Fond funciar. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul NEAMŢ

Tribunalul NEAMŢ - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 162/AC

Dosar nr._ - fond funciar -

OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 31.03.2015

DECIZIA CIVILĂ NR. 162/AC

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

- A.-M. U.

- judecător

- M. C.

- judecător

- M. M.

- grefier

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de C. LOCALĂ F. P. A. L. 18/1991, cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 1441/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria R., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. E., cu domiciliul ales la familia A. M. din București, . nr. 1, b l. 1, ., sector 2 și intimata - pârâtă C. JUDEȚEANĂ N. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat M. C. pentru apelanta C. Locală F. pentru aplicarea leg.18/91 cu împuternicirea avocațială la dosar și intimata – reclamantă G. E., aceasta legitimându-se cu pașaport seria_, CNP_.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:

- obiectul dosarului este fond funciar;

- cauza se află la al doilea termen de judecată;

- stadiul procesual – apel;

- procedura de citare este îndeplinită;

- s-au depus la dosar, de către C. Locală F. pentru aplicarea Leg.18/91 și de către reclamanta – intimată G. E., note de concluzii cu privire la excepțiile invocate din oficiu de instanță la termenul anterior;

Instanța înmânează apelantei prin avocat M. C., duplicatul notelor de concluzii prin care reclamanta – intimată a formulat un punct de vedere cu privire la cele două excepții invocate din oficiu, de instanță la termenul anterior.

Avocat M. C., pentru apelanta C. Locală F. depune la dosar dovada comunicării notelor scrise intimatei – reclamante G. E., prin e-mail, iar reclamanta – intimată confirmă cele susținute de reprezentantul apelantei.

Instanța pune în discuția părților excepțiile invocate la termenul anterior din oficiu, respectiv excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea având ca obiect obligația de a face și excepția prematurității cu privire la cererea având ca obiect pronunțarea unei încheieri de obligare la plata de penalități de întârziere.

Avocat M. C. pentru apelanta C. Locală F. pentru aplicarea Leg.18/1991 solicită admiterea celor două excepții, pentru considerentele expuse în notele de concluzii arătând că într-adevăr așa cum instanța, în mod corect a observat și acțiunea de față vizează aceleași aspecte ca și cea din dosarul nr._ și nu se referă doar la denumirea de obligație de a face ci și motivarea în fapt dată de către reclamanta din acea cauză pentru soluționarea cererii.

De asemenea consideră că și cea de a doua excepție a prematurității este întemeiată în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.905 Noul Cod de procedură civilă.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Având cuvântul, intimata – reclamantă G. E. solicită respingerea celor două excepții pentru motivele depuse în scris la dosar și de asemenea obligarea apelantei C. Locală F. pentru aplicarea leg.18/1991 la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 394 Noul cod de procedură civilă, tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepțiile invocate din oficiu.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1441 din 21.07.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea reclamantei G. E. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală F. de aplicare a legii 18/1991 și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în consecință au fost obligate cele două comisii la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 de ha teren, în raport de competențele ce le revin potrivit legii, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în subsidiar, dacă reclamanta nu va fi pusă în posesia terenului iar documentația prevăzută de art. 36 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 nu va fi înaintată Comisiei Județene N. în termenul menționat, a fost obligat Primarul comunei în calitate de președinte al Comisiei Locale de fond funciar la plata unei penalități calculate începând cu a 31-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în cuantum de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere.

Totodată, au fost respinse cererea reclamantei de obligare la plata de daune interese și de constatare nulitatea absolută înscrisuri precum și cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

P. a dispune în acest sens, Judecătoria R. a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul său, reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală F. de aplicare a L. 18/1991 și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate cele două debitoare sus-menționate, prima să o pună în posesie și să întocmească documentația necesară pe care s-o înainteze Comisiei Județene de fond funciar N., iar a doua debitoare să emită titlul de proprietate cu privire la terenul agricol în suprafața de 50 ha situat pe raza comunei F., județul N. - pe amplasamentul pe care l-au avut bunicii săi, G. E. și G. E.; să fie obligate acestea la plata de daune interese de 100.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin nelucrarea terenului agricol în suprafață de 50 ha, pierzând producția de grâu pe anul 2013-2014 în cantitate de 100 tone, iar în subsidiar în situația în care cele două debitoare vor face contestație la executare să se constate nulitatea absolută a documentelor ce se vor invoca. De asemenea, s-a solicitat obligarea celor două comisii de fond funciar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că deține titlul executoriu Sentința civilă nr.1664 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, modificată prin Decizia civilă nr.928 RC/2013 pronunțată în recurs de Tribunalul N. în același dosar și rămasă irevocabilă, pe care a legalizat-o în vederea punerii în executare și pe care o anexează în copie certificată.

Prin aceasta i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 50 ha teren agricol pe raza comunei F., județul N. pe vechiul amplasament al bunicilor săi G. E. și G. E..

A solicitat celor două comisii de fond funciar (debitoare) să o pună în posesie și să-i emită titlul de proprietate pentru acest teren, însă tergiversează executarea obligației din titlul executor, drept pentru care a recurs la prezenta acțiune.

Din data de 18 septembrie 20l3, cele două debitoare trebuiau să o pună în posesie și să-i emită titlul de proprietate, drept pentru care în temeiul prevederilor legale, solicită obligarea lor la penalități de întârziere.

