Fond funciar. Decizia nr. 109/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 109/AC
Dosar nr._ - fond funciar –
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24.02.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 109/AC
Instanța constituită în complet de divergență din:
PREȘEDINTE – M. C. - judecător
- A.-M. U. - judecător
- D. S. - judecător
- M. M. - grefier
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de pârâta M. M., domiciliată în satul Roșiori, ., împotriva sentinței civile nr. 629/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu reclamanta – intimată Casemîndră E., domiciliată în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, ., ., sector 5, intimatele – pârâte C. Locală Dulcești pentru S. D. de proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. Județeană N. pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, intimații – intervenienți: C. V., cu domiciliul în București, .. 164, ., . și Vințanu G., cu domiciliul în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, ., ..
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a dispus amânarea pronunțării soluției, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 629/27.03.2014 a Judecătoriei R. s-a admis cererea formulată de reclamanta Casemîndră E. în contradictoriu cu pârâții M. M. M., C. locală a comunei Dulcești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; s-a admis, în parte, cererea de intervenție principală formulată de intervenienții C. V. și Vințanu G. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 27/1683/20.09.2004 în sensul radierii pârâtei M. M.
M. și au fost obligate pârâtele C. locală a comunei Dulcești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Județeană N. să elibereze un nou titlu de proprietate pe numele defunctului C. N. V. în calitate de moștenitor al autorului Casamîndră Iord. N..
De asemenea, pârâtele au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 744 lei către reclamantă.
P. a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta Casemîndră E., a chemat în judecată pârâții M. N. M., C. locala a comunei Dulcești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.27/1683/20.09.2004, cu obligarea celor două comisii să procedeze la emiterea unui nou titlu de proprietate.
În motivarea cererii se arată că titlul de proprietate sus-menționat a fost emis pentru terenul care a aparținut socrului reclamantei, Casămîndră Iord. N., însă în mod nelegal este înscrisă și pârâta în calitate de moștenitoare a mamei sale M. M..
La data de 23 septembrie 2013 a formulat întâmpinare pârâta M. M. solicitând respingerea acțiunii reclamantei cu motivarea că ambii moștenitori ai fostului proprietar au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, unul în temeiul Legi 18/1991, altul în temeiul L. 169/1997, în termenul reglementat de lege.
Faptul că unul dintre moștenitori a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate mai devreme decât celălalt nu justifică dreptul de a solicita înlăturarea de pe titlul de proprietate a celui de-al doilea, neoperând o nicio cauză de nulitate. Criteriul priorității celui dintâi solicitant, nu își are aplicabilitate în materia fondului funciar unde au existat mai multe termene ce au fost acordate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora în scopul formulării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
La data de 05.12.2013 Casemândrâ V. și Vințanu G. au formulat, în temeiul art. 61-62 Cod procedură civilă, cerere de intervenție voluntară principală solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 27/1683 din 20.09.2004 și obligarea pârâtelor comisii să procedeze la emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele moștenitorilor defunctului C. N. V., adică a reclamantei Casemîndră E., soție supraviețuitoare, C. V., fiu și Vințanu G., fiică cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea L. fondului funciar nr. 18/1991, „nulitatea poate fi invocată (...) și de alte persoane care justifică un interes legitim (...)". De asemenea, cererea privitoare la constatarea nulității titlului de proprietate este prevăzută de lege, în același art. III al L. 169/1997.
Mai arată că pârâta M. M. a fost inclusă pe titlul de proprietate criticat în mod nelegal.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că defunctul Casămîndră Iord. N. a avut doi copii, respectiv pe M. M., mama pârâtei, și pe C. N. V. (decedat în anul 2007), ai cărui moștenitori sunt reclamanta Casemîndră E., soție supraviețuitoare, și intervenienții C. V. și Vintanu G., descendenți. În registrul agricol din anii 1959-1961 acesta figurează cu o suprafață totală de 2,38 ha teren agricol.
După apariția L. 18/1991, doar C. N. V., în calitate de moștenitor al lui Casămîndră Iord. N., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul deținut de tatăl său.
