Fond funciar. Decizia nr. 466/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 466/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 926/321/2012
Dosar nr._ - plângere la Legea nr. 212/2008 -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 466/RC
Ședința publică din 03.07.2014
Instanța compusă din:
Președinte: A.-M. U. – judecător
L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - intervenientă R. Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1638 din 03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - petenți R. V. V., C. V. N., C. I., Iosub V. M., N. V. V., domiciliați în comuna pipirig, ., și intimatele - intimate C. L. P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la Legea nr. 212/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic R. C. pentru recurenta-intervenientă R. Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică N., intimații-petenți I. V. M. și C. N. și avocat A. C. pentru intimații-petenți R. V. V., C. V. N., C. I., I. V. M., N. V. V., lipsind intimatele-intimate și intimatele-reclamante C. I., și R. V. V. și N. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al cincilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este plângere la Legea nr. 212/2008;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară N. au comunicat relațiile solicitate de instanță.
Domnul avocat A. C., pentru intimații-petenți R. V. V., C. V. N., C. I., I. V. M., N. V. V., solicită instanței să ceară de la Judecătoria Târgu N. borderoul de corespondență din data de 10.10.2012, prin care s-a comunicat sentința civilă recurată în prezenta cauză.
Doamna consilier juridic R. C., pentru recurenta-intervenientă R. Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică N., arată că la dosar nu există dovada comunicării sentinței către Direcția Silvică N..
Tribunalul constată că la dosar nu există dovada comunicării sentinței către Direcția Silvică N. și că instanța de recurs a discutat despre acest aspect la termenul de judecată din data de 13.03.2014, când a făcut aplicarea dispozițiilor art. 310 Cod procedură civilă și a constatat că recursul este declarat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Doamna consilier juridic R. C., pentru recurenta-intervenientă R. Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică N., solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond. Pe fond, solicită respingerea cererii petenților ca nefondată și menținerea Hotărârii Comisiei Județene N. pe motiv că petenții au formulat tardiv această cerere.
Domnul avocat A. C., pentru intimații-petenți R. V. V., C. V. N., C. I., I. V. M., N. V. V., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 1638/2012, arătând că moștenitorilor lui C. V. li s-a făcut constituirea dreptului de proprietate cu respectarea legilor fondului funciar. Apreciază că această cerere a fost introdusă la comisia locală în termenul legal, deoarece Legea nr. 212/2008 nu face referire la termenul de depunere a cererilor, iar art. II din Legea nr. 193/2007 nu se referă expres la persoanele prevăzute în art. 36 din Legea nr. 1/2000. Mai arată că cererea a fost depusă inițial în iarna anului 2009, dar petenților li s-a pus în vedere să depună acte.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1638 din 03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1638 din 03.10.2012 pronunțat de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția tardivității formulării plângerii invocată de C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și de către R. Națională a Pădurilor ROMSILVA și admisă plângerea formulată de petenții C. V. N., C. I., I. V. M., R. V.V. și N. V.V. și, în consecință, a fost anulată în parte Hotărârea Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată nr. 9315/16.03.2012, în ceea ce îi privește pe petenți; a fost reconstituit în favoarea petenților, în calitate de moștenitori ai defunctului C. V., dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei P., județul N.; a fost respinsă cererea de intervenție formulată de R. Națională a Pădurilor ROMSILVA, prin Direcția Silvică N. și s-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă nr.382 din data de 28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în același dosar, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentele R. V.I. și I. V.M. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.1638/3.10.2012 pronunțate în cauză, în sensul că s-a dispus înscrierea numelor petentelor - R. V.I. și I. V.M., în loc de R. V.V. și I. V.M., cum din eroare s-a consemnat.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Târgu N. a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul său sub nr._, petentul C. V.N. a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr.9315/16.03. 2012 solicitând în contradictoriu cu pârâtele C. L. P. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei P., în calitate de moștenitor al defunctului C. V..
În motivare, s-a arătat că autorul său a participat la luptele din cel de-al doilea război mondial, așa cum rezultă din certificatul Brevetul eliberat de Ministerul Apărării Naționale nr.1514/1942. Înainte de colectivizare autorul său era îndreptățit, potrivit prevederilor art.2 lit.a și lit.b din Legea nr.187 din 23 martie 1945, să fie împroprietărit cu suprafața de 5 ha teren, însă nu a mai fost împroprietărit, astfel că după adoptarea Legii nr.212/2008 a formulat cerere la comisia locală prin care a solicitat atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 5 ha cu care autorul său trebuia să fie împroprietărit în baza Legii nr.187/1945.Prin hotărârea nr.30/27.01.2012, C. L. de aplicare a legii fondului funciar a aprobat cererea însă C. Județeană a invalidat hotărârea comisiei locale, prin Hotărârea nr.9315/16.03.2012, pe motiv că cererea a fost tardivă și pentru că nu s-a făcut dovada că autorul său era îndreptățit să primească teren. A apreciat că legea nr.212 nu prevede un termen pentru depunerea cererilor de către cei interesați, iar dovada că bunicul său era îndreptățit la teren s-a făcut cu înscrisurile de la dosar, din care rezultă că autorul a participat în al doilea război mondial, fiind dispărut pe front.