Pârâta C. LOCALĂ F. P. A. L. 18/1991, cu sediul în ., a formulat, prin intermediul apărătorului ales, Cabinet Individual de Avocatură M. C. cu sediul profesional în R., .. 28, ., județul N., întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a susținut că într-adevăr, conform sentinței civile nr. 1664/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 928/RC/18.09.2013 a Tribunalului N., s-a dispus reconstituirea în favoarea reclamantei a suprafeței de 50 ha teren agricol situat pe raza comunei F..

La data de 13.12.2013, reclamanta a solicitat prin adresa nr.4753 înregistrată la aceeași dată, punerea în posesie pe același amplasament pentru suprafața susmenționată de pe raza satului Climești, . de 07.01.2013, s-a comunicat acesteia o adresă (primită la data de 16.01.2014) prin care era invitată să participe la o întâlnire cu reprezentanții Primăriei, când urma să se discute posibilitatea de punere în posesie a acesteia pe alte amplasamente, întrucât pe vechiul amplasament sunt emise în mod legal alte titluri de proprietate, așa cum rezultă din inventarierea terenurilor efectuată conform legii 165/2013. Reclamanta a refuzat însă să dea curs acestei invitații și a promovat prezenta acțiune care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la data de 19.02.2014.

S-a mai susținut că s-au întreprins toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești în ceea ce privește punerea în posesie a reclamantei dar, în condițiile totalei lipse de cooperare a acesteia, procedura este întârziată, împrejurare ce nu-i poate fi imputată. Mai mult decât atât, se poate observa faptul că prin sentința civilă nr. 1664/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ (definitivă prin d.c. nr. 928/RC/2013), instanța de judecată nu a obligat la reconstituirea dreptului său de proprietate pe vechiul amplasament.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005 ”Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop, se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau oricare alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat.” Or, în prezenta cauză, în mod legal au fost emise titluri de proprietate pe numele altor persoane asupra suprafeței de teren ce a aparținut autorilor reclamantei. Se mai precizează că potrivit art.12 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - care prevede faptul că ”(1) În situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va atribui teren pe un alt amplasament.”

Cu privire la cererea reclamantei de obligare la plata de daune cominatorii în cuantum de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin 2 din Legea 18/1991, urmează să se respingă și acest capăt de cerere având în vedere că pentru admisibilitatea acestei cereri este necesar ca refuzul pârâtului să fie nejustificat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Cu referire la daunele interese în cuantum de 100.000 pe care le-a solicitat reclamanta pentru recuperarea prejudiciului ca urmare a imposibilității acesteia de a fi însămânțat terenul în perioada 2013-2014, se învederează faptul că hotărârea de punere în posesie a rămas definitivă la data de 18.09.2013, a fost legalizată de către reclamantă la data de 11.12.2013 și prima cerere adresată instituției pârâte a fost făcută la data de 13.12.2013, în condițiile în care este cunoscut faptul că însămânțarea cu grâu se face în luna octombrie. Or, în condițiile în care sunt alte persoane care au un titlu de proprietate pe vechiul amplasament al reclamantei și acesta nu a înțeles să facă vreo cerere sau să participe la vreo întrevedere în scopul stabilirii terenului pe care urmează să se facă punerea în posesie, prejudiciul nu-i poate fi imputat.

Pârâta C. JUDEȚEANĂ N. a depus întâmpinare prin care a învederat că punerea în posesie constituie obligația exclusivă a Comisiei comunale F., în conformitate cu dispozițiile art. 34 din „Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, conform dispozițiilor art.36 din același regulament, comisia județeană poate emite titlul de proprietate numai pe baza documentației premergătoare întocmite de comisiile comunale, orășenești sau municipale, după caz; potrivit acelorași prevederi legale, această documentație cuprinde: „anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor”.

Lipsa acestei documentații o pune în imposibilitate obiectivă de a emite titlu de proprietate. Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, care constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației asumate. Or, reclamanta nu a făcut dovada că, fiind înaintată de către C. comunală F. documentația premergătoare emiterii către C. Județeană N., ar fi refuzat să întocmească titlul în favoarea sa. Astfel, creditoarea nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu din culpa Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În concluzie, în sarcina Comisiei Județene N. nu se poate reține nici o culpă în acest proces, drept pentru care solicită respingerea acțiunii față de persoana sa. Solicită de asemenea respingerea ca neîntemeiată și a capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Conform dispozițiilor art. 447 din Legea nr. 134/2010, republicată privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, fundamentul obligării la prevederile legale, numai în măsura în care pârâtul, prin atitudinea sa procesuală a determinat încălcarea drepturilor subiective ale reclamantului, va răspunde patrimonial și pentru cheltuieli de judecată.

Analizând actele din dosar, Judecătoria R. a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.1664 pronunțată în ședința publică din data de 17.05.2012 de către Judecătoria R., s-a reconstituit în favoarea petentei G. E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 100 ha teren situat în ., ce a aparținut autorilor G. E. și G. E. și a fost obligată C. locală F. să o pună în posesie pe petentă asupra terenului și să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate iar pe C. Județeană N. să emită titlul de proprietate. Prin decizia civilă nr. 928/RC din data 18.09.2013, Tribunalul N. a modificat în parte hotărârea în sensul că a reconstituit în favoarea petentei G. E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren situat în ., ce a aparținut autorilor G. E. și G. E., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În data de 13.12.2013, prin cererea înregistrată la Primăria F. sub nr. 4753, doamna G. E. a depus sentința civilă învestită cu formulă definitivă și irevocabilă și a solicitat punerea în posesie pe vechiul amplasament în satul Climești cu suprafața de 50 ha teren care a aparținut autorilor săi.

