Rezoluţiune contract. Decizia nr. 460/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1893/291/2013
Dosar nr._ rezoluțiune contract
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18.12.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 460/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- E. O. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta D. I., domiciliată în R., .. 189, județul N., împotriva sentinței civile nr. 2507 din 20._ pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații-pârâți D. V. G. și D. Valy.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.12.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 18.12.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2507 pronunțată la data de 20.11.2013 de Judecătoria R. a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă în rezoluțiune contract de întreținere, formulată de reclamanta D. I. împotriva pârâților D. V. G. și D. Valy.
S-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind evacuarea pârâtului D. Valy din imobilele situate în mun. R., .. 189, jud. N..
A fost obligată reclamantă să plătească pârâtului D. Valy suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că, prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat cu pârâții, autentificat sub nr. 420/22.01. 2007 de BNP L. T., privind imobilele situate în mun. R., .. 189, jud. N., constând într-o casă de locuit edificată în anul 1962 din chirpici, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, 3 holuri, două magazii din chirpici, acoperită cu țiglă, și suprafața de 1272 mp teren curți-construcții și arabil, aferent construcțiilor. A solicitat și evacuarea pârâtului D. Valy din imobilul în cauză, cu cheltuieli de judecată.
A motivat reclamanta că, în schimbul transmiterii proprietății imobilelor sus-menționate, pârâții s-au obligat să le acorde îngrijire și întreținere pe tot restul vieții cu cele necesare traiului și sănătății, la vremea respectivă fiind în viață și soțul său. Pârâta este fiica sa, iar înainte de încheierea contractului împreună cu soțul pârât (de care în prezent este divorțată) i-a asigurat că va avea grijă de ei. După încheierea contractului pârâtul a început să o amenințe că o duce la azilul de bătrâni, însă nu a procedat astfel deoarece ea plătește toate facturile de întreținere din pensia ei. Pârâtul nu o ajută deloc, iar fiica ei este plecată la muncă în străinătate. Arată că este în vârstă de 85 ani, vârstă la care are nevoie de liniște, tratament medical, ajutor în gospodărie, supraveghere permanentă, pe care pârâtul nu i le asigură.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2254 Cod civil.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale.
Pârâta D. V. G. a arătat că este plecată în străinătate de 11 ani, nu poate să aibă grijă de mama ei, nu mai poate presta întreținerea la care s-a obligat prin contract și este de acord cu acțiunea promovată, că a divorțat de pârât, iar acesta este foarte violent cu reclamanta.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, învederând că a fost și el plecat la muncă în străinătate și poate acorda îngrijirea necesară bătrânei, doar că pârâta refuză să vorbească cu dânsul. Pârâtul susține că s-a achitat cu sârg de această obligație, a construit anexe la casă, locuiește în construcțiile ridicate în locul bucătăriei de vară și a magaziei și nu o deranjează deloc pe bătrână, ocupându-se de curte, grădină și munca câmpului. După încheierea contractului, dânsul a investit permanent în gospodărie, iar pârâta a divorțat și cere și partajul de bunuri comune.
Pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale.
Examinând lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că reclamanta este mama pârâtei D. V. G., aceasta din urmă fiind căsătorită cu co-pârâtul D. Valy. Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 420/22.01.2007 BNP L. T., reclamanta împreună cu soțul, decedat la data de 08.12.2011, au înstrăinat către pârâți imobilele proprietatea lor situate în R., .. 189, jud. N., constând într-o casă de locuit și suprafața de 1272 mp teren curți-construcții și arabil aferent construcțiilor. Vânzătorii și-au rezervat dreptul de uzufruct viager. Pârâții s-au angajat să asigure, după posibilitățile lor, întreținerea vânzătorilor cu toate cele necesare traiului și sănătății, până la sfârșitul vieții lor, urmând a-i sprijini la nevoie și neputință și a-i înmormânta, respectând tradițiile creștinești. Obligația de întreținere asumată de cumpărători reprezintă clauza esențială ale contractului. Reclamanții au contractat cu pârâții și le-au transmis dreptul de proprietate asupra imobilelor în considerarea a două obligații esențiale: rezerva dreptului de uzufruct viager și prestarea întreținerii cu cele necesare traiului. În raport cu vârsta reclamanților, cu starea psiho-fizică și cu posibilitățile de a-și asigura din resurse proprii cele necesare traiului și sănătății, aceștia nu și-ar mai fi înstrăinat imobilul dacă nu li s-ar fi garantat un drept de uzufruct viager și nu ar fi mizat pe întreținerea din partea pârâților. Având în vedere că la data încheierii contractului pârâții erau căsătoriți, obligația de întreținere izvorâtă din acesta nu poate fi decât o obligație comună celor doi soți, neexecutarea ei culpabilă fiindu-le imputabilă în egală măsură.
Probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă împrejurarea că reclamanta nu mai beneficiază în prezent de întreținere din partea pârâților. Într-adevăr, în perioada imediat următoare încheierii contractului pârâții și-au îndeplinit obligațiile asumate, au construit anexe noi la casă, unde în prezent locuiește pârâtul, având intrare separată de cea a reclamantei, au înmormântat pe soțul reclamantei și s-au înțeles bine. Ulterior, însă, pârâta susține că și-a neglijat îndatoririle contractuale față de mama ei, reclamanta fiind nevoită să apeleze doar la pensia proprie pentru procurarea celor necesare traiului și sănătății ori pentru îndeplinirea activităților gospodărești curente. Din nicio împrejurare nu rezultă însă că, la nevoie nu o ajută în vreun fel pe mama ei, măcar sub aspect financiar. Pârâtul a recunoscut că în prezent nu prestează întreținere către reclamantă, justificându-și atitudinea prin aceea că reclamanta însăși refuză primirea întreținerii.
