Pretenţii. Decizia nr. 497/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 2594/321/2011
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 23 iulie 2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 497/RC
Instanța constituită din:
Președinte: D. M. - judecător
V. B. – judecător
C. B. - judecător
D. L. - grefier
La ordine venind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă R. Națională A Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., cu sediul în Piatra N., ., județul N. împotriva sentinței civile nr. 1574 din data de 26.11.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Orașul Târgu N., prin reprezentant legal – primarul, P. V., C. L. Târgu N. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.07.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și în care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 16.07.2014 și apoi la 23.07.2014 când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1574 din 26.11.2013 a Judecătoriei Târgu N., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1574 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu N. a fost respinsă excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta C. L. Tg. N..
A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N., și în consecință:
A fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții rezultate din evicțiunea parțială, formulată de către reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., în contradictoriu cu pârâtele Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană Neamț, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții rezultate din evicțiunea parțială, formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, jud. N., în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul în Tg. N., ., ca nefondată.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei Orașul Tg. N. suma de 3720 lei, și pârâtului P. V. suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
S-a luat act că pârâtele C. L. Tg. N. și C. Județeană N. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin cererea precizată (f. 50 și 126), înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., a chemat în judecată pârâții P. V., Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N., pentru a fi obligați aceștia din urmă: -la plata sumei de 5912 USD, prin echivalent în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubire, respectiv restituire preț achitat de către reclamantă pentru cumpărarea suprafeței de 2.956 mp, conform antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 la BNP D. D.; - la plata sumei de 10.217,3 lei, cu titlu de despăgubire, respectiv, cheltuieli suportate de către reclamantă și rezultate din pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2956 mp, despăgubiri civile, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 02.02.2011 a fost executată silit de către B. D. Gh., fiind obligată să predea către creditoarea . SRL (fostă .) suprafața de 2.956 mp, teren situat în Tg. N. și deținută de reclamantă prin subunitatea - Centrul de Prelucrare a Produselor Pădurii. Arată reclamanta că terenul pe care a trebuit să-l predea societății Soft Wood Trade face parte din suprafața de 3.346 mp, cumpărată de către reclamantă prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 de către BNP D. D. și consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006, având ca obiect perfectare vânzare -cumpărare.
A mai menționat reclamanta că în dosarul nr._ s-a aflat în litigiu cu ., finalizat cu deposedarea reclamantei de suprafața de 2.956 mp. De asemenea, a mai arătat reclamanta că înțelege să cheme în judecată și Or. Tg. N., C. L. Tg. N. și Consiliul Județean N., întrucât aceste instituții au emis titluri de proprietate la doi proprietari diferiți, deși se cunoștea că pe rolul instanțelor judecătorești există un litigiu.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1336-1351 din vechiul cod civil.
În dovedire, reclamanta au depus la dosarul cauzei: proces verbal emis de B. D. Ghe., sentințe civile, acte de proprietate, raport expertiză (f.4-24).
Cererea a fost legal timbrată și s-a aplicat timbru judiciar la valoare.
Pârâtul P. V., legal citat, a formulat întâmpinare (f. 52) și precizare la întâmpinare (f.127) prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că este adevărat că a vândut reclamantei în anul 2000 suprafața de 3.346 mp, situată în Tg. N., având convingerea la acel moment că este proprietarul acestei suprafețe de teren, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 675/1997 eliberat de C.L. Tg. N. și a unui testament. Însă, în același timp C. L. de aplicare a legilor fondului funciar a emis un alt proces verbal de punere în posesie unui alt proprietar, urmare a dispozițiilor cuprinse în încheierea de ședință din data de 28.08.2005, astfel încât acesta nu are nicio culpă.
Pârâtul a susținut că sunt aplicabile prevederile garanției contra evicțiunii provenind din fapta unui terț, dar că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1338 din codul civil din 1864, respectiv cauza evicțiunii este ulterioară vânzării și a fost bănuită de cumpărător, din moment ce a acceptat să cumpere acest teren știind că vânzătorul la momentul încheierii convenției nu deținea titlu de proprietate pe acest teren. A mai menționat pârâtul că, în cadrul procesului în revendicare, reclamanta nu a depus până la sfârșit diligențe în apărarea dreptului de proprietate și nu a chemat în garanție și vânzătorul.
Pârâtul, prin apărător, a invocat în apărare prevederile art. 1351 din vechiul cod civil, respectiv că procesul în care reclamanta a fost deposedată de suprafața de 2.956 mp a fost prost condus, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 29.01.2013 (f. 128).
În apărare a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: proces verbal de punere în posesie, schițe (f.54-59).
Pârâta Orașul Tg. N., legal citată, a formulat întâmpinare (f. 48), invocând lipsa calității procesual pasive a acesteia, motivat de faptul că această pârâtă nu a fost parte în tranzacția încheiată între părți, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanta a dobândit bunul de la pârâtul P. V. pe riscul său, cunoscând la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare că, P. V. nu deține titlu de proprietate pe terenul vândut.
Pârâta C. Județeană N., legal citată, a formulat întâmpinare (f. 73), solicitând respingerea acțiunii în contradictoriu cu aceasta, întrucât nu se poate reține nicio culpă în sarcina acestei pârâte. A menționat că titlurile de proprietate au fost emise conform dispozițiilor legale, și că această pârâtă nu are personalitate juridică și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta C. L. Tg. N., legal citată, a formulat întâmpinare și precizare la întâmpinare (f. 76 și 201), invocând lipsa calității procesual pasive a acesteia, motivat de faptul că această instituție a fost special creată pentru aplicarea legii 18/1991, iar prezentul litigiu nu este un litigiu de fond funciar, și excepția nulității cererii de chemare în judecată, întrucât nu cuprinde obiectul cererii, motivele de fapt și motivele de drept.
Instanța a încuviințat pentru părțile prezente proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu expertiza tehnică specialitatea topo și evaluare bunuri imobile.