Prin adresa nr. 4753 din 07.01.2014, C. Locală F. a comunicat către G. E. că pentru punerea în aplicare a sentinței menționată mai sus este necesară inventarierea terenurilor care pot constitui terenuri retrocedabile potrivit L. nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Aceasta mai arată că la data depunerii cererii, procesul de inventariere a terenurilor nu era finalizat și C. Locală F. nu dispune de suprafață de 50 ha teren. De atunci și până in prezent, toate discuțiile purtate între părți nu s-au putut finaliza cu stabilirea unor posibile amplasamente care urmează să fie înscrise în procesul verbal de punere în posesie.

Față de cele menționate, instanța a reținut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren. Cu toate acestea, reclamanta nu a beneficiat de punerea în posesie, de atribuirea efectivă a terenului, pentru ca în calitate de proprietar să se bucure de toate atributele conferite de acest drept, inclusiv de cel de a culege fructele de pe respectivul teren. Deși a insistat în numeroase rânduri, reclamanta nu a obținut punerea în posesie. Ea ar fi trebuit să aibă loc în conformitate cu dispozițiile hotărârii judecătorești menționate. Nu este de datoria acestei instanțe să lămurească conținutul hotărârii în sensul de a stabili dacă este vorba de vechiul amplasament care a aparținut autorilor petentei sau nu.

Potrivit prevederilor art.10 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005: ”În situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri.”

În speță însă, comisiile nu au explicat și dovedit în mod concret care este situația de natură să facă imposibilă punerea în posesie a reclamantei pe vechiul amplasament, așa cum solicită aceasta. Mai mult, instanța a constatat că în speță nici nu s-a dovedit că amplasamentul nu ar fi liber.

Apărările Comisiei Locale F. în sensul că terenul a fost atribuit altor persoane, pe lângă faptul că nu sunt susținute de probele din dosar, dacă ar fi adevărate ar însemna că în prezent restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă din culpa pârâtei, care în nici caz nu au în vedere impedimente create prin activitatea neglijență a sa. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pronunțată în cauza I. c. României, din 1 iulie 2008, a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, prin imposibilitatea în care s-a aflat petentul de a intra în posesia unui teren pe motiv că autoritățile au emis unei alte persoane un titlu de proprietate asupra aceluiași teren.

În acesta cauză, Curtea a reținut că “(…) autoritățile cărora le revin atribuții în baza L. nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art.1 din Protocolul adițional nr.1. Această concluzie, arată Curtea, se impune cu atât mai mult cu cât în speță este clar că autoritățile administrative locale și județene au creat și întreținut situația litigioasă prin faptul că nu și-au îndeplinit obligația de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate”. Tot în acesta cauză, Curtea a respins excepția preliminară invocată de Guvern, care s-a apărat invocând neepuizarea căilor interne de atac, arătând că petentul avea la îndemână acțiunea în constatarea nulității titlului sau/și acțiunea în revendicare.

Curtea a reținut însă că “Statul, impunând unei persoane să angajeze o procedură judiciară împotriva unui particular atunci când propriul sau comportament stă la baza situației litigioase, nu face decât să se sustragă de la obligația ce-i revine de a asigura respectarea dreptului de proprietate”.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, instanța a dispus în principal obligarea comisiilor la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 de ha teren, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar in subsidiar dacă reclamanta nu va fi pusă în posesia terenului, iar documentația prevăzută de art.36 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 nu va fi înaintată Comisiei Județene N., a fost obligat primarul la plata unei penalități.

Astfel, având în vedere prevederilor art.1075 cod civil și ținând cont și de faptul că pentru a constitui un mijloc real și eficient de constrângere la executarea obligațiilor stabilite prin sentință trebuie stabilite termene rezonabile pentru a da posibilitatea părții să-și îndeplinească obligațiile, instanța a obligat primarul comunei F., în calitatea de președinte al comisiei locale, la plata de daune cominatorii calculate începând cu a 31-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Referitor la cuantumul daunelor cominatorii, instanța a apreciat că suma de 300 lei/zi întârziere este prea mare pentru ca sancțiunea să-și atingă scopul pentru care a fost instituită iar fixarea unui cuantum mare pe zi de întârziere poate avea drept consecință ca la un moment dat sancțiunea să devină lipsită de orice eficiență.

Cu privire la cererea de plata a unor daune interese este indubitabil că reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu efectiv constând în lipsa de folosință a terenului și contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi obținută de pe acel teren. Reclamanta a solicitat însă suma de 100.000 lei pe an pentru repararea prejudiciului material cauzat. A apreciat instanța că nu s-au putut administra probe concludente asupra acestui prejudiciu întrucât pe bună dreptate nu s-a putut efectua o expertiză deoarece nu se cunoaște efectiv amplasamentul pe care ar urma să fie pusă în posesie. În concluzie, cererea a fost respinsă nefiind în măsură instanța să aprecieze care este cuantumul exact al prejudiciului. Oricum, în finalul judecății, așa cum arată în memoriul depus la dosar (fila 100) reclamanta nu mai insistă în acest capăt de cerere.

De asemenea, a fost respinsă și solicitarea reclamantei din subsidiar de a se constata nulitatea absolută a titlurilor de proprietate sau alte documente invocate în apărare de pârâtă, acestea nefiind indicate în mod concret de nici una din părți, de asemenea, reclamanta neinsistând nici în acest capăt de cerere, dar nu nici nu a renunțat în mod expres.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a reținut că întrucât nu s-a făcut nici o dovadă a acestora, se impune și respingerea acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta C. Locală F. pentru aplicarea legii fondului funciara declarat apel, solicitând desființarea sentinței apelate, rejudecarea fondului și respingerea cererii introductive; cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului (f.4,5 ds.), pârâta a reiterat susținerile făcute în fața instanței de fond cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății.