În dovedire, petentul C. V.N. a depus la dosar în copie: acte de stare civilă, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, adeverință eliberată pe numele autorului de către Ministerul Apărării Naționale, tabel nominal cu persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire și hotărârea atacată.
Petentul C. V.N. a solicitat introducerea în cauză și a celorlalți moștenitori ai defunctului său tată și anume: C. I., soția supraviețuitoare a defunctului, Ioasub V. M., R. V.V. și N. V.V., fiice, iar instanța a dispus citarea moștenitorilor enunțați.
În termen legal, intimata C. L. P. de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu cererea petentului, susținând în esență că acțiunea este întemeiată, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute prin Legea nr. 212/2008 iar petentul a făcut dovada că la data adoptării Legii nr. 187/1945, autorul său era țăran fără pământ și că a luptat pe front, iar în ceea ce privește tardivitatea cererii a solicitat respingerea ei, întrucât Legea nr. 212/2008 nu prevede un termen până la care persoanele interesate pot să depună cereri de reconstituire.
Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:
În fapt, petentul a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 9315/16.03.2012 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a invalidat propunerea Comisiei locale privind reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de 5,00 ha teren cu vegetație forestieră, situat pe raza comunei P., județul N..
În motivare petentul consideră nelegală și netemeinică hotărârea criticată și arată că solicitarea sa nu a fost tardivă, iar în fapt a probat cu acte de la arhivele M.Ap.N. (UM_ Pitești) dreptul legitim al acestuia cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,00 ha. teren cu vegetație forestieră.
C. Comunală P. a propus admiterea cererii petentului prin Hotărârea nr.30 din 27.01.2012. Prin hotărârea criticată, C. Județeană N. a invalidat propunerea comisiei comunale, cu următoarea motivare: în dovedirea participării la luptele de pe frontul celui de-al II-lea Război mondial, nu se prezintă documentele eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării. Mai mult, cererea de atribuire în proprietatea a terenului în cauză este introdusă tardiv.
Prin aceeași întâmpinare s-a apreciat că se impune introducerea în cauză a Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA și a Inspectoratului Teritorial Silvic și de Vânătoare Suceava, pentru ca hotărârea să le fie opozabilă și acestor două organe administrative, motivând că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.827 din 22 noiembrie 2011, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, s-a statuat că R. Națională a Pădurilor - ROMSILVA are calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva hotărârilor comisiilor județene.
De asemenea, prin unitățile sale subordonate, R. Națională a Pădurilor - ROMSILVA pune la dispoziția comisiilor locale documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, precum și suprafețele de teren cu destinație forestieră asupra cărora au fost validate cererile de reconstituire, delimitează perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată, participă la punerea în posesie a persoanelor cărora li s-a validat propunerea de reconstituire.
Având în vedere cele de mai sus și ținând seama de faptul că în aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, este vorba de o constituire a dreptului de proprietate este necesară implicarea activă a Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA în soluționarea litigiilor cauzate de punerea în aplicare a actului normativ susmenționat
În ceea ce privește motivarea solicitării de a introduce în cauză și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, după cum bine se cunoaște, în conformitate cu prevederile art.7 lit. A pct.I subpct. 8 din Hotărârea Guvernului nr.333/2005 pentru reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, susmenționatul inspectorat participă în condițiile legii la acțiunea de aplicare a prevederilor legilor de retrocedare a fondului funciar. Astfel, potrivit dispozițiilor art.75 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2005, după operațiunile de validare și punere în posesie, comisia județeană emite titluri de proprietate, pe care le întocmește în două exemplare, din care unul se reține la comisia județeană, iar celălalt se transmite inspectoratului teritorial de regim silvic si de vânătoare pentru arhivare, motivat de faptul că șeful inspectoratului semnează titlul de proprietate.
Prin hotărârea comisiei locale s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de 5,00 ha. teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P., or, autorul petenților nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, motivat de următoarele: - autorul petentului nu a avut în proprietate teren cu vegetație forestieră; ca atare, C. locală putea, cel mult, să propună constituirea dreptului de proprietate pentru un teren cu vegetație forestieră și nu reconstituirea dreptului de proprietate; - potrivit art.III alin.(1) lit.„a" pct.V.I din Legea nr.169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile, actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, deci, comisia județeană nu putea să reconstituie dreptul de proprietate pentru un teren cu vegetație forestieră, așa cum a solicitat petentul prin cererea adresată Comisiei locale, în situația în care autorul reclamantului nu a deținut în proprietate terenuri cu o asemenea categorie de folosință în cazul unei constituiri, hotărârea comisiei județene era lovită de nulitate absolută; - potrivit art.34 alin.(1) din Codul Silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau ai vreunui dezmembrământ al acestuia;
Legea nr.212/2008 face referire, într-adevăr, și la acordarea de terenuri forestiere; de o asemenea atribuire nu pot beneficia decât persoanele din prima categorie enunțată la art.36, respectiv persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată.