În cauză, s-a întocmit raportul de expertiză tehnică specialitatea topometrie (f. 98 și 120) și raportul de expertiză evaluare imobile (f. 171) încuviințate de către instanță.
În baza art. 129 Cod procedură civilă din 1865 a fost atașat spre consultare dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu N. în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1390/20.05.2009.
La termenul din data de 22.10.2013 (f.188), instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesul pasive a Comisiei Județene N., pe care a pus-o în discuția părților la termenul de astăzi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată, aceasta a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 cod pr. civilă din 1865 ,,cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă,,.
În speță, reclamanta a precizat, prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea la cererea de chemare în judecată, obiectul cererii ca fiind reprezentat de obligația pârâtelor de a-i achita contravaloarea părții bunului de care a fost evinsă, cu menținerea contractului de vânzare cumpărare, și a motivat în drept și în fapt cererea, caz în care nu operează sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată pentru motivul indicat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtelor Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N., aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului și obligației corelative ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Întrucât, acțiunea în garanție pentru evicțiune este o acțiune personală, dezdăunarea poate fi cerută numai de la vânzător și succesorul lui universal sau cu titlu universal.
În speță, prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 (f. 19), și consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006 (f. 21) irevocabilă, încheiat între P. V., în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, aceasta din urma a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul or. Tg. N., .., compus din suprafața de 3346 mp, teren neagricol, cu vecinii: nord moșt. G. E., sud – dig. Pr. Ozana, est – . și vest – most. Def. G. E.. Prețul de vânzare al imobilului a fost stabilit de către părți la suma de_ lei vechi (6692 USD), fiind plătit de către reclamantă integral.
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 1390 și decizia nr. 16, pronunțată de Judecătoria Tg. N. la data de 20.05.2009 și Tribunalul N. la data de 18.01.2010, instanța a admis acțiunea în revendicare formulată de către . (actualmente . SRL) și a obligat reclamanta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2956 mp, situată în Or. Tg. N., . – fostă . vecinii: nord – ., sud- drum acces – dig Ozana, est și vest RNP – DS Piatra N. – OS Tg. N..
Așa fiind, instanța de fond a reținut că pârâtele Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N. neavând calitatea de vânzătoare în actul de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect o suprafață de teren de care a fost evinsă reclamanta, nu pot avea calitate procesual pasivă în această cauză.
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N. și a respins acțiunea față de aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție pentru evicțiunea parțială formulată de către reclamantă, se rețin următoarele:
Potrivit art. 1336 cod civil din 1864, vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, astfel că în ipoteza evicțiunii totale consumate efectele obligației de garanție constau în obligația vânzătorului de a restitui integral prețul primit, cumpărătorul având și dreptul la daune-interese potrivit dreptului comun.
În situația în care evicțiunea este numai parțială, cumpărătorul are alegerea între a cere rezoluțiunea vânzării, sau menținerea ei cu despăgubiri.
În speță, reclamanta prin precizarea de la fila 126 a solicitat menținerea vânzării intervenite între ea și pârâtul P. V., cu obligarea acestuia din urmă la despăgubiri, indicând ca temei de drept art. 1348 din cod civ. din 1864.
Reglementând obligația de garanție pentru evicțiune, Codul civil din 1864, aplicabil în speță, vizează în special evicțiunea provenind de la un terț. Este însă evident că obligația de garanție operează – cu atât mai puternic – dacă evicțiunea provine dintr-un fapt personal al vânzătorului.
Astfel, vânzătorul răspunde pentru evicțiunea ce provine de la o terță persoană, cu precizarea că este necesar să se îndeplinească următoarele condiții: să existe o tulburare de drept; cauza tulburării să fie anterioară datei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare; iar cumpărătorul să nu fi cunoscut cauza evicțiunii.
În speță, prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 (f. 19), și consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006 (f. 21) irevocabilă, încheiat între P. V., în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, aceasta din urma a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul or. Tg. N., .., compus din suprafața de 3346 mp, teren neagricol, cu vecinii: nord - moșt. G. E., sud – dig. Pr. Ozana, est – . și vest – most. Def. G. E..
Prin sentința civilă nr. 1390/20.05.2009, irevocabilă, a fost obligată reclamanta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2956 mp, situată în Or. Tg. N., . – fostă . vecinii: nord – ., sud- drum acces – dig Ozana, est și vest RNP – DS Piatra N. – OS Tg. N..
Suprafața de 2956 mp, de care a fost evinsă reclamanta, a fost identificată de expert pe aliniamentul 11-12-13-14-15-16-11 anexa 1 la raportul de expertiză (f.99).
D. urmare, reclamanta a fost tulburată în exercitarea prerogativelor de proprietar cu privire la suprafața de 2956 mp de către un terț - . (actualmente . SRL), aceasta rămânând în proprietate cu suprafața de 390 mp, astfel încât instanța de judecată a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii vânzătorului pentru evicțiune rezultând din fapta unui terț.
Astfel, prima condiție pentru angajarea răspunderii pentru evicțiune a pârâtului P. V., este îndeplinită, deoarece liniștita posesiune a reclamantei asupra suprafeței de 3.346 mp a fost tulburată prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de către numita Cominex SRL (actualmente . SRL), cu consecința lăsării în posesia reclamantei doar a suprafeței de 390 mp, din 3346 mp. Acest aspect este susținut de probele administrate în cauza, respectiv de sentința civilă nr. 1390/20.05.2009 irevocabilă prin decizia civilă nr. 16/RCOM/18.01.2010 (f. 5-16).
Această tulburare a avut o cauză anterioară vânzării, respectiv terțul evingător era proprietarul suprafeței de teren de 2.956 mp din anul 1994, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 9582/04.05.1994, anterior transmiterii dreptului de proprietate prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000, consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.06.2009 (f. 21), irevocabilă, către reclamantă (drepturile terțului s-au născut anterior vânzării dintre reclamantă și pârâtul P. V., chiar dacă au fost exercitate ulterior acestei vânzări), astfel încât și cea de a doua condiție este îndeplinită în cauză.
