Fond funciar. Decizia nr. 211/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 211
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17.06.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 211/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - C. M. | - judecător |
- U. A.-M. | - judecător | |
- P. I. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant N. D., domiciliat în com. dumbrava Roșie, ., jud. N. împotriva sentinței civile nr. 205 pronunțată la data 29.01.2014 de Judecătoria Piatra N..
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 10.06.2014 dată la care la care având nevoie de timp pentru a delibera a fost amânată pronunțarea sentinței pentru astăzi când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 205/29.01.2014 a Judecătoriei Piatra N. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect obligația de a face formulată de același reclamant împotriva pârâților N. M., C. locală de aplicare a legii fondului funciar D. Roșie și P. comunei D. Roșie.
P. a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 02.04.2013 sub nr._, reclamantul N. D. a chemat în judecată pârâții N. M., C. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, G. I. – președinte al Comisiei Locale D. Roșie și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea Comisiei locale să întocmească toată documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 1941 mp ( 1800 mp potrivit raportului de expertiză întocmit de expert A. C. ), aflată în intravilanul .. topo 34/748, cu vecinii: N-drum stradal, S- N. M., E – S. I. și V – N. C. și înaintarea acesteia către C. Județeană, obligarea președintelui Comisiei locale, primarul G. I., la plata de daune în cuantum de 100 lei / zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că suprafața menționată provine de la autorul N. Gh. D., potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 15.11.1957, în formă autentică și transcris în registrul de transcripțiuni și că în prezent este ocupată de pârâtul N. M., care a și formulat cerere de reconstituire pentru acest teren, deși provine de la autorul comun. A mai arătat că terenul a fost dat de zestre pârâtului, că acțiunea de partaj succesoral este în prezent suspendată facultativ și că are cunoștințe că la nivelul Comisiei locale s-au efectuat demersuri în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața care face parte din masa succesorală a defunctului tată.
La solicitarea instanței, în etapa de regularizare a cererii, reclamantul a depus precizări, indicând ca și temei de drept al acțiunii dispozițiile art.27 alin 2 indice 1 și art.64 din Legea nr.18/1991 cu modificările ulterioare.
Pârâta C. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare la data de 03.06.2013, arătând că reclamantul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața în litigiu la nici una dintre legile fondului funciar, care a fost dobândită de părinții acestuia, prin contract de închiriere încheiat în anul 1957, pentru 90 de ani. A concluzionat arătând că în anul 1964 pârâtul N. M. și-a edificat casă, însă nici acesta nu a solicitat constituirea dreptului de proprietate.
Pârâta C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu a fost formulat nici un capăt de cerere împotriva sa. A mai arătat că i s-a comunicat de către C. L. că reclamantul nu a formulat cerere pentru terenul în litigiu și că astfel nu a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii de reconstituire prevăzută de art.27 din regulament, mai mult decât atât terenul fiind dobândit în folosință de către autorii acestuia, prin contract de închiriere.
La data de 30.09.2013 reclamantul a depus precizări, arătând că terenul în litigiu se regăsește în contractul de vânzare cumpărare încheiat de tatăl său în anul 1957 și nu are nici o legătură cu terenul din contractul de vânzare cumpărare încheiat la 19.03.1991, care de altfel a fost anulat prin sentința civilă nr.1953/1996.
La termenul din data de 02.10.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reținând că raportat la obiectul dosarului nu există identitate între persoana acestei pârâte și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Urmare a cererilor nr.1899/25.03.1991 și nr.1837/17.07.1992 formulate de reclamant în nume propriu și în calitate de moștenitor au fost emise trei titluri de proprietate: nr.28/573/24.05.1995 ( emis în nume propriu ) și nr.28/751/22.11.1995, respectiv TP nr.28/574/19.06.1995 emise pe numele moștenitorilor autorului comun N. Gh D.. Potrivit relațiilor comunicate de C. L. și confirmate și de reclamant la termenul din data de 13.11.2013, aceste titluri nu au fost contestate, nefiind formulată plângere în baza dispozițiilor art.53 din Legea nr.18/1991 împotriva Hotărârilor Comisiei Județene prin care s-au validat suprafețele care ulterior au fost înscrise în titlurile de proprietate menționate.