A subliniat că se află în imposibilitate obiectivă de a da curs solicitării reclamantei de a opune în posesie cu terenul în suprafață de 50 ha pe amplasamentul ce a aparținut autorilor acesteia deoarece pe vechiul amplasament sunt emise în mod legal alte titluri ele proprietate, așa cum rezultă din inventarierea terenurilor efectuată conform legii 165/2013.

Așa cum a mai afirmat, a făcut toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești în ceea ce privește punerea în posesie a reclamantei dar, în condițiile totalei lipse de cooperare a acesteia, procedura este întârziată, aspect ce nu-i poate fi imputat. Mai mult decât atât, se poate observa faptul că prin sentința civilă nr._ (definitivă prin decizia civilă 928/RC/2013),instanța de Judecată nu obligat-o la reconstituirea dreptului său de proprietate pe vechiul amplasament.

În acest sens, trebuiesc avute în vedere dispozițiile art.39 din HG 890/2005 și ale art. 12 din Legea nr. 165/2013 ce prevăd că ”(1) În situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va atribui un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar: b) pe izlazul comunal; c) pe terenul proprietate publică, trecut în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat pe raza unității administrativ-teritoriale de institute, stațiuni de cercetare și alte instituții publice; d) pe terenul proprietate publică, trecut în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, stațiuni de cercetare și instituții publice pe raza localităților învecinate, aflate in același județ.”

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a sa la plata de daune cominatorii în cuantum de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia, în conformitate eu dispozițiile art.64 alin 2 din Legea 18/1991, a solicitat instanței de judecată să respingă și acest capăt ele cerere având în vedere că pentru admisibilitatea acestei cereri este necesar ca refuzul pârâtului să fie nejustificat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Cu privire la daunele interese în cuantum de 100.000 lei pretinse de reclamantă pentru recuperarea prejudiciului ca urmare a imposibilității acesteia de a fi însămânțat terenul în perioada 2013-2014, trebuie avut în vedere faptul că hotărârea depunere în posesie a rămas definitivă la data de 18.09.2013, a fost legalizată de către reclamantă la data de 11.12.2013 și prima cerere adresată instituției noastre a fost făcută la data de 13.12.2013.Reamintirea tuturor acestor date se impune în condițiile în care este cunoscut faptul că însămânțarea cu grâu se face în luna octombrie. Or, în condițiile în care sunt alte persoane care au un titlu de proprietate pe vechiul amplasament al reclamantei și aceasta nu a înțeles să facă vreo cerere sau să participe la vreo întrevedere în scopul stabilirii terenului pe care urmează să se facă punerea în posesie, prejudiciul nu îi poate fi imputat. Mai mult decât atât, acest prejudiciu ar fi unul eventual atât timp cât producția de 100 de tone și prețul de 10001ei/tonă sunt pure evaluări ale reclamantei.

De altfel, din analiza înscrisurilor administrate în cauză (p.v. de punere în posesie, tabel parcelar, plan încadrare în zonă) se poate lesne observa că suprafața solicitată de către reclamantă se suprapune cu mai multe alte suprafețe pentru care au fost emise titluri de proprietate altor persoane, în tabelul parcelar depus la dosarul cauzei fiind indicate și numerele de înregistrare a titlurilor de proprietate emise pe suprafața solicitată de către reclamantă. Cu toate acestea, fără a motiva raționamentul prin care a ajuns la acesta concluzie, instanța de judecată a reținut faptul că”comisiile nu au explicat și dovedit în mod concret, care este situația de natură să facă imposibilă punerea in posesie a reclamantei pe vechiul amplasament așa cum solicită aceasta. Mai mult, instanța constată că în speță nici nu s-a dovedit că amplasamentul nu ar fi liber”. Or, apreciază că suprapunerile de teren ce s-ar crea se pot observa prin simpla analiză a planului parcelar.

Prin sentința pronunțată instanța de judecată a obligat cele două comisii la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 ha însă nu a stabilit pe ce amplasament se va face aceasta. În aceste condiții,va subzista și în viitor aceeași problemă, aceea că reclamanta nu dorește să accepte niciuna dintre variantele pe care i le-a propus de stabilire a amplasamentelor care urmează a fi înscrise în procesul verbal de punere în posesie.

La scurt timp de la pronunțarea sentinței apelate a comunicat reclamantei o nouă variantă de stabilire a amplasamentelor pentru punerea în posesie însă, ca și în celelalte dăți,s-au lovit de refuzul acesteia. Or, în aceste condiții, ne înaintarea documentației necesare pentru eliberarea titlului de proprietate nu îi este imputabilă atât timp cât aceasta nu se poate finaliza din vina reclamantei și o eventuală penalitate aplicată președintelui comisiei locale ar fi injustă.

Finalizând, așa cum s-a precizat și cu prilejul judecării cauzei în fond, a întreprins demersurile necesare pentru punerea în posesie a reclamantei dar, în lipsa acordului acesteia cu privire la emiterea titlului de proprietate pe alte amplasamente și a faptului că prin sentința civilă nr.1664/17.05.2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 928/RC din 18.09.2013, nu se stabilește în mod neechivoc pe ce suprafață de teren se va face reconstituirea dreptului de proprietate, se află în imposibilitatea obiectivă de a înainta documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ.

Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art.42 din legea nr.1/2000, republicată și art.3 din OG nr.32/1995.

Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, a formulat întâmpinare (f.11ds.) prin care a precizat că-și menține punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea nr.3194 din 20.03.2014 și a solicitat respingerea unei eventuale cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa și pentru că nefiind persoană juridică în sensul legii, nici nu se poate reține în persoana sa o astfel de obligație.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.187 și art.188 Cod civil și art.223 al.3 din legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Intimata G. E.,legal citată, a formulat întâmpinare (f.16-19ds.) prin care a solicitat în principal respingerea apelului ca inadmisibil întrucât hotărârea de primă instanță face parte din categoria celor neapelabile,după cum reglementează prevederile art.902 și art.905 al.1 și al.4 NCPC iar dispoziția de respingere a celorlalte capete de cerere pe motivul lipsei de dovezi nu au fost apelate iar pentru ipoteza respingerii excepției inadmisibilității a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii de primă instanță ca temeinică și legală.

În combaterea motivelor de apel, intimata a reiterat susținerile făcute în fața instanței de fond cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății. Astfel, a susținut că deține titlul executoriu sentința civilă nr.1664 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, ce a fost modificată parțial prin Decizia civilă nr.928 RC/2013 pronunțată în recurs de Tribunalul N. în același dosar în sensul că s-a diminuat suprafața de teren reconstituită de la 100 ha la 50 ha iar instanțele au avut în vedere și s/au referit la suprafețele de teren ce au aparținut autorilor săi G. E. și G. E. și nu la alte suprafețe de teren.

Pe de altă parte, apelanta C. Locală F. nu a făcut dovada, în concret, că terenul în suprafață de 50 ha ce i-a fost reconstituit prin hotărâre judecătorească irevocabilă este înscris în titluri de proprietate emise în condiții de legalitate altor persoane sau în procese verbale de punere în posesie.

În aceeași măsură, apreciază că sintagma ”ce a aparținut autorilor săi” din hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu se referă la amplasament și nu la cantitate întrucât bunicii săi au avut 286 ha teren agricol,după cum s-a și constatat și consemnat în hotărârea menționată.

Apreciază că promovarea apelului de către C. Locală F. nu este decât o modalitate de tergiversare a executării obligației din titlul executor invocat în justificarea demersului său judiciar.

P. ipoteza în care apelanta va prezenta titlurile de proprietate și/sau procesele verbale emise unor terțe persoane pentru terenuri ce au aparținut bunicilor săi, solicită să se dispună constatarea nulității absolute a respectivelor acte întrucât au fost emise cu încălcarea dispozițiilor fondului funciar și sunt incidente dispozițiile art.III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997.

Se consideră că sentința apelată este conformă dispozițiilor ce reglementează procedura executării silite a titlurilor executorii ce conțin obligații de a face ce nu pot fi aduse la îndeplinire decât de debitorul acestora, care în cauza de față este C. Locală F..

În dovedire, intimata a depus copia sentinței civile nr.1664 din 17.05.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .

În drept, intimata a invocat art.902, art.905, art.205 și art.206NCPC, ale art.III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997 și ale art.622 din C.pr.civ. 1865.

Din oficiu, tribunal a atașat cauzei, din aplicația Ecris, sentința civilă nr.3433 din 18.11.2011 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ și decizia civilă nr.722/RC din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul N. în aceeași cauză și decizia civilă nr.928/RC din 18.09.2013 pronunțată de Tribunalul N. nr._ .

La termenul de judecată din data de 17.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea având ca obiect obligația de a face și excepția prematurității cererii având ca obiect obligarea la plata de penalități, acordând părților termen pentru a-și exprima poziția procesuală.

Apelanta și intimata G. E. și-au exprimat în scris (f.54,58,59 ds.) opiniile față de cele două excepții procesuale invocate de instanță din oficiu.

În examinarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.480 al.2 NCPC, se constată că apelul declarat este fondat, urmând a fi admis în consecință, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, în modalitatea în care a fost precizată în mod repetat, reclamanta G. E. a solicitat în principal ca prin hotărâre să fie obligată pârâta-debitoare C. Locală F. pentru aplicarea legii fondului funciar să o pună în posesie și să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pe care s-o înainteze pârâtei-debitoare C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care să emită titlul de proprietate cu privire la terenul agricol în suprafața de 50 ha situat pe raza comunei F., județul N., pe amplasamentul pe care l-au avut bunicii săi G. E. și G. E.; să fie obligate cele două comisii de fond funciar la plata de daune interese de 100.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin nelucrarea terenului agricol în suprafață de 50 ha, pierzând producția de grâu pe anul 2013-2014 în cantitate de 100 tone, iar în subsidiar în situația în care cele două debitoare vor face contestație la executare să se constate nulitatea absolută a documentelor ce se vor invoca. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea celor două comisii de fond funciar la plata cheltuielilor de judecată.

Din conținutul cererii dedusă judecății de către reclamanta G. E.

la data de 19.02.2014 (cerere supusă dispozițiilor prevăzute de legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă), tribunalul reține că instanța de fond a fost investită cu o acțiune având ca și capăt principal de cerere obligația de a face (punere în posesie, întocmire documentație prealabilă și eliberare titlu de proprietate) și mai multe capete de cerere accesorii printre care și unul vizând acordarea de penalități în ipoteza neîndeplinirii obligației de a face, indicându-se ca și temeiuri de drept atât dispozițiile art. 64 din Leg.18/1991 republicată cât și dispozițiile art.905 Noul Cod de procedură civilă.