Din documentele medicale depuse la dosar rezultă că reclamanta este înregistrată în evidențele medicului de familie cu afecțiuni cronice care, conjugate cu vârsta, determină în mod neechivoc concluzia că se află efectiv în nevoie, necesitând îngrijire, ocrotire și întreținere permanentă, obligația convenită prin contract păstrându-și caracterul actual. Pârâtul a lucrat în străinătate, lucrează și în prezent, locuiește în gospodărie împreună cu bătrâna și o ajută permanent.
În ceea ce privește susținerea că pârâtul este violent, agresiv și o supără pe bătrână, martorii audiați nu au confirmat aceste susțineri, rezultând că acesta locuiește în anexele din spatele gospodăriei edificate de dânsul, are intrare separată cu bătrâna și de regulă este un om muncitor. În realitate, neînțelegeri au apărut odată cu divorțul co-pârâtei de pârât, reclamanta refuzând în aceste împrejurări să mai aibă vreo legătură cu fostul ginere. Din acest considerent, apare evident faptul că manifestarea de voință a reclamantei și a fiicei sale, în sensul rezoluțiunii contractului, este expresia unei poziții subiective proprii sau provocate.
În raport de acestea, prima instanță a respins acțiunea reclamantei atât în privința rezoluțiunii contractului de întreținere, cât și în privința cererii de evacuare a pârâtului din spațiul de locuit, iar în condițiile art. 453 al. 1 Cod de procedură civilă, fiind căzută în pretenții, reclamanta a fost îndatorată la plata cheltuielilor de judecată către pârât (onorariul apărătorului ales).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta, solicitând anularea în parte a procedurii urmate în fața primei instanțe (pornind de la audierea martorilor) și reținerea procesului spre judecare, iar în subsidiar, schimbarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii.
A motivat că în mod nefondat instanța i-a respins acțiunea de rezoluțiune contract de întreținere, deși a arătat că, în special după decesul soțului ei, pârâtul a devenit extrem de agresiv verbal, iar pârâții și-au neglijat cu desăvârșire obligațiile asumate prin contract, dânsa suportând cheltuielile legate de înmormântarea soțului, plata facturilor privind utilitățile, plata tratamentului medical pe care-l urmează.
Consideră că Judecătoria R. a nesocotit principiul contradictorialității mijloacelor de probă, reglementat de art. 14 al. 6 Cod de procedură civilă, procedând la audierea martorilor propuși de pârât fără a-i da posibilitatea să formuleze întrebări proprii, refuzându-i orice intervenție și încercare de a lămuri situația de fapt, negându-i-se, astfel, dreptul la apărare. În acest sens a invocat dispozițiile art. 175 Cod de procedură civilă, referitoare la nulitatea actului de procedură, solicitând anularea hotărârii apelate și a procedurii urmate, începând cu audierea martorilor.
În al doilea rând, a invocat încălcarea de către instanță a prevederilor art. 425 al. 1 lit. b Cod de procedură civilă, în sensul în care din cuprinsul hotărârii primei instanțe nu rezultă care au fost mijloacele de probă pe baza cărora instanța a reținut situația de fapt care a determinat soluția adoptată. Simpla trimitere generică la „proba testimonială administrată în cauză” nu este de natură a suplini această lipsă, câtă vreme în cauză au fost audiați câte doi martori pentru fiecare parte. În plus, nu se face referire la cercetarea înscrisurilor pe care le-a depus în apărare, din care rezulta suportarea cheltuielilor legate de înmormântarea soțului și plata utilităților, inclusiv pentru pârâtul care locuiește în aceeași curte, fără a avea contoare separate.
Apreciază considerentele hotărârii ca fiind contradictorii, întrucât deși s-a reținut că ambii pârâți au recunoscut că nu-i acordă întreținere, că dânsa este în stare de nevoie, se reține și că pârâtul o ajută permanent, locuind în gospodărie, și că dânsa ar refuza ajutorul acordat.
Înscrisurile pe care le-a depus dovedesc o situație de fapt contrară celei reținute de instanța de fond. Deși s-a reținut că martorii nu ar fi confirmat că pârâtul este o fire violentă, în considerentele sentinței civile nr. 857/2013 a Judecătoriei R., prin care s-a declarat divorțul pârâților, se arată că imposibilitatea continuării căsătoriei s-a datorat violenței pârâtului și consumului de alcool. În cursul anului 2013 a fost nevoită să apeleze în trei rânduri la organele de poliție din cauza pârâtului.
Cu privire la pretinsul refuz al său de a primi întreținere, a arătat că și în această ipoteză, refuzul nu este de natură, prin el însuși, să-l disculpe pe debitorul întreținerii, într-o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 6943/2004 a Secției civile și de proprietate intelectuală, reținându-se că „refuzul de a primi întreținerea nu trebuie caracterizat a fi culpă din partea creditorului, dacă prin comportamentul său, debitorul s-a manifestat urât, i-a creat un real sentiment de stres, de incertitudine, temere pentru viață și sănătate”. Or, dacă a reținut un refuz din partea dânsei, instanța de fond ar fi putut reține și că refuzul a fost justificat de temerea creată de apropierea și prezența fostului ginere, ceea ce reprezintă o altă față a culpei debitorului întreținerii.
Parte din considerente, cele legate de locuirea pârâtului în anexele din spatele gospodăriei, care au intrare separată de locuința dânsei, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, ci ar fi avut relevanță, eventual, dacă ar fi solicitat evacuarea pârâtului pe motivul nerespectării clauzei de uzufruct rezervată prin contract. Astfel, instanța de fond a analizat probele administrate, doar în parte, fără a justifica motivul pentru care nu le-a reținut ori le-a înlăturat pe celelalte.
În dovedire, apelanta a depus înscrisuri și a solicitat audierea a doi martori, fiindu-i încuviințată audierea martorei T. A..
Intimatul-pârât D. Valy a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A motivat că apelanta a avut posibilitatea să pună întrebări tuturor celor patru martori audiați, ba chiar le întrerupea mărturia pentru ca aceștia să nu mai aibă cursivitate în cele declarate și să nu se poată consemna corect cele declarate. Nu se impune anularea procedurii, întrucât instanța și-a format convingerea având în vedere și înscrisurile pe care el le-a depus în cauză.