Pârâta C. L. a depus precizări în care a învederat că pentru terenul în litigiu nu au fost formulate nici de autorul comun și nici de către reclamant cereri de reconstituire, pârâtul N. M. fiind cel care a formulat o atare cerere, nr.6768/20.06.2013, care însă nu a fost soluționată. De asemenea, faptul că pentru terenul în litigiu despre care se susține că a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 15.11.1957 de autorul comun nu au fost formulate alte cereri ulterior emiterii celor trei titluri de proprietate a fost confirmat chiar de reclamant la termenul din data de 13.11.2013, astfel încât instanța a înlăturat ca nefiind dovedită împrejurarea învederată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, precum că ar fi formulat reclamantul cerere după apariția Legii nr.247/2005, reținând că sarcina probei îi revenea, în dovedirea acestei susțineri.
Astfel, după apariția Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața 1941 mp ( 1800mp potrivit raportului de expertiză întocmit de expert A. C. ), aflată în intravilanul .. topo 34/748, pentru care se solicită prin prezenta acțiune a fi obligată pârâta C. L. D. Roșie să întocmească documentația prealabilă în vederea eliberării titlului de proprietate deși, potrivit dispozițiilor art. I pct. 37 din actul normativ respectiv, li s-a dat această posibilitate foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora.
Astfel, nu a fost parcursă procedura specială și obligatorie de reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de H.G. nr. 890/2005, art.27, care se finalizează cu o hotărâre de validare sau invalidare a cererii formulată de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, emisă de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva căreia se poate formula plângere conform art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Ca urmare, controlul judiciar asupra posibilității de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea unei persoane se poate realiza numai sub forma plângerii la care s-a făcut referire anterior. În acest context, instanța nu a reținut nici susținerea reclamantului, prin apărător, că cele două cereri formulate în anul 1991, respectiv 1992 au vizat inclusiv terenul în litigiu și că se refuză soluționarea acestora pentru suprafața care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 15.11.1957, în condițiile în care ulterior acestor cereri au fost emise trei titluri de proprietate, iar întinderea dreptului nu a fost în nici un fel contestată prin formularea plângerii în baza art. 53 din Legea nr. 18/1991, care era calea de urmat dacă s-ar fi considerat că nu au fost cuprinse în titlul de proprietate toate terenurile la care era îndreptățit autorul comun sau să formuleze o nouă cerere, în baza Legii nr.247/2005, care să urmeze procedura jurisdicțională impusă de legea specială.
Formularea unei acțiuni având ca obiect obligarea pârâtei C. L. D. Roșie să întocmească documentația prealabilă în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul în litigiu, în lipsa unei cereri în acest sens și fără a se urma procedura specială de reconstituire, reprezintă un abuz de drept procesual prin care se încearcă eludarea unor norme legale imperative. În acest context trebuie subliniat faptul că în lege au fost prevăzute anumite condiții și termene în care se poate solicita reconstituirea dreptului de proprietate, intenția legiuitorului fiind aceea de a sancționa pasivitatea persoanelor interesate cu scopul de a da eficiență actului de justiție și de a asigura stabilitatea circuitului civil.
Nu se poate reține că se încalcă dispozițiile art.21 alin.4 din Constituția României ce consacră accesul liber la justiție și caracterul facultativ al procedurilor administrative speciale, întrucât în materia fondului funciar procedura prealabilă instituită prin prevederile art.50-53 din Legea 18/1991 nu are un simplu caracter administrativ, ci este de natură administrativ-jurisdicțională, în acest sens art.52 prevăzând în mod expres caracterul de autoritate publică cu atribuții administrativ-jurisdicționale al comisiei județene de aplicare a legilor fondului funciar. Astfel, obligativitatea urmării procedurii prealabile nu este contrară art.21 din Constituția României, întrucât nu afectează substanța dreptului de proprietate, ce este garantată atât constituțional, cât și prin prevederile art.6 alin.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
În acest sens CEDO a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit” (1975) că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept”. Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări și restricții, o asemenea modalitate de limitare sau restrângere putând fi reprezentată de instituirea obligativității parcurgerii unei proceduri speciale.