Cea de-a treia condiție referitoare la necunoașterea de către cumpărător a cauzei de evicțiune nu este îndeplinită, fapt reieșit din întreg materialul probator depus în dosarul nr._ atașat la prezentul dosar, precum și din dosarul nr. 999/2006 și 650/2006 atașate la dosarul_ .
Chestiunea necunoașterii cauzei de evicțiune, respectiv a bunei-credințe a partenerilor contractuali nu poate fi reținută, având în vedere faptul că, la data încheierii antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000, consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006, irevocabilă, vânzătorul cunoștea faptul că pentru suprafața 3.346 mp nu deținea titlu de proprietate. De asemenea, acest fapt a fost cunoscut și de către cumpărător (reclamanta din prezenta cauză), așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul nr. 650/2006 (atașat la ds._ ), dosar în care nu este depus niciun titlu de proprietate al vânzătorului. Mai mult decât atât, reclamanta a devenit proprietara terenului în suprafață de 3.346 mp, de care a fost evinsă cu suprafața de 2.956 mp, la data de 17.03.2006, în timp ce acțiunea în revendicare formulată de către terțul evingător împotriva acesteia a fost înregistrată pe rolul instanței judecătorești la data de 13.03.2006, deci înaintea dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate, așa cum rezultă din dosarul nr. 999/2006 (atașat la ds._ ).
Potrivit art. 1898 C. civ. din 1864, buna-credință se prezumă, dar această prezumție este una relativă, astfel încât poate fi combătută prin orice mijloace de probă, inclusiv printr-o altă prezumție, chiar judecătorească. Reaua credința a reclamantei a fost stabilită în mod irevocabil și prin sentința civilă nr. 1390/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tg. N., de unde reiese că pârâtul P. V. a vândut reclamantei un teren pentru care nu deținea titlu de proprietate, ci doar proces verbal de punere în posesie.
Ori, dacă cumpărătorul știa că vânzătorul nu deținea titlu de proprietate pe suprafața de teren vândută, a prevăzut pericolul evicțiunii, acceptând riscul și problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nu se mai pune, în acest caz contractul dintre părți având caracter aleatoriu.
În ceea ce privește excepția procesului rău condus, invocată de către pârâtul P. V. – prin avocat, aceasta este doar o apărare de fond, câtă vreme nu vizează anumite neregularități ale procedurii, sau lipsuri de fond ale dreptului, ci doar tinde la respingerea acțiunii reclamantei, pe fond, astfel încât instanța a analizat-o ca atare.
Potrivit art. 1351 cod civil din 1864 ,,dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanță cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător, și a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicțiune, de va proba că erau mijloace să câștige judecata,,.
Așa fiind, conform articolului sus menționat, vânzătorul nu răspunde de evicțiune, dacă, nefiind introdus în cauza în care s-a judecat cumpărătorul cu evingătorul, demonstrează că, cumpărătorul, a fost evins datorită modului defectuos în care s-a apărat cumpărătorul.
Dar, simpla invocare a acestei apărări de către vânzător nu este suficientă, ci acesta trebuie să arate dovezile ce le-ar fi opus părților dacă ar fi fost introdus în cauză, iar aceste dovezi ar fi dus la o schimbare a soluției date în litigiul având ca obiect revendicare purtat între reclamantă și terțul evingător.
Pârâtul, a precizat că dovedește procesul rău condus cu dosarul nr._ (atașat la prezentul dosar) - dosar în care reclamanta nu a înțeles să depună în apărare vreun titlu de proprietate și astfel s-a pronunțat o soluție în defavoarea reclamantei. A precizat că în acțiunea în revendicare reclamanta a declarat recurs la soluția pronunțată de către Judecătoria Tg. N., dar nici la instanța superioară nu a înțeles să facă apărări, recursul anulându-se ca netimbrat. A menționat pârâtul P. V., prin avocat, cu ocazia acordării cuvântului la fond, că dacă reclamanta ar fi fost introdus în cauză ar fi depus la dosar sentința civilă nr. 562/17.03.2006, testamentul autentificat sub nr. 7750/20.03.1992 și titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005, iar instanța de judecată comparând titlurile celor două părți ar fi dat preferință titlului reclamantei.
Față de apărările pârâtului P. V., instanța de fond a reținut că în cadrul dosarului nr. 999/2006 (atașat la ds._ ), cât și în dosarul nr._, reclamanta nu a depus în apărarea dreptului său de proprietate niciun act din care să rezulte că este proprietara suprafeței de 2.956 mp. În aceste condiții, prin sentința civilă nr.1390/20.05.2009, irevocabilă, a fost obligată reclamanta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2956 mp, situată în Or. Tg. N., . – fostă . vecinii: nord – ., sud- drum acces – dig Ozana, est și vest RNP – DS Piatra N. – OS Tg. N..
Instanța de fond, a reținut că dacă în dosarul având ca obiect revendicare ar fi fost introdus în cauză vânzătorul P. V., acesta ar fi depus la dosarul cauzei sentința civilă nr. 562/2006 (f.21), testamentul autentificat sub nr.7750/20.03.1992 (f.110) și titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005 (f.70), și astfel ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate și al reclamantei, iar soluția pronunțată în dosarul având ca obiect – revendicare ar fi fost diferită, în sensul că instanța având de comparat cele două titluri de proprietate opuse de către părți ar fi dat preferință titlului de proprietate al pârâtului P. V..
Însumând cele sus evocate, instanța de fond a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, pe de o parte, pentru că aceasta nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a se atrage răspunderea vânzătorului, iar pe de altă parte, în acțiunea prin care cumpărătorul a fost evins, nu a fost introdus vânzătorul, deși acesta a arătat mijloacele pe care le-ar fi opus părților și pe temeiul cărora ar fi putut fi apărat de evicțiune, și astfel, conform art. 1351 cod civil din 1864 nu mai răspunde de evicțiune .