Nici dispozițiile art. 425 al. 1 lit. b Cod de procedură civilă nu au fost nesocotite, prin considerente instanța reținând mijloacele de probă administrate, precizând și filele la care au fost audiați martorii și înscrisurile depuse, în capitolul „apărarea pârâților”.
Deși pârâta D. V. G. a arătat în întâmpinare că în continuare va lucra în Italia și nu o poate ajuta pe mama sa, în realitate, aceasta a venit în România de mai multe ori, și în 2012 și în 2013, dându-i bani apelantei pentru a se racorda la gaze și a-și instala centrală termică.
Prin înscrisurile depuse, a făcut dovada că a asigurat condiții excelente de viață apelantei, asigurând întreținerea zilnică a acesteia și a soțului ei, care înainte de încheierea contractului nu avea serviciu și niciun mijloc de existență. A adus îmbunătățiri esențiale vechii construcții cu destinația de locuință, făcând modificări și adăugiri la casa inițială, pentru ca reclamanta să aibă condiții civilizate de trai. A renovat și reconstruit o bucătărie mare, o baie, dotându-le cu obiecte sanitare noi, a efectuat instalațiile de apă, a instalat hidrofor, toate lucrările fiind suportate pe cheltuiala dânsului. A adus lemne pentru încălzire, a suportat cheltuielile de tăiere a acestora, a plătit persoane care să efectueze lucrări agricole în grădina casei în perioadele când se află la muncă în străinătate. A achitat impozitele, facturile de utilități, a dus-o pe reclamantă – și pe soțul acesteia cât era în viață – la spital, suportând cheltuielile pentru efectuarea unor analize la cabinete de specialitate. A suportat toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea soțului apelantei.
Locuiește în construcțiile ridicate în locul bucătăriei de vară și magaziei, nederanjând-o cu nimic pe reclamantă, care are un spațiu complet separat în care locuiește. Din casa veche a rămas efectiv o cameră și un hol.
Consideră că reclamanta se află acum sub influența negativă a unei alte fiice de-a acesteia, care locuiește în apropiere și ar vrea să devină proprietară pe ceea ce pârâtul a construit cu acordul reclamantei și a soțului ei.
Apelanta refuză întreținerea, întrucât i-a solicitat să facă în scris ce anume are nevoie, pentru a nu exista incertitudine și nerecunoaștere a ajutorului în bani și produse. Atitudinea apelantei este determinată de divorțul părților și de partajul ce urmează, manifestarea sa de voință fiind expresia unei poziții subiective provocate.
În privința cererii de evacuare, instanța de fond a reținut că locuiește într-o anexă în spatele gospodăriei, construită în totalitate de dânsul în timpul căsătoriei cu pârâta, unde stă în scurte perioade de concediu sau câte 1-2 luni în care locuiește efectiv, în rest lucrând în străinătate.
În dovedire, intimatul-pârât a depus înscrisuri și a solicitat audierea a patru martori, fiindu-i încuviințată audierea martorului I. I., înlocuit ulterior cu martorul R. R..
Intimata-pârâtă D. G. a depus întâmpinare solicitând admiterea apelului și admiterea acțiunii reclamantei.
A motivat că pârâtul nu i-a acordat niciodată întreținere reclamantei, nu i-a cumpărat de mâncare, nu a fost la spital cu ea și nu s-a ocupat de îngrijirea ei. Nici dânsa nu a prestat întreținere mamei sale, astfel că nu a respectat contractul, din acest motiv fiind de acord cu admiterea acțiunii. Cauza nu are legătură cu faptul că în prezent se află în proces de partaj cu fostul soț – pârâtul. Reclamanta trebuie îngrijită, iar dacă dânsa nu se poate ocupa, muncind în străinătate, dacă ar fi desființat contractul reclamanta ar putea încheia un contract cu cineva care să-i acorde întreținere în mod real.
Lucrările au fost efectuate de pârât la anexa lor, din banii dânsei, iar nu la casa unde locuiește reclamanta, la aceasta fiind folosiți banii obținuți din vânzarea unui teren.
Utilitățile au fost achitate de reclamantă, dânsa nu i-a trimis bani mamei sale, iar pârâtul nu a lucrat, ca să aibă din ce să le achite. Singurul lucru achitat de pârâți a fost impozitul.
Pârâtul este agresiv fizic și verbal, terorizând-o pe reclamantă și nerespectându-și obligațiile asumate prin contract. Pârâtul a muncit o singură dată în Italia 3 luni, fiind apoi dat afară din cauza comportamentului negativ. Nu sunt reale nici susținerile pârâtului referitoare la comportamentul față de soțul reclamantei, pe care de asemenea nu l-a îngrijit și a avut față de el o atitudine total nepotrivită.
În răspuns la întâmpinarea pârâtului, apelanta a reluat susținerile din cererea de apel, adăugând că simpla indicare în cuprinsul hotărârii a filelor la care se află declarațiile martorilor ori că s-au depus înscrisuri, nu este de natură a suplini lipsa motivării, câtă vreme nu sunt arătate motivele pentru care a avut în vedere ori a înlăturat respectivele mijloace de probă.
Pârâtul a invocat efectuarea unor plăți și lucrări ce exced noțiunii de întreținere, care implică asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi, iar nu îmbunătățiri fără de care a putut trăi și până la încheierea contractului. Aceste lucrări sunt făcute, oricum, la anexa în care locuiește pârâtul, iar nu la casa dânsei, la aceasta din urmă lucrările fiind efectuate din banii obținuți din vânzarea unui teren.
Este de rea-credință afirmația pârâtului cum că ar fi suportat cheltuielile curente privind plata utilităților, iar dacă dânsul ar fi fost cel care ar fi achitat cheltuielile de înmormântare ale soțului dânsei, nu se explică de ce toate facturile sunt pe numele ei, iar chitanțele în posesia dânsei.