Recunoștința pentru sacrificiile persoanelor care au luptat pe front este legiferată prin Legea nr.44/1994 - privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.
Nu în ultimul rând, potrivit legislației funciare, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai persoanelor care depun în termenul legal o cerere în acest sens. Termenele stabilite de legiuitor sunt termene de decădere, care au efect juridic, pierderea dreptului ce nu a fost exercitat în termenul legal. Astfel, nerespectarea termenelor pentru depunerea cererilor, atrage decăderea persoanelor fizice și juridice din dreptul de a uza de procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
Ori, cererea de reconstituire formulată de petenți este fundamentată pe dispozițiile art.36 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008. Acest act normativ a fost edictat de legiuitor cu unicul scop de a permite tuturor persoanelor împroprietărite sau îndreptățite la împroprietărire prin Legea nr.187/1945 să ceară, în condițiile Legii nr.1/2000, constituirea dreptului de proprietate cu referire la terenul la care au fost îndreptățiți, dar care din motive cunoscute nu a mai intrat în patrimoniul acestora.
Faptul că actul normativ în speță nu prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat sine die.
Un asemenea efect nici nu a fost avut în vedere de legiuitor care în tipul actului normativ, ca și tehnică legislativă, arată că actul modifică o normă juridică a altui act normativ, în speță Legea nr.1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr.169/1997.
Art.25 din legea 1/2000 arată că întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate se face în condițiile stabilite de Legea fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, care în art. 11 alin. 4 stabilește un termen de 60 de zile de la depunerea cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Prin urmare, legiuitorul a stabilit un termen limită, de decădere, din dreptul de a solicita reconstituirea, lucru evident dat fiind că în lipsa unui asemenea termen starea de incertitudine a unor relații sociale a căror reglementare s-a urmărit, s-ar prelungi la nesfârșit.
Admițând prin reducere la absurd că legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept să opteze nelimitat în timp pentru a cere reconstituirea, s-ar alunge la o situație inechitabilă fată de persoanele care sub imperiu legii vechi nu au putut obține reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Așadar cererea de reconstituire formulată de petenți este depusă cu depășirea termenului legat de 60 de zile calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2008, termen a cărui durată rezonabilă a permis tuturor să ia cunoștință de condițiile de depunere a cererii.
În concluzie, hotărârea atacată este temeinică și legală, raportat la legislația aflată în vigoare la data emiterii acesteia, precum și la înscrisurile care au stat la baza emiterii ei și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
C. Județeană N. a mai solicitat și respingerea ca neîntemeiat a unui eventual capăt de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, neputându-se reține nici o culpă în sarcina acesteia în acest litigiu, cu motivarea că, de altfel, comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu este persoană juridică - în sensul prevederilor art.26 alin.1 lit.a din Decretul nr.31/1954 și nici prin reglementările date prin legea specială privind fondul funciar - și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art.242 din Codul de procedură civilă, C. Județeană N. a solicitat judecata în lipsă.
R. Națională a Pădurilor – ROMSILVA a formulat cerere de intervenție în interes propriu, motivând următoarele:
Potrivit Deciziei nr.15/17.10.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii cu privire la calitatea procesuală activă a Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art.53 din Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată și completată împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și al acțiunilor în constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere întemeiate pe dispozițiile art.III din Legea 169/1997.
Potrivit Deciziei mai sus menționate, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului și a atribuțiilor conferite în exercitarea acestui drept-apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate publică a statului, inclusiv a atribuțiilor specifice din procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, RNP Romsilva poate fi asimilată persoanelor interesate la care se referă art.53 din Legea 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, R.N.P. ROMSILVA poate uza de calea legii speciale în scopul apărării și asigurării integrității fondului forestier proprietate publică a statului, având astfel calitate procesuală activă în plângerea formulată pe temeiul dispozițiilor art.53 din Legea 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu atât mai mult, este justificat interesul ROMSILVA în litigiile cauzate de punerea în aplicare a prevederilor art.36 din Legea 1/2000.
Pe fondul cauzei, intervenienta a susținut că petentul C. V.N. contestă Hotărârea Comisiei Județene N. nr.9315/16.03.2012, prin care s-a respins cererea de constituire a dreptului de proprietate asupra a 5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P..
În motivarea plângerii se arată că este îndreptățit să i se constituie dreptul de proprietate după autorul său, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii 187/1945 și Legea 212/2008. Susține petentul că cererea sa îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 187/1945 și că a făcut dovada că autorul său a luptat pe front, în cel de-al doilea război mondial.
În mod legal și temeinic C. Județeană N. a respins solicitarea de constituire a dreptului de proprietate asupra celor 5 ha teren forestier, pentru următoarele considerente:
Cererea este tardiv introdusă, în lipsa unui termen expres prevăzut, se are în vedere ultimul termen de repunere în dreptul de a formula cereri de reconstituire și anume cel prevăzut de Legea 193/2007, art.II, astfel, se constată că termenul în care poate fi formulată cererea de constituire întemeiată pe dispozițiile art.36 pentru categoria de persoane prevăzută de Legea 212/2008 este de 60 de zile, calculate de la data intrării în vigoare a acestui act normativ și anume 02.11.2008. Petentul a formulat cererea de constituire la data de 13.01.2012 așa cum menționează în cuprinsul plângerii, cu mult peste termenul legal de 60 de zile.