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. din 1865 potrivit căruia „ partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”, instanța de fond a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, față de soluția dată capătului de cerere principal și față de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâții nu sunt în culpă procesuală. În acest sens, a admis cererea pârâtei Orașul Tg. N. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3720 lei, reprezentând onorariu avocat, și cererea pârâtului P. V., de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., solicitând modificarea în tot hotărârii atacate și admiterea acțiunii acesteia, in modalitatea formulată.
În motivarea recursului declarat, reclamanta a invocat următoarele împrejurări de fapt și de drept:
Sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de către art. 304 ind. 9 vechiul Cod de procedură civilă. De asemenea, în temeiul art. 304 ind. 1 același cod, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Arată recurenta că, prin soluția adoptată de către instanța de fond a fost respinsă acțiunea în pretenții fata de Orașul Târgu N., C. Locala Târgu N. și C. Județeană N. - ca fiind introdusă față de unele persoane fără calitate procesuală pasivă, iar față de pârâtul P. V., acțiunea a fost respinsa ca nefondată.
În ceea ce privește respingerea acțiunii față de Orașul Târgu N., C. Locala Târgu N. și C. Județeană N., pentru lipsa calității procesual pasive a acestora, consideră că instanța de fond, în mod eronat a admis aceste excepții. Așa cum a arătat pe parcursul desfășurării judecații la fond, potrivit legii nr. 18/1991 art. 52 alin. 2, se statuează faptul că, C. județeană și cea locală, au în limitele competenței lor, și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuala pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau avocat.
Potrivit sentinței civile 1390 din 20.05.2009 a Judecătoriei Târgu N. pronunțată în dosar_, reclamanta fost evinsă de o suprafața de teren, întrucât un terț (o societate comercială) a invocat faptul că a cumpărat anterior acesteia, aceeași suprafața de teren în baza unor acte emise de către cele doua intimate (prima vânzare efectuată în anul 1994 a generat emiterea titlului de proprietate_, a doua vânzare efectuată în anul 2000 a avut în vedere procesul verbal de punere in posesie 675/1997, iar pârâtul P. V. a invocat pentru prima dată în cadrul acestui litigiu, existenta unui titlu de proprietate 3/1729/12.08.2005, precum și a unui nou proces verbal de punere în posesie tot din anul 2005 - document invocat pentru prima oara tot în cadrul acestui litigiu.)
Toate documentele enumerate de către recurentă privesc suprafața de teren pe care a cumpărat-o cu bună credință și pentru care a fost evinsă. Instanța de fond, era datoare să verifice admisibilitatea excepțiilor, atât din prisma art. 52 alin. 2 din legea 18/1991 (toate ieste documente enumerate fiind emise în aplicarea legii 18/1991), cât și din prisma prejudiciului produs, prejudiciu generat de modul de emitere al acestor documente. Arată faptul că instanța de fond era datoare să verifice admisibilitatea excepției și față de Orașul Târgu N.. A arătat în mod constant faptul că potrivit legii nr. 215/2001, art. 21, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. De asemenea, aceleași entități sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. (art. 21 alin. 1). Cum litigiul de față privește plata unor despăgubiri, urmare a administrării deficitare a unui bun trecut din patrimoniul unității administrativ teritoriale în patrimoniul unor terți-persoane private), consideră ca unitatea administrativ teritoriala este titulara de drepturi obligații ce decurg din operațiunile descrise mai sus, având implicit și calitate procesual pasivă în cauză.
În ceea ce privește respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată, față de pârâtul P. V., recurenta arătă faptul că soluția adoptată de către instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În esență, se reține de către instanță faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de răspundere pentru evicțiune fata de pârâtul menționat, precum și faptul că acesta nu răspunde întrucât nu a fost chemat în garanție de către reclamantă in procesul în care a fost evinsă.
Cu privire la respingerea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii pentru evicțiune, reclamanta a arătat în cadrul judecății la fond, faptul că sunt necesare a fi îndeplinite trei condiții pentru angrenarea răspunderii pentru evicțiune: 1. tulburarea de drept provenita de la un terț; 2. aceasta tulburare să aibă o cauza interioara vânzării și 3. tulburarea să nu fi fost cunoscută de către cumpărător la data încheierii contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că a treia condiție nu este îndeplinită. Reține în mod greșit instanța faptul că reclamanta ar fi cunoscut evicțiunea din anul 2006, întrucât nu a depus titlul de proprietate pentru teren al pârâtului P. V.. Obligația obținerii titlului de proprietate, aducerea acestuia la cunoștința reclamantei în vederea perfectării vânzării, erau obligațiile asumate de către P. V. (art. II, pct. 1, alin. 2 din antecontractul autentificat sub nr. 265S/27.12.2000). Nu înțelegem cum instanța de fond a reținut faptul ca reclamanta cunoștea evicțiunea la momentul 2006, atâta timp cât pârâtul P. a recunoscut că a obținut titlu de proprietate în anul 2005, dar nu l-a adus la cunoștința reclamantei - abia în cadrul acestui litigiu s-a prezentat - mai mult, acesta avea posibilitatea prezentării titlului în acțiunea de perfectare vânzare pe care reclamanta a inițiat-o în 2006.
Pentru instanța de fond nu prezintă nicio relevanță faptul că pârâtul P. V., prin antecontractul din anul 2000 o asigura că terenul respectiv nu a mai fost vândut, garantând astfel pentru evicțiune (art. II, pct. 1, alin. 3 din antecontract), iar reclamata, fiind de bună credință și având în vedere asigurările primite, a plătit prețul. Faptul că sentința civilă 562 a fost pronunțată la un interval de patru zile după ce a fost introdusă acțiunea în revendicare de către terțul evingător, relevă superficialitatea instanței de fond în tratarea aspectelor deduse judecații. Faptul ca terțul evingător a introdus acțiunea in revendicare cu patru zile înainte de pronunțarea instanței în acțiunea în perfectare vânzare, aceasta nu înseamnă ca reclamanta a cunoscut cauza evicțiunii.