Este nereal pretinsul refuz al întreținerii de către dânsa, cât timp tocmai starea de nevoie a determinat-o să încheie contractul de întreținere, stare de nevoie care s-a accentuat de-a lungul timpului, odată cu înaintarea în vârstă. Atitudinea recalcitrantă și violentă a pârâtului ar fi justificat un eventual refuz, care nu ar fi echivalat cu o provocare din partea dânsei, iar în condițiile în care părțile locuiesc în același imobil, pârâtul avea obligația de a-i asigura o atmosferă calmă și de încredere, aspecte de o importanță vitală pentru dânsa.
În ce privește cererea de evacuare, împrejurarea că pârâtul a edificat o anexă cu intrare separată nu este de natură a duce la respingerea acestui capăt de cerere, întrucât în urma admiterii acțiunii principale, pârâtul ar dobândi doar un drept de creanță pentru îmbunătățirile/construcțiile efectuate, cu privire la care nu s-a solicitat reținerea unui drept de retenție.
Ulterior părțile, la solicitarea instanței, au depus în scris precizări legate de edificarea, compartimentarea și renovarea construcțiilor în litigiu, precizări pe care ambele părți le-au depus, în mai multe rânduri, respectiv pentru termenele din 30.09.2014, 28.10.2014, 25.11.2014, însoțite de schițe și planșe fotografice.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată că acesta este în parte fondat, urmând a fi admis, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel are legătură cu invocarea încălcării dreptului său la apărare, susținând reclamanta că nu i s-ar fi permis să adreseze întrebări martorilor audiați la propunerea pârâtului. Față de împrejurarea că în stadiul procesual al apelului s-a încuviințat suplimentarea probatoriului cu proba testimonială, fiind audiat câte un martor pentru fiecare parte, tribunalul nu mai consideră necesar a analiza acest motiv de apel. O singură mențiune trebuie totuși făcută, în sensul că nu orice refuz din partea instanței de a permite părții să intervină și să lămurească situația de fapt, așa cum se exprimă apelanta, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, dat fiind că, potrivit art. 321 al. 3 Cod de procedură civilă, martorul va răspunde la întrebările puse de către partea adversă numai cu încuviințarea președintelui instanței, îndrituit a aprecia asupra pertinenței lămuririi respectivului aspect în contextul obiectului și circumstanțelor cauzei deduse judecății. În plus, din declarația martorului R. R. audiat la instanța de fond la solicitarea pârâtului, rezultă că acesta a făcut și declarații care susțineau poziția procesuală a reclamantei (în sensul că a muncit în gospodăria bătrânei și a fost plătit de aceasta când l-a solicitat, că există certuri și discuții între părți), iar din declarația martorului I. V., audiat la instanța de fond de asemenea la solicitarea pârâtului, a rezultat că acesta nu știe de unde au apărut neînțelegerile dintre părți, nu știe cum se poartă pârâtul cu bătrâna, nu știe cine a făcut cheltuielile cu înmormântarea soțului reclamantei.
Motivele de apel legate de soluționarea fondului cererii de chemare în judecată sunt întemeiate în privința primului capăt de cerere, cel referitor la rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 420/22.01. 2007 de BNP L. T.. Prin acesta, pârâții și-au asumat față de reclamanta D. I. și față de soțul său D. V., decedat la data de 8.12.2011, obligația de a-i întreține „cu cele necesare traiului și sănătății, pe tot timpul vieții lor la neputință”, precum și de a suporta „cheltuielile de înmormântare cu respectarea tuturor datinilor creștinești”, în schimbul înstrăinării de către aceștia către pârâți a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1272 mp teren curți construcții și arabil împreună cu imobilele casă și două magazii, situate în mun. R., la adresa din .. 189, jud. N., cu păstrarea de către întreținuți (reclamantă și soț) a uzufructului viager.
Ca o chestiune prealabilă, trebuie lămurită reglementarea din dreptul material aplicabilă prezentei spețe. Pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii acestuia, nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic. Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 al. 2 noul cod civil (reluate în art. 3 din Legea nr. 71/2011), cât și din art. 102 al. 1 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a noului Cod civil, potrivit căruia, ”contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.” În consecință, rezoluțiunea contractului încheiat la data de 22.01.2007 urmează a fi analizată din perspectiva Codului civil de la 1864, fundamentele în drept urmând a fi avute în vedere cu referirile la dispozițiile acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 969 al. 1 Cod civil, „convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante”. De asemenea, conform prevederilor art. 1020 Cod civil, „condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părți nu îndeplinește angajamentul său”. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are opțiunea de a solicita cocontractantului să-și execute obligația, când este cu putință, ori să ceară desființarea contractului, în instanță.
Rezoluțiunea reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a obligației izvorâte dintr-un contract sinalagmatic, atunci când o obligație este cu executare dintr-o dată, cum este obligația de a transmite dreptul de proprietate, ce incumbă întreținutului, iar obligația principală corelativă este cu executare succesivă, cum este cea de întreținere, ce revine debitorilor - întreținătorilor.
Potrivit dispozițiilor art. 1020-1021 Cod civil, rezoluțiunea unui contract se dispune cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) Una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin.
b) Executarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.
c) Debitorul obligației să fi fost pus în întârziere.
- Relativ la prima obligație amintită, în mod corect a reținut prima instanță că obligația de întreținere, deși asumată în contract doar de pârâta D. V. G., dată fiind dobândirea calității de bunuri comune a bunurilor transmise ca preț al întreținerii, obligația asumată reprezenta o obligație comună a soților D.. În mod cu totul nefondat reține, însă, prima instanță, că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că reclamanta nu ar mai beneficia de întreținere din partea pârâților.