Cererea formulată de C. N. V. a fost validată prin Hotărârea Comisiei Județene N. nr. 58/09.08.1991, acestuia fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,31 ha. Ulterior a fost emisă adeverința provizorie de proprietate nr. 1107/23.08.1991 tot pe numele lui C. N. V. precum și procesele verbale de punere în posesie.
P. același teren provenind de la defunctul Casămîndră lord. N., pârâta M. M. a formulat cerere de reconstituire abia în anul 1998, după apariția L. nr. 169/1997. La data formulării cererii de către pârâtă, fusese deja validată cererea lui C. N. V., căruia i se emisese adeverința de proprietate și procese verbale de punere în posesie. Cererea pârâtei a fost validată prin Hotărârea nr 3061/15.03.2004, aceasta fiind înscrisă în anexa 3/26 în calitate de moștenitoare a lui Casemîndră Iord. N.. La data de 20.09.2004 a fost eliberat Titlul de Proprietate nr .27/1683 în care au fost înscriși ca titulari ai dreptului de proprietate C. N. V. și M. M., în calitate de moștenitori ai autorului Casămîndră Iord. N..
Potrivit dispozițiilor art. IV din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea L. nr. 18/1991, persoanele care nu au depus cereri în termenul prevăzut de Legea fondului funciar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ori aceste cereri s-au pierdut sau cu privire la care nu au primit nici un răspuns, se pot adresa cu o nouă cerere comisiilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Aceste dispoziții trebuie însă coroborate cu cele ale art. II din aceeași lege, care prevăd că: „dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor".
Așadar, dacă în temeiul L. nr. 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren unui moștenitor al fostului proprietar, singurul care a formulat cerere în acest sens, dreptul său nu poate fi modificat ca urmare a unei noi cereri depuse de alte persoane, în temeiul art. IV din Legea nr. 169/1997, indiferent de vocația succesorală a acestora. Textul menționat nu face decât să concretizeze aplicarea principiului neretroactivității legii civile noi, întrucât dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, odată exercitat, în temeiul L. nr. 18/1991, nu poate fi încălcat printr-o lege nouă, fără ca ea să fie retroactivă.
P. a fi și mai clară voința expresă a legiuitorului, art. 2 din Legea 1/2000, care reglementează tocmai soluționarea cererilor depuse în temeiul L. 169/1997, prevede imperativ că ,, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost emise adeverințe de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare” .
Ori, în cauză pârâta nu poate beneficia de dispozițiile art. IV din Legea nr. 169/1997, deoarece pentru suprafața de teren care a aparținut autorului lor s-a eliberat în mod valabil adeverința de proprietate în favoarea intimatului, chiar dacă nu fusese emis încă titlul de proprietate din culpa pârâtelor comisii.
De altfel,chiar dacă titlul de proprietate a fost eliberat pe numele ambilor moștenitori, numai C. V., căruia i s-au eliberat adeverința de proprietate și procese verbale de punere în posesie, a participat efectiv la toate procedurile necesare emiterii titlului de proprietate și a stăpânit în permanentă terenul în litigiu.
Desi pârâta M. M. a susținut că autorul reclamantei ar fi reprezentat-o și pe ea în anul 1991, aceasta nu a făcut nici o dovadă în acest sens . Astfel, cererea făcută pentru reconstituirea dreptului de proprietate este un act de dispoziție căruia, în lipsa unor dispoziții speciale contrare, îi sunt aplicabile regulile generale în materia mandatului. Prin urmare, este incontestabil că, cererea poate fi formulată și depusă și de către mandatar cu procură specială autentică, legalizată sau sub semnătură privată. În cauză pârâta nu au probat în nici un fel acest mandat.
Totodată, pârâta M. M. a recunoscut la interogatoriul care i s-a luat că nu a promovat nici un fel de plângeri, în condițiile și termenele prevăzute de lege, prin care să fi încercat să lipsească de efecte juridice adeverința și procesele-verbale de punere în posesie emise pe numele lui C. V. și nici nu 1-a împiedicat niciodată pe acesta să posede, doar el, întregul teren .