Fără a contesta posibila temeinicie a susținerilor reclamantului cu privire la terenul în litigiu, instanța a apreciat că nu se poate trece la analizarea acestui aspect de fond, decât în condițiile dovedirii parcurgerii procedurii prealabile obligatorii la care s-a făcut anterior referire, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situația în care instanțele de judecată ar dispune în mod direct, cu depășirea competențelor date prin lege, asupra reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul legilor fondului funciar.
Mai mult decât atât, instanța reține că pentru terenul în litigiu există formulată o cerere, însă nu de către reclamant, ci de pârât, cerere aflată în curs de soluționare.
Împotriva sentinței reclamantul N. D. a declarat apel, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Instanța a motivat că pentru terenul pentru care s-a formulat cererea ce are ca obiect obligația de a face nu sunt îndeplinite cerințele legilor fondului funciar, adică nu există cerere formulată de nici una din părți care să aibă ca punct de plecare emiterea documentelor necesare pentru punerea în posesie, fișa premergătoare eliberării titlului de proprietate precum și a titlului de proprietate în sine. În realitate această cerere există, fiind menționată de însăși instanța de judecată în motivarea sentinței apelate, având numărul 6768/20.06.2013 și poartă semnătura lui N. M..
Chiar dacă acesta are calitatea de pârât în această cauză, interesul în obținerea titlului de proprietate ar trebui să fie același cu al reclamantului apelant pentru că este vorba de un teren ce a aparținut defuncților părinți, pe care îl regăsim în contractul de închiriere din anul 1957, dar care în realitate este un contract de vânzare-cumpărare.
În acest contract se menționează că cel ce „închiriază” terenul în suprafață de 10 prăjini sau 18 ari, respectiv C. I. I. din orașul P. N. îl are dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1922, transcris sub nr. 2453/8.02.1922. Cel ce a dobândit acest teren este tatăl reclamantului-apelant, autorul comun atât al apelantului cât și al intimatului N. D. M..
După facerea contractului de „închiriere”, acest teren a fost dat cu titlu de zestre intimatului-pârât, în anul 1962 și pe acest teren acesta și-a ridicat gospodăria – case și anexe gospodărești. În anul 1964 și-a deschis poziție de rol, iar ca urmare a promovării acțiunii de partaj succesoral suplimentar – dosar nr._, s-a solicitat raportarea acestui teren la masa de împărțit.
În dosarul de partaj succesoral cu nr._, s-a dat încheierea de admitere în principiu, s-a pășit și la formarea loturilor, dar instanța a suspendat soluționarea cauzei până la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 1800 m.p. teren, respectiv pentru terenul pentru care s-a formulat prezenta cerere. Acesta este și motivul pentru care intimatul-pârât a tărăgănat obținerea titlului de proprietate, având tot timpul concursul celor de la C. de fond funciar D. Roșie.
Așa se și explică susținerea reprezentantului Comisiei de fond funciar D. Roșie, la instanța de fond, precum că intimatului-pârât trebuie să i se elibereze titlu de proprietate prin ordin al Prefectului pentru întreaga suprafață de teren, susținând că acesta se afla în fața unei constituiri a dreptului de proprietate și nicidecum în fața unei reconstituiri. Dacă ar obține titlul de proprietate prin constituire ar însemna ca această suprafață de teren ce provine de la autorul comun, nu mai poate intra la masa de împărțit, nu se mai poate raporta ca înzestrare, ci ar apare ca un bun imobiliar propriu.
Motivarea făcută de instanța de judecată, că în lipsa unei cereri prealabile și fără a se urma procedura specială de reconstituire ar însemna un abuz de drept procesual prin care se încearcă eludarea unor norme legale imperative, nu poate fi reținută pentru că atât autoarea comună a părților cât și reclamantul au făcut asemenea cereri de reconstituire. P. terenul înzestrare, intimatul N. M. trebuia să facă cerere, acesta îl avea în rol și avea gospodărie pe el, dar cu rea credință nu a formulat această cerere.
Este de mirare că în instanță s-a susținut, în permanență, de C. de fond funciar, că cererea formulată de N. M. este valabilă, că ea are un număr de înregistrare 6768 și deși poartă data de 20.06.2013, nu este ținută de nici un termen și că în baza acesteia va obține titlu de proprietate același N. M., dar prin ordin al prefectului, adică prin constituire. Acest mod de abordare a speței denotă rea credință și un abuz de drept din partea Comisiei de fond funciar a . chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru s-ar pierde din dreptul moștenitorilor lui N. D. suprafața de 800 m.p. pentru că prin ordin al prefectului nu s-ar constitui decât un drept de proprietate pentru 1000 m.p. teren.
În concluzie, conform dispozițiilor art. 480 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, solicită admiterea apelului, anularea în totalitate a sentinței instanței de fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata C. locală pentru aplicarea legilor fondului funciar D. Roșie prin președinte – primar G. I. a formulat întâmpinare prin ca a solicitat respingerea apelului invocând următoarele:
Instanța de fond a constat că, prin acțiunea introductivă s-a încercat eludarea unor norme legale imperative, deoarece neexistând o cerere a reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate, nesoluționată de către comisie și pentru că nu s-a urmat procedura prealabilă stabilită de legile fondului funciar, solicitarea de a fi obligați la întocmirea documentației prealabilă eliberării titlului de proprietate reprezintă un abuz de drept.
În apel, numitul N. D. arată că nu ar fi reală afirmația potrivit căreia nu există o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și face trimitere la cererea nr._/20.06.2013 formulată de către intimatul N. M., dar acesta nu încearcă decât inducerea în eroare a instanțelor motivat de faptul că:
La data promovării acțiunii principale nu s-a făcut vorbire de această cerere, deoarece ea nu exista, cererea a fost înregistrată la C. locală D. Roșie în data de 20.06.2013, al aproape 3 luni după promovarea acțiunii de către numitul N. D.;
Respectivul înscris este formulat de fratele său N. M., cu care se află în contradictoriu.
Cererea (depusă la dosarul cauzei) nu este o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, așa cum se afirmă, ci este o cerere de constituire a dreptului de proprietate pentru teren aferent curți construcțiilor și anexelor gospodărești, formulată de N. M. în procedura art. 24 din Legea nr. 18/1991; în susținerea acestei cereri, numitul N. M. a depus autorizație de construcție a casei de locuit, eliberată în anul 1964, în perioada CAP-ului.
O cerere de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la C. locală în data de 20.06.2013 ar fi din start respinsă ca tardivă, ultimul termen de depunere a cererilor de reconstituire fiind 30.11.2005, conform prevederilor Legii nr. 247/2005; or trebuie avut în vedere că singurele cereri neafectate de excepția tardivității sunt cele formulate în baza art. 24 și 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Cererea urmează a fi soluționată, deoarece, atât comisia locală cât și cea județeană se află în perioada de suspendare stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 165/2013.
Trebuie avut în vedere că reclamantul solicită instanței să se dispună obligarea comisiei la întocmirea documentației și a fișei premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 1941 mp teren situat în intravilanul comunei D. Roșie, susținând în acest sens, că are mai multe cereri de reconstituire nesoluționate.
Față de aceste solicitări a invocat excepția prematurității acțiunii, în sensul că nu se poate solicita întocmirea documentației premergătoare emiterii titlului de proprietate, atât timp cât nu s-a procedat la o reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în cauză și nu există o hotărâre de Comisie Județeană împotriva căreia să se fi făcut plângere, în temeiul art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia ar fi avut cereri de reconstituire nesoluționate, arată că cele 2 cereri formulate în anii 1991 și 1992 au urmat procedurile prevăzute de legile fondului funciar, prin aceea că în favoarea reclamantului, atât ca titular, cât și ca moștenitor al defunctului său tată sunt emise trei titluri de proprietate, totalizând o suprafață de peste 10 ha.
În ceea ce privește cererea nr. 1837/1992 ce s-a susținut că nu ar fost soluționată de către comisie, sub acest număr este înregistrată, de fapt, o reclamație a numitului N. D. împotriva surorii sale și a cumnatului său M. M. și V. cu care a avut numeroase litigii pe rolul instanțelor. În acea sesizare se vorbește de sola „F.”, dar cum rezultă din titlul de proprietate nr._, moștenitorilor defunctului N. Gh. D. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,43 ha în această solă.
Totodată, din adresa nr. 1484/208 rezultă că în aceeași solă s-a mai reconstituit suprafața de 1,44 ha prin sentința civilă nr. 7560/2000, în favoarea surorii reclamantului, fiind eliberat titlul de proprietate nr._ .
Din toate documentele depuse, rezultă că nu există nici o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant și nesoluționată de C. locală D. Roșie.
În ceea ce privește dovada proprietății pentru terenul revendicat,trebuie avut în vedere că pentru acest teren nu există nici un act în dovedirea pretenției, sigurul act valid și care indică amplasamentul parcelei este contractul de închiriere din 13.11.1957, prin care tatăl reclamantului închiriază „pe timp limitat de 90 de ani” acest teren de la numitul C. I., iar pentru „plata chiriei” s-a achitat suma de 4000 lei.
Examinând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 478 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare atât a probatoriului administrat, cât și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, reclamantul (care a beneficiat de apărare calificată) a solicitat, prin acțiune, să fie obligată pârâta C. locală de aplicare a legii fondului funciar D. Roșie „să întocmească toată documentația, printre care și fișa premergătoare eliberării titlului de proprietate, pentru suprafața de 1941 m.p. conform primelor documente întocmite în vederea eliberării titlului de proprietate sau 1800 mp. teren conform raportului de expertiză întocmit de expert A. C. …”, documentație pe care să o înainteze Comisiei Județene N. de aplicare a legii fondului funciar, precum și obligarea președintelui Comisiei locale D. Roșie de aplicare a legii fondului funciar, G. I., la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.
Întrucât în cuprinsul acțiunii nu era indicat temeiul de drept, la solicitarea instanței de fond, reclamantul a precizat că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 27 alin. 2 și art. 64 din Legea nr. 18/1991, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Textele indicate vizează etapa punerii în posesie și a eliberării titlurilor de proprietate. Astfel, art. 27 prevede: „ (1) Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile. (2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv eliberarea titlurilor de proprietate”.
În cuprinsul textului art. 64 din lege este reglementată calea plângerii în instanță deschisă persoanei nemulțumite de refuzul comisiei locale de a-i înmâna titlul de proprietate emis de comisia județeană sau de a o pune efectiv în posesie precum și sancțiunea aplicabilă (în caz de admitere a plângerii) pentru constrângerea îndeplinirii obligațiilor.
Din cuprinsul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare, din cronologia textelor de lege și Regulamentului privind procedura de constituire, atributele și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890/2005, rezultă că punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate reprezintă etape ulterioare procedurii obligatorii de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 (4) și 11 (4) din Legea nr. 18/1991, republicată persoana care se pretinde îndreptățită a obține reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, trebuie să formuleze în scris o cerere pe care să o depună la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul.
Art. 11 (1) din Regulament prevede că „atribuirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar.”
Cererea este soluționată în urma parcurgerii mai multor etape.
Astfel, comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar propune admiterea sau respingerea cererii, propunere pe care o înaintează comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar, care o validează sau invalidează printr-o hotărâre ce este comunicată persoanei care a formulat cererea.
Aceasta, dacă este nemulțumită de hotărârea comisiei județene, are deschisă calea plângerii în instanță reglementată de art. 53 din lege.
Abia după soluționarea (validarea) cererii prin hotărârea comisiei județene, în caz de admitere a cererii de reconstituire, se trece la etapa întocmirii documentației premergătoare emiterii titlului de proprietate care, potrivit art. 36 din Regulament, cuprinde anexele întocmite de comisia locală, validate de comisia județeană, cuprinzând persoanele îndreptățite, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
Chiar dacă, la instanța de fond, reclamantul a susținut că ar fi formulat, atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitor al mamei sale, mai multe cereri de reconstituire cu privire la acest teren, pe lângă faptul că din cuprinsul acestor cereri (nr. 1899/25.03.1991 și 1837/17.07.1992) nu rezultă că au vizat și suprafața de 1800 m.p. teren, acestea au fost soluționate prin hotărâri ale comisiilor și întreaga procedură declanșată în baza lor a fost finalizată cu emiterea titlurilor de proprietate.