Concluzia că în perioada imediat următoare încheierii contractului pârâții și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate și l-au înmormântat pe soțul reclamantei nu are fundament în probatoriul cu înscrisuri și audiere de martori administrat în cauză. În privința obligației asumate de pârâți, tribunalul reține că aceasta presupunea, în concret, achitarea de către pârâți a unor sume cu titlu de contravaloare a serviciilor (utilităților) de care reclamanta a beneficiat, asigurarea nevoilor de hrană ale acesteia și a cheltuielilor de îngrijire a sănătății. Întreținerea ce trebuia asigurată de către pârâți urma să prezinte un caracter consistent, chiar dacă nu total, iar datorită caracterului alimentar al prestației, trebuia executată în mod succesiv, cu o consecvență riguroasă, exigențe care nu pot fi reținute ca dovedite în speța analizată.
Mai întâi, cu referire expresă la situația pârâtei D. V. G., tribunalul reține că aceasta este plecată în străinătate încă din anul 2002, așa cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul de divorț al pârâților, și-a manifestat intenția de a rămâne definitiv în Italia, iar susținerea primei instanțe cum că nu ar rezulta din nicio împrejurare că, la nevoie, pârâta nu o ajută în vreun fel pe mama ei, măcar sub aspect financiar, reprezintă doar o simplă supoziție a instanței asupra unui fapt negativ (nu rezultă că nu o ajută), în condițiile în care în dosar trebuia făcută dovada faptului pozitiv că pârâta o ajută pe reclamantă în sensul arătat, pentru a putea contrazice apărările reclamantei.
În privința achitării facturilor de utilități, martorii audiați la fond la solicitarea reclamantei au declarat că știu de la aceasta că ea este cea care suportă plata facturilor, martorii audiați la solicitarea pârâtului nedând relații pe acest aspect. Chitanțele depuse de reclamantă în copie la filele 106-115, 135 dosar fond, precum și la filele 35-37, 51-52, 54-55 dosar apel vol. II atestă achitarea de către aceasta a cheltuielilor de energie electrică, salubritate, gaze naturale, apă, telefonie fixă, pe perioada anilor 2011-2013. În contraprobă, înscrisurile depuse de pârât în copie la filele 43-45, 48-50, 53-54, 57-58, 67-80 și 153-173 dosar fond, precum și la filele 162-166, 182-197, 201-203, 206 dosar apel vol. I, au legătură cu achitarea impozitului pe proprietate (sarcină fiscală legală a proprietarului, dat fiind că prin contractul de întreținere proprietatea imobilelor fusese transmisă către soții D. Valy și D. V. G.), cu dovedirea obținerii de venituri de către pârât și cu dovedirea achiziționării de materiale de construcții. Or, așa cum s-a detaliat conținutul obligației de întreținere asumate, aceasta nu includea și efectuarea de renovări de amploare și edificare de noi construcții asupra imobilelor ce au format obiectul transmisiunii către pârâți prin contractul în cauză. Instanța de fond a reținut relevantă împrejurarea că pârâții au construit anexe noi la casă, însă aceasta nu reprezintă o modalitate de acordare a întreținerii, iar pârâtul pare a fi confundat obiectul probelor din prezentul dosar cu ceea ce trebuie dovedit într-un dosar având ca obiect lichidarea comunității devălmașe de bunuri dintre doi foști soți.
Între înscrisurile depuse de pârât la instanța de fond se identifică la fila 51 dovada achitării unei facturi reprezentând contravaloarea serviciilor de colectare, transport și depozitare deșeuri în anul 2012, în valoare de 10,88 lei. Or, față de caracterul singular al acestui înscris, coroborat cu suma absolut modică suportată de pârât, nu se poate reține că în cauză s-a făcut dovada contrară celor susținute și dovedite de reclamanta D. I. cu privire la acest aspect.
Totodată, din declarațiile martorilor I. C. și M. D., audiați la instanța de fond la solicitarea reclamantei, a rezultat că acestea erau persoanele care o ajutau pe reclamantă să-și procure lemne pentru încălzire și o ajutau cu tăiatul lemnelor, fiind plătiți pentru acest serviciu de către reclamantă. Inclusiv martorul R. R., audiat la solicitare pârâtului, declară la fila 176 fond că „a mai muncit în gospodăria bătrânei (...) și a fost plătit de către bătrână când a fost solicitat de aceasta”.
Martorii audiați la solicitarea pârâtului au insistat asupra împrejurării că pârâții au construit o anexă și anumite încăperi lipite de casa existentă, aspecte care, așa cum s-a arătat, nu au relevanță pentru capătul de cerere vizând rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de întreținere asumate.
Martorul R. R. mai declară că în anul 2012 pârâtul ar fi mers la medic cu reclamanta. La fila 121 fond reclamanta a depus însă un înscris emanând de la medicul său de familie care atestă că pacienta sa se prezintă în fiecare lună la consultații, fiind în evidență cu boli cronice, și a fost însoțită de fiica sa cea mare ori s-a prezentat neînsoțită, iar ginerele nu a însoțit-o niciodată la cabinet. În apel, pârâtul a depus la fila 207 vol. I copia unui bon de parcare autoturism la data de 18.09.2012 în curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra N., pe care a explicitat în scris că „a transportat și plătit magnetoscopie computerizată 380 Ron + 220 Ron tratament”. Deși nu rezultă doar din acest bon cine pe cine ar fi transportat, cu ce autoturism, ce investigații medicale s-ar fi efectuat, dacă au fost plătite și de către cine, chiar dacă s-ar reține că pârâtul ar fi însoțit-o vreodată pe reclamantă la consultații medicale, caracterul absolut întâmplător al acestei împrejurări nu poate fundamenta concluzia îndeplinirii obligației contractuale asumate.
