Contestaţie la legea electorală. Sentința nr. 664/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 664/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 04-05-2012 în dosarul nr. 664
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 664/C
Ședința publică din data de 04.05.2012
Instanța constituită din:
Președinte: | - P. C. | - judecător |
- P. I. | - grefier |
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul N..
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de către contestatoarea Fundația R. - Elvețiană H., cu sediul procedural ales în mun. P. N., .. 28, jud. N. în contradictoriu cu intimatul P. V. V., domiciliat în mun. P. N., ., ., jud. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea Fundația R. - Elvețiană H. reprezentată prin av. B. E. cu împuternicire avocațială nr._/2012 și intimatul P. V., personal și asistat de apărător, av. O. B. în substituirea av. F. A.-A. cu împuternicire avocațială nr._/2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că obiectul cauzei este contestație împotriva hotărârii de acceptare a candidaturii, procedura de citare este îndeplinită, cauza se află la al doilea termen.
Apărătorul contestatoarei depune la dosar precizări însoțite de copia adresei nr. 131/02.05.2012, duplicatul acestora fiind înmânate atât apărătorului intimatului cât și reprezentantului Ministerului Public. Referitor la precizările depuse, apărătorul contestatoarei arată că vicepreședintele Fundației H. – P. L., semnatarul contestației ce formează obiectul acestui dosar, a formulat contestația împotriva Hotărârii nr. 8 din 30.04.2012 a B.E.C. nr. 29 N. privind acceptarea candidaturii pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean N. a intimatului P. V., în nume propriu, și nu în numele fundației pe care o reprezintă.
Apărătorul intimatului depune la dosar concluzii scrise atât pe excepția invocată din oficiu de către instanță la termenul de judecată anterior, cât și pe fondul cauzei. Totodată, arată că a luat cunoștință anterior începerii ședinței de judecată de conținutul precizărilor depuse de către apărătorul contestatoarei și invocă excepția tardivității formulării acestora, având în vedere cadrul normativ special instituit, faptul că o astfel de cerere se poate formula în termen de 48 de la afișare și că această precizare ar face să fie depășit termenul prevăzut de lege.
Contestatoarea prin apărător solicită respingerea excepției invocată de către apărătorul intimatului, întrucât la data primului termen acordat, respectiv 02.05.2012 a fost împuternicită cu 5 minute înainte de începerea ședinței de judecată, neavând cunoștință de conținutul acesteia, motiv pentru care a depus aceste precizări la acest termen. De altfel, tocmai acesta a fost și motivul pentru care instanța a acordat acest termen.
Apărătorul intimatului arată că termenul a fost acordat pentru a se comunica duplicatul contestației și înscrisurile anexă și nu contestă că acestea nu au fost comunicate. Excepția tardivității invocată se referă la precizările la contestația inițială depuse la acest termen.
Apărătorul contestatoarei arată că, așa cum rezultă și din încheierea pronunțată anterior, li s-a pus în vedere să depună ca pentru acest termen să depună precizări.
Reprezentantul Ministerului Public arată că față de dispozițiile art. 52 din Legea nr. 67/2004 fundația nu are calitate de a formula contestație, iar față de precizarea că acțiunea a fost formulată în nume propriu de către vicepreședintele acesteia, solicită admiterea excepției tardivității formulării precizărilor.
Instanța, nemaifiind de formulat alte cereri, excepții de invocat și probe de administrat unește excepțiile lipsei calității procesuale active invocată de către instanță din oficiu și tardivității formulării precizărilor la contestația inițială cu fondul cauzei și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației având în vedere faptul că, față de motivele expuse și înscrisurile anexate, vicepreședintele fundației s-a considerat îndreptățit să conteste hotărârea privind acceptarea candidaturii pentru funcția de președinte al Consiliului Județean N. a V. P.. Acestuia nu i s-a părut moral ca o persoană față de care s-a probat că a săvârșit anumite fapte penale să candideze pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean N.. Deși referatul de specialitate întocmit de A.N.I. a fost contestat de către intimat, Curtea de Apel Bacău a respins contestația, dovedindu-se astfel, temeinicia anchetei întocmită de A.N.I. Mai mult, din adresa nr. 131/02.05.2012 depusă astăzi la dosar, rezultă că deși intimatul candidează pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean N. din partea USL, acesta este încă membru PDL, deoarece nu și-a depus demisia, nu a fost exclus și nu a fost radiat din Registrul Membrilor PDL.
Apărătorul intimatului solicită admiterea celor două excepții, iar pe fond respingerea contestației formulată împotriva candidaturii la funcția de Președinte al Consiliului Județean N. a numitului V. P.. Deși Curtea de Apel Bacău a respins contestația, partea pe care o reprezintă are posibilitatea de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cum hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 23.03.2012 nu a fost comunicată, intimatul se află încă în termenul de contestare a hotărârii care poate fi atacată în termen de 15 zile la instanța de control judiciar. Referitor la controlul A.N.I. despre care s-a făcut vorbire, trebuie precizat că inspectorii ANI nu se pot erija în organe de cercetare penală, iar cele constatate de ANI nu poate avea caracterul unui rechizitoriu. În ceea ce privește calitatea de membru PDL a intimatului, prin înscrierea în USL acesta și-a pierdut calitatea de membru PDL, nefiind necesară demisia acestuia din partidul în care anterior a fost membru.