În aceste condiții instanța a reținut că singurul care a formulat cerere de reconstituire pentru terenul deținut de tatăl său Casămîndră Iord. N., este C. N. V., autorul reclamantei și al intervenienților, așa cum prevede art. 13 din Legea 18/1991 .
Prin cererea pe care a făcut-o pârâta M. M. după apariția L. 169/1997, aceasta putea solicita alte terenuri care nu au fost atribuite conform L. 18/1991. Astfel, comisiile nu mai puteau admite cererea pârâtei pentru terenul pentru care se reconstituise deja dreptul de proprietate autorului reclamantei și al intervenienților, decât numai cu încălcarea principiului stabilității raportului de drept civil.
În consecință, reținând că emiterea titlului de proprietate contestat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.27/1683/20.09.2004, în sensul radierii din acesta a pârâtei M. M..
Împotriva sentinței pârâta M. M. a declarat apel criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond nu este motivată în drept.
Nicăieri în cuprinsul sentinței instanța de judecată nu indică temeiul de drept în baza căruia a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate și a obligat comisiile de fond funciar să emită un nou titlu de proprietate doar pe numele autorului reclamantei și al intervenientei. Lipsa temeiului de drept echivalează practic cu lipsa motivării însăși, întrucât orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în considerente, așa cum dispune art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, motivele de drept pe care se întemeiază soluția.
Consideră că nu există un temei de drept pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 27/1683/20.09.2004, acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.
Așa cum a arătat în întâmpinările depuse la dosarul cauzei, a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 410/21.01.1998, în calitate de moștenitoare(nepoată de fiică predecedată – M. M.) a defunctului Casămîndră N., în temeiul L. 169/1997, în termen legal (de 90 de zile de la data intrării în vigoare a L. nr. 169/1997 până la data de 1 februarie 1998). La momentul la care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului său nu era emis încă vreun titlu de proprietate pentru suprafața solicitată și pe care o stăpânea alături de unchiul său. Primul și singurul titlu de proprietate a fost emis în anul 2004. În raport de cele mai sus arătate, consideră că nu se poate reține în cauză ca fiind aplicabile dispozițiile art. 2 din Legea 169/1997, cu atât mai mult cu cât ulterior formulării cererii sale au mai intrat în vigoare alte două legi, respectiv Legea 1/2000, dar și Legea 247/2005 care i-ar fi conferit dreptul de a cere și obține reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitoare a defunctului Casămîndră Iord. N..
Instanța a reținut în mod nelegal faptul că ea nu ar fi avut dreptul de a mai formula cerere decât pentru alte terenuri decât cele deja reconstituite. Consideră că nu există un temei legal pentru o asemenea interpretare excesivă a succesiunii legilor fondului funciar. În condițiile în care legea nu interzice o asemenea ipoteză, iar în practică există numeroase situații în care proprietarii de terenuri sau moștenitorii acestora au formulat pentru prima dată cerere de reconstituire în temeiul L. 247/2005, a considera că operează un principiu al priorității solicitărilor adresate în termen autorităților competente, este profund inechitabil.
Asupra cererii sale s-a pronunțat C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin hotărârea nr. 3061/15.03.2004. Această hotărâre nu a fost atacată de autorul reclamantei și al intervenienților cât s-a aflat în viață și nici de către părțile din prezentul dosar, în termenul de 30 de zile prevăzute de lege. Unchiul său, Casemîndră V., a avut cunoștință de existența titlului de proprietate, în baza acestuia obținând în anul 2007, deci anterior decesului, subvențiile acordate de APIA, așa cum a susținut însăși reclamanta din prezentul dosar. Mai mult, terenurile au fost și sunt stăpânite atât de apelantă cât și de unchiul său, respectiv moștenitorii săi.