Instanța de fond nu tratează în mod echidistant aspectele analizate; astfel opune reclamantei data pronunțării unei hotărâri judecătorești ca și moment la care a perfectat vânzarea, iar ca și moment al cunoașterii cauzei evicțiunii, reține doar data depunerii unei cereri de chemare în judecată, fără a se raporta la existenta unei soluții judecătorești în acea speță. Arată recurenta că sunt neîntemeiate reținerile instanței de fond, precum că prin sentința 1390/2009, a fost reținută reaua - credință în sarcina reclamantei, faptul că trebuia să prevadă pericolul evicțiunii, vânzătorul fiind eliberat de răspundere, contractul fiind unul aleatoriu, atâta timp cât pârâtul P. V., prin antecontractul de vânzare cumpărare din anul 2000, se obligă să obțină titlu de proprietate pe teren, să încheie cu reclamanta vânzarea în formă autentică, garantând pentru evicțiune, - niciuna din aceste obligații nu le-a respectat și cu toate acestea, se reține că reclamanta a fost cea de rea - credință.
Cu privire la respingerea cererii, motivat de faptul că pârâtul P. nu a fost chemat în garanție în procesul cu terțul evingător, instanța a apreciat în mod neîntemeiat asupra faptului că, dacă pârâtul P. V. ar fi fost chemat de către reclamantă în garanție în procesul cu terțul evingător, acesta ar fi depus la dosar acte și procesul ar fi fost câștigat. Instanța a reținut faptul că ar fi fost depusă de către pârât sentința civilă nr. 562/2006 (această sentință a fost depusă și a fost avută în vedere de către instanță la pronunțarea soluției în dosarul_ - sentința 1390/2009); de asemenea, este invocat un testament din 1992 (nu știe în ce măsura acest document putea să schimbe soluția în dosarul în care a fost evinsă, nefiind un titlu de proprietate valabil).
Totodată, este invocat titlul de proprietate din anul 2005 (nici acest document nu putea schimba soluția pe fond a procesului, întrucât instanța, prin sentința civilă nr. 1390/2009, motivează faptul că a procedat la compararea titlurilor, iar față de terțul evingător a avut în vedere contract de vânzare cumpărare în formă autentică din anul 1994, urmate de titlu de proprietate din 1995 - acte anterioare celor reținute de către instanță).
În cauză, a formulat întâmpinare intimatul P. V., acesta solicitând: respingerea recursului ca nefondat; Menținerea sentinței civile nr.1574/26.11.2013, pronunțată de
Judecătoria Târgu N. ca temeinică si legală; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Niciunul din motivele de recurs nu au susținere legală, întrucât instanța de fond, după administrarea în detaliu a probatoriului, coroborat cu dispozițiile legate aplicabile în speță, a respins acțiunea precizată de recurentă, având ca obiect pretenții rezultate din evicțiunea parțială, pe de o parte pentru că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește toate condițiile legale pentru atragerea răspunderii intimatului-vânzător P. V., iar pe de altă parte, în acțiunea prin care recurenta-cumpărătoare a fost evinsă, nu a fost introdus intimatul-vânzător, deși acesta a arătat mijloacele pe care le-ar fi opus părților și pe temeiul cărora ar fi putut fi apărat de evicțiune, astfel că potrivit art. 1351 din vechiul Cod civil nu mai răspunde de evicțiune.
Arată intimatul că este adevărat că a vândut recurentei-reclamante suprafața de 3346 m.p. teren intravilan Tg. N., . potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 la BNP D. D., având convingerea că este proprietar pe teren și legitimându-și proprietatea la acel moment doar cu procesul-verbal de punere în posesie nr. 675/1997 eliberat de C. pentru aplicarea legilor fondului funciar a orașului Tg. N., un risc asumat la cumpărare de către recurentă.
A purtat numeroase litigii cu autoritățile locale până i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005 - titular defuncta testatoare C. M., în care a fost inclusă și suprafața de 3.346 m.p. teren ce face obiectul litigiului. Însă, după eliberarea titlului de proprietate, s-a întocmit de către C. locală Tg. N. un alt proces-verbal de punere în posesie nr. 759/12.09.2005, pentru aceeași suprafață de teren, cu schița aferentă, ca urmare a dispozițiilor Tribunalului N. prin încheierea de ședință din 29.08.2005 pronunțată în dosarul nr. 424/RC/2005, el neavând nici o culpă.
Mai mult, când recurenta-reclamantă s-a judecat cu S. C. Cominex Az S.R.L. și Consiliul Local Tg. N. în dosarele nr._ și nr._, în care s-au pronunțat titlurile executorii: sentința civilă nr. 1390/20.05.2009 și decizia civilă nr. 16R ., ce au fost puse în executare, intimatul nu a fost parte în litigiile despre care nici nu a avut cunoștință, astfel că titlurile executorii nu-i sunt opozabile.
Arată intimatul că obligația de garanție pentru evicțiune exista atât atunci când evicțiunea provine de la un terț, cât si în cazul evicțiunii provenite dintr-un fapt personal al vânzătorului, iar pentru a antrena răspunderea vânzătorului evicțiunea trebuie sa aibă o cauză anterioară vânzării. Evicțiunea parțială constituie pierderea în parte a proprietății lucrului sau tulburarea, prin pretenții juridice, a cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar. Evicțiunea prin fapt personal semnifică orice fapt sau act anterior vânzării dar tăinuit fată de cumpărător, sau ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract, săvârșit de vânzător, de natură a-l tulbura pe cumpărător în liniștita și utila folosință a lucrului. În cazul de față, situația de fapt este însă diferită de cea specifică evicțiunii. Intimatul înstrăinător nu a săvârșit nici înainte si nici după încheierea actelor de înstrăinare, vreun fapt sau act care să ducă la deposedarea recurentei-reclamante de suprafața de teren.
