Fond funciar. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 3852/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. O.
Judecător C. M.
Judecător M. L.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, cu sediul în București, Șoseaua Petricani, nr.9A, sector 2 prin DIRECȚIA SILVICĂ M., cu sediul în Tg-M., ..6, jud. M. și a recursului formulat de recurentele W. R. și W. M., ambele cu domiciliul ales în A. I., ., ., jud. A., împotriva sentinței civile nr. 553/29.07.2014 al Judecătoriei Reghin.
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa pățirilor.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de azi, 20 aprilie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței la data de 20 aprilie_, din partea recurentei R. Națională A Pădurilor – Romsilva, în dublu exemplar, și din partea recurentelor W. R. și W. M., tot în dublu exemplar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 553/29.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Reghin constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 533 din 29 iulie 2014 a Judecătoriei Reghin s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta RNP Romsilva în contradictoriu cu pârâții C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată M., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată L. Bradului, W. R., W. M. și intervenientul în interes propriu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat nulitatea absolută a HCJ M. nr. 363 din 19.06.2008 prin care au fost aprobate pozițiile 12 și 13 din anexa 37 și poziția 12/294 din anexa nr. 46, doar în privința retrocedării suprafeței de 6,55 ha de teren numitei W. Adele.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că raportat la obiectul acțiunii – constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. nr. 363 din 19.06.2008 – art. III din Legea nr. 167/1997 reglementează posibilitatea de a fi atacate cu acțiune în nulitate doar actele de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate, nu și hotărârile comisiilor județene. Se mai reține că prin decizia nr. 15/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, face distincție cu privire la calea de atac specifică hotărârii comisiilor județene și cea specifică celorlalte acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
Apreciind că nulitatea este sancțiunea de drept civil care intervine în condițiile în care la încheierea unui act juridic civil nu sunt respectate condițiile de validitate stabilite de lege, prima instanță reține că în cauza dedusă judecății reclamanta solicită constatarea nulității unor acte administrative emise de o autoritate cu caracter administrativ-jurisdicțional, care pot fi atacate doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de Legea 18/1991 și constată că cererea reclamantei este inadmisibilă.
În ce privește introducerea forțată a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin motivele cererii de intervenție în interes propriu acesta a solicitat la rândul său constatarea nulității parțiale a HCJ M. nr. 3634 din 19 iunie 2008 și chiar dacă cererea sa de introducere în cauză ca intervenient în interes propriu a fost respinsă motivat de faptul că acesta dobândise deja calitate procesuală prin introducerea sa forțată în cauză, motivele de fapt expuse se impune a fi analizate.
Privitor la calitatea procesuală a Statului R., prima instanță a apreciat că acesta trebuie să aibă întotdeauna posibilitatea și dreptul de a-și apăra interesele și de a solicita anularea sau constatarea nulității oricăror acte prin care domeniul public sau privat a fost prejudiciat, astfel că a concluzionat că această entitate poate sta în proces pentru a susține poziția reclamantei.
Privitor la fondul cauzei se reține de prima instanță că autoarei pârâtelor – W. Adele – i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra a 6,55 ha teren de pe urma numiților Oscar Buchsenspaner și R. Israel căsătorită Buchsenspaner și față de dispozițiile art. III alin. 1 Legea 18/1991 și art. 48 Legea 18/1991, verificând aspectele semnalate, a constatat că autoarea pârâtelor, - W. Adele – nu avea calitatea de cetățean român la data formulării cererii de retrocedare. Se mai reține că nu numai că nu a fost dovedită existența cetățeniei, dar pârâtele au și recunoscut că autoarea lor nu a redobândit niciodată cetățenia română, cu ocazia motivării contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr._ a Tribunalului M., aspect constatat și prin sentința civilă nr. 1203/2009 a Judecătoriei Reghin. Se mai constată de către prima instanță că nici antecesorii defunctei W. Adele nu erau cetățeni români la data decesului, ci erau cetățeni maghiari.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâtele W. M. și W. R..