Întrucât la baza emiterii titlului de proprietate se află hotărârea Comisiei Județene N. nr.3061/15.03.2004, definitivă, a cărei valabilitate nu a fost contestată în termenul și condițiile stabilite de lege, titlul de proprietate atacat este legal, fiind respectate toate condițiile prevăzute de lege, atât formal, cât și în fond, pentru emiterea sa: terenurile înscrise în titlul de proprietate atacat au aparținut anterior colectivizării autorului lor comun, Casămîndră Iord. N.; terenurile înscrise în titlul de proprietate atacat sunt înscrise în registrul agricol din anii 1959 – 1963 al autorului comun, Casămîndră Iord. N.; titlul a fost emis la cererea moștenitorilor legali ai fostului proprietar, M. M., nepoată de fiică predecedată și Casamândră V. fiu postdecedat; ambii moștenitori ai fostului proprietar au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, unul în temeiul Leg. 18/1991, altul în temeiul L. 169/1997, în termenul reglementat de lege; la momentul depunerii cererii sale de reconstituire nu exista un alt titlu de proprietate emis; autorul intimaților nu a atacat, în timpul vieții, hotărârea Comisiei Județene nr. 3061/15.03.2004 și nici măcar titlul de proprietate.
Faptul că unul dintre moștenitori a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate mai devreme decât celălalt nu justifică dreptul de a solicita înlăturarea de pe titlul de proprietate a celui de-al doilea, neoperând nicio cauză de nulitate. Niciunul dintre cazurile prevăzute de art. III din Legea 169/1997 nu sunt aplicabile în speță. Criteriul priorității celui dintâi solicitant, nu își are aplicabilitate în materia fondului funciar unde au existat multe termene ce au fost acordate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora în scopul formulării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Până la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată între apelantă și unchiul său, respectiv intimații nu au existat neînțelegeri referitoare la emiterea titlului de proprietate atacat. A fost reprezentată de unchiul său( așa cum arată C. C. Dulcești în interogatoriu) care a asigurat-o că va obține și pentru ea reconstituirea dreptului de proprietate. Nu a atacat hotărârea din anul 1991 deoarece nu a știut de existența ei și stăpânea parte din terenuri. Ulterior, în baza cererii sale, s-a emis titlu de proprietate în care au fost înscriși ambii moștenitori. Acest titlu nu a fost atacat de unchiul său, fiind acceptat cu toate mențiunile înscrise în el.
Intimații Casemîndră E., Vințanu G. și C. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului pentru următoarele considerente:
Pe tot parcursul procesului pârâta M. M. a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi prevalat de dispozițiile art. IV din Legea nr. 169/1997, care ar fi repus-o, în opinia ei, în termen… Unul din așa-zisele „argumente” în ce privește nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond se sprijină, în mod greșit, tocmai pe succesiunea legilor fondului funciar și pe repunerile în termen pe care acestea le-au operat fără ca să mai observe că acele norme nu-i erau aplicabile…
Or, în mod corect a observat instanța de fond că o astfel de cerere de reconstituire depusă de către apelanta – pârâtă nu mai putea fi primită/soluționată favorabil, date fiind dispozițiile art. II din același act normativ, decât cu încălcarea nepermisă a principiului neretroactivității legii civile și a celui a stabilității raportului de drept civil. Doctrina este unanimă în același sens, fiind lipsită de relevanță juridică părerea apelantei că „În practică” ar fi și cazuri în care s-ar fi procedat și altfel.
Se arată astfel în doctrină în ce privește corelația art. II și art. IV din Legea nr. 167/1997 următoarele:
„Având în vedere interpretarea sistematică a celor două dispoziții legale rezultă că modul de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. IV a depins între altele dacă asupra aceleiași suprafețe de teren au fost formulate alte cereri de reconstituire și dacă au fost sau nu admise. Astfel dacă nicio persoană nu a făcut cerere de reconstituire, dispozițiile art. II nu se aplică, fiind posibilă reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul art. IV; în schimb, dacă alte persoane îndreptățite au solicitat și obținut reconstituirea dreptului de proprietate, sunt incidente prevederile art. II, suprafețele de teren care au făcut obiectul restituirii au fost exceptate de la reconstituirea actuală în condițiile art. IV alin. 1 din Legea nr. 169/1997”. (V. T., „Legile fondului funciar. Comentarii și explicații, Ed. A II-a, Editura C.H. B., București 2007).