Obligația de întreținere derivând din contractul nr. 420/22.01.2007 includea și pe aceea de a suporta cheltuielile de înmormântare ale întreținuților (soții D.). D. V. a decedat la data de 8.12.2011, când obligația pârâților subzista, însă, cu toate acestea, înscrisurile depuse de reclamantă la filele 104-105 și 132 dosar fond, precum și la fila 50 dosar apel vol. II, atestă suportarea de către dânsa a cheltuielilor cu sicriul, crucea, produsele de panificație rânduite pentru pomenire, meniul pentru parastasul de înmormântare, în valoare de mai mult de 2500 lei (avându-se în vedere că pentru produsele de panificație menționate nu se menționează contravaloarea acestora). În contraprobă, pârâții au depus la filele 46-47 dovada achitării cu ocazia înmormântării a sumei de 1100 lei (c/val. meniu parastas) și cu ocazia pomenirii de 6 luni a sumei de 830 lei la data de 9.06.2012 (c/val. meniu parastas).
Astfel, deși s-a făcut dovada că pârâții au suportat o parte din cheltuielile de înmormântare și pomenire a defunctului, se reține, pe de o parte, că această contribuție financiară a lor trebuia să fie una consistentă, principală, iar nu situată sub nivelul contribuției întreținuților, iar pe de altă parte, obligația înmormântării constituia doar unul din multiplele aspecte ale obligației complexe de întreținere asumate, care chiar dacă s-ar putea considera îndeplinit, nu poate fi apreciat în singularitatea lui și nu îi exonera de îndeplinirea în continuare a obligației față de reclamantă.
Simpla enumerare de către pârât, în cuprinsul întâmpinării, a faptului că ar fi achitat cheltuielile cu utilitățile, cu înmormântarea soțului reclamantei, că ar fi suportat costul efectuării a diverse treburi gospodărești, nu este suficientă, cât timp nu este susținută de probele administrate în cauză, rămânând o simplă alegație, față de prevederile art. 249 Cod de procedură civilă, potrivit cărora, cel care face o propunere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Concluzionând, în raport de incidența caracterului continuu al obligației principale de întreținere ce incumba debitorilor pârâți, probatoriul administrat în cauză converge către dovedirea de către apelanta-reclamantă a încălcării îndatoririlor contractuale asumate de intimații-pârâți. Față de împrejurarea că echivalentul transmiterii dreptului de proprietate de la reclamantă către pârâți l-a constituit doar obligația prestării întreținerii, fără a se stabili și o prestație în bani, obligația de întreținere trebuia să aibă un caracter consistent, ceea ce presupunea o grijă permanentă, zilnică, față de reclamantă, aflată la o vârstă înaintată și a cărei pensie într-un cuantum mediu spre mic (800-900 lei) o încadra în stare de nevoie.
În plus, prin raportare la dispozițiile art. 977 și 981 Cod civil, se poate afirma că întreținerea nu are în vedere exclusiv obligația de a furniza, în mod mecanic, reclamantei mijloacele materiale aferente traiului, ci și asigurarea unui climat de liniște acesteia, evident necesar față de starea sa medicală și vârsta înaintată, aspect pe care pârâtul l-a nesocotit. Martorii I. C. (propus de reclamantă la instanța de fond), R. R. (propus de pârât la instanța de fond) și martora T. A. (propusă de reclamantă în instanța de apel) au arătat după cum urmează: că l-au auzit pe pârât vorbindu-i urât reclamantei, că există certuri și discuții între părți, respectiv că pârâtul este agresiv verbal cu reclamanta și că reclamanta are o stare de frică față de pârât. Acestea se coroborează și cu adresa nr. 502.364/1.07.2013 a Poliției mun. R., depusă în copie la fila 141 fond, din care rezultă că în urma petiției reclamantei, au fost efectuate verificări, iar persoanei în cauză i s-a pus în vedere să-și revizuiască comportamentul.
Într-adevăr, potrivit adresei nr._/27.05.2013 a aceleiași Poliții a mun. R., depusă în copie la fila 152 fond, rezultă că pârâtul nu figurează ca fiind sancționat contravențional la Legea nr. 61/1991, însă relevantă pentru cauza prezentă este împrejurarea că pârâtul îi tulbură reclamantei climatul de liniște pe care ar fi trebuit să-l aibă asigurat cu atât mai mult cu cât între părți existau aceste relații contractuale derivând din contractul nr. 420/22.01.2007.
Trebuie reținut, totuși, că apelanta a exagerat puțin în argumentarea acestui motiv, arătând că violența pârâtului ar fi fost reținută prin considerentele sentinței de divorț al pârâților. Or, în considerentele sentinței civile nr. 857/2.04.2013 a Judecătoriei R., aflată în copie la filele 158-161 dosar apel vol. I, s-a reținut doar că, în destrămarea căsătoriei, culpa pârâtului a constat în gelozia nejustificată pe care o manifesta față de soție. În stadiul apelului, prin decizia civilă nr. 257/AC/29.11.2013 a Tribunalului N., în copie la filele 85-89 dosar apel vol. I, s-a reținut, însă, că gelozia pârâtului nu era nejustificată, că și pârâta D. G. își are culpa sa în destrămarea relațiilor de familie, iar pârâtul a manifestat agresivitate verbală și dezinteres față de viața de familie. În niciun caz nu se face vorbire despre exercitarea unor violențe fizice, ori despre consum de alcool, așa cum susține apelanta-reclamantă.
- A doua condiție ce trebuie analizată în cererea de rezoluțiune este aceea ca neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația. O atare condiție este îndeplinită, atâta vreme cât pârâții nu au făcut dovada unei cauze de exonerare, culpa fiind prezumată. Pârâtul s-a apărat în cauză invocând că reclamanta ar fi refuzat a primi întreținerea pe care dânsul dorea să o ofere. Acest refuz nu a fost însă dovedit nicicum. Simpla declarație făcută de martorul R. R. cum că pârâtul i-ar fi spus că i-a cerut reclamantei să-i dea în scris dacă are nevoie de ceva, pentru a avea dovada, nu echivalează cu un refuz de primire a întreținerii. Pârâții erau datori a asigura reclamantei cele necesare traiului din proprie inițiativă, fiind în cunoștință de cauză de obligația asumată, iar nu să aștepte o cerere din partea reclamantei.