Din dispozitivul și considerentele sentinței apelate rezultă că instanța s-a pronunțat asupra capătului de cerere principal care vizează obligația de a face iar din considerente se deduce că a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii în temeiul art.64 din Leg.18/91, însă penalitățile le-a acordat făcând aplicarea dispozițiilor art.1075 din vechiul Cod civil și nu în temeiul art.905 Noul Cod de procedură civilă.

P. a aprecia în acest sens, Judecătoria R. a reținut că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol, situat în ., ce a aparținut autorilor G. E. și G. E., prin sentința civilă nr.1664 din data de 17.05.2012 pronunțată de Judecătoria R., modificată parțial prin decizia civilă nr.928/RC din data 18.09.2013 a Tribunalului N.. Prin aceeași hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost obligată C. Locală F. să o pună în posesie pe reclamantă asupra terenului reconstituit și să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate iar C. Județeană N. a fost obligată să emită titlul de proprietate.

Prin cererea înregistrată la Primăria Comunei F. sub nr. 4753 din data de 13.12.2013, reclamanta G. E. a depus sentința civilă nr.1664 din data de 17.05.2012, învestită cu formulă definitivă și irevocabilă și a solicitat punerea în posesie cu terenul în suprafață de 50 ha teren,pe vechiul amplasament al autorilor săi, cec este situat în satul Climești.

Prin adresa nr. 4753 din 07.01.2014, C. Locală F. a comunicat reclamantei că pentru executarea sentinței menționate mai sus este necesară inventarierea terenurilor care pot constitui terenuri retrocedabile potrivit L. nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, proces de inventariere care la data formulării cererii de executare nu era finalizat iar la data de referință nu există nicio suprafață de teren disponibilă la nivelul comisiei care să permită punerea efectivă a reclamantei cu terenul în suprafață de 50 ha.

A mai reținut instanța de fond că reclamanta nu a beneficiat de punerea în posesie, de atribuirea efectivă a terenului, pentru ca în calitate de proprietar să se bucure de toate atributele conferite de acest drept, inclusiv de cel de a culege fructele de pe respectivul teren, aceasta deși a insistat în executarea hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu

A mai considerat instanța de fond că nu este datoria sa”să lămurească conținutul hotărârii în sensul de a stabili dacă este vorba de vechiul amplasament care a aparținut autorilor reclamantei sau nu.”și a concluzionat în sensul că pârâtele comisii de fond funciar nu au explicat și nici dovedit în mod concret care este situația de natură să facă imposibilă punerea în posesie a reclamantei pe vechiul amplasament, așa cum solicită aceasta și,mai mult decât atât, a constatat chiar că în speță nici nu s-a dovedit că amplasamentul pretins de reclamantă nu ar fi liber.

Apărările Comisiei Locale F. în sensul că terenul în suprafață de 50 ha, pe amplasamentul pretins de reclamantă,a fost atribuit în mod legal altor persoane, au fost înlăturate de către instanța de fond apreciindu-se că nu au fost confirmate de probe concrete, reținându-se în același timp că pârâta nu-și poate invoca propria neglijență în îndeplinirea atribuțiilor legale prin aceea că a înlesnit atribuirea terenului în cauză către terțe persoane, sens în care a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. c. României.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, instanța de fond a dispus în principal obligarea comisiilor la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 de ha teren, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar in subsidiar dacă reclamanta nu va fi pusă în posesia terenului, iar documentația prevăzută de art.36 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 nu va fi înaintată Comisiei Județene N., a fost obligat primarul comunei F. la plata de penalități.

În același timp, instanța de fond a avut în vedere prevederile art.1075 Cod civil și ținând cont și de faptul că pentru a constitui un mijloc real și eficient de constrângere la executarea obligațiilor stabilite prin sentință trebuie stabilite termene rezonabile pentru a da posibilitatea părții să-și îndeplinească obligațiile, a obligat primarul comunei F., în calitatea de președinte al comisiei locale, la plata de daune cominatorii calculate începând cu a 31-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate. Referitor la cuantumul daunelor cominatorii, instanța a mai apreciat că suma de 300 lei/zi întârziere este prea mare pentru ca sancțiunea să-și atingă scopul pentru care a fost instituită iar fixarea unui cuantum mare pe zi de întârziere poate avea drept consecință ca la un moment dat sancțiunea să devină lipsită de orice eficiență.

Cu privire la situația de fapt dedusă judecății, la calificarea juridică a cererilor cu a cărei soluționare a fost investită instanța, tribunalul constată o aplicare și interpretare eronată a dispozițiilor art.430, art.432 și ale art.902, art.903 și art.905 din Noul Cod de procedură civilă, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 430 NCPC”(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.”iar dispozițiileart.432 NCPC prevăd că excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății.