Este întocmai situația din speța dedusă judecății, întrucât, astfel după cum s-a demonstrat prin probatoriul administrat, la data la care apelanta susține că ar fi formulat cererea, asupra terenului înscris în titlu formulase deja cerere autorul lor, în termenul dat de prevederile L. nr. 18/1991, iar această cerere îi fusese și admisă, astfel că ea nu mai putea beneficia de prevederile art. IV. Legile ulterioare nu au modificat în nici un fel această împrejurare, dimpotrivă, au reiterat întocmai același principiu, al stabilității raportului de drept civil și al neretroactivității legii civile, corect aplicate de instanța fondului, art. 2 din Legea nr. 1/2000 fiind o repetare exactă a dispozițiilor cuprinse și în art. II din Legea nr. 169/1997.
După cum a menționat, titlul atacat s-a emis pentru terenul care a aparținut anterior colectivizării, defunctului Casămîndră Iord. N.. Acesta a avut doi copii, respectiv pe M. M., mama apelantei și pe C. N. V. (decedat în anul 2007), ai cărui moștenitori sunt intimata – reclamantă Casemîndră E., soție supravețuitoare și intimații – intervenienți C. V. și Vințanu G., descendenți. Au mai arătat și că defunctul Iord. N. a avut în proprietate 3 ha de teren. Din această suprafață, cu 1 ha a înzestrat-o pe fiica sa la căsătorie, 1 ha l-a dat fiului său, C. V., iar 1 ha a dispus dă rămână aceluia dintre copii care îl va îngriji în timpul vieții și-l va înmormânta. Casămîndră Iord. N. a locuit și gospodărit împreună cu familia fiului său până a decedat, în ianuarie 1963, intimata – reclamantă și soțul său ocupându-se de îngrijirea lui în timpul vieții, dar și de înmormântare și de toate datinile creștinești, ulterior decesului. Titlul mai cuprinde și o diferență de 0,31 ha, care reprezintă locul de casă cumpărat prin actul de veșnică vânzare nr. 1520/21.12.1945, pe care a fost construită casa în care au locuit intimații, împreună cu autorul lor.
La apariția L. nr. 18/1991, în termenul dat de această lege, cu privire la terenul deținut de Casămîndră Iord. N., a formulat cerere de reconstituire doar autorul lor, C. V.. Apelanta – pârâtă M. M., întrucât cunoștea situația expusă mai sus și întrucât unchiul ei era încă în viață, nu a emis nici un fel de pretenții cu privire la acest teren, nu a formulat o cererea de reconstituire cu privire la acesta, deși a formulat o astfel de cerere cu privire la terenul la care s-a considerat îndreptățită, respectiv terenul rămas de pe urma tatălui ei, M. Ghe. N., fiindu-i emis titlul cu nr. 27/1661 încă din 12.08.1994, în acest titlu de proprietate fiind inclus și hectarul de zestre al mamei sale, la Țuvichi.
În ce îl privește pe defunctul C. V., întreaga documentație de validare, conținând anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie, precum și schițele terenurilor, era finalizată încă din anul 1999, cu mult înainte de data întocmirii referatelor nr. 198 și 292/2004 și a Hotărârii comisiei locale nr. 215/2004, prin care s-a solicitat modificarea documentației cu propunerea de a o include și pe M. M.. Practic, încă din anul 1999, autorul lor era în situația de a putea primi titlul de proprietate pe numele doar al său, așa după cum era firesc și legal, fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că acel instrumentum nu i-a fost eliberat, pentru a putea menține ca legale hotărârile intimatelor comisii care au dus la includerea, peste încă cinci ani și a apelantei – pârâte M. M. pe titlul contestat.