Prin urmare, în mod corect C. Județeană N. a invalidat prin hotărârea contestată, propunerea comisiei locale de admitere a cererii de constituire a dreptului de proprietate, formulată de petent, cu motivarea că această cerere este tardiv formulată.
Mai mult, celelalte aspecte care vizează temeinicia cererii de constituire nu pot fi analizate, deoarece excepția tardivității formulării acesteia se analizează cu prioritate și face de prisos aprecierea îndeplinirii celorlalte condiții de constituire, prevăzute expres de art.36, în forma modificată prin Legea 212/2008.
În drept, s-au invocat prevederile art.49-56 Cod procedură civilă, Legea 187/1945, Legea 1/2000, Legea 212/2008, Legea 46/2008.
Conform art.242 Cod procedură civilă, intervenienta a solicitat judecata în lipsă.
Asupra excepției tardivității formulării plângerii cât și asupra cererii de intervenție și asupra calității procesuale a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, C. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității, a apreciat că în cauză ROMSILVA are calitate procesuală, însă a solicitat respingerea cererii de intervenție a acestei instituții.
Instanța a pus în discuția părților calitatea procesuală a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA și calitatea procesuală a Inspectoratului Silvic și de vânătoare Suceava, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.15/2011 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință a statuat că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că R. Națională a Pădurilor - ROMSILVA are calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. S-a recunoscut această calitate doar acestei instituții nicidecum și Inspectoratelor Silvice și de Vânătoare, astfel că s-a constatat că Inspectoratul Silvic și de Vânătoare Suceava nu poate avea calitate procesuală în cauză date fiind atribuțiile pe care le are.
Instanța a prorogat discuția asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție după ce părțile vor fi legal citate și își vor putea exprima punctul de vedere, astfel că la termenul de judecată din 26 sept.2012 s-a admis în principiu cererea de intervenție și s-a amânat pronunțarea la solicitarea comisiei locale de a formula note de concluzii scrise.
Analizând plângerea, din probatoriul administrat în cauză, Judecătoria Târgu N. a reținut următoarele:
În ceea ce privește tardivitatea formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de către petent, din analiza textului de lege, rezultă că termenul de a formula cererea de reconstituire de către categoria de persoane introdusă ca beneficiar prin Legea nr.212/2008, nu poate fi mai mic decât termenele anterioare prevăzute în legile care au precedat actului normativ în discuție, iar în lipsă de dispoziție contrară și potrivit principiului de interpretare a legii: „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”, excepția tardivității a fost înlăturată.
Art.36 din Legea nr.1/2000, cu modificările intervenite prin Legea nr.212/24.10.2008, prevede că au calitatea de titulari ai dreptului și pot să solicite reconstituirea, următoarele categorii de persoane:
1) persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare;
2) persoanele cărora nu li s-a atribuit teren efectiv, sau cărora atribuirea, prin aplicarea Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, le-a fost anulată;
3) persoanele îndreptățite la împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, înscrise în tabele nominale;
4) persoanele care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite.
Pentru toate aceste categorii de persoane, se prevede imperativ dreptul de a primi terenurile, agricole sau respectiv forestiere, iar autorul petenților îndeplinește condițiile de încadrare ca beneficiar al acestei legi.
Petentul a dovedit că autorul său, defunctul C. V. îndeplinea condițiile prevăzute de art.36 din Legea nr. 1/2000, cu modificările intervenite prin Legea nr.212/24.10.2008, respectiv a făcut dovada că îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr.187/1945 pentru a fi împroprietărit cu suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei P., jud. N..
Potrivit dispozițiilor art.36 din Legea nr.1/2000, așa cum a fost modificat prin dispozițiile art.1, pct. 2 din Legea nr.193/2007 și prin dispozițiile Legii nr.212/2008 - „persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, precum și persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanele care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr.187/1945 pentru a fi împroprietărite, li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri”.
De asemenea, potrivit art.2 din Legea nr.187/1945, scopul acestei legi constă în mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești existente, care au mai puțin de 5,00 ha și crearea de noi gospodării țărănești individuale pentru muncitorii agricoli fără pământ.
Pentru a fi fost posibilă împroprietărirea în temeiul Legii nr. 187/1945 era necesar ca persoana îndreptățită să aibă în proprietate mai puțin de 5 ha, iar limita maximă rezultată în urma împroprietăririi să nu depășească această suprafață.
Față de cele reținute, în baza art.53 din Legea nr.18/1991 și art.36 din Legea nr.1/2000 modificată, instanța a constatat că petenții au făcut dovada proprietății și a calității lor succesorale, plângerea fiind admisă privind suprafața de 5 ha de teren.
