Uzucapiune. Decizia nr. 631/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 5344/279/2012
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28.10.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 631/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - E. O. | - judecător |
- B. C. | - judecător | |
- C. M. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții C. T. și C. M., ambii domiciliați în P. N., .. 74, județul N., împotriva sentinței civile nr. 885 din data de 17.03.2014 pronunțată de Judecătoria P.-N., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. N., prin primar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns mandatarul P. G. A. (legitimat cu C.I. . nr._, CNP_), pentru recurenții-reclamanți C. T. și C. M., cu procura nr.899/16.08.2012, lipsă fiind aceștia și reprezentantul intimatului-pârât M. P. N., prin primar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este uzucapiune;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată;
- Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară N. a depus la dosar, prin C. Arhivă al instanței, la data de 16.10.2014, relațiile solicitate.
La întrebarea instanței, mandatarul recurenților-reclamanți C. T. și C. M. - P. G. A. - precizează că are studii juridice, dar nu este rudă cu părțile. Arată că nu solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Președintele de complet aduce la cunoștință mandatarului recurenților-reclamanți că, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, nu poate pune concluzii oral.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
- Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr . 885 din 17.03.2014 a Judecătoriei P.-N., a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. P. N. - prin primar și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții C. T. și C. M. în contradictoriu cu pârâtul M. P. N. - prin primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P.-N. la data de 19.07.2012, reclamanții C. T. și C. M. au chemat în judecată pe pârâtul M. P. N. - prin primar, solicitând instanței ca, pe cale de uzucapiune, să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 180 mp teren, situat în P. N., . și prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe acesta.
În motivare, au arătat că în anul 1967 au cumpărat construcție și teren, în suprafață de 320 mp, situat în P. N., .. 74, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare 1673/25.07.1967, având ca vecinătăți: N-. L.), la Est- Proprietatea B., S - zona CFR și V - P. M., iar din 1967 și până astăzi posesia în fapt cu toate atributele sale nu a suferit nici o modificare, fiind exercitată de peste 30 de ani.
În continuare, a arătat că la data de 21.12.2009 a fost soluționată cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului-construcție și teren în suprafață de 320 mp, iar din schița cadastrală rezultă că diferența de 180 mp, pe care sunt ridicate și două magazii încă din anul 1975, stăpânită fără acte de reclamant face parte din suprafața pe care au cumpărat-o conform contractului menționat.
Întregul corp de teren de 320 mp ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1673/25.07.1967 și diferența de 180 mp sunt stăpânite în fapt încă din anul 1967 de reclamanți, iar gardul care delimitează proprietatea lor de cea a vecinilor este construit imediat după cumpărarea bunului în anul 1967, aspect ce demonstrează că suprafața de 180 mp este stăpânite de reclamanți.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât suprafața de teren solicitată în cauză nu se află în stăpânirea sa. Totodată, pe fondul cauzei, a arătat că se impune respingerea acțiunii, întrucât susținerea reclamanților referitoare la împrejurarea că au stăpânit terenul în suprafață de 180 mp, din anul 1967 nu se susține, întrucât reclamanții au modificat limitele terenului achiziționat în mai multe etape până în anul 1974 când au construit și două anexe pe terenul extins, astfel au ajuns la dimensiunile și forma actuală.
Totodată, prin ridicarea topografică din 1974 este evidențiată clar limita proprietății reclamanților și drumul (. zonă cu terenul aferent, care ulterior a fost ocupat de reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției lipsei calității procesual active, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Instanța a reținut că, potrivit art. 112 pct. 1 Cod procedură civilă, aplicabil în cauză, este în sarcina reclamantului, iar nu a instanței, identificarea persoanelor pe care înțelege să le cheme în judecată, iar aceasta ar trebui realizată mai înainte de sesizarea instanței.
Uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil de către persoana care-l posedă, este în primul rând o sancțiune împotriva titularului inițial al dreptului de proprietate, care manifestă indiferență față de situația imobilului, acesta rămânând în posesia unei alte persoane. Totodată uzucapiunea vine să clarifice anumite situații juridice incerte, transformând aparența într-un drept de proprietate cert.