Prin cererea de recurs reclamanta RNP Romsilva prin Direcția silvică M. a solicitat admiterea în integralitatea sa a recursului ca întemeiat, casarea sentinței civile nr. 553 din 29 iulie 2014 a Judecătoriei Reghin pronunțată în dosarul civil nr._ ca nelegală fiind dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 cu aplicarea art. 312 pct. 3 și pct. 6 și următoarele Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, rejudecând cauza în limita soluționării excepției privind inadmisibilitatea acțiunii recurentei privind constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. nr. 363 din 19.06.2008 să se dispună respingerea excepției invocată din oficiu de instanța de fond privind inadmisibilitatea acțiunii recurentei, admițând cererea recurentei de respingere a excepției tardivității acțiunii împotriva acestei hotărâri să se dispună casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond competentă, Judecătoria Reghin pentru soluționarea fondului excepției inadmisibilității acțiunii recurentei, în limitele cererii recurentei iar în cazul respingerii petitului recurentei privind casarea ca nelegală a sentinței civile nr. 553 din 29 iulie 2014, pe fondul măsurii respingerii ca inadmisibilă a acțiunii recurentei, modificarea ca netemeinică a măsurii respingerii ca inadmisibilă a cererii recurentei de chemare în judecată, admiterea în integralitate a acțiunii civile a recurentei astfel cum a fost formulată, ca admisibilă, legală și întemeiată și ca urmare, modificarea parțială a sentinței civile nr. 553 din 29 iulie 2014 ca neîntemeiată, în sensul admiterii ca întemeiată și legală a acțiunii recurentei în constatarea nulității absolute parțiale și al modificării corespunzătoare a Hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. nr. 363 din 19.06.2008 împreună cu Anexa nr. 46 poziție 12/294 și anexa nr. 37 pozițiile 12 și 13 ce fac parte integrantă din aceasta, împreună cu procesele-verbale de punere în posesie și planurile parcelare aferente întocmite pentru suprafața de 6,55 ha teren cu vegetație forestieră validată nelegal în favoarea pârâtelor de rând 3 întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de obiectul acțiunii, este dată cu schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și este o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, modificarea integral a propunerii pârâtei de rând 2 din adresa nr. 870 din 23.05.2008 în ceea ce privește suprafața de 6,55 ha teren forestier validat în favoarea pârâtelor de rând 3 în baza acestei hotărâri și a anexelor 46 și 37, pozițiile 12/294 respectiv 12 și 13, invalidarea cererilor pârâtei de rând 3 W. Adele și W. Mariane supă autorii Oscar Buchsenspaner și R. Israel căsătorită Buchsenspaner, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,55 ha, menținerea ca legale și întemeiate a celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, prin care s-a dispus legal admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în interes propriu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și respectiv constatarea nulității absolute parțiale a HCJ M. nr. 363/19.06.2008 prin care au fost aprobate pozițiile 12 și 13 din anexa 37 și poziție 12/294 din anexa 46, doar în privința retrocedării suprafeței de 6,55 ha de teren numitei W. Adele, cu menținerea celorlalte prevederi ale HCJ nr. 363/2008 și celorlalte poziții din anexele ce fac parte integrantă din această hotărâre și cu obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se face o trecere în revistă a hotărârii atacate, recurenta critică legalitatea invocării excepției inadmisibilității acțiunii sale din oficiu, susținând că în lipsa invocării unei atari excepții, care în speță nu a fost invocată formal și nu a fost pusă în discuția părților, cauza nu putea fi respinsă ca inadmisibilă.
Privitor la inadmisibilitatea acțiunii formulate de recurentă, aceasta arată că prima instanță în mod greșit a reținut că art. III Legea 167/1997 presupune că nu pot fi atacate cu acțiune în nulitate hotărârile comisiilor județene, care prin natura lor sunt veritabile acte de reconstituire, în opinia recurentei acestea fiind veritabile acte de reconstituire urmate de titlurile de proprietate ce se emit pe baza acestora, cum de altfel sunt și ordinele prefectului ca acte de reconstituire.
Recurenta mai arată că deși la momentul emiterii, hotărârea comisiei județene era aparent legală, ulterior recurenta a descoperit că nu era îndeplinită condiția existenței cetățeniei române a solicitanților și autorilor lor, aspect ce deschide, în opinia recurentei, calea acțiunii în anularea actelor emise nelegal. În opinia recurentei, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii sale o lipsește de accesul la justiție pentru contracararea unor acte care încalcă ordinea publică, respectiv modul de reconstituire stabilit de lege. Se mai arată că abia odată cu soluționarea acțiunii pârâtelor din dosarul_ al Judecătoriei Reghin recurenta a luat act de lipsa cetățeniei române a acestora, astfel că ulterior apariției motivelor care au determinat calea de atac a recurentei, singura cale legală de a ataca în instanță aceste două hotărâri este acțiunea în constatarea nulității absolute, în baza art. III alin. 1 lit. a pct. VI li alin. 2 Legea 169/1997. Recurenta opinează că nu a încălcat dispozițiile legii speciale întrucât și Legea 169/1997 este o normă specială în materie de reconstituire a dreptului de proprietate, menită să stăvilească tendințele de încălcare a legilor reparatorii și de constituire nelegală de drepturi imobiliare.