Pentru a pronunța încheierea civilă nr.382 din 28.11.2012, Judecătoria Târgu N. a reținut că prin cererea formulată în dosarul civil nr._, petentele R. V.I. și I. V.M. au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr.1638/3.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în sensul de a se înscrie corect numele lor, conform actelor de stare civilă, atașând la cerere copii după cărțile de identitate.
Analizând cererea, instanța a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o, în baza art.281 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamantul inițial C. V. N. a solicitat introducerea în cauză a pârâtelor, dar a indicat greșit prenumele acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (în conformitate cu dispozițiile art.310 Cod procedură civilă), a declarat recurs intervenienta R. Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică N., solicitând modificarea în întregime a sentinței criticate și respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenți.
În motivarea recursului, s-a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În primul rând, s-a solicitat repunerea în termenul exercitării căii de atac a recursului, în temeiul art.103 Cod procedură civilă, întrucât față de sine nu a fost îndeplinită procedura de comunicare a sentinței recurate. A depus pentru termenul din 9 mai 2012 cerere de intervenție în interes propriu ce a fost admisă în principiu prin încheierea din 26 septembrie 2012, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu și cu sine, însă instanța de fond nu a dispus comunicarea hotărârii judecătorești pentru a putea exercita calea de atac.
Cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a excepției tardivității, o consideră greșită întrucât în lipsa unui termen expres prevăzut, se are în vedere ultimul termen de repunere în dreptul de a formula cereri de reconstituire și anume cel prevăzut de Legea 193/2007, art.II. Astfel, se constată că termenul în care poate fi formulată cererea de constituire întemeiată pe dispozițiile art.36 pentru categoria de persoane prevăzută de Legea 212/2008 este de 60 de zile, calculate de la data intrării în vigoare a acestui act normativ și anume 02.11.2008.Or, intimații-petenți au formulat cererea la 28.10.2011, cu mult peste termenul legal de 60 de zile.
Cererea fiind tardivă, instanța de fond nici nu ar fi trebuit să mai analizeze celelalte aspecte ce vizează temeinicia cererii intimaților-petenți, deoarece excepția tardivității formulării cererii se analizează cu prioritate și face de prisos aprecierea îndeplinirii celorlalte condiții de constituire, prevăzute expres de art.36, în forma modificată prin Legea 212/2008.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9, art.3041 și art.242 al.2 Cod procedură civilă și art.36 din legea212/2008.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art.15 lit.p din legea nr.146/1997, ale art.42 din legea nr.1/2000 și art.3 din OG nr.32/1995.
Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, a formulat întâmpinare (f.16,17 ds.) prin care a solicitat admiterea recursului promovat de intervenientă și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii introductive ca nefondată.
În motivare, s-a apreciat că potrivit legislației funciare, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai persoanelor care depun în termenul legal o cerere în acest sens. Termenele stabilite de legiuitor sunt termene de decădere, care au efect juridic, pierderea dreptului ce nu a fost exercitat în termenul legal. Astfel, nerespectarea termenelor pentru depunerea cererilor, atrage decăderea persoanelor fizice și juridice din dreptul de a uza de procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Ori, cererea de reconstituire formulată de petenți este fundamentată pe dispozițiile art.36 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008. Acest act normativ a fost edictat de legiuitor cu unicul scop de a permite tuturor persoanelor împroprietărite sau îndreptățite ia împroprietărire prin Legea nr. 187/1945 să ceară, în condițiile Legii nr. 1/2000, constituirea dreptului de proprietate cu referire la terenul la care au fost îndreptățiți, dar care din motive cunoscute nu a mai intrat în patrimoniul acestora.
Faptul ca actul normativ în speță nu „prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat sine ale. Un asemenea efect nici nu a fost avut în vedere de legiuitor, care în tipul actului normativ, ca și tehnică legislativă, arată ca actul modifică o normă juridică a altui act normativ, în speță Legea nr.1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997.
Titlul Legii nr.1/2000 dar și art.25 din lege arată că întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate se face în condițiile stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.169/1997, care în art. 11 alin. 4 stabilește un termen de 60 de zile de la depunerea cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Prin urmare, legiuitorul a stabilit un termen limită, de decădere, din dreptul de a solicita reconstituirea, lucru evident dat fiind că în lipsa unui asemenea termen starea de incertitudine a unor relații sociale a căror reglementare s-a urmărit, s-ar prelungi la nesfârșit.
Admițând prin reducere la absurd că legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept să opteze nelimitat în timp pentru a cere reconstituirea, s-ar ajunge la o situație inechitabilă față de persoanele care sub imperiu legii vechi nu au putut obține reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Așadar, cererea de reconstituire formulată de petenți a fost depusă în data de 28.10.2011, cu depășirea termenului legal de 60 de zile calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2008, termen a cărui durată rezonabilă a permis tuturor să ia cunoștință de condițiile de depunere a cererii.
Intimații-petenți C. V.N., C. I., I. V. M., R. V.I. și N. V.V., legal citați, au formulat întâmpinare (f.32-34 ds.) prin care au solicitat în principal respingerea recursului ca tardiv și în subsidiar ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.