Astfel, în cazul acțiunilor ce au ca obiect constatarea uzucapiunii, calitatea procesuală pasivă aparține persoanelor care au în proprietate terenul posedat de reclamant.
Cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu proprietarul terenului, instituția uzucapiunii fiind o sancțiune împotriva acestuia, care nu a fost diligent și a permis ca bunul proprietatea sa să se afle în posesia altei persoane un timp foarte îndelungat.
O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea având obiectul menționat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde uzucapant apărări concrete cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a posesiei utile timp de 30 de ani, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.
Terenul, în suprafață de 180 mp, situat în P. N., . căruia se cere constatarea uzucapiunii a aparținut numiților P. G. și P. I., după cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1673/25.07.1967, susținerea reclamanților și declarațiile martorilor audiați.
Instanța a reținut, de asemenea, că înșiși reclamanții au arătat și recunoscut împrejurarea că terenul ce a făcut obiectul vânzării din 1967, de la numiții P. G. și P. I. avea suprafața de 409 mp și nu 320 mp, cum apare inserat în contract, pe care au stăpânit-o în integralitate, aspect care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză (f.75), care au atestat împrejurarea că terenul a aparținut vânzătorilor P. G. și P. I..
M. P. N. - prin primar ar fi avut legitimare procesuală pasivă dacă adevăratul proprietar al terenului ar fi fost necunoscut, iar în situația de față, din probele administrate și susținerea reclamanților rezultă că și suprafața de 180 mp a aparținut vânzătorilor P. G. și P. I., lipsa opozabilității față de aceștia ar deschide calea unor noi litigii, pentru aceste considerente instanța a apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă pentru cererea având ca obiect constatarea uzucapiunii.
Totodată, referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate fără autorizație, pe calea accesiunii, chiar dacă părțile au dovedit interesul promovării acțiunii, constând în faptul că nu dețin un act care să dovedească dreptul de proprietate și că nu au la dispoziție o cale în realizarea dreptului, neexistând posibilitatea obținerii retroactive a autorizației de construcție, potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991, instanța a reținut, de asemenea, incidența aceleiași excepții, în condițiile în care nu s-a făcut dovada împrejurării că M. P. N. – prin primar ar avea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate.
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. T. și C. M., criticând-o ca nelegală, pentru următoarele motive:
1.Instanța nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive, încălcând principiul contradictorialității și dreptul la apărare al reclamanților, fapt ce atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
2.Nu a fost stabilită taxa de timbru pentru capătul de cerere privind accesiunea celor două magazii cu privire la care au solicitat constatarea dreptului de proprietate. În acest mod, instanța s-a antepronunțat, încălcându-se caracterul echitabil al procesului.
3.Pe fond, instanța nu a analizat întreg materialul probator, reținând numai apărările pârâtului.
Nicăieri în contractul de vânzare-cumpărare din 1967 nu scrie că suprafața de 180 mp ar aparține numiților P. G. și I.. Din însăși schița anexă la contract rezultă că terenul dobândit în proprietate are o lungime de 22 m și o lățime de 14 m, rezultând suprafața de 320 mp.
M. P.-N. fiind cel care contestă dreptul reclamanților, justifică și calitatea procesual pasivă. Atât reclamanții, cât și martorii au susținut că terenul în litigiu a fost stăpânit fără acte de vânzători, iar municipiul a arătat că reclamanții s-au extins ulterior până ce terenul a ajuns la dimensiunile actuale.
Nu există niciun înscris care să ateste dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra suprafeței de 180 mp, iar o asemenea dovadă nu se poate face cu martori sau cu simple susțineri, ci doar cu înscrisuri autentice. Stăpânirea unui teren nu implică și calitatea de proprietar a celui care îl stăpânește.
Hotărârea instanței de fond nu este nici motivată, aceasta limitându-se la simple afirmații generale.
Jurisprudența în materie de uzucapiune este unanimă cu privire la calitatea procesual pasivă a unității administrativ teritoriale atunci când nu se cunoaște proprietarul terenului și când nu există o persoană fizică sau juridică care să posede acte valabile de proprietate asupra terenului în litigiu. Și practica CEDO a statuat că respingerea pe excepție a unor astfel de acțiuni ar putea pune probleme din perspectiva aplicării art. 6 par. 1 din Convenție.
