Pretenţii. Decizia nr. 321/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 5084/291/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 01 octombrie 2014
DECIZIA CIVILĂ NR. NR. 321/AC
Instanța constituită din:
Președinte: B. V. – judecător
D. M. - judecător
D. L. – grefier
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât D. I.-D., domiciliată în municipiul R., .. 36, ., împotriva sentinței civile nr. 474 din data de 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. C. și R. Z., ambii domiciliați în ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant R. Z., lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul pricinii: pretenții;
- stadiul judecății: apel; primul termen de judecată; procedura de citare cu apelantul-pârât D. I.-D. nu este legal îndeplinită;
- alte aspecte procesuale: în urma verificărilor efectuate în sistemul informatizat ECRIS pentru primul termen de judecată de astăzi, s-a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.11 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești;
Constatând că, termenul de astăzi reprezintă primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, tribunalul procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, conform art.131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilind că este competent să judece pricina sub toate aspectele în raport și de dispozițiile O.G. nr.2/2001.
Instanța potrivit dispozițiilor art. 165 pct. 1 coroborat cu art. 163 pct. g Cod procedură civilă, constată îndeplinită procedura de citare cu apelantul-pârât D. I.-D.. Totodată, instanța respinge proba testimonială solicitată de apelant prin cererea de apel.
Instanța constată terminată cercetarea dosarului și deschide dezbaterile.
Intimatul-reclamant R. Z. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 474/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R. ca fiind temeinică și legală.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 474 din 11.03.2014 a Judecătoriei R., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 474 din 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. C. și R. Z. împotriva pârâtului D. I.-D. și în consecință;
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului R. C. suma de 3.138 euro sau echivalentul acesteia în moneda națională la data executării obligației și coreclamantului R. Z. suma de 8.200 lei, cu dobânda legală aferentă fiecărei sume începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la achitarea integrală a debitelor.
Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților în solidaritate pasivă, suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată proporționale acțiunii admise, după compensarea parțială a onorariilor de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța de fond a reținut că în perioada anului 2012, reclamantul R. C. pe când lucra în Italia, conviețuia sub forma concubinajului cu sora pârâtului D. I.-D., respectiv D. I. - A., cei doi locuind împreună cu mama acesteia, aflată acolo în același scop.
Prin intermediul concubinei sale, reclamantul R. C. l-a cunoscut pe pârât care i-a spus că este broker imobiliar în municipiul R. și că în virtutea acestei ocupații are posibilitatea să-i achiziționeze un spațiu locativ în această localitate.
Urmare unei înțelegeri prealabile intervenită în contextul de mai sus, reclamantul R. C. i-a trimis pârâtului D. I.-D., în patru tranșe consecutive, prin serviciul „Western Union”, suma totală de 3.238 euro, conform recipiselor aflate la dosar (f.6,10, 12 și 14), respectiv câte 999 euro la 03.05.2012 și 10.07.2012; 990 euro la 12.10.2012 și 250 euro la 19.10.2012. Prin aceeași modalitate au mai fost trimise aceluiași pârât de către sora sa D. I. – A., suma de 2.500 euro, în două tranșe de câte 1000 euro la datele de 03.05.2012 și 10.07.2012 și una de 500 euro la 04.05.2012 și de către numitul C. - S. I., suma de 150 euro la data de 15.10.2012, conform recipiselor aflate da dosar (f.7,9,11,14). De asemenea, tatăl reclamantului R. C., respectiv R. Z. a transmis pârâtului prin mandat poștal conform facturii MAN00001021 . nr._/04.05.2012, în același scop suma de 8.200 lei (f.8). Cum între timp relațiile de concubinaj ale reclamantului R. C. cu sora pârâtului, D. I. –A. s-au deteriorat, ajungându-se la despărțirea și separarea acestora în fapt, pârâtul nu a mai continuat demersurile de achiziționare a locuinței conform înțelegerii lor prealabile, dar nici nu a mai restituit sumele primite. În asemenea împrejurări, după epuizarea tuturor căilor amiabile de soluționare a cauzei, reclamanții R. C. și tatăl său R. Z. au formulat prezenta acțiune civilă, solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani primite, estimate în total la 34.830 lei, din care parte reprezentând contravaloarea sumei de 5.888 euro trimisă din străinătate și 8.200 lei trimisă din țară în moneda națională, cu dobânda legală aferentă și cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în parte doar în privința sumelor transmise efectiv de ei pârâtului și nerestituite până în prezent, respectiv suma de 3.138 euro pentru reclamantul R. C. și suma de 8.200 lei pentru coreclamantul R. Z..