Toate aceste documente, precum și hotărârile anterioare ale comisiilor (inclusiv cea din 1991) sunt acte administrative care au intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în sensul nașterii dreptului de proprietate (sau măcar a unei speranțe legitime în acest sens) în favoarea autorului lor. Încălcând principiul stabilității raportului de drept civil și a circuitului civil, clar stabilit de chiar Legea nr. 169/1997 și reconfirmat de Legea nr. 1/2000, hotărârile ulterioare ale comisiilor prin care a fost validată cererea apelantei sunt nule, întrucât intimatele comisii nu aveau dreptul de a-și revoca propriul act, ieșind din sfera dreptului administrativ și intrând în sfera dreptului civil.
Examinând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476(1) Noul Cod de procedură civilă, tribunalul reține în fapt următoarele:
Motivul de apel prin care se invocă lipsa motivării prevăzută de dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b Noul Cod de procedură civilă nu este întemeiat, chiar dacă în considerentele sentinței nu apare indicat în mod expres textul de lege în baza căruia s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate, cât timp instanța a făcut a amplă analiză a tuturor dispozițiilor legale aplicabile în cauză( al căror texte le-a și redat în cuprinsul sentinței) și a concluzionat că nerespectarea acestora cu ocazia emiterii titlului de proprietate atrage sancțiunea nulității lipsindu-l de efectul în vederea căruia a fost emis.
Ori, motivarea în drept nu echivalează doar cu indicarea textului de lege, ci cuprinde justificarea aplicării în cauză a anumitor norme de drept și de ce li s-a dat o asemenea interpretare.
Nici motivele de apel care vizează fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Astfel reclamanta a formulat, la data de 21.01.1998, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul ce a aparținut bunicului său
(defunctul Casămîndră Iord. N.), în temeiul dispozițiilor art. IV din Legea nr. 169/1997, cerere validată prin Hotărârea nr. 306/2004 emisă de C. Județeană N..
Ori, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâta M. M. M.( în calitate de nepoată a defunctului Casămîndră Iord. N.) nu s-au avut în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 169/1997 și faptul că după același autor fusese deja reconstituit dreptul de proprietate în temeiul L. nr. 18/1991 altui moștenitor( respectiv C. N. V.) căruia îi fusese emisă adeverința de proprietate nr. 1107/23.08.1991 și procese verbale de punere în posesie, împrejurare față de care reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren nu mai era posibilă.
Este adevărat că dispozițiile art. IV din Legea nr. 169/1997 dau dreptul persoanelor care nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul L. nr. 18/1991 să se adreseze cu o cerere comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar însă, față de împrejurarea că Legea nr.169/1997 a fost una de modificare și de completare a L. nr. 18/1991, legiuitorul a avut în vedere efectele pe care le produsese deja dispozițiile acestei legi și pentru a nu aduce atingere drepturilor câștigate în mod legal de cei care solicitase și obținuse reconstituirea dreptului de proprietate, prin norma înscrisă la art. II din lege a statuat următoarele” dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare a prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”.
Tocmai din acest motiv textul de lege prevăzut la art. IV din Legea nr. 169/1997 nu poate fi interpretat izolat ci în contextul și prin coroborare cu celelalte texte, printre care și cel al art. II din lege.
Ori, dacă s-a interpreta în mod separat nu s-ar justifica scopul edictării textului art. II din lege.
Împrejurarea că persoanele care nu au uzat, în termenul legal, de dispozițiile L. nr. 18/1991, pot obține reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor de modificare și completare a L. nr. 18/1991, respectiv Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, doar dacă acest drept nu fusese deja recunoscut anterior (potrivit L. nr. 18/1991) altor persoane îndreptățite, rezultă și din cele reținute de Curtea Constituțională cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate.
Astfel, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 1/2000 care au un cuprins asemănător cu cel al art. II din Legea nr. 169/1997,respectiv: „Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare”, respingând excepția, prin decizia nr.751/2010 a reținut următoarele:” Curtea constată că prevederile legale criticate nu fac altceva decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a institui garanții pentru asigurarea respectării stabilității raporturilor juridice în materia proprietății. Astfel, legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în contradicție cu drepturile altor titulari, în egală măsură ocrotite”.
