanditorului constructiei de la proprietarul terenului (in ipoteza in care a construit M. M.).
In consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494 C. Civ. prima instanță a concluzionat că față de constructorul de buna credința nu se poate solicita demolarea construcției si readucerea terenului in situația anterioara, ci, proprietarul terenului, daca înțelege sa invoce accesiunea, are obligația de a-l despăgubi pe constructorul de buna credința cu valoarea sporului de valoare adus terenului prin edificarea construcției (sau valoarea manoperei si a materialelor).
În raport de a doua ipoteză analizată de instanță, in care s-a considerat că paratul H. I. nu a fost constructorul, ci doar cumpărătorul construcției edificate de către proprietara terenului (așa cum ar rezulta din contractul sub semnătura privata aflat la f. 218 din dosar), in temeiul subrogației ce a intervenit prin încheierea contractelor autentice de vânzare cumpărare asupra terenului dintre reclamanți si M. M., aceștia, in calitate de dobânditorii ulteriori ai terenului sunt ținuți sa respecte sarcinile aparente care grevează terenul lor si cu privire la care a existat acordul autoarei lor.
Referitor la paratul P. C., prima instanță a reținut ca garajul acestuia a fost edificat doar parțial peste terenul de 253 mp. ( a se vedea anexa 6 la raportul de expertiza efectuat de exp. T. I.) aflat in proprietatea reclamanților, insa tot anterior datei la care aceștia au dobândit proprietatea asupra terenului, in aceeași perioada cu restul garajelor in litigiu ( aspect necontestat de nimeni).
Instanța a mai reținut ca prin art. 2 din contractul autentificat sub nr. 3437/20.07.2001 se prevede in mod expres ca pretul de 6.000.000 lei pentru .. se va achita „la data ridicarii de pe prezentul teren a tuturor constructiilor existente”. Astfel, implicit reclamantii nu au contestat faptul ca toate cele 4 garaje in discutie au fost edificate anterior anului 2001 cand acestia au dobandit suprafata de teren respectiva de la M. M., conditionand achitarea pretului de ridicarea constructiilor.
S-a avut în vedere faptul că pe parcursul acestui dosar paratul P. C. nu a facut dovada modului in care a edificat respectivul garaj care, aparent, a fost făcut fără autorizație de construcție si nici nu s-a depus la dosar vreun înscris care sa dovedească in favoarea acestui parat existenta unui drept de folosință asupra terenului; cu toate acestea, instanța a reținut că existența acestui garaj edificat parțial pe . a fost tolerata atât de proprietarul inițial - Statul roman, cat si de proprietara ulterioara, M. M..
Aceasta tolerare coroborata cu prezumția de buna credința care decurge din aplicarea art. 1899 alin. 2 C. Civil conduce la concluzia ca si acestui parat trebuie sa i se aplice regimul constructorului de buna credință. Astfel, nefiind făcuta de către reclamanți dovada relei credințe in ceea ce-l privește pe paratul P. C., rezulta ca nici acesta nu poate fi obligat la demolarea construcției existente parțial pe terenul reclamanților.
S-a apreciat că reclamanții pot invoca accesiunea numai cu condiția despăgubirii constructorului de buna credința, neavând drept de opțiune intre demolare si despăgubire, așa cum exista in cazul constructorului de rea credința.
Cererea de chemare in garanție formulata de către paratul H. I. P. fata de M. M. prin moștenitori a fost respinsă ca rămasa fără obiect în considerarea soluției adoptate pe cererea principala, in temeiul art. 60 alin. 1 C. proc. civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții G. E.-I. și G. R. solicitând în contradictoriu cu intimații-pârâți H. I.-P. și P. C. modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii principale și obligarea celor doi intimați la demolarea, pe propria cheltuială, a garajelor pentru mașini ce au fost edificate pe terenul proprietatea reclamanților fără nici un drept, cu cheltuieli de judecată.
Arată apelanții că apreciind în mod greșit materialul probator existent la dosarul cauzei a considerat că cei doi pârâți au fost de bună-credință la momentul edificării garajelor, respectiv la momentul cumpărării lor de la numita M. M..
Apreciază apelanții că instanța nu a reușit să se documenteze și să stabilească cu exactitate care din cele două regimuri juridice trebuie aplicate pârâtului H. pompei I. (tratamentul constructorului de bună credință pe terenul altuia sau al dobânditorului construcției de la proprietarul terenului) dând eficiență bunei credințe a fără a motiva în concret de ce a făcut acest lucru și pentru ce a ales varianta din hotărârea atacată.