Judecătorul fondului nu a luat în calcul la stabilirea creanței cuvenite reclamantului R. C. decât sumele transmise personal de către acesta, cum de asemenea nu a luat în calcul nici suma de 600 euro pe care pârâtul a susținut, fără nici o dovadă, că ar fi restituit-o reclamantului.
Potrivit art. 1345 Cod civil: „Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri”. Conform art.1639 și 1640, alin.2, din același cod: „Restituirea prestațiilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit...În cazurile prevăzute la alin. (1), valoarea prestațiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie”. Ori, în cazul de față, sumele transmise de către reclamanți au fost de 3.238 euro, conform desfășurătorului tranșelor menționat mai sus și respectiv 8.200 lei. Diferența de 2.650 euro până la suma de 5.888 euro solicitată de reclamantul R. C., trimisă aceluiași pârât de către sora sa D. I.-A. (2.500 euro) și de către numitul C.-S. I., (150 euro) nu poate fi luată în calcul la stabilirea debitului total de restituit, deoarece potrivit înscrisurilor de la dosar aceștia nu provin de la reclamant și deci nu au diminuat patrimoniul său. Simplele supoziții invocate de reclamantul R. C. cum că sora pârâtului nu ar fi realizat venituri și că banii ar proveni tot de la el, dar că transferul a fost făcut de concubina sa, pentru că era limitat la doar 1.000 de euro pe zi, nu constituie mijloace de probă, atâta timp cât ele nu au un suport probatoriu. Pârâtul a susținut în permanență că sora sa realiza venituri din muncă și că se gospodărea împreună cu mama lor de la care primea în permanență sprijin, inclusiv material. Dacă reclamantul nu putea trimite mai mult de 1000 de euro pe zi, putea s-o facă în zile diferite, nu să accepte plata prin intermediul concubinei sale. În aceeași măsură, instanța de fond nu a reținut nici susținerile pârâtului privind restituirea ulterioară a sumei de 600 euro doar în baza afirmațiilor sale, fără coroborarea acestora cu un alt mijloc de dovadă.
În concluzie, instanța de fond a constatat că reclamantul R. C. a transmis personal pârâtului suma de 3.238 euro, din care a confirmat restituirea sumei de 100 euro, iar coreclamantul R. Z. suma de 8.200 lei, fapt pentru care a dispus obligarea pârâtului la restituirea acestor sume, în forma primită sau prin echivalentul efectiv și total în moneda națională.
În raport de considerentele de mai sus, acțiunea reclamanților cu privire la diferența de 2.650 euro transmisă prin transfer monetar de sora pârâtului și de numitul I. C.-S. a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art.1489 cod civil care stipulează în mod expres că: „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege. Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată”, instanța de fond a obligat pârâtul și la plata dobânzilor legale aferente sumelor menționate mai sus, începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la plata integrală.
Cum acțiunea a fost admisă în parte, judecătorul fondului a dispus admiterea parțială și a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, obligând pârâtul în condițiile 453, alin.2 Cod procedură civilă la plata doar a sumei de 3000 lei cu acest titlu, rezultată după compensarea onorariilor de avocat
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul D. I.-D. criticând sentința ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond să se modifice cuantumul sumei de bani pe care o datorează către reclamantul-intimat R. C. ca urmare a restituirii și a sumei de 600 de euro, precum și recalcularea modului de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Astfel, apelantul a arătat că îl cunoaște pe reclamantul R. C. prin prisma relației de concubinaj pe care acesta le-a avut cu sora sa, relația fiind aproape firească ca între doi cumnați care se ajută reciproc în viața de zi cu zi. În virtutea acestei relații de familie reclamantul R. C. i-a trimis mai multe sume de bani totalizând suma de 3238 euro (în mai multe tranșe: 999 euro la data de 03.05.2012; 999 euro la data de 10.07.2012; 990 euro la data de 12.10.2012 și 250 euro la data de 19.10.2012), iar intimatul-reclamant R. Z. i-a trimis la data de 04.05.2012 suma de 8200 lei. La momentul primiri acestor sume nu s-a discutat despre obligativitatea restituirii acestor sume, nediscutându-se despre cumpărarea unei garsoniere (aceasta fiind cumpărată anterior primirii sumelor de bani), apelantul considerând că reclamantul R. C. locuind împreună cu sora și mama acestuia, gospodărind împreună, i-au trimis diferitele sume de bani pentru al ajuta financiar, motiv pentru care nu poate afirma cu exactitate dacă aceste sume de bani aparțineau exclusiv reclamantului sau proveneau din banii comuni ai familiei sale.