Mai mult decât atât, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâții erau gata a-și îndeplini obligațiile, în sensul că i-ar fi oferit reclamantei alimente, medicamente, lemne de foc, bani pentru plata facturilor etc., iar oferta lor s-ar fi întâlnit cu un refuz din partea acesteia. De asemenea, nimic nu-l împiedica pe pârât a achita dânsul facturile curente aferente utilităților, dacă aceasta ar fi dorit.
- Cea din urmă condiție are în vedere necesitatea ca debitorul obligației să fi fost pus în întârziere. Pârâții se află, însă, de drept în întârziere, în virtutea dispozițiilor art. 1079 al. 2 pct. 3 Cod civil, dat fiind caracterul alimentar al obligației de întreținere și cel esențial al termenelor de îndeplinire a îndatoririi. Cu toate că în contract nu au fost stipulate astfel de termene, se poate aprecia în mod just că întreținerea urma a fi executată în mod sistematic, de câte ori era necesar, prin raportare la necesitățile creditoarei reclamante.
Motivul de apel privind nerespectarea prevederilor art. 425 al. 1 lit. b Cod de procedură civilă, invocându-se faptul că din cuprinsul hotărârii nu rezultă care au fost mijloacele de probă pe baza cărora instanța de fond a reținut situația de fapt care a determinat soluția adoptată în cauză, nu se mai impune a fi analizat, dat fiind că motivele vizând fondul cererii de rezoluțiune au fost găsite întemeiate. Ca o consecință implicită, considerentele prezentei decizii vor înlocui, în parte, considerentele criticate ale sentinței.
Astfel, în considerarea art. 480 al. 2 Cod de procedură civilă, apelul reclamantei va fi admis, sentința apelată schimbată în parte, în sensul admiterii acțiunii în rezoluțiune și dispunerii rezoluțiunii contractului autentificat sub nr. 420/22.01. 2007 de BNP L. T., încheiat între reclamanta D. I. (împreună cu soțul D. V. – ulterior decedat) în calitate de întreținuți și pârâții D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G., în calitate de întreținători.
Nu același caracter fondat se va reține în privința motivelor de apel vizând soluția celui de-al doilea capăt de cerere, cel referitor la evacuarea pârâtului din imobilele situate în mun. R., .. 189, jud. N.. Reclamanta și-a justificat această cerere pe împrejurarea că, în urma dispunerii rezoluțiunii contractului, imobilele redevin proprietatea sa (ca efect al repunerii părților în situația anterioară), iar comportamentul violent verbal și scandalurile provocate de pârât ar impune această măsură.
Tribunalul reține însă că, din probele administrate în cauză, a rezultat că imobilele construcții ce au format obiectul contractului de întreținere nu mai au în prezent, în totalitate, configurația pe care o aveau la momentul încheierii contractului nr. 420/22.01. 2007 - BNP L. T.. Astfel, din declarația martorului R. R. și chiar și din declarațiile martorilor I. C. și T. A., aceștia din urmă audiați la solicitarea reclamantei, coroborate cu înseși recunoașterile făcute de reclamantă, a rezultat că pârâții, în timpul căsătoriei lor, au demolat anexele vechi și au construit în locul lor o nouă anexă, iar partea din construcția cu destinația de casă de locuit, reprezentată de încăperile notate de instanță cu cifrele 1, 2 și 5 în schița aflată la fila 104 dosar apel vol. I, a fost demolată și reconstruită de pârâți. În acest sens stau explicațiile oferite de apelantă, la solicitarea instanței, la termenul din data de 28.10.2014 – consemnate în încheierea aflată la filele 243-244 dosar apel vol. I.
La termenul din 30.09.2014 – conform încheierii aflate la filele 142-143 dosar apel vol. I, apelanta-reclamantă a arătat că înțelegerea părților a fost ca pârâții să locuiască în partea din casă cuprinzând actualele încăperi numerotate 1, 2 și 5 în schița de la fila 104 dosar apel vol. I, iar dânsa în încăperile notate cu 3, 4, 6, 7 și 8. Susținerea în cauză prezintă relevanță în speță, deoarece deși prin contractul încheiat între părți, reclamanta și soțul și-au rezervat un drept de uzufruct viager asupra imobilelor obiect al contractului, această înțelegere intervenită denotă că, în fapt, părțile au convenit să aducă o limitare acestei clauze, întreținuții dându-și acceptul ca acea parte din casă (încăperile 1, 2 și 5) să intre în stăpânirea în fapt a întreținătorilor mai înainte de stingerea dreptului de uzufruct viager. În considerarea acestei convenții, pârâții au adus modificări părții lor de construcție, modificări recunoscute și îngăduite de reclamantă (și soțul acesteia în timpul vieții). Aspectul asupra căruia părțile s-au aflat în divergență și care nu avea a fi lămurit mai în amănunt în prezentul cadru procesual, astfel cum a fost stabilit din perspectiva obiectului judecății, îl reprezintă proveniența resurselor financiare necesare pentru efectuarea acestor construcții și renovări. Astfel, pârâtul a susținut că lucrările au fost efectuate cu fonduri din căsătoria sa cu pârâta. Reclamanta, în instanța de apel, la termenul din 30.09.2014, a susținut că intimații-pârâți au făcut lucrări de anvergură la partea din construcție pe care o ocupau (fără a preciza proveniența fondurilor bănești), iar la partea din casă ocupată de dânsa au fost făcute doar ușoare îmbunătățiri, pentru acestea menționând că banii au provenit din pensia sa și din vânzarea unui teren de-al său. La termenul din 28.10.2014, aceeași reclamantă a precizat că lucrările au fost efectuate de pârât, cu banii trimiși de pârâta aflată în străinătate și cu pensia ei și a soțului actualmente decedat.