Este vorba de încheierea unor acte de înstrăinare a terenului în suprafața care rezultase din procesul verbal de punere în posesie nr. 675/1997, fără a se proceda anterior sau concomitent înstrăinării și la o măsurătoarele efectivă în teren.
Norma de drept care reglementează garanția de evicțiune are caracter supletiv, ceea ce înseamnă că părțile port deroga, diminuând sau chiar înlătura obligația de garanție – art. 1338 Cod civil.
În speța de față suntem în prezența garanției contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț, situație în care vânzătorul trebuie să-l apere pe cumpărător. Această obligație de garanție a vânzătorului există dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)să fie vorba de o tulburare de drept;
b)cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării;
c)cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută/bănuită de cumpărător.
Cu privire la îndeplinirea condiției de la pct. c), recurenta-reclamantă a putut bănui pericolul unei eventuale evicțiuni, atâta timp cât la cumpărare intimatul-pârât nu deținea încă un act de proprietate, ci vânzarea s-a făcut doar în baza procesului verbal de punere în posesie și fără efectuarea unei schițe identificare a terenului ce s-a vândut, nici chiar în cadrul procesului perfectare a vânzării-cumpărării, situație în care cumpărătorul a cumpărat pe riscul său ori a cunoscut amenințarea evicțiunii, fiind o excepție de la regula răspunderii pentru evicțiune. Mai mult, în cadrul procesului de revendicare, prin care recurenta-cumpărătoare a fost evinsă, recurenta-reclamantă nu depus până la sfârșit toate diligențele în apărarea dreptului proprietate, nu a depus niciun titlu de proprietate vânzătorului, nu a chemat în garanție vânzătorul, iar recurs a fost anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca netimbrat.
Analizând recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței instanței de fond, în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele în condițiile art. 304/1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la soluția instanței de fond prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N.:
În mod întemeiat, instanța de fond a reținut că pârâtele Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N., neavând calitatea de vânzătoare în actul de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect o suprafață de teren de care a fost evinsă reclamanta, nu pot avea calitate procesual pasivă în această cauză.
Astfel, prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 (f. 19), și consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006 (f. 21) irevocabilă, încheiat între P. V., în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, aceasta din urma a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul or. Tg. N., ., compus din suprafața de 3346 mp, teren neagricol, cu vecinii: nord - moșt. G. E., sud – dig. Pr. Ozana, est – . și vest – most. def. G. E.. În aceste condiții, este evident că acțiunea în garanție pentru evicțiune formulată în cauză de către reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., se întemeiază exclusiv pe raporturile contractuale care au fost încheiate cu pârâtul P. V., și fiind o acțiune personală și nu reală, dezdăunarea poate fi cerută numai de la vânzător și succesorul lui universal sau cu titlu universal, singurul care poate avea calitate procesuală pasivă în cadrul acestui litigiu.
În același timp, sunt neîntemeiate motivele de recurs prin care se susține că instanța era datoare să verifice admisibilitatea excepțiilor privind pârâtele Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană N. atât prin prisma dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 18/1991, sau art. 21 din Legea nr. 215/2001, ( având în vedere că emiterea titlului de proprietate_, procesul verbal de punere în posesie nr. 675/1997, a titlului de proprietate 3/1729/12.08.2005, sau emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie tot din anul 2005, acestea din urmă invocate ulterior de pârâtul P. V., sunt documente care au produs deposedarea sa de drept în favoarea terțului S.C. „ COMINEX AZ” – S.R.L., și emană de la aceste pârâte), cât și din prisma prejudiciului produs, prejudiciu generat de modul de emitere al acestor documente. Dispozițiile legale invocate reglementează atribuții legale ce revin pârâtelor respective în cadrul aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 215/2001, însă acțiunea personală în stabilirea răspunderii pentru evicțiune nu se poate întemeia decât pe obligația de garanția ce revine în sarcina vânzătorului, obligație care se naște numai în virtutea obligațiilor contractuale asumate. Sub acest aspect, Tribunalul subliniază și dispozițiile art. 969 Cod civil vechi, în vigoare la data s-au născut raporturile juridice deduse judecății în cauză, conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractului. Această dispoziție legală consacră principiul relativității efectelor contractului, care nu se pot produce decât între părțile contractante, nu și față de terți. Pentru aceste considerente, se constată că în mod legal și temeinic a fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții rezultate din evicțiunea parțială, formulată de către reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., în contradictoriu cu pârâtele Orașul Tg. N., C. L. Tg. N. și C. Județeană Neamț, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Cu privire la soluția instanței de fond prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții rezultate din evicțiunea parțială, formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., în contradictoriu cu pârâtul P. V.:
Instanța de fond, prin greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1337-1339 Cod civil din 1864, a apreciat că în cauză nu ar fi îndeplinite cerințele speciale de admisibilitate a acțiunii în răspundere de evicțiune.
Astfel, analizând a treia cerință de admisibilitate, respectiv chestiunea necunoașterii cauzei de evicțiune, respectiv a bunei-credințe a partenerilor contractuali, instanța a considerat în mod greșit că la data încheierii antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000, consfințit prin sentința civilă nr. 562/17.03.2006, irevocabilă, cumpărătorul (reclamanta din prezenta cauză), cunoștea faptul că pentru suprafața 3.346 mp, vânzătorul – pârât P. V. nu deținea titlu de proprietate. De asemenea, din analiza înscrisurilor depuse în dosarul nr. 650/2006, având ca obiect acțiunea civilă de perfectare vânzare cumpărare, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 562/17.03.2006, irevocabilă, instanța de fond reține că reclamanta –cumpărătoare nu a depus niciun titlu de proprietate al vânzătorului, considerând relevant și faptul că reclamanta a devenit proprietara terenului în suprafață de 3.346 mp, de care a fost evinsă cu suprafața de 2.956 mp, la data de 17.03.2006, în timp ce acțiunea în revendicare formulată de către terțul evingător împotriva acesteia a fost înregistrată pe rolul instanței judecătorești la data de 13.03.2006, deci înaintea dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate, așa cum rezultă din dosarul nr. 560/2006 (atașat la ds._ ).