Recurenta mai arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de invalidare a cererilor paratei W. Adele după autorii Oscar Buchsenspaner și R. Israel căsătorită Buchsenspaner, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,55 ha teren cu vegetație forestieră și de obligarea a pârâtei de rând 2 la predarea către deținătorul legal al terenului forestier în suprafață de 6,55 ha astfel că se impune casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare întrucât instanța de fond nu a urmat procedura legală de soluționare a acțiunii recurentei.
Recurentele pârâte W. M. și W. R., prin recursul promovat au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate și rejudecând, respingerea cererii de intervenție în interes propriu a Statului R.. Recurentele au mai solicitat sesizarea Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, conform cererii formulate și în fața instanței de fond, dar care nu a fost soluționată. Pârâtele recurente arată că înțeleg să atace și încheierea de ședință din 08.07.2014 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu a Statului R..
În motivarea cererii de recurs, recurentele arată că prin încheierea din 08.07.2014 cererea de intervenție în nume propriu a Statului R. a fost respinsă ca inadmisibilă, iar prin dispozitivul sentinței a fost admisă cererea de intervenție în nume propriu a Statului R., astfel că dispozițiile primei instanțe sunt inconsecvente, aspect ce lipsește pe recurente de posibilitatea reală de apărare, făcând imposibilă înțelegerea de către recurente a logicii pe care instanța de fond o are față de cadrul procesual și cererile părților.
Recurentele mai arată că prima instanță a soluționat greșit petitul 6 din plângerea introductivă de instanță atât din punctul de vedere al temeiului de drept procesual cât și material, sancțiunea fiind cea a nulității cererii de intervenție în nume propriu sau inadmisibilitatea sa, petitul 6 al acțiunii introductive de instanță neavând petit și nici motivarea proprie iar din motivarea de ansamblu a cererii, în opinia recurentelor, rezultă că reclamanta a conferit în mod greșit calitate procesuală activă Statului R., iar prima instanță nu a analizat motivele invocate de pârâtele recurente în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a Statului R..
Astfel, recurentele reiterează susținerile invocate în fața primei instanțe, arătând că S. R. nu are calitatea de a formula acțiuni în temeiul art. III Legea 169/1997 întrucât a cedat prerogativele unei astfel de acțiuni instituțiilor sale create în baza legilor reparatorii tocmai pentru aplicarea și soluționarea acestora. Pentru toată lumea, singurul mod de a ataca o hotărâre a comisiei județene este în termen de 30 de zile la judecătoria de la locul situării imobilului și, în opinia recurentelor, nimic nu dă posibilitatea Statului R. ca după 6 ani să o atace iar prima instanță nu a motivat aplicarea unor alte rațiuni în ce privește S. R. față de cele ce au stat la baza soluționării cererii reclamantei, fără a se pronunța asupra cererii reconvenționale formulate de recurente și pe care nu a comunicat-o părților, așa cum nu s-a pronunțat nici asupra cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție care nici nu este menționată în hotărârea atacată.
Recurentele mai invocă lipsa de interes în promovarea cererii (pe care însă nu o indică nefiind clar dacă se referă la cererea introductivă de instanță, cea de arătare a titularului dreptului sau cea de intervenție în interes propriu a Statului R.) motivat de faptul că recurentele au propria lor cerere de reconstituire, depusă în termenul legal prevăzută de Legea 247/2005 și care nu a fost soluționată încă, terenul reconstituit urmând să fie reconstituit recurentelor direct în calitate de moștenitoare ale acelorași defuncți, bunicii recurentelor, care opinează că nu prejudiciază pe nimeni, solicitând doar ce le aparține.
Privitor la solicitarea de sesizare a Curții Europene de Justiție pentru a se pronunța o hotărâre preliminară pe problema discriminării la care recurentele sunt supuse, se arată din nou că prima instanță nu a soluționat această cerere pe deplin admisibilă în opinia recurentelor.
