Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 252/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 252/RC
Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 252/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - O. E. | - judecător |
- A.-M. U. | - judecător | |
- M. C. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtul V. M. I., domiciliat în comuna/. și de intervenienta în nume propriu M. A., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 718 din data de 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. D..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât V. M. I. și avocat I. R., pentru recurenta-intervenientă în nume propriu M. A., cu împuternicirea avocațială nr._/04.12.2012, lipsă fiind intimata-reclamantă H. D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este hotărâre care să țină loc de act autentic;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată;
- Judecătoria Târgu N. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 09.01.2013, adresa prin care a comunicat că dosarul nr.916/1999 a fost expediat Judecătoriei Râmnicu V.;
- recurentul-pârât V. M. I. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 08.03.2013, cererea prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, constând în desemnarea unui apărător din oficiu, anexând originalul chitanțelor nr._ și nr._ din data de 31.01.2013, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 266 lei.
Președintele completului de judecată aduce la cunoștință recurentului-pârât V. M. I. că cererea prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, sub forma asigurