Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 122/AC

Dosar nr._ - contestație la executare -

OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 03.03.2015

DECIZIA CIVILĂ NR.122/AC

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

- A.-M. U.

- judecător

- M. C.

- judecător

- M. M.

- grefier

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de B. de E. I. a R. E. SA, cu sediul în București, . la V., nr. 6A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2788 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații – contestatori R. I., R. C., domiciliați în R., .. 22, județul N. și intimatul B. G. N., cu sediul în Bacău, Calea Mărășești nr. 5, cam. 101, județul Bacău.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este contestație la executare – suspendare executare silită;

- procedura de citare este îndeplinită;

- cauza se află la primul termen de judecată după repunerea cauzei pe rol;

- stadiul procesual – apel;

- alte aspecte procesuale:

- prin serviciul arhivă, la data de 03.03.2015 s-a depus la dosar cererea comunicată prin fax de apărătorul intimaților – contestatori R. I. și R. C., avocat S. A. C., prin care solicită judecata cauzei în lipsă, de asemenea arată că sunt de acord cu cererea apelantei de renunțare la apel, dar cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

- apelanta prin cererea comunicată prin fax la data de 03.03.2015 reiterează cererea de renunțare la apel și depune înscrisuri.

Instanța constată că înainte de începerea ședinței de judecată s-a comunicat de apărătorul intimaților, avocat S. A. C. o cerere prin care solicită judecata cauzei în lipsă, de asemenea arată că intimații – contestatori sunt de acord cu cererea de renunțare la apel formulată de apelantă, iar, apelanta B. de E. I. a R. E. SA, a reiterat cererea de renunțare la apel și a depus înscrisuri.

Față de cererea formulată de intimații-contestatori de judecare a cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la apel.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2788/18 dec.2013 a Judecătoriei R. s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii debitori R. I. și R. C. în contradictoriu cu intimații B. G. N. cu sediul în Bacău și creditoarea B. de E. – I. a R. E. SA, cu sediul în București și s-au anulat toate formele de executare silită întreprinse în dosarul de executare nr. 85/2013 al B. G. N..

Pentru a pronunța sentința instanța de executare a reținut următoarea situație de fapt:

Contestatorii R. I. și R. C., au solicitat instanței ca în contradictoriu cu creditoarea B. de E. I. a R. E. SA, cu sediul în București, să se dispună anularea somației imobiliare emise la data de 25.04.2013 și a procesului verbal de situație emis la data de 25.07.2013 de B. G. N. din dosar nr.85/2013 și a tuturor actelor de executare ulterior ce vor fi întocmite în acest dosar.

Intimata Exim Bank a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.85/2013 ca fiind legale.

A arătat intimata că debitoarea nu a respectat planul de reorganizare aprobat, efectuând plăți parțiale și cu întârziere, motiv pentru care banca a procedat la recuperarea creanței prin inițierea executării silite împotriva imobilului proprietatea contestatorilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 30.07.2007 . R., a încheiat cu Exim Bank – sucursala Bacău un contract de credit înregistrat sub nr.6–SBC în valoare de 110.172 lei. S-a garantat la acel moment cu imobilul ce aparține acestei societăți, situat în intravilanul mun. R., ., nr.279, compus din teren curți – construcții în suprafață de 3027 mp și din clădirile construcții și amenajările situate pe teren, precum și cu imobilul proprietatea personală situat în municipiul R., ..22, jud. N., compus din teren curți – construcții împreună cu o casă de locuit.

Exim Bank a acordat ., în baza Contractului de credit nr.8–SBC din data de 30.07.2007, un credit în sumă de 940.000 lei. Pentru acordarea creditului s-au constituit în favoarea Exim Bank mai multe garații printre care ipotecă asupra imobilului situat în intravilanul mun. R. . nr.279, jud. N., compus din teren curți – construcții în suprafață de 3027 mp și din clădirile, construcțiile și amenajările situate pe teren înscrise de la C1 la C10, respectiv Lotul II din actul de dezmembrare autentificat sub nr.2151 din 29.06.2007, achiziționat din credit de la . SA IAȘI, imobil proprietatea debitoarei, ipotecă de rang I asupra imobilului situat în intravilanul mun. R., ..22, jud. N..

În anul 2010 . a avut probleme financiare datorate crizei economico – financiare naționale, nemaireușind să achite la timp ratele aferente acestui credit către E., fiind nevoită să solicite deschiderea procedurii de insolvență – cerere ce a fost admisă prin încheierea din data de 23.07.2010 a Tribunalului N.. În anul 2010 E. a somat și ulterior a solicitat încuviințarea executării silite pentru imobilul ipotecat imobil – teren și casă de locuit, prin intermediul B. E. T. B. din București. Ca urmare a discuțiilor purtate, contestatorii au încheiat cu E. în anul 2011 convenție de plată eșalonată nr.776/21.02.2011 modificată și completată prin Actul adițional nr.1/28.07.2011, conform căreia, E. a înțeles să recupereze creanța de la ..

De asemenea, E. a acordat debitoarei prin contractul de credit nr.6 din data de 24.06.2008, un credit în valoare de 110.172 lei, pentru finanțarea lucrărilor de renovare a imobilului situat în mun. R., .. Și acest credit a fost garantat cu ipotecă de rang II asupra imobilului situat în mun. R., ..