Astfel, prin sentința apelată, au fost obligate cele două pârâte comisii de fond funciar (locală și județeană) la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 de ha teren, în raport de competențele ce le revin potrivit legii, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în subsidiar, dacă reclamanta nu va fi pusă în posesia terenului iar documentația prevăzută de art. 36 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 nu va fi înaintată Comisiei Județene N. în termenul menționat, a fost obligat Primarul comunei, în calitate de președinte al Comisiei Locale de fond funciar, la plata unei penalități calculate începând cu a 31-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în cuantum de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr.1664 din data de 17.05.2012pronunțată de către Judecătoria R. în dosarul nr._ s-a reconstituit în favoarea reclamantei G. E. dreptul de proprietate pentru suprafața de 100 ha teren, situat în . N., ce a aparținut autorilor G. E. și G. E.; a fost obligată C. Locală F. să o pună în posesie pe reclamantă asupra terenului și să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate și a fost obligată C. Județeană N. să emită titlul de proprietate. Prin decizia civilă nr.928/RC din data 18.09.2013, Tribunalul N. a modificat în parte hotărârea în sensul că a reconstituit în favoarea reclamantei G. E., în calitate de moștenitoare a defuncților G. E. și G. E. dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol, în loc de 100 ha teren, situat în ., menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Această hotărâre judecătorească a fost legalizată în vederea punerii în executare la data de 11.12.2013 iar reclamanta G. E. s-a adresat cu cerere, în mod direct, pârâtei C. Locală F. în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse de titlul executoriu.

Pârâta C. Locală F. a motivat refuzul de punere în posesie a reclamantei terenul agricol în suprafață de 50 ha pe amplasamentul ce a aparținut autorilor acesteia și de întocmire documentație prealabilă pe imposibilitatea obiectivă determinată de împrejurarea că pe vechiul amplasament sunt emise în mod legal alte titluri ele proprietate,aspect ce a rezultat din inventarierea terenurilor aflate pe raza comunei F. și care a fost efectuată conform legii 165/2013. A mai pretins aceeași pârâtă că a făcut toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești în ceea ce privește punerea în posesie a reclamantei dar, în condițiile totalei lipse de cooperare a acesteia, procedura este întârziată, aspect ce nu-i poate fi imputat. Mai mult decât atât,apreciază că prin sentința civilă nr.1664 din data de 17.05.2012 (definitivă prin decizia civilă 928/RC/2013),instanța de judecată nu obligat-o la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pe vechiul amplasament.

Dincolo de diferendul dintre părțile litigante legat de reconstituirea sau nu pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate pentru terenul agricol în suprafață de 50 ha, tribunalul apreciază că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra unei cereri asupra căreia exista deja o judecată anterioară irevocabilă,ce beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite cele trei condiții necesare și suficiente pentru existența autorității de lucru judecat, respectiv:

- părțile sunt aceleași, respectiv reclamanta G. E. și pârâtele C. Locală F. pentru aplicarea legii fondului funciar și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

- obiectul ambelor cereri constă și în pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta C. Locală F. să o pună în posesie pe reclamantă cu terenul arabil în suprafață de 50 ha, pe amplasamentul ce a aparținut autorilor acesteia G. E. și G. E.; să fie obligată aceeași pârâtă să întocmească și să înainteze Comisiei Județene N. documentația premergătoare emiterii titlului de proprietate și să fie obligată C. Județeană N. să emită titlu de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 50 ha.

- cauza este aceeași, respectiv punerea în executare a dispoziției de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 50 ha, concretizată prin punerea efectivă în posesie, întocmirea documentației premergătoare și eliberarea titlului de proprietate.

În ciuda modului defectuos în care reclamanta a înțeles să-și formuleze pretențiile,prima instanță avea posibilitatea să remarce că la data inițierii demersului judiciar dedus judecății în cauza de față,în sarcina celor două pârâte comisii de fond funciar se stabiliseră deja obligații de a face constând în punere în posesie, întocmire documentație și eliberare titlu de proprietate iar stabilirea suplimentară a unui termen de executare efectivă de 30 de zile nu este de natură să înlăture efectele autorității de lucru judecat de care beneficiază sentința civilă nr.1664 din data de 17.05.2012pronunțată de către Judecătoria R. în dosarul nr._, considerent pentru care tribunalul constată că excepția autorității de lucru de judecat invocată din oficiu este întemeiată, sens în care o va admite ca atare.

Dacă în privința cererii de obligare a pârâtelor comisii de fond funciar la punerea în posesie, întocmire documentație și eliberare titlu de proprietate s-a reținut autoritatea de lucru judecat, în privința modului de aducere la îndeplinire a dispoziției de punere efectivă în posesie a reclamantei cu terenul agricol în suprafață de 50 ha, situat în ., fără indicarea datelor topografice și a vecinătăților care să permită o identificare în concret, tribunalul constată că aceasta nu a fost adusă la îndeplinire de bunăvoie, împrejurare în care de principiu devin incidente dispozițiile legale ce reglementează procedura executării silite.

În condițiile în care ne aflăm în situația unei obligații de a face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul (în cauză C. Locală F. și ulterior și condiționat C. Județeană N.), se constată că reclamanta este îndreptățită să demareze procedura executării silite pentru partea din titlul executoriu ce nu a fost executată de bunăvoie, cu mențiunea că această executare trebuie să se face după regulile instituite de legiuitor la data inițierii procedurii de executare silită.

Cum în materia fondului funciar, legiuitor a înțeles să reglementeze în beneficiul persoanelor cărora li s-a recunoscut un drept de proprietate asupra unui teren, în baza legilor fondului funciar, o procedură specială derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.64 din legea nr.18/1991 republicată, ce dispun în sensul următor: „În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul”, iar „Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea plății de penalități în condițiile prevăzute la art. 905 din Codul de procedură civilă (art.894 în forma inițială.)”.

Potrivit dispoziției legale enunțate anterior, primarul poate fi obligat la plata de penalități, potrivit normei procesual civile în vigoare la data formulării cererii de executare silită a obligațiilor de „a face” și care în cauză sunt dispozițiile art.905 din Noul Cod de procedură civilă, penalitățile fiind cuprinse între 100 lei și 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlu executoriu.