Calea pe care o avea reclamantul la îndemână, în ipoteza în care nu obținea reconstituirea tuturor suprafețelor solicitate prin cerere, era cea reglementată de art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Împrejurarea că o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de pârâtul N. D. M., la data de 20.06.2013, pe lângă faptul că nu a fost încă soluționată (comisia locală D. Roșie motivând suspendarea activității Comisiei județene o perioadă de 6 luni, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013) nu-l îndreptățește pe reclamant să solicite punerea în posesie cât timp, pe lângă faptul că nu s-a dovedit că a fost soluționată favorabil printr-o hotărâre a Comisiei județene N., punerea în posesie și emiterea titlului pentru acel teren se poate face doar la solicitarea celui căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Faptul că reclamantul, în apel, a depus copia unei cereri înregistrată sub nr. 2644/20.08.1998 la C. locală D. Roșie prin care solicita restituirea unor diferențe de suprafețe, față de cele înscrise în titlul de proprietate nr._, cerere în cuprinsul căreia arăta că dorește și „rezolvarea situației cu suprafața de 1800 m.p. sau 10 prăjini intravilan” din rolul fratelui său N. D. M., solicitând ca titlu să se emită pe numele acestuia sau a părinților, nu este de natură a conduce la modificarea sentinței instanței de fond.
Astfel, chiar dacă s-ar considera că acea cerere ar avea valoarea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant, în calitate de moștenitor al părinților săi, o eventuală plângere vizând refuzul punerii în posesie și emiterii titlului poate fi formulată doar după ce va obține o hotărâre de reconstituire.
Împrejurarea că acea cerere nu i-a fost încă soluționată îi deschide alte eventuale căi procedurale și nu poate face obiectul examinării în cauza de față cât timp instanța de fond nu a fost învestită și cu refuzul soluționării cererii de reconstituire sus-menționată.
Solicitarea privind obligarea comisiilor să întocmească documentația vizând punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate nu poate fi examinată decât în strânsă legătură cu preexistența unui drept de proprietate reconstituit prin parcurgerea procedurii prealabile obligatorii reglementată de legea fondului funciar, cu atât mai mult cu cât instanța de judecată nu este obligată a soluționa direct cererile de reconstituire, ci prin cenzurarea hotărârii comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate, pe calea plângerii reglementată de art. 53 (2) din Legea nr. 18/1991 (nefiind posibil a se substitui acestei comisii cu activitate administrativ jurisdicțională).
Cum reclamantul nu a dovedit că, prealabil formulării plângerii privind refuzul punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate, a obținut dreptul de proprietate pentru care pretinde emiterea titlului de proprietate, nu poate susține să i s-ar încălca vreun drept cu privire la acel teren întrucât garanția prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului vizează doar dreptul de proprietate asupra unui bun, nu și dreptul de a obține proprietatea unui bun.
C.E.D.O., în jurisprudența sa constantă, nu garantează dreptul de a dobândi un bun, ci numai proprietatea deja dobândită reținând că, în sensul Convenției, prin noțiunea de „bun” se înțelege numai un bun actual, nu și unul ipotetic.
Astfel, prin hotărârea – pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a analizat noțiunea de „bun actual” și „valoare patrimonială” și a statuat că pentru existența unui bun „actual” nu este suficient ca legea să consacre un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar și ca instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul consacrat prin lege.
Cât privește „valoarea patrimonială” C.E.D.O. a statuat că aceasta se bucură de protecția oferită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție condiționat de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
Pe cale de consecință, criticile apelantului aduse sentinței instanței de fond nu sunt întemeiate.
În ce privește capătul de cerere privind daunele cominatorii trebuie precizat că acesta este și inadmisibil întrucât, la data formulării acțiunii textul art. 64 din Legea nr. 18/1991 care reglementa daunele cominatorii, a fost abrogat, legiuitorul introducând un alt mijloc de constrângere în cazul refuzului punerii în posesie și înmânării titlului, respectiv cel al penalităților.
P. considerentele arătate cum apelul nu este fondat, tribunalul urmează, ca în temeiul dispozițiilor art. 480 (1) Noul Cod de procedură civilă, să-l respingă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul N. D., domiciliat în com. dumbrava Roșie, ., jud. N. împotriva sentinței civile nr. 205/29.01.2014 a Judecătoriei P. N..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.06.2014.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. M. aflată în CO U. A.-M. P. I.
semnează vicepreședinte Tribunalul
F. L.
Red + tehn. C. M. – 30.06.2014;
Tehn. P. I. – 07.07.2014;
Fond – A. O.;
Ex. 2
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Validare poprire. Decizia nr. 219/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