La data de 16 februarie 2015 recurenta RNP Romsilva a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtele W. M. și W. R., prin care invocă excepția nulității recursului acestora și solicită anularea acestuia față de dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă raportat la art. 302 ind. 1 lit. c Cod procedură civilă motivat de faptul că recurentele nu au indicat nici un motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu au criticat soluția dată prin sentința și încheierea atacate iar din toată argumentația recurentelor nu se poate face o încadrare a motivelor de recurs în condițiile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție, recurenta intimată solicită a se respinge această cerere întrucât este adresată unei instanțe de recurs fiind astfel inadmisibilă, cererea este apreciată de recurentă ca fiind netemeinică întrucât singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului și a conținutului acestora este judecătorul național iar demersul nu poate constitui un temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu iar opinia preliminară solicitată nu este utilă și pertinentă în prezenta cauză, cererea recurentelor neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 267 TFUE.
Cu privire la cererea de recurs formulată de recurentele pârâte W. M. și W. R., recurenta RNP Romsilva arată că acestea reiterează susținerile făcute în fața primei instanțe și la rândul său își reiterează susținerile anterioare.
La data de 18 februarie 2015 intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtele W. M. și W. R., solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării intimata arată că sentința atacată este legală și temeinică și reiterează conținutul sentinței civile nr. 553 din 29.07.2014 solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 16 februarie 2015 intimata C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. Bradului a depus întâmpinare la recursurile declarate în cauză prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtele W. M. și W. R. și menținerea ca temeinice și legale a dispozițiilor prin care s-a dispus admiterea cererii de intervenție în interes propriu a Statului R. și constatarea nulității absolute parțiale a HCJ M. nr. 363/2008 cu privire la pozițiile 12 și 13 anexa 37 și poziția 12/294 din anexa 46 și admiterea recursului reclamantei RNP Romsilva cu privire la modificarea sentinței civile 553/2014 privind respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de reclamanta în sensul admiterii acesteia.
În motivarea întâmpinării, intimata reiterează conținutul sentinței civile atacate și susținerile recurentei RNP Romsilva.
La termenul din 19 februarie 2015 recurentele W. M. și W. R. prin apărător au depus la dosarul cauzei completare la motivele de recurs prin care iți susțin teza existenței cetățeniei române a recurentelor.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de recurs invocate, și din oficiu, tribunalul apreciază că recursurile declarate de reclamanta RNP Romsilva și pârâtele W. M. și W. R. sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Sintetizând cererile de recurs, reținem că recurenta reclamantă critică dispoziția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a acțiunii sale iar pârâtele W. M. și W. R. critică dispoziția primei instanțe de admitere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de S. R..
În ce privește susținerile recurentei reclamante, reținem că prima instanță a dispus respingerea cererii introductive de instanță apreciată de instanța de fond ca fiind inadmisibilă. Recurenta reclamantă arată că prima instanță în mod greșit a respins cererea sa ca inadmisibilă fără ca în prealabil să fi fost invocată și pusă în discuția părților excepția inadmisibilității cererii introductive de instanță.
Reținem că în fața primei instanțe nu a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, astfel încât, din punct de vedere formal, prima instanță nu avea obligația de a pune în discuția părților o excepție ce nu a fost invocată în mod formal.
Cu privire la susținerea recurentei reclamante potrivit căreia prima instanță nu putea respinge ca inadmisibilă cererea introductivă de instanță în lipsa invocării excepției inadmisibilității acțiunii, reținem că excepțiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie și în același timp le deosebesc atât de apărările de fond cât și de excepțiile de procedură. Prin intermediul acestora, fără a se contesta direct dreptul invocat de reclamant se tinde a se opune acțiunii formulate, declarând-o inacceptabilă, apărările nefiind puse obligatoriu în discuția părților. Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care tinde aceasta, respectiv o anumită modalitatea de respingere a cererii. Mai reținem că nu există o categorie distinctă a inadmisibilităților, care, pot îmbrăca în anumite circumstanțe, forma excepției de procedură sau a excepției de fond sau a unei simple apărări de fond. În ipoteza invocării de către părți a unei inadmisibilități, instanța trebuie să o califice pentru a observa în care dintre cele trei cazuri menționate se încadrează, iar în cazul în care ajunge la concluzia că inadmisibilitatea este o veritabilă excepție de procedură sau de fond, să dea eficiență dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă. În speță însă, niciuna dintre părți nu a invocat inadmisibilitatea, nici ca excepție de procedură, nici ca excepție de fond și nici ca apărare, astfel că în cauză prima instanță a analizat acțiunea introductivă de instanță apreciind că aceasta este inacceptabilă și motivează această opinie indicând atât situația de fapt conturată de probele administrate în cauză cât și temeiul de drept avut în vedere.