În dovedire, recurenții au depus la dosar, în copie, înscrisurile invocate în susținerea căii de atac.
Intimatul M. P.-N. a solicitat respingerea recursului, arătând că își menține poziția exprimată prin întâmpinarea depusă în primă instanță.
Din oficiu, au fost solicitate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară N. relații privind persoana înscrisă ca proprietar în cartea funciară pentru terenul în litigiu, răspunsul fiind depus în cuprinsul adresei nr. 7519/12.10.2014 (fila 47 dosar recurs).
- Soluția instanței de recurs
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
1. Recurenții invocă, în primul rând, nelegalitatea hotărârii derivând din nepunerea în discuția contradictorie a părților a excepției lipsei calității procesuale pasive, admisă în final de instanță.
Critica nu este fondată, în condițiile în care această excepție a fost invocată prin întâmpinarea depusă de pârât la dosar și comunicată reclamanților, iar la termenul din 14.01.2013 a fost unită cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 alin. 2 C.proc.civ.
De altfel, multe din probele administrate și relațiile solicitate ulterior invocării acestei excepții au privit rezolvarea acestui incident procedural, neputând fi susținută cu temei încălcarea vreunui drept la apărare sau a contradictorialității.
2. Nestabilirea taxei de timbru pentru cererea accesorie nu are relevanță asupra soluție pronunțate, atâta timp cât nu s-a dispus anularea cererii ca netimbrată. O atare omisiune nu poate fi interpretată în niciun caz ca antepronunțare, ea putând fi remediată și în calea de atac prin darea în debit. Oricum, partea ar fi putut formula o cerere de recuzare a judecătorului în măsura în care ar fi considerat că este incident vreunul din cazurile reglementate de art. 27 C.proc.civ.
3. Cât privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive, Tribunalul reține următoarele:
Este de necontestat faptul că procesul prin care se constată dobândirea pe calea uzucapiunii a dreptului de proprietate trebuie să se desfășoare împotriva persoanei care are calitatea de proprietar al imobilului sau, mai corect spus, a persoanei care ar fi avut calitatea de proprietar al imobilului dacă nu ar fi operat uzucapiunea.
Aplicând această soluție jurisprudențială la speța cu care a fost învestită, în raport de probele administrate, prima instanță a reținut că proprietari ai terenului de 180 mp în litigiu (din P.-N., . fost numiții P. G. și P. I., care l-au stăpânit anterior vânzării către reclamanți a suprafeței de 320 mp, cu care face în prezent corp comun.
Dovada dreptului de proprietate s-a considerat a fi făcută prin declarațiile martorilor, susținerile reclamanților (deci mărturisirea judiciară), corelate cu faptul deținerii terenului.
Or, din această perspectivă, sunt fondate criticile recurenților care învederează justificat că dreptul real de proprietate nu poate fi dovedit decât prin înscrisuri încheiate în forma solemnă cerută de lege.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1673 din 25.07.1967 de notariatul de Stat Raional P.-N., vânzătorii au transmis reclamanților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 320 mp, nerezultând din contract, dar nici din alt înscris autentic, că, pentru diferența de 180 mp, aceștia ar justifica un drept de proprietate.
Însuși M. P.-N., în întâmpinarea formulată, arată că reclamanții au modificat limitele terenului achiziționat în mai multe etape, până în anul 1974, până au ajuns la forma și dimensiunile actuale, fără să pretindă că terenul ocupat în plus ar fi aparținut tot foștilor vânzători. De altfel, nici din evidențele fiscale ale unității administrativ teritoriale nu a rezultat care este proprietarul acestei suprafețe.
De asemenea, prin adresa nr. A_ /18.02.2014 (fila 87 fond), Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA a precizat că nu are proprietăți imobiliare (terenuri sau construcții) în zona descrisă și nici nu administrează imobile din domeniul public sau privat al statului în zona respectivă.
În recurs (fila 47), OCPI N. a comunicat faptul că pentru suprafața de 180 mp nu a fost identificată nicio înscriere în sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară, imobilul neavând număr cadastral alocat și nici înscriere în cartea funciară.