Prin urmare, chiar dacă titlu executoriu solicitat a fi executat silit îl reprezintă o hotărâre judecătorească pronunțată sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, dacă cererea de executare silită a unei obligații de a face în sarcina debitorului (în speță C. Locală F. și C. Județeană N.) se adresează instanței după data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă privitoare la titlurile executorii, după cum dispun art.3 și art.5 din legea nr.76/2012- legea pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă.

Câtă vreme norma specială conținută de al.2 al art.64 din legea nr.18/1991 face trimitere în mod expres la „condițiile prevăzute la art.905 din Codul de procedură civilă”, este evident că instanța de fond avea obligația să verifice, mai întâi de toate, îndeplinirea condițiilor formale impuse de procedura executării silite, astfel cum este aceasta reglementată de Noul Cod de procedură civilă în forma în vigoare la data investirii sale.

În acest sens, se impune a se sublinia că potrivit dispozițiilor art.663-art.665 NCPC (în forma în vigoare la data promovării cererii introductive) procedura executării silite poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel, adresată executorului judecătoresc competent și numai după prealabila încuviințare a executării silite de către instanța de executare competentă.

Aceste formalități prealabile trebuiesc îndeplinite și în situația în care se urmărește executarea silită a unor titluri executorii ce cuprind obligații de a face sau obligații de a nu face, câtă vreme legiuitorul procesual nu a înțeles ca în situația particulară a acestora să deroge de la normele de drept comun în materia executării silite printr-o dispoziție derogatorie.

Or, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că reclamanta nu s-a adresat anterior promovării cererii introductive unui executor judecătoresc legal competent cu o cerere de executare silită (de altfel, aceștia au susținut că nici nu se impune un astfel de demers dată fiind natura obligației pretinse a fi executate silit), astfel că nu se poate acorda eficiență art.905 NCPC ce condiționează verificarea cerințelor de fond pentru acordarea de penalități, de existența și prealabila comunicare a încheierii de încuviințare a executării silite către debitor (în cauză – pârâtele comisii de fond funciar) a titlului executoriu pretins a fi executat silit.

Câtă vreme reclamanta nu s-au conformat dispozițiilor legale anterior menționate incidente la data promovării cererii introductive, tribunalul reține că instanța de fond nu era îndrituită să verifice dacă refuzul pârâtului Primarul Comunei F., în calitate de Președinte al Comisiei Locale F. de a o pune în posesie pe reclamantă conform titlului executoriu invocat este sau nu justificat și dacă se impune sau nu constrângerea acestuia la executare prin obligarea la plata de penalități.

De altfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor ce reglementează executarea silită a obligațiilor de a face sau a nu face din Noul Cod de procedură civilă, trebuie avute în vedere și considerațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite care prin Decizia nr.3/2011 a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a decis că: „Amenda civilă prevăzută de dispozițiile art.5803C.pr.civ. (corespondentul actualului art.905 N.C.pr.civ.) poate fi aplicată debitorului unei obligații de a face cu caracter strict personal, doar în cadrul procedurii execuționale ce debutează prin încuviințarea executării silite în condițiile art.3731C.pr.civ., urmată de somația prevăzută de art.387, art.572 și art.5802C.pr.civ.”.

Având în vedere faptul că instanța de fond a analizat cererea reclamantei de obligare la plata de penalități din perspectiva condițiilor de fond, cu ignorarea cerințelor prealabile impuse de executarea silită a obligațiilor de a face sau a nu face, tribunalul constată că și excepția prematurității invocată din oficiu este întemeiată, considerente ce atrag incidența dispozițiilorart.480 al.2 NCPC, sens în care va admite apelul declarat de pârâta C. Locală F. pentru aplicarea legii fondului funciar împotriva sentinței civile nr.1441/21.07.2014 a Judecătoriei R. și va schimba în parte sentința apelată, în sensul admiterii excepțiilor invocate din oficiu, respectiv a autorității de lucru judecat și a prematurității, cu consecința respingerii cererii introductive pe temeiul celor două excepții, în limitele celor anterior expuse, cu menținerea dispozițiilor din sentință referitoare la respingerea cererilor reclamantei de obligare la plata de daune interese, de constatare nulitate absolută înscrisuri și de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Admite apelul promovat de pârâta de C. LOCALĂ F. P. A. L. FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 1441/21.07.2014 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. E., cu domiciliul ales la familia A. M. din București, . nr. 1, b l. 1, ., sector 2 și intimata - pârâtă C. JUDEȚEANĂ N. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

Schimbă în parte sentința în sensul următor:

Admite excepția autorității de lucru judecat și excepția prematurității invocate din oficiu.

Respinge pentru existența autorității de lucru judecat cererea având ca obiect obligația de a face – punerea în posesie formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală F. pentru aplicarea legii fondului funciar și C. Județeană neamț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului.

Respinge ca prematură cererea având ca obiect încuviințare executare silită și penalități de întârziere formulată de aceeași reclamantă.

Menține din sentință dispozițiile referitoare la respingerea cererilor reclamantei de obligare la plata de daune interese, de constatare nulitate absolută înscrisuri și de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A.-M. U. M. C. M. M.

Red./tehnored. A.M. U. 18.05.2015/tehnored. M.M. 19.05.2015, ex. 5

Fond: I. S. S.

]

← Fond funciar. Decizia nr. 125/2015. Tribunalul NEAMŢ  Cereri. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul NEAMŢ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul NEAMŢ