Ulterior, pe fondul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, B. a declarat exigibil creditul acordat debitoarei, procedându-se la recuperarea creanțelor datorate pe calea executării silite. În acest sens a fost încheiată, la data de 21.02.2011, între contestatori și E., o convenție de plată, ce ulterior a fost modificată prin actul adițional nr.1 din 28.07.2011, prin care contestatorii se angajau să plătească de bunăvoie sumele restante rezultate din contractele de credit încheiat între bancă și debitoare.

Instanța a înlăturat apărările intimatei reținând că aceasta nu a arătat care rată nu a fost achitată la timp și parțial și a aprecia că planul de reorganizare și eșalonare a plăților a fost respectat de către contestatori, motiv pentru care a admis contestația.

Împotriva sentinței a declarat apel intimata - creditoare B. de E. – I. a R. E. SA București criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Astfel cum a arătat și în întâmpinarea depusă în fața instanței de fond „B. își rezerva dreptul să reziliere de plin drept, fără intervenția instanțelor judecătorești și fără nicio altă formalitate, Convenția de plată: … în cazul nerespectării de către debitoare a programului de plată prevăzut în planul de reorganizare, având în vedere calitatea acestora de administratori statutari ai debitoarei”, astfel cum este prevăzut în art. 3 pct. VI din Convenția de plată.

Executorul judecătoresc a inițiat executarea silită asupra imobilului la solicitarea E., pe fondul nerespectării de către debitoare a graficului de plăți stabilit prin planul de reorganizare. Această măsură este de altfel în concordanță cu înțelegerea părților astfel cum aceasta a fost stipulată și în Convenția de plată.

Instanța a interpretat în mod eronat probele administrate în prezenta cauză întrucât, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată, contestatorii au arătat frecvența și cuantumul ratelor achitate de debitoare în cadrul programului de reorganizare.

Din interpretarea înscrisurilor, reiese fără putință de tăgadă faptul că debitoarea nu achitase ratele stabilite conform graficului de plăți. Acest aspect nu trebuia menționat în mod expres de către intimata atâta vreme cât, din înscrisurile depuse la dosar chiar de către contestatori, reiese foarte clar acest lucru.

Mai mult în virtutea rolului activ, în măsura în care instanța de fond nu era pe deplin lămurită față de afirmația potrivit căreia ratele nu au fost achitate la timp și au fost achitate numai parțial și față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care reiese clar acest lucru, putea să solicite lămuriri Băncii în acest sens.

Or, instanța de fond, interpretând în mod eronat înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât de contestatori cât și de către intimată a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Dreptul intimatei de a solicita executarea silită și de a se îndrepta împotriva imobilului proprietatea contestatorilor în vedere recuperării creanței s-a născut la momentul la care debitoarea nu a respectat graficul de plăți stabilit prin planul de reorganizare.

Tocmai din înscrisurile depuse de contestatori reiese indubitabil faptul că debitoarea nu a putut achita în totalitate sumele pentru care s-a obligat, motiv pentru care intervenea prevederea din Convenția de plată prin care banca se putea îndrepta împotriva contestatorilor în vederea recuperării acestor sume.

Mai mult, nici la acest moment debitoarea nu are achitate la zi ratele stabilite prin planul de reorganizare astfel cum acesta a fost modificat, iar prin sentința pronunțată și prin desființarea actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 85/2013 se îngrădește un drept al creditoarei E. de a putea iniția o procedură de executare în vederea recuperării unei creanțe stabilite printr-un titlu executor și nu în ultimul rând și printr-o înțelegere între părți.

Examinând apelul declarat tribunalul reține, în fapt, următoarele:

Pentru termenul de judecată din 3.02.2015, apelanta B. de E. – I. a R. E. SA București prin adresa nr. 1022/3.02.2015, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 406 Noul Cod de procedură civilă, a se lua act de renunțarea la judecata cererii de apel formulată.

Luând cunoștință de această cerere (care le-a fost comunicată așa cum prevăd dispozițiile art. 406(4) Noul Cod de procedură civilă) intimații R. I. și R. C. (prin avocat) au precizat (în scris) că sunt de acord a se lua act de renunțarea la judecată, dar cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cum dispozițiile art. 406(1) Noul Cod de procedură civilă prevăd că „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit dispozițiilor alin.(4) al aceluiași articol renunțarea la judecată la primul termen sau ulterior acestuia, nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți, tribunalul, constatând că în speță sunt întrunite cerințele legale susmenționate, urmează a lua act de declarația apelantei de renunțare la judecata apelului declarat.

Solicitarea intimaților – debitori R. C. și R. I. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, ca nefondată, întrucât aceștia nu au depus la dosar, așa cum prevăd dispozițiile art. 452 Noul Cod de procedură civilă, nicio dovadă a existenței și întinderii acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea apelantei B. de E. I. a R. E. SA, cu sediul în București, . la V., nr. 6A, sector 1, la judecata apelului declarat, împotriva sentinței civile nr. 2788 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații – contestatori R. I., R. C., domiciliați în R., .. 22, județul N. și intimatul B. G. N., cu sediul în Bacău, Calea Mărășești nr. 5, cam. 101, județul Bacău.

Respinge ca nefondată cererea intimaților R. C. și R. I. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul N..

Pronunțată în ședință publică azi 3.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A.-M. U. M. C. M. M.

Red. M. C. 08.04.2015/tehnored. M.M. 09.04.2015, ex. 6

Fond: V. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul NEAMŢ