În consecință, în cauză nu a putut fi identificat adevăratul proprietar al terenului în litigiu, cu privire la care se invocă prescripția achizitivă, soluția procesuală acceptată în jurisprudență pentru asemenea situații fiind aceea de a chema în judecată unitatea administrativ teritorială în a cărei circumscripție se găsește imobilul, prin organele legale de reprezentare. Această soluție are meritul de a oferi o ieșire facilă dintr-o situație aparent de nerezolvat, fiind în concordanță și cu dispozițiile legale ce reglementează regimul juridic al bunurilor fără stăpân (sau fără proprietar cunoscut).
Astfel, recunoașterea calității procesual pasive pentru această entitate se bazează pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 care stabilește că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 din aceeași lege, care, la rându-i, prevede că terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicita să își construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat, iar bunurile fără stăpân intră, potrivit art. 477 C.civ. (de la 1864) coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, în domeniul privat al statului sau unității administrativ-teritoriale.
În unele cauze deduse judecății sale, Curtea Europeană a reținut existenta unui drept protejat de Convenție din situații de fapt, cu mare persistență în timp. Având a se pronunța cu privire la existența dreptului de proprietate asupra unor terenuri, instanța europeană a arătat că „ea acordă o deosebită importanță dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, datorită absenței (…) unor planuri cadastrale și imposibilității înscrierii proprietății în registrele de publicitate imobiliară” (a se vedea, spre exemplu, cauza Sfintele Mănăstiri c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).
D. fiind că niciun alt proprietar nu a putut fi identificat, reclamanții s-ar afla în imposibilitate de valorificare a drepturilor lor rezultând dintr-o îndelungată stăpânire a unui teren din cauza lipsei unei activități coerente a statului privind publicitatea imobiliară referitoare la înscrierea dreptului de proprietate.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că, atunci când reclamantul dintr-o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune depune diligențe rezonabile pentru identificarea adevăratului proprietar și, cu toate acestea, nu reușește să-l identifice, intră în aplicare prezumția simplă că bunul respectiv nu a avut niciodată un proprietar și, ca atare, unitatea administrativ-teritorială în circumscripția căreia se află situat ar fi singura care ar putea invoca un drept asupra acestuia.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5 C.proc.civ., recursul formulat va fi admis, urmând a se dispune casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții C. T. și C. M., ambii domiciliați în P. N., .. 74, județul N., împotriva sentinței civile nr. 885 din 17.03.2014 a Judecătoriei P.-N..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2104.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. O. B. C. și C. M. L. R.
Red. B. C./28.11.2014;
Tehnored. L. R. /22.12.2014:
Ex.2
Fond I. M.
Dosar nr._ Emisă la 12.01.2015 |
CĂTRE,
Judecătoria P. N.
Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. mai sus menționat privind pe recurenții-reclamanți C. T. și C. M., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. N., prin primar, întrucât prin decizia civilă nr. 631/RC din data de 28.10.2014, s-a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 885 din data de 17.03.2014 pronunțată de Judecătoria P.-N., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței dumneavoastră.
Dosarul este sigilat și conține un număr de file, la el fiind atașat dosarul nr. _ al Judecătoria P.-N..
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. O. L. R.
Dosar nr._ Emisă la 15.01.2015 |
CĂTRE,
Judecătoria P. N.
Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. mai sus menționat privind pe recurenții-pârâți A. V., A. Vasileși pe recurenta-reclamantă A. S., în contradictoriu intimata-pârâtă Ș. L., întrucât prin decizia civilă nr. 630/RC din data de 28.10.2014, s-a admis recursul declarat de recurenții-pârâți A. V., A. V. și de recurenta-reclamantă A. S., împotriva sentinței civile nr. 582 din 24.02.2014 a Judecătoriei P.-N., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței dumneavoastră.
Dosarul este sigilat și conține un număr de file, la el fiind atașat dosarul nr._ al Judecătoria P. N..
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. O. L. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 321/2014. Tribunalul NEAMŢ | Succesiune. Decizia nr. 460/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