În speță, nefiind invocată în mod format inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, prima instanță nu avea obligația de a pune în discuția părților această chestiune, însă având în vedere că în pronunțarea unei soluții, instanța are obligația de a analiza cauza prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de părți, în limitele în care acestea își formulează pretențiile și apărările, are posibilitatea de a aprecia că motivele de drept invocate de reclamant nu pot fi primite, nefiind aplicabile în cauză sau apreciind că interpretarea dată de reclamant textului legal nu poate fi primită, astfel cum s-a întâmplat în cauza pendinte.
Referitor la soluția dată de prima instanță acțiunii reclamantei, reținem că aceasta este legală și temeinică, tribunalul însușindu-și considerentele pentru care prima instanță a pronunțat soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii. În acest sens ne însușim opinia că a se acorda două căi de atac împotriva hotărârilor Comisiei județene înseamnă a eluda dispozițiile legii speciale, respectiv a Legii nr.18/1991, care prevede expres calea de atac împotriva acestor hotărâri, și anume plângerea în termenul legal de 30 de zile. Folosirea noțiunii de acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, are în vedere de fapt titlurile de proprietate, ordinele de prefect, respectiv acte prin care s-a finalizat procedura specială de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
Susținerea recurentei reclamante că situația invocată ca motiv de nulitate a hotărârii Comisiei Județene ar fi ulterioară emiterii hotărârii a cărei nulitate se solicită a se constata, apreciem că, în condițiile în care recurenta are reprezentant în componența comisiilor formate în aplicarea legilor de fond funciar, practic își invocă propria culpă susținând în mod voalat că reprezentanții săi în comisie au analizat în mod superficial actele depuse de antecesoarea pârâtelor recurente, omițând verificarea îndeplinirii condiției cetățeniei antecesoarei recurentelor pârâte, aspect pe care tribunalul nu îl poate primi ca motiv de recurs și care nici în fața primei instanțe nu poate fi invocat ca motiv de anulare a hotărârii Comisiei Județene, întrucât nimeni nu își poate invoca propria culpă ca motiv pentru anularea unor acte juridice.
Recurenta mai arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de invalidare a cererilor paratei W. Adele după autorii Oscar Buchsenspaner și R. Israel căsătorită Buchsenspaner, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,55 ha teren cu vegetație forestieră și de obligarea a pârâtei de rând 2 la predarea către deținătorul legal al terenului forestier în suprafață de 6,55 ha astfel că se impune casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare întrucât instanța de fond nu a urmat procedura legală de soluționare a acțiunii recurentei. Cu privire la această susținere a recurentei, reținem că în condițiile în care prima instanță a apreciat că acțiunea recurentei reclamante este inadmisibilă nu se impunea a mai analiza aspectele subsecvente petitului principal, neputând fi dispusă invalidarea cererii în condițiile menținerii hotărârii Comisiei Județene.
În ce privește recursurile pârâtelor W. M. și W. R., reținem că acestea critică dispoziția primei instanțe cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. R..
Cu privire la acest aspect, reținem că prin încheierea din 08 iulie 2014, prima instanță a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului R. în calitate de intervenient forțat prin raportare la dispozițiile art. 57 și 58 Cod procedură civilă ulterior, S. R. formulând cerere de intervenție în nume propriu raportat la dispozițiile art. 49 Cod procedură civilă și a apreciat că față de faptul că S. R. stă în cauză în calitate de intervenient în nume propriu potrivit cererii recurentei reclamante, nu este admisibilă cererea formulată de S. R. de intervenție în interes propriu, finalitatea acestei cereri fiind atinsă prin cererea de chemare în judecată, în care S. R. apare chemat în proces în calitate de intervenient forțat în interes propriu. Prima instanță a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 57 și 58 Cod procedură civilă calitatea în care S. R. stă în proces este aceea de intervenient în interes propriu și a dispus în consecință menținerea acestei părți în această calitate în cadrul procesual determinat de cererea introductivă de instanță potrivit principiului disponibilității.
Apreciem că soluția primei instanțe deși aparent contradictoriu este în concordanță cu dispozițiile procesuale invocate astfel încât va menține această soluție cu clarificările considerentelor anterior menționate.
Se mai critică de către recurente faptul că prima instanță menținând calitatea de intervenient în nume propriu a Statului R. a lipsit pe recurentele pârâte de posibilitatea de a-și formula apărări, aspect ce nu poate fi primit de instanța de recurs întrucât poziția procesuală a Statului R., astfel cum anterior s-a arătat, decurge din chiar cererea de chemare în judecată, cerere ce a fost comunicată recurentelor pârâte și în raport de care acestea au și formulat întâmpinare, iar rațiunile primei instanțe în clarificarea cadrului procesual, chiar dacă în aparență contradictoriii, sunt în deplină concordanță cu dispozițiile legale invocate, astfel cum anterior am arătat.
Și criticile recurentelor pârâte privitoare la soluția dată petitului 6 al acțiunii introductive sunt apreciate de tribunal ca nepertinente întrucât din aceeași încheiere (din 08 iulie 2014) rezultă faptul că S. R., intervenient în interes propriu potrivit dispozițiilor art. 57 și 58 Cod procedură civilă, este parte introdusă în cauză la solicitarea recurentei reclamante, putând pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta astfel încât solicitarea recurentei reclamante de introducere în cauză a Statului R. nu poate fi privită ca fiind un petit în înțelesul clasic ci ca pe o solicitare ce vizează cadrul procesual sub aspectul părților ce stau în cauză, nefiind astfel necesară formularea unor pretenții la acest punct.
Reținem că nici susținerea privitoare la lipsa unei analize a primei instanțe cu privire la excepția lipsei de interes a Statului R. nu poate fi primită întrucât potrivit considerentelor aceleiași încheieri din 08 iulie 2014 rezultă rațiunile pentru care prima instanță a respins excepția invocată de recurentele pârâte, aceste rațiuni fiind în concordanță cu dispozițiile legale, tribunalul apreciind că soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale active este legală și temeinică, pentru motivele arătate în încheierea menționată, motive pe care tribunalul și le însușește.
Recurentele mai invocă lipsa de interes în promovarea cererii (pe care însă nu o indică nefiind clar dacă se referă la cererea introductivă de instanță, cea de arătare a titularului dreptului sau cea de intervenție în interes propriu a Statului R.) motivat de faptul că recurentele au propria lor cerere de reconstituire, depusă în termenul legal prevăzută de Legea 247/2005 și care nu a fost soluționată încă, terenul reconstituit urmând să fie reconstituit recurentelor direct în calitate de moștenitoare ale acelorași defuncți, bunicii recurentelor, care opinează că nu prejudiciază pe nimeni, solicitând doar ce le aparține. Privitor la această critică, apreciind că este neclar formulată, tribunalul nu va proceda la o analiză, întrucât nu poate stabili cu privire la care dintre cereri este formulată.
Reținem că recurentele pârâte critică hotărârea atacată și motivat de faptul că cererea reconvențională formulată de acestea nu a fost analizată de prima instanță. Sub acest aspect reținem că la termenul din 08 iulie 2014 prima instanță a calificat cererea reconvențională formulată de recurentele pârâte ca fiind completare la întâmpinare și a analizat aspectele invocate de acestea în măsura în care se impunea și constatând că prin aceasta recurentele pârâte au solicitat a se stabili o situație de fapt care în opinia recurentelor pârâte ar putea duce la respingerea cererii principale, iar prin hotărârea atacată cu recurs prima instanță a respins acțiunea, apreciem că nu era necesară analiza tuturor aspectelor invocate.
Privitor la solicitarea de sesizare a Curții Europene de Justiție, reținem că la termenul din 16 aprilie 2015 tribunalul s-a pronunțat cu privire la solicitarea recurentelor pârâte de sesizare a Curții Europene de Justiție astfel încât această solicitare nu mai trebuie analizată în cuprinsul prezentei decizii.
Față de toate aceste considerente, tribunalul apreciază recursurile declarate ca nefondate și pe cale de consecință le va respinge, reținând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată iar recurentele pârâte W. M. și W. R. prin apărător au arătat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, cu sediul în București, Șoseaua Petricani, nr.9A, sector 2 prin DIRECȚIA SILVICĂ M., cu sediul în Tg-M., ..6, jud. M., W. R. și W. M., ambele cu domiciliul ales în A. I., ., ., jud. A., împotriva sentinței civile nr. 553/29.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Reghin.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 aprilie 2015.
Președinte, E. O. | Judecător, C. M. | Judecător, M. L. |
Grefier, M. V. |
Red. M.L./Dact. ML
Jud. fond: A. M.
M.V. 22 Aprilie 2015
2 ex:/07.06.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 171/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 86/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