Consideră apelanții ca din materialul probator administrat în cauză s-a înlăturat prezumția bunei credințe în condițiile în care defuncta M. M. a arătat că ea nu a solicitat niciodată eliberarea autorizației de construcție a garajelor și că semnătura de pe cererile de eliberare a autorizațiilor de construcție nu-i aparțin. Mai arată apelanții că eliberarea autorizației de construcție s-a făcut pe terenul proprietatea defunctei M. M. însă construcția s-a ridicat pe terenul proprietatea Statului Român.
Apreciază apelanții că în acest caz se poate discuta despre o „complicitate” dintre defuncta M. M. și pârâtul H. I.-P. în a eluda legislația în vigoare și a obține o autorizație de construcție a garajelor în condițiile arătate anterior.
Consideră apelanții că buna-credință a apelantului H. I.-P. trebuie analizată și prin prisma incertitudinii care s-a creat prin probele administrate în cauză, respectiv dacă garajele au fost edificate din banii pârâtului sau din banii defunctei M. M..
Consideră apelanții că din probele administrate rezultă că cele două garaje au fost edificate din banii numiților H. I-P și M. H. iar aceștia au determinat-o pe defuncta M. M. să încheie cele două înscrisuri sub semnătură privată denumite generic „contract de vânzare-cumpărare” prin care în fapt s-a realizat doar o înstrăinare fictivă, fără obiect, care a avut ca scop doar ascunderea adevăratei stări de fapt.
În opinia apelanților, pentru a exista buna-credință, fie a cumpărătorului, fie a constructorului pe terenul altuia, trebuie ca aceștia să depună o minimă diligență pentru a verifica fie titlul de proprietate al vânzătorului, fie situația juridică a terenului pe care urmează să edifice construcția.
Apreciază apelanții că există suficiente indicii pentru a aprecia că prezumția de bună credință a pârâtului H. I.-P. a fost răsturnată.
Cu referire la pârâtul P. C. se arată că instanța de fond nu a făcut o analiză concretă în ceea ce-l privește pe acesta, arătând doar că cele reținute față de pârâtul H. sunt aplicabile și în privința celui de-al doilea pârât.
Apreciază apelanții că poziția judecătorului care a instrumentat fondul cauzei este cel puțind de neînțeles referitor la înstrăinarea suprafețelor de teren menționate în înscrisul sub semnătură privată, în condițiile în care legile ce reglementează fondul funciar stabilesc că este lovită de nulitate absolută înstrăinarea unui teren făcut prin înscris sub semnătură privată, singura modalitate de înstrăinare legală a terenurilor fiind cea făcută prin înscris autentic.
În drept au fost invocate prevederile art.282 și urm. Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 30.08.2012 intimatul H. I.-P. a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Arată intimatul că a amplasat garajul pe terenul d-nei M. M., care s-a obligat ca la o dată ulterioară să îi înstrăineze și terenul, iar pentru o perioadă de 5 ani i-a plătit acesteia o chirie lunară pentru terenul de 20 mp, ocupat de garaj.
Mai arată intimatul că nici nu se poate pune problema relei sale credințe, în condițiile în care în vederea obținerii autorizației de construire d-na M. M. a prezentat extras de carte funciară în care era înscrisă ca proprietar al terenului, actele au fost verificate de Mun. Tg. M. care a eliberat ulterior autorizația de construire.
Arată intimatul că de la familia M. s-au expropriat în trei etape din totalul de 3350 mp, însă doar una din cele trei exproprieri a fost operată în cartea funciară, astfel încât, aparent, ar fi rămas în proprietatea acestora 1.021 mp, acestea fiind condițiile în care toate persoanele chemate în judecată în cauză și-au amplasat garajele, cu credința că terenul este proprietatea d-nei M..
Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefundat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a realizat o judicioasă analiză a materialului probator administrat în cauză concluzionând în mod întemeiat că pârâții H. I. P. și P. C. au acționat cu bună credință edificând construcțiile - garaj- cu acordul expres sau tacit al proprietarului terenului de la momentul edificării - M. M..
A avut în vedere prima instanță și ipoteza în care pârâții nu ar fi construit efectiv garajele ci le-ar fi dobândit de la proprietarul terenului situație în raport de care s-a reținut aceeași bună credință.
În acest context, reținându-se calitatea pârâților de constructori de bună credință, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor arz.494 Cod civil, incidente în speță.
Buna-credință a constructorului se apreciază în raport de momentul edificării construcției și de atitudinea subiectivă a constructorului care acționează cu convingerea că este proprietarul terenului sau că va dobândi în viitor această calitate.