În ce privește susținerea apelantei în sensul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.II din Legea nr. 169/1997, întrucât la data la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate nu era emis titlu de proprietate, acesta fiind emis abia în anul 2004, este de precizat că textul menționat are în vedere nu doar beneficiarii L. nr. 18/1991 cărora le-au fost emise titluri de proprietate, ci și pe cei cărora le-au fost emise doar adeverințele provizorii de proprietate și procese verbale de punere în posesie.
Ori, în cauza de față la data soluționării cererii pârâtei( prin Hotărârea nr. 3061/ 15.03.2004 a Comisiei județene N.) erau emise atât adeverința provizorie nr. 1107/23.08.1991 cât și procesele verbale de punere în posesie nr. 910/10.05.1999, nr. 908/16.05.1999, nr. 909/10.05.1999, nr. 968/17.05.1999, nr.969/17.05.1999.
De altfel, și dispozițiile art. II din Legea nr. 169/1997 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr. 392/15 oct.1997 Curtea Constituțională a reținut următoarele”Formularea folosită de legiuitor” titlurilor și actelor de proprietate eliberate” este foarte largă, cuprinzând nu numai titlurile propriu-zise, ci orice document: hotărârile comisiei județene, procesele – verbale de punere în posesie, hotărârile judecătorești, etc. deci întreaga arie de înscrisuri oficiale ce ar putea constata calitatea de proprietar.
Scopul legii este deci respectarea dreptului persoanelor care au beneficiat în mod legal, de prevederile L. nr. 18/1991, nicidecum de compromiterea acestor drepturi.
Împrejurarea că Hotărârea nr.3061/15.03.2004 emisă de C. Județeană N. nu a fost atacată pe calea plângerii de către C. N. V. sau de către urmașii acestuia( reclamantă și intimați) nu constituie temei de respingere a acțiunii, cât timp actul final de reconstituire care face dovada deplină a dreptului de proprietate este titlu de proprietate care, odată anulat pe motiv că persoana în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate nu era îndreptățită potrivit legii la acea reconstituire, lasă fără efecte și actele premergătoare emiterii lui.
Susținerea potrivit căreia ar fi fost „ reprezentată” de către unchiul său, C. N. V., care a asigurat-o că v-a obține și pentru ea reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost dovedită, în condițiile în care în cuprinsul cererii formulată de acesta( la 8 martie 1991) nu apare nici o mențiune în acest sens, cu atât mai mult cu cât, așa cum a reținut și prima instanță, mandatul trebuia să îmbrace forma unei procuri.
P. considerentele arătate, tribunalul constatând că sentința primei instanțe este temeinică și legală urmează a o menține și pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 480(1) Noul Cod de procedură civilă, a respinge apelul ca nefondat.
Față de cheltuielile de judecată efectuate de intimați, în cuantum de 1000 lei(reprezentând contravaloare onorariu avocat) și de dispozițiile art. 453(1) Noul Cod de procedură civilă, tribunalul urmează a obliga apelanta la plata acestora către intimați.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta M. M., domiciliată în satul Roșiori, ., împotriva sentinței civile nr. 629/27.03.2014 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu reclamanta – intimată Casemîndră E., domiciliată în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, ., ., sector 5, intimatele – pârâte C. Locală Dulcești pentru S. D. de proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. Județeană N. pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, intimații – intervenienți: C. V., cu domiciliul în București, .. 164, ., . și Vințanu G., cu domiciliul în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, ., ..
Obligă apelanta M. M. la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații C. V., Casemîndră E. și Vințanu G..
Definitivă.
Dată în complet de divergență și pronunțată în ședință publică azi 24 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. A.-M. U. D. S. M. M.
Red. M. C. 25.03.2015/tehnored. M.M. 25.03.2015, ex. 10
Fond: M. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 603/2012. Tribunalul NEAMŢ | Cereri. Decizia nr. 383/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