Ulterior, însă intimatul-reclamant și sora s-a s-au despărțit, moment în care relațiile s-au schimbat, acesta solicitându-i în mod repetat restituirea sumelor de bani.
Apelantul a precizat că s-a întâlnit cu reclamantul renta C. căruia i-a remis odată suma de 100 de euro (prin mandat poștal și ulterior suma de 600 de euro pe care i-a dat-o personal în fața hotelului Plazza R., precizând că cealaltă sumă de 600 de euro solicitată de reclamant i-a fost restituită însă nu are niciun un înscris care să ateste dovada restituirii acestei sume.
A considerat că reclamanții s-au îmbogățit cu suma de 2538 euro în ceea ce îl privește pe reclamantul R. C. și cu 8200 lei R. Z., instanța de fond îndepărtând în mod corect acele înscrisuri prin care se face dovada transferurilor bănești în sumă de 2500 euro făcute către el de către D. A. I. – sora sa.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, apelantul consideră că acestea au fost calculate greșit față de câtimea pretențiilor admise, motiv pentru care solicită a se verifica și cheltuielile de judecată efectuate la fond.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă de timbru în sumă de 96 lei fila 15 dosar apel.
Intimatul-reclamant R. C. prin întâmpinarea formulată la file 21-22 a solicitat respingerea apelului ca netimbrat, întrucât instanța de fond a făcut o corectă și judicioasă apreciere a probelor, obligându-l în final la restituirea sumelor pe care acesta le-a primit nelegal.
Tribunalul, analizând sentința sub aspectele criticate și din oficiu, precum și în conformitate cu dispozițiile art.480 ,alin.1 Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi reținute:
În fapt, prin sentința civilă nr. 474 din 11.03.2014 Judecătoria R. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. C. și R. Z. împotriva pârâtului D. I.-D. și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului R. C. suma de 3.138 euro sau echivalentul acesteia în moneda națională la data executării obligației și coreclamantului R. Z. suma de 8.200 lei, cu dobânda legală aferentă fiecărei sume începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la achitarea integrală a debitelor.
Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților în solidaritate pasivă, suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată proporționale acțiunii admise după compensarea parțială a onorariilor de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța de fond reținând că reclamanții au probat prin înscrisurile depuse la filele 6-14, 49-52 mai multe recipise de transfer monetar „Western Union” că au trimis în baza unei înțelegeri prealabile cu pârâtul (verbale) mai multe tranșe de bani în vederea achiziționării de către acesta pentru ei a unei garsoniere în municipiul R..
Înțelegerea dintre reclamant și pârât a fost una verbală ca urmare a relației apropiate între aceștia, reclamantul fiind concubinul surorii pârâtului – care la acel moment era broker imobiliar în R. și putea obține un preț mai bun la achiziționarea imobilului față de reclamanți care se aflau la muncă în Italia.
Așa cum a reținut și instanța de fond s-a făcut dovada că reclamantul R. C. i-a trimis pârâtului D. I.-D., în patru tranșe consecutive, prin serviciul „Westwrn Union”, suma totală de 3.238 euro, conform recipiselor aflate la dosar (f.6,10, 12 și 14), respectiv câte 999 euro la 03.05.2012 și 10.07.2012; 990 euro la 12.10.2012 și 250 euro la 19.10.2012. Prin aceeași modalitate au mai fost trimise aceluiași pârât de către sora sa D. I.-A., suma de 2.500 euro, în două tranșe de câte 1000 euro la datele de 03.05.2012 și 10.07.2012 și una de 500 euro la 04.05.2012 și de către numitul C.-S. I., suma de 150 euro la data de 15.10.2012, conform recipiselor aflate da dosar (f.7,9,11,14). Din această sumă apelantul a restituit doar 100 de euro-fapt confirmat de către intimatul – reclamant R. C. – motiv pentru care în mod legal judecătorul fondului a dispus obligarea acestuia la restituirea diferenței de 3.138 euro.