Constructorul de bună-credință în accepțiunea doctrinei și a jurisprudenței în materie este acea persoană care ridică o construcție, face o plantație sau altă lucrare pe teren, cu convingerea fermă, dar eronată că acel teren se află în proprietatea sa; practica judiciară a admis însă în mod constant că buna credință poate fi dedusă și din anumite împrejurări, cum ar fi existența unui antecontract de vânzare cumpărare a terenului pe care s-a edificat construcție; s-a acceptat de asemenea că și toleranța sau pasivitatea proprietarului care au încurajat constructorul să edifice construcția se va interpreta în favoarea constructorului, astfel încât prezumția bunei sale credințe nu va fi răsturnată.
Art.1898, 1899, 486, 487 cod civil - definesc buna-credință, fiind de principiu ca buna credință se prezumă, iar reaua-credință trebuie dovedită de cel care alege contrariul.
În favoarea bunei credințe a pârâtului H., prima instanță a reținut în mod întemeiat existența contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată din data de 01.08.1996 prin care M. M. a înstrăinat pârâtului garajul auto edificat pe terenul acesteia și terenul de 20 mp.
Este real că acest contract nu era apt de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului, nefiind întocmit în formă autentică, dar așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, în aplicarea principiului conversiunii actului juridic, în privința terenului contractul are valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare.
În acest context, deținând terenul în baza unui antecontract de vânzare cumpărare buna credință a pârâtului nu poate fi pusă la îndoială.
În ipoteza în care pârâtul nu ar fi avut nici o contribuție la edificarea garajului, dobândindu-l doar la momentul încheierii contractului din 01.08.1996, nu mai poate fi pusă în discuție calitatea sa de constructor pe terenul altuia, astfel încât nici în această ipoteză pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate.
De asemenea a reținut în mod corect instanța de fond că este lipsit de relevanță faptul că nu M. M. a semnat cererea de obținere a autorizației de construire nr.492/08.05.1992 atâta vreme cât aceasta a semnat contractul sub semnătură privată din data de 01.08.1996 în care se face trimitere la autorizația de construcție.
În raport de cele anterior enunțate, tribunalul își însușește în întregime argumentele primei instanțe care a reținut buna credință a pârâtului H. I. P. dedusă din faptul că acesta a avut convingerea că a dobândit sau va dobândi în viitor proprietatea terenului pe care este edificat garajul.
Critica apelanților relativă la faptul că instanța nu a reușit să se documenteze și să stabilească cu exactitate calitatea pârâtului H. de constructor sau dobânditor al construcției nu va fi reținută de tribunal.
Instanța nu are obligația de a se „documenta” ci de a pronunța o soluție în raport de probele administrate în cauză, în condițiile în care sarcina probei revine, în condițiile art.1169 Cod civil „celui ce face o propunere înaintea judecății”, în speță reclamanților.
Tocmai pentru că în cauză probele administrate nu au putut să clarifice în totalitate calitatea lui H. I.P de constructor sau cumpărător al construcției edificate de proprietarul terenului, instanța a procedat la analiza ambelor ipoteze, concluzionând în mod întemeiat că în nici una din cele două ipoteze acțiune formulată nu poate fi primită.
Și în privința pârâtului P. C. soluția instanței de fond este întemeiată, având în vedere faptul că, așa cum am arătat anterior buna credință se prezumă iar reaua credință trebuie dovedită, sarcina probei în acest sens revenind acelorași reclamanți care nu au fost în măsură să dovedească condițiile și împrejurările în care acest pârât a edificat construcția.
Simpla pasivitate procesuală a acestuia nu poate răsturna prezumția de bună credință ce operează in favoarea sa, cu atât mai mult cu cât, așa cum am arătat că buna credință a constructorului se apreciază în raport de momentul edificării construcției și de atitudinea proprietarul terenului de la acel moment, nu de a celor care au dobândit ulterior dreptul de proprietate asupra terenului.
Cum nici în privința garajului edificat de acest pârât nu s-a făcut dovada opoziției sau dezacordului proprietarului terenului la edificarea construcției, prezumându-se acordul tacit al acestuia (tolerarea) pentru identitate de rațiune soluția se impune a fi aceeași, deoarece „ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet”(unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie).
Pentru considerentele anterior enunțate, apelul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanții G. E. I., cu domiciliul în Tg.M., ./A, jud.M. și G. R., cu domiciliul în Tg.M., ./A, jud.M. împotriva sentinței civile nr.183 din 07 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013
Președinte, M. B.-I. fiind plecată din instanță semnează vicepreședintele instanței I. L. | Judecător, A. A.-B. fiind în concediu semnează vicepreședintele instanței I. L. | |
Grefier, C. Simineț |
Red.A.B.A
Tehred. C.S/24.07.2013/13 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Decizia nr. 877/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