Față de aceste motive și având în vedere și motivele sentinței civile nr. 1390/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tg. N., instanța de fond a considerat că reclamanta – cumpărătoare este de rea-credință contractuală și cunoscând și faptul că vânzătorul nu deținea titlu de proprietate pe suprafața de teren vândută, aceasta „a prevăzut pericolul evicțiunii, acceptând riscul și problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nu se mai pune, în acest caz contractul dintre părți având caracter aleatoriu”.
Tribunalul, constată că buna credință a reclamantei –cumpărătoare nu poate fi stabilită potrivit dispozițiilor art. 1898 C.civil, care reglementează elementele bunei credințe în materia posesiei utile necesară pentru prescripția achizitivă, în timp ce buna credință contractuală trebuie apreciată conform cu dispozițiile art. 970 alin. 1 C. civil, potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună credință. De asemenea, în cauză nu se poate aplica chestiunea riscului contractului, deoarece acesta apare numai ca o consecință a neexecutării contractului sinalagmatic ca urmare a imposibilității fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părți. Ori, în cazul acțiunii în garanție pentru evicțiune provenind din fapta unui terț, trebuie analizată răspunderea ce revine vânzătorului pentru o tulburare în proprietate a cumpărătorului derivând dintr-o cauză anterioară vânzării, astfel că instituțiile riscului contractului și a răspunderii pentru evicțiune sunt absolut distincte.
Dimpotrivă, astfel cum invocă și reclamanta prin motivele de recurs, prin clauzele antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2659/27.12.2000 (f. 19), pârâtul – vânzător s-a obligat în mod expres să obțină titlului de proprietate și să încheie contractul de vânzare - cumpărare în termen de 10 zile calendaristice de la eliberarea titlului de proprietate, ceea ce implică și obligația acestuia de a aduce la cunoștință despre aceasta reclamantei – cumpărătoare. Aceste obligații contractuale ale pârâtului nu sunt simple obligații de diligență, ci veritabile obligații de rezultat, constând în asigurarea transferului de proprietate deplin prin act autentic de vânzare cumpărare pentru supr. de 3.346 m.p., teren neagricol situat în intravilanul orașului Tg. N., ..
Față de poziția ulterioară a pârâtului, de neîndeplinire a obligațiilor contractului, de a aduce la cunoștința reclamantei despre obținerea titlului de proprietate în regimul Legii nr. 18/1991 și de încheiere a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit obligația de a plăti integral prețul convenit la data antecontractului de vânzare cumpărare, în sumă de_ lei ( 6.692 dolari SUA ), este evident că reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște despre existența titlului de proprietate, pentru a se putea reproșa acesteia că se află în culpă pentru procesul rău condus în dosarul nr._ (atașat la prezentul dosar).
De altfel, în speță, nu numai că pârâtul – vânzător nu și-a îndeplinit aceste obligații contractuale, dar deși legal citat în cadrul dosarului nr. 650/2006 al Judecătoriei Tg. N., având ca obiect acțiunea civilă pentru perfectare vânzare cumpărare formulată de reclamanta – cumpărătoare R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N., acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală și a prezenta titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005 (f.70), obținut ulterior încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, dar anterior pronunțării sentinței civile nr. 562 din 17.03.2006 a Judecătoriei Tg. N., care a consfințit perfectarea convenției de vânzare cumpărare între pârâtul –vânzător și reclamanta – cumpărătoare.
Astfel, dacă s-ar admite în cauză apărările pârâtului – intimat, așa cum sunt susținute și prin întâmpinare la motivele de recurs, ar însemna să-i fie permis acestuia să invoce propria culpă contractuală pentru a anihila obligațiile ce îi revin în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanta – cumpărătoare, astfel cum acesta a fost consfințit prin sentința civilă nr. 562 din 17.03.2006 a Judecătoriei Tg. N., irevocabilă, în primul rând fiind obligația de a desdăuna pe cumpărător de evicțiune, ceea ce nu poate fi admis.
De asemenea, în mod neîntemeiat, instanța de fond, a reținut că dacă în dosarul având ca obiect revendicare ar fi fost introdus în cauză vânzătorul P. V., acesta ar fi depus la dosarul cauzei sentința civilă nr. 562/2006 (f.21), testamentul autentificat sub nr. 7750/20.03.1992 (f.110) și titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005 (f.70), și astfel ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate și al reclamantei, iar soluția pronunțată în dosarul având ca obiect – revendicare ar fi fost diferită, în sensul că instanța având de comparat cele două titluri de proprietate opuse de către părți, ar fi dat preferință titlului de proprietate al pârâtului P. V.. Tocmai în cadrul acestei proceduri specifice acțiunii civile reale în revendicare, de comparare a titlurilor, în considerentele sentinței civile nr. 1390 din 20.05.2009, se reține că titlul de proprietate al vânzătorului P. V. îl constituie procesul verbal de punere în posesie nr. 675/1997 și certificatul de moștenitor nr. 136/1996, în timp ce reclamanta din acest dosar prezintă titlul de proprietate nr._ care a fost considerat ca având preferință în cadrul acțiunii în revendicare. Prin urmare și dacă reclamanta în speță ar fi chemat în garanție în acest proces pe vânzătorul pârât P. V. și acesta ar fi prezentat titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005 (f.70), s-ar fi constatat în cadrul procedurii de comparare a titlurilor că titlul prezentat de reclamanta S.C. „ COMINEX AZ”-S.R.L., este mai consolidat, deoarece are dată anterioară titlului prezentat de pârâta în revendicare, R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N..