În combaterea motivelor de recurs, s-a susținut că sentința recurată a fost comunicată tuturor părților din cauză, inclusiv intervenientei, însă, la dosarul cauzei nu se afla atașată dovada de comunicare a sentinței către aceasta. Apreciază necesar a se solicita de la Oficiul poștal Târgu N. - Borderoul de corespondență recomandată din data de 10.10.2012, spre a se cunoaște cu certitudine dacă sentința recurată a fost sau nu comunicată și intervenientei.
În ipoteza în care se va stabili în mod cert că hotărârea nu a fost comunicată și Direcției Silvice N., apreciază că, și în această situație, recursul declarat este tot tardiv, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac trebuie respinsă deoarece nu au fost respectate întocmai prevederile art.103 din vechiul Cod ele procedură civilă.
În fapt, recurenta-intervenientă a luat cunoștință de existența hotărârii pronunțare în prezenta cauză chiar de la data afișării soluției pe portalul instanței Judecătoriei Târgu N., începând cu data de 04.10.2012. A luat cunoștință de soluția dată de instanță dar a preferat să stea în pasivitate. De asemenea, s-a luat cunoștință direct de sentința recurată din documentația înaintată de C. Comunala P. privind punerea in posesie a proprietarilor cu suprafețele stabilite de instanță.
Un exemplar al documentației întocmite în vederea emiterii titlului de proprietate a fost trimisă la Direcția S. N., care, după verificare, și-a dat acordul cu privire la validarea amplasamentelor, iar la aceasta a fost atașată în copie, toate hotărârile judecătorești, inclusiv sentința recurată în prezenta cauză, care figurează în documentație la nr. crt. 23. De altfel, un exemplar din documentație se afla la Direcția Silvică N..
De altfel, documentația înaintată de C. locala P. a fost însușită și validată de C. județeană N. prin Hotărârea nr.9876 din 19.04.2013 iar Directorul Direcției Silvice N., ing. D. G., este membru de drept al Comisiei Județene și a semnat, în aceasta calitate, documentația primită de la C. L. P. și hotărârea de validare a acesteia.
În urma validării documentației de către C. Județeană N., Direcția Silvică N., prin O.S. P., le-a încheiat proces-verbal de punere în posesie nr. 1254/21-05-2013, pentru suprafața de 5,00 ha teren cu vegetație forestieră, în punctul „Halauca" - U.P. III, U.A. 47/B96, 48/6%, 47/A% si 48/A%, iar la aceeași dată Direcția Silvică N. a încheiat și contractul de prestări servicii nr.505/21.05.2013.
În mod cert, recurenta-intervenientă a cunoscut încă din luna aprilie 2013 sentința recurată și ar fi putut declara recurs în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării conform art. 103 alin. (2) din vechiul Cod de procedură civilă. Cum recursul a fost declarat abia la data de 06.02.2014, se impune a fi respins ca tardiv.
În ceea ce privește tardivitatea cererii de constituire a dreptului de proprietate, invocat de recurent, înțeleg să facă următoarele precizări:
Legea nr. 212/2008 nu prevede un termen limită pentru depunerea cererilor de către persoanele îndreptățite, motiv pentru care nu poate fi invocată tardivitatea față de un termen care nu este prevăzut în textul de lege respectiv, fiindcă „acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem”.
Depunerea cererii de constituire a dreptului de proprietate a fost condiționată de obținerea înscrisurilor doveditoare privind starea materială a def. C. V., la data adoptării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, precum și cu privire la participarea autorului lor la luptele din cel de-al doilea război mondial. Or, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, aceste înscrisuri au fost obținute abia în cursul anului 2012.
Invocarea tardivității cererii ar face inoperantă Legea nr. 212/2008, ceea ce contravine voinței legiuitorului prezentată explicit în expunerea de motive și în avizul favorabil emis de Consiliul legislativ în baza cărora Parlamentul României a adoptat această lege.
În ce privește termenul de 60 de zile în care trebuia să formuleze cererea de constituire a dreptului de proprietate, termen calculat de la data intrării in vigoare a Legii nr.212/2008 (respectiv 02.11.2008), apreciază că acest termen nu se aplică persoanelor prevăzute de art. 36 din Legea nr.212/2008. O asemenea susținere făcută de recurenta-intervenientă este greșită, termenul de 60 de zile se aplică „persoanelor prevăzute în art. 3, alin. 21, aliniat introdus prin art. I, pct. 1 din Legea nr. 193/2007 de modificare a Legii nr. 1/2000 și anume - „persoanelor care solicitau reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren de la 50 ha la 100 ha.
De altfel, art.II din Legea nr.193/2007, de modificare a Legii nr.1/2000 prevede clar ca: „Persoanele fizice prevăzute la art. 3, alin.21 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta Lege pot formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi reconstituite, conform prezentei Legi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”
În cazul prevăzut la art.3, alin.21 din Legea nr.1/2000, este vorba despre acele persoane care solicitau majorarea suprafeței de teren de la 50 ha la 100 ha, iar in cazul Legii nr. 212/2008, care a completat art. 36 din Legea nr. 1/2000, este vorba de alte categorii de persoane ce nu au nimic în comun și nu trebuie confundate cu persoanele prevăzute în art.3, alin.21 din Legea nr.1/2000, aliniat introdus prin art. I, pct. 1 din Legea nr. 193/2007.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod procedură civilă.
În dovedire, intimații au depus fotocopii ale înscrisurilor invocate în întâmpinare (f.35-46 ds.).
Intimata C. L. P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat în mod nemijlocit poziția procesuală față de cererea de recurs.
La solicitarea instanței, C. Județeană N. a comunicat copia cererii de constituire ce a stat la baza adoptării HCJ N. nr.9315/16.03.2012 (f.74,75 ds.).
În examinarea legalității și temeiniciei sentinței recurate în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul declarat este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de promovare a recursului dedus judecății în prezenta cauză, tribunalul a constatat că hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată intervenientei R. Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică N., deși aceasta a avut calitate de parte litigantă, în condițiile în care cererea de intervenție fiind admisă în principiu și ulterior respinsă prin sentința supusă controlului judiciar. În aceste condiții, instanța de recurs a făcut direct aplicarea dispozițiilor art.310 Cod procedură civilă și a constatat recursul ca fiind declarat în termenul legal. Prin urmare, cererea de repunere în termenul de recurs a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect, prin încheierea de ședință din data de 13.03.2014.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că, în fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, petenții C. V.N., C. I., I. V. M., R. V.I. și N. V.V. au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr.9315 din 16.03.2012, prin care a fost invalidată propunerea Comisiei Locale P. de constituire în favoarea petentului C. V.N. a dreptului de proprietate pentru terenul de 5,00 ha cu vegetație forestieră, teren la care ar fi avut dreptul, în temeiul art.36 din Legea nr.1/2000, cu modificările aduse prin Legea nr.212/2008, în calitate de moștenitor legal al defunctului autor C. N.V., luptător pe front în cel de al doilea război mondial.
Instanța de fond a apreciat că petentul C. V.N. a formulat cererea atât în nume propriu cât și pentru ceilalți petenți, în termenul legal reglementat prin norma specială, în condițiile în care legea nr.212/2008 nu prevede nici un teren de formulare a cererilor reglementate de dispozițiile art.36 din legea nr.1/2000, astfel că nu se poate adăuga la lege, prin instituirea unui termen care nu există.
Această interpretare dată de prima instanță termenului de depunere a cererii de constituire nu este legală, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, în forma sa inițială, art.36 din Legea nr.1/2000, enumera ca beneficiari ai dreptului la constituirea proprietății, persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, cu ocazia aplicării Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-au atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată. Aceste categorii de persoane au beneficiat de la apariția Legii nr.1/2000 de un termen de formulare a cererii, reglementat de art.33 din lege, potrivit căruia persoanele fizice și persoanele juridice, care nu au depus în termenul prevăzut de Legea nr.169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri și pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Ulterior, prin Legea nr.193/2007 publicată în Monitorul Oficial din data de 25.06.2007, art.36 din Legea 1/2000 a fost completat cu o nouă categorie de persoane cărora să li se poată atribui în proprietate terenuri, respectiv persoanele îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale întocmite în baza Legii nr.187/1945.
Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile în care puteau formula cererea nu putea începe să curgă decât de la momentul edictării acestei modificări legale, o altă interpretare nefiind conformă spiritului legii și ar fi lipsit de eficacitate forma nou introdusă a textului în cauză.
Prin Legea nr.212/2008 publicată în Monitorul Oficial din data de 30.10.2008, cu intrare în vigoare la trei zile de la publicare, și anume la data de 02.11.2008, art.36 din Legea 1/2000 a suferit o nouă modificare, în sensul completării categoriilor de persoane cărora li se recunoștea dreptul la obținerea de terenuri, cu categoria persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr.187/1945 pentru a fi împroprietărite.
Acest act normativ, deși a prevăzut o nouă categorie de persoane îndreptățite la împroprietărire, dând astfel naștere la un drept substanțial, nu a prevăzut corelativ un termen de valorificare a dreptului recunoscut, printr-o normă procedurală corespunzătoare.
Cum este firesc ca un drept recunoscut să poată fi și valorificat în concret, prin formularea unei cereri de constituire, într-un anumit termen, se constată că sunt aplicabile pentru stabilirea termenului în care poate să fie formulată cererea de constituire tot dispozițiile legilor speciale în materia reconstituirii/constituirii, care au variat în actele normative între 30 și respectiv 60 zile.
Pentru identitatea motivelor expuse anterior cu privire la apariția Legii nr.193/2007, este firesc a considera că și această categorie de persoane nou introdusă beneficiază de un nou termen de 60 de zile în care să poată formula cereri, de la momentul apariției Legii nr.212/2008, așa cum s-a arătat, o interpretare contrară având drept consecință o lipsire de eficacitate a textului nou introdus.
Față de cele menționate, se constată că termenul în care poate fi formulată cererea de constituire întemeiată pe dispozițiile art.36 pentru categoria de persoane anterior menționată prevăzută în Legea nr.212/2008 este de 60 zile, calculat de la data intrării în vigoare a acestui act normativ și anume 02.11.2008.
Pe cale de consecință, nu poate fi acceptată aprecierea judecătorului fondului conform căreia formularea cererilor de constituire întemeiate de dispozițiile art.36 din legea 1/2000, în forma modificată prin legea nr.212/2008, nu este supusă nici unui termen de decădere. Acesta, în condițiile în care, în textele speciale aplicabile, și care au constituit sediul materiei pentru reconstituire/constituire, a fost prevăzut în mod expres un termen, care are aplicare directă, și care este termenul de 60 zile.
Petentul C. V.N. a formulat cererea de constituire la data de 28.10.2011 (f.75 ds.), cu mult peste termenul legal de 60 zile, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr.212/2008 (data intrării în vigoare a acestui act normativ fiind 02.11.2008). Față de cele menționate, se constată că, în mod corect, C. Județeană N. a invalidat, prin hotărârea contestată, propunerea comisiei locale de admitere a cererii de constituire a dreptului de proprietate, formulată de solicitant, cu motivarea că această cerere este tardiv formulată.
Faptul că instanța de fond a apreciat greșit asupra termenului de depunere a cererii de constituire nu determină imposibilitatea instanței de recurs de a analiza temeinicia sentinței sub acest aspect, în condițiile în care această obligație a instanței de control judiciar există în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă.
Mai mult, instanța de recurs are obligația verificării îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate a cererii de constituire, din care face parte și termenul de depunere a cererii, ținând cont de faptul că în conformitate cu dispozițiile art.53 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia hotărârii comisiei județene, prin care a fost validată/invalidată propunerea comisiei locale de admitere/respingere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate, iar unul dintre motivele invalidării propunerii comisiei locale a fost reprezentat de tardivitatea depunerii cererii de constituire de către petent.
În consecință, se constată că termenul de depunere a cererii de constituire se încadrează în categoria condițiilor de admisibilitate a unei cereri de constituire și, ca atare, poate fi supusă analizei de către instanța de control judiciar, chiar și în lipsa motivelor de recurs în acest sens, față de incidența în cauza pendinte a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, și datorită faptului că prin hotărârea contestată, C. Județeană N. s-a pronunțat cu privire la tardivitate, apreciind că acesta este motivul în raport de care a fost respinsă propunerea de validare.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în mod constant, că instituirea unor termene pentru sesizarea instanțelor este o limitare a accesului la justiție, însă este o limitare acceptată, fiind justificată de principiul securității raporturilor juridice, cu condiția ca aceste termene să nu anuleze substanța dreptului de acces la justiție, pentru a nu încălca art.6 din CEDO.
Or, modul de interpretare al legii nr.212/2008 în sensul în care cererile sunt supuse aceluiași termen de care au beneficiat și alte persoane aflate în situații similare dar aflați sub incidența unei situații de fapt vizată de formele anterioare ale textului de lege, nu poate fi una de natură a anula cetățenilor dreptul de acces la procedura administrativă prealabilă pe care erau obligați a o urma.
Celelalte aspecte care vizează temeinicia cererii de constituire (printre care și vocația concretă la împroprietărire a autorului solicitantului) nu mai pot fi analizate, cu antamarea fondului, deoarece excepția tardivității formulării acesteia se analizează cu prioritate și face de prisos aprecierea îndeplinirii celorlalte condiții de constituire, prevăzute în mod expres de art.36, în forma modificată prin Legea nr.212/2008.
Faptul că instanța de fond a analizat cererea petenților din perspectiva condițiilor de fond, apreciind greșit asupra condiției prioritare a formulării cererii de constituire în termenul stabilit de legiuitor sub sancțiunea decăderii, ipoteză în care concluzia tardivității cererii făcea inutilă analizarea celorlalte condiții de fond, reprezintă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 teza I, al.2 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, un motiv de admitere a recursului declarat de intervenienta R. Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică N. și de modificare în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă și respingerii ca nefondată a plângerii pe care petenții a promovat-o împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr.9135 din 16.03.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienta R. Națională a Pădurilor – ROMSILVA prin Direcția Silvică N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1638 din data de 03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimații - petenți R. V. V., C. V. N., C. I., Iosub V. M., N. V. V., domiciliați în comuna pipirig, ., și intimatele - intimate C. L. P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., .
Modifică în totalitate sentința recurată și, în consecință:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții C. V. N., C. I., I. V. M., R. V. V. și N. V. V. împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 9135 din data de 16.03.2012, în contradictoriu cu intimații C. L. P. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 03.07.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
A.-M. U. L. F., C. Ailuțoaei
D. S.
Red. și tehnored. A.M.U. – 31.07.2014
Tehnored. C.A. – 01.08.2014
2 ex.
Fond: V. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 381/2014. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 402/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