Așa cum s-a arătat deja, stabilirea cu acuratețe a provenienței sumelor folosite la efectuarea acestor lucrări, interesează un litigiu de partaj bunuri comune între foștii soți D. (pârâții în cauză), în cadrul căruia se va stabili regimul lor juridic. Reclamanta recunoaște, în orice caz, că pârâtul D. Valy a contribuit cu manopera la efectuarea acestor construcții, iar pârâta D. V. G. cu bani – bunuri comune la acel moment la care pârâții încă aveau calitatea de soți. Merită totuși a fi menționată o nelămurire legată de susținerile reclamantei, în sensul în care, dacă fondurile de reconstruire au provenit din pensia și economiile sale – în situația în care precizările făcute la termenul din 30.09.2014 se referă și la construcțiile, respectiv partea din construcții ocupate de pârâți, nu se explică în mod logic de ce acestea au fost investite vizibil mai mult în partea ocupată de pârâți.
În consecință, apreciind că asupra acestor construcții pârâții justifică cel puțin un drept de creanță, dacă nu chiar un drept de proprietate, împrejurare pe care, însă, prezenta instanță nu a fost învestită a o stabili în mod cert pe bază de probatoriu, iar soarta acestora va fi stabilită în partajul de bunuri comune dintre foștii soți D., în care se va reține ce intră în comunitatea de bunuri: un drept de creanță ori un drept de proprietate, tribunalul consideră că nu se poate dispune la acest moment evacuarea pârâtului D. Valy din partea de construcții pe care o ocupă. Indiferent căruia dintre actualii pârâți i se va atribui acest element al comunități de bunuri, dreptul de creanță sau dreptul de proprietate, celălalt soț este îndreptățit a i le lăsa în proprietate primului, numai corelativ primirii în compensare a echivalentului valoric al cotei-părți ce i se cuvine.
Netemeinicia acestui al doilea capăt de cerere se relevă prin împrejurarea că pârâtul nu ocupă partea din construcția casă, asupra căreia întreținuții au convenit a-și limita, în fapt, uzufructul, respectiv încăperile 3, 4, 6, 7 și 8 din schița de la fila 104 dosar apel vol. I, numai într-un astfel de caz cererea de evacuare și-ar fi aflat temei. Însăși reclamanta, în motivele de apel, arată că prima instanță, prin considerentele legate de locuirea pârâtului în anexele din spatele gospodăriei, care au intrare separată de locuința dânsei, aduce argumente care ar fi avut relevanță dacă ar fi solicitat evacuarea pe motivul nerespectării clauzei de uzufruct rezervată prin contract, acuzație pe care lasă a se înțelege că nu o susține. Or, atât timp cât pârâtul ocupă doar construcțiile/partea de construcții noi, edificate în timpul căsătoriei sale cu pârâta D. V. G., cererea de evacuare nu-și poate avea temeiul doar în considerarea dispunerii rezoluțiunii contractului, pentru motivul că acele construcții nu mai sunt totuna cu cele care au făcut obiectul contractului de întreținere autentificat sub nr. 420/22.01. 2007 de BNP L. T..
În consecință, în urma admiterii apelului reclamantei și schimbării în parte a sentinței, se va menține ca legală și temeinică dispoziția de respingere ca neîntemeiată a cererii de evacuare a pârâtului D. Valy.
Tribunalul va face în cauză și aplicarea dispozițiilor art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care stipulează următoarele: „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.” Astfel, pârâții D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G., căzuți în pretențiile reclamantei în primul capăt de cerere, vor fi obligați a plăti către stat suma de 5.345,47 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru de care a fost scutită reclamanta în primă instanță (prin încheierea din data de 18.04.2013 – suma de 3.563,65 lei) și în apel (prin încheierea din data de 6.05.2014 – suma de 1.781,82 lei).
În considerarea prevederilor art. 453 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă, pârâții care au pierdut procesul vor fi obligați să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate, constând în cuantumul taxei judiciare de timbru - 3.563,65 lei la instanța de fond și 1.781,82 lei în apel, și în cuantumul onorariului apărătorului angajat în stadiul apelului, acesta din urmă în parte, proporțional admiterii doar a unui capăt de cerere din cele două pe care le-a comportat acțiunea introductivă de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta D. I., CNP_, domiciliată în R., .. 189, județul N., împotriva sentinței civile nr. 2507 din 20.11.2013 a Judecătoriei R..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul următor:
Admite acțiunea de rezoluțiune contract formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâții D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G..
Dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 420 din 22.01.2007 de BNP L. T., încheiat între D. I. și D. V., în calitate de întreținuți, și D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G., în calitate de întreținători.
Menține dispoziția de respingere ca neîntemeiată a cererii de evacuare a pârâtului D. Valy.
În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, obligă pârâții D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G. la plata către stat a sumei de 5.345,47 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru de care a fost scutită reclamanta în primă instanță și în apel.
Obligă pârâții D. Valy și Dobjinschi (fostă D.) G. să plătească reclamantei D. I. suma de 5.945,47, cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. C. E. O. L. R.
Red. E. O./16.01.2015
Tehnored. L. E./30.01.2015
Ex.2
Fond B. L.
DOSAR NR._ din 30.01.2015
C ă t r e,
SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL R.
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe luate prin decizia civilă nr. 460/AC din 18.12.2014 vă transmitem spre executare titlul executoriu privind pe debitorii D. Valy (CNP_) și Dobjinschi (fostă D.) G. CNP –_, ambii domiciliați în R., .. 189, județul N., care au fost obligați la plata către stat a sumei de 5.345,47 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru de care a fost scutită reclamanta în primă instanță și în apel.
Vă solicităm să procedați la recuperarea creanței și să ne confirmați primirea titlului executoriu în termen de 30 de zile de la primirea prezentei.
Anexăm prezentei adrese copia, deciziei civile nr. 460/AC din 18.12.2014 pronunțată în dosarul susmenționat.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. R. L.
Nr. . din .
SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL R.
.
C ă t r e,
TRIBUNALUL N. – SECȚIA CIVILĂ
Confirmăm primirea adresei dvs. nr. …, Poziția …, și înregistrarea în registrul special la poziția nr. … ………………………………………
ȘEF BIROU,
| ← Plângere contestaţie tergiversare. Decizia nr. 609/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 320/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