Față de toate aceste motive analizate anterior, Tribunalul constată că sunt îndeplinite în speță toate cerințele speciale de admisibilitate ale garanției contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț, respectiv: a) să fie vorba de o tulburare de drept; b) cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; c ) cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută/bănuită de cumpărător, și acestea opozabile în contradictoriu cu pârâtul – vânzător P. V..
De asemenea, Tribunalul constată că instanța de fond a soluționat fondul acestei cauze în contradictoriu cu pârâtul – intimat P. V. fără a intra în cercetarea fondului asupra raporturilor juridice litigioase deduse judecății constând în stabilirea răspunderii pârâtului – vânzător privind garanția pentru evicțiune, pentru considerentele ce urmează:
În primul rând, în cauză, reclamanta probează drepturile sale născute din raporturile contractuale de vânzare cumpărare încheiate cu pârâtul – vânzător P. V. prin sentința civilă nr. 562 din 17.03.2006 a Judecătoriei Tg. N., care constată perfectă vânzarea – cumpărarea încheiată între părți, pe bază de înscris sub semnătură privată încheiat la data de 27.12.2000, având ca obiect supr. de 3.346 m.p., teren neagricol situat în intravilanul orașului Tg. N., ., cu vecinătățile: N- moștenitori def. G. E.; S- dig pârâul Ozana; E- S.C. „ Internațional Tricotex”- SRL, Tg. N.; V- moștenitori def. G. E..
În același timp, prin sentința civilă nr. 1390 din 20.05.2009 a Judecătoriei Tg. N., care are dată ulterioară sentinței de constatare a vânzării cumpărării între reclamanta Direcția Silvică N. și pârâtul P. V., este obligată pârâta Direcția Silvică N. să lase reclamantei S.C. „COMINEX AZ”-S.R.L, în deplină proprietate supr. de 2.956 m.p., teren situat în intravilanul orașului Tg. N., ., cu vecinii: N- . – fostă . V – R. Națională a Pădurilor - Direcția Silvică N.; drum acces ( dig Ozana).
Din simpla comparare a dispozitivului celor două hotărâri rezultă că vecinătățile suprafețelor de teren sunt în mod efectiv distincte, iar în aceste condiții nu se probează în cauză, doar pe baza acestor înscrisuri, cerința legală de a exista o tulburare de drept în dauna părții cumpărătoare, pentru a se stabili răspunderea pârâtului – vânzător P. V. pentru evicțiune, în cadrul dispozițiilor art. 1337-1339 Cod civil din 1864.
În instanța de fond, a fost efectuată expertiza de identificare a suprafeței de 2.956 m.p., ( filele 98-99, ds. fond) în raport cu procesul verbal de punere în posesie nr. 675/1997 și cu titlul de proprietate nr. 3/1729/12.08.2005, dar nu și în raport cu dispozitivul sentinței civile nr. 1390 din 20.05.2009 a Judecătoriei Tg. N., pusă în executare silită în cadrul dosarului de executare nr. 249/2010 al B. D. Gh., deoarece numai prin constatarea unei suprapuneri de terenuri între aceste înscrisuri și sentința de revendicare menționată se poate constata existența unei tulburări de drept în dauna cumpărătoarei Direcția Silvică N., care să atragă răspunderea pârâtului – cumpărător pentru evicțiune.
Aceleași concluzii, privind existența unor diferențe de vecinătăți a acestor suprafețe de teren, se desprind și dacă se compară schița anexă a raportului de expertiză care a fost efectuată în dosarul de revendicare nr. 999/2006 ( filele 77-78 ) cu schița anexă a raportului de expertiză efectuat în această cauză la instanța de fond (filele 98-99, ds. fond). Cu atât mai mult, se impune lămurirea acestei situații de fapt prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, cu cât se constată că la efectuarea raportului de expertiză în dosarul de revendicare nr. 999/2006 ( filele 77-78 ) nu a fost prezentat și nu a fost avut în vedere în cadrul operațiunilor de identificare a terenului revendicat, titlul de proprietate nr. 3/1177/14.06.1995 ( fila 53, ds. nr._, atașat în cauză), adică tocmai titlul care a fost considerat ca având preferință în cadrul acțiunii în revendicare, în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică N..
În raport cu aceste considerente și având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, în temeiul art. 312 alin. 5, raportat și la dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică N. împotriva sentinței civile nr. 1574 din 26.11.2013 a Judecătoriei Tg. N., și se va casa în parte sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare în ce privește acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul – intimat P. V., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței ca legale și temeinice.
Cu ocazia rejudecării, în cadrul dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă vor avea în vedere problemele de drept dezlegate prin considerentele prezentei decizii asupra cerințelor legale ale garanției contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț, precum și asupra necesității efectuării unui raport de expertiză tehnică având ca obiective identificarea terenului în litigiu, în raport cu înscrisurile menționate în cele ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P Romsilva - Direcția Silvică N., cu sediul în Piatra N., ., județul N., în contradictoriu cu intimații-pârâți Orașul Târgu N., prin reprezentant legal – primarul, P. V., C. L. Târgu N. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N.,și în consecință:
Casează în parte sentința civilă nr. 1574 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu N. și trimite spre rejudecare acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul P. V..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, privind respingerea excepției nulității cererii de chemare în judecată și cea privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor Orașul Târgu N., C. L. Târgu N. și C. Județeană N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.07.2014.
Președinte,pt.Judecători, pt.Grefier,
D. MitrofanValentina B. și C. B. D. L.
aflați în c.o semnează aflat în c.o semnează
Președintele Tribunalului, grefier șef secție,
M. S. AciobănițeiPrisacariu I.
Red. tehnored/D.M./01.09.2014
Tehnored/D.L./01.09.2014
Fond/C. I. U.
Ex. 2
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 499/2014. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 321/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