Întrebat fiind, apărătorul contestatoarei arată că, situația mai sus descrisă referitoare la faptul că intimatul nu a demisionat din PDL, însă candidează din partea USL nu a fost avută în vedere la întocmirea raportului ANI.
Apărătorul intimatului arată că această discuție excede cadrului procesual.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii pentru respingerea contestației formulată împotriva candidaturii la funcția de Președinte al Consiliului Județean N. a numitului V. P. ca nefondată și validarea propunerii candidaturii pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean N. a numitului P. V..
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul N. sub nr._ Fundația R.-Elvețiană H., reprezentată prin președinte K. W. Neugeboren a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 8/30.04.2012 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 29 N., privind pe intimatul V. P..
În motivare a arătat că Agenția Națională de Integritate a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău un raport privind pe intimat în care se susține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 253 ind. 1 Cod penal și art. 292 Cod penal. Prin sentința civilă nr. 66/23.03.2012, Curtea de apel Bacău a respins contestația, situație de natură a invalida candidatura intimatului.
În dovedire a anexat copie după un extras Ecris referitor la dosarul nr._ al Curtea de Apel Bacău și adresa nr. 955/VIII-1/2012 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală.
Instanța, din oficiu, la prima zi de înfățișare, respectiv ședința publică din 2.05.2012, a invocat excepția lipsei calității procesuale active față de dispozițiile art. 52 al.1 din Legea nr. 76/2004.
În ședința de azi, 4.05.2012, contestatoarea depune precizare la contestație, în sensul următor: „ Vicepreședintele Fundației H. – P. C-tin L., semnatarul contestației …înțelege să formuleze contestația împotriva Hotărârii nr.8/30.04.2012 a B.E.C.nr.29 N. …în nume propriu și nu în numele Fundației H.”.
Intimatul a solicitat respingerea precizării ca tardivă, susținând că procesul este într-un cadru special instituit de legea electorală și contestația se poate depune doar în termen de 48 de ore, fiind inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, Tribunalul constată următoarele:
Acțiunea dedusă judecății are subiect activ calificat, în condițiile art. 52 al.1 din Legea nr. 76/2004 în sensul că poate fi introdusă de către cetățeni, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale și de asemenea poate fi introdusă în termenul de 48 de ore de la afișarea candidaturii.
Primirea și afișarea candidaturii intimatului s-au realizat la data de 30.04.2012, ora 13.15.
Contestația a fost formulată de Fundația H., reprezentată prin președinte K. W. Neugeboren care a și semnat cererea, fiind înregistrată la Biroul Electoral Județean la data de 2.05.2012.
Contestatoarea nu a făcut dovada că ar reprezenta interese cetățenești, electorale, pentru a se subscrie obligației instituită de textul citat și a înțeles să depună precizarea acțiunii care reprezintă în fapt o modificare a titularului cererii principale.
Precizarea conține antetul Fundației H., reprezentată prin președinte K. W. Neugeboren dar, are ca obiect introducerea unui terț, persoană fizică, cetățean român – P. C-tin L., cu intenția de a acoperi viciul lipsei calității procesuale active și cu eludarea termenului imperativ de 48 de ore, care a expirat la data de 2.05.2012, ora 13.15.
Chiar dacă această persoană are calitatea de vicepreședinte al Fundației, cererea principală are ca titular pe președinte - mandatat să reprezinte organizația respectivă. În aceste condiții, precizarea acțiunii în sensul că P. C-tin L. acționează în nume propriu și nu în numele Fundației, nu poate fi primită pentru că acesta nu a formulat cerere inițială, nici măcar ca reprezentant.
Pentru aceste considerente în fapt și în drept, instanța constată că excepția de tardivitate a fost motivată în sensul inadmisibilității precizării la acțiune motiv pentru care se va reține aceasta, iar contestația principală se va respinge pentru lipsa calității procesual active, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 al.1 teza 1 din Legea nr.76/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂRȘTE
Respinge, ca inadmisibilă, precizarea contestației formulată de P. C-tin L. în nume propriu.
Admite excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu și în consecință:
Respinge cererea principală formulată de contestatoarea Fundația R. – Elvețiană H., prin președinte K. W. Neugeboren, cu sediul procedural ales în mun. P. N., .. 28, jud. N. pentru lipsa calității procesuale active.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.05.2012.
Președinte Grefier
P. C. P. I.
Red: C. P. – 04.05.2012
Tehn. I. P. – 04.05.2012
Ex. 2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 334/2012. Tribunalul NEAMŢ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 129/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