De asemenea, tatăl reclamantului R. C., respectiv R. Z. a transmis pârâtului prin mandat poștal conform facturii MAN00001021 . nr._/04.05.2012, în vederea achiziționării imobilului suma de 8.200 lei (f.8), nici această sumă care nu a fost restituită de apelantul-pârât.
Înțelegerea verbală cu privire la achiziționarea imobilului nu s-a mai realizat deoarece între timp relația de concubinaj dintre reclamantului R. C. cu sora pârâtului, D. I.-A., s-a terminat ajungându-se la despărțirea acestora, pârâtul profitând de această situație nu a mai finalizat achiziția, dar nici nu a mai restituit sumele primite.
Prin prezentul apel pârâtul reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond la filele 24-26, solicitând totodată micșorarea pretențiilor bănești la care a fost obligat cu suma de 600 euro pe care i-ar fi restituit reclamantului R. C. în fața Hotelului Plaza R., criticând și modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond.
În dovedirea acestei susțineri a solicitat administrarea probei cu un martor.
Dispozițiile vechiului Cod civil prevedeau în art.1191, alin. 2 că: “Dovada actelor juridice al căror obiect au o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată. Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau in urma confecționării actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depășește 250 lei. Părțile însa pot conveni ca si in cazurile arătate mai sus sa se poată face dovada cu martori, daca aceasta privește drepturi de care ele pot sa dispună.”
Cauza pendinte a fost introdusă însă sub incidența noului Cod civil-care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 și care nu reia aceste dispoziții, situația de fapt fiind însă reglementată de legiuitor în noul Cod de procedură civilă. Astfel, dispozițiile art.309, alin.2 Cod procedură civilă prevăd că: „Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă;” iar prin alin.(5) legiuitorul a dispus că: „Proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.4”.
Văzând aceste dispoziții imperative instanța de apel a respins ca inadmisibilă proba cu un martor solicitată de apelant .
În procesul civil potrivit art.249 Cod procedură civilă cel care face o susținere trebuie să o dovedească prin mijloacele de probă încuviințate de legiuitor.
În cauza pendinte, apelantul nu a dovedit faptul remiterii către reclamantul R. C. și a sumei de 600 euro - aspect reținut în mod corect și de instanța de fond, fapt pentru care va respinge primul motiv de apel, ca nefondat.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, prin care pârâtul critică modalitatea greșită de calcul a cheltuielilor de judecată față de câtimea pretențiilor admise,tribunalul va reține că din verificarea criteriilor avute în vedere de judecătorul fondului, acesta a aplicat legal și temeinic dispozițiile art.453, alin.2 Cod procedură civilă.
Astfel, așa cum au precizat și intimații – reclamanți prin întâmpinare suma totală la care a fost obligat apelantul – pârât este de 3.138 euro x 4,2 lei/ euro =13.180 lei la care se adaugă suma de 8.200 lei, rezultând un total de 21.386 lei față de suma solicitată prin cererea dedusă judecății de 32.930 lei. Făcând proporția pretențiilor 21.386 lei: 32.930 lei = 0,65, respectiv 65% .
La fond reclamanții au plătit o taxă de timbru de16.500 lei (fila 4) și un onorariu de avocat de 3.000 lei (filele 55-56), însumând cheltuieli de judecată de 4.650 lei .Aplicând coeficientul de 65% proporțional pretențiilor admise la cheltuielile de judecată de 4.650 lei, rezultă suma de 3.022 lei.
Or, instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei făcând astfel o corectă și judicioasă aplicare a dispozițiilor legale mai sus enunțate, fapt pentru care în temeiul art.480, alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul D. I.-D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul D. I.-D., domiciliată în municipiul R., .. 36, . împotriva sentinței civile nr. 474 din 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. C. și R. Z., ambii domiciliați în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2014.
Președinte,Judecător,Grefier,
V. BaciuDaniela MitrofanDumitrica L.
Red. V. B./31.10.2014
Tehnored/D.L./10.11._
Fond/I. V.
Ex. 5
| ← Anulare act. Încheierea nr. 24/2014. Tribunalul NEAMŢ | Uzucapiune. Decizia nr. 631/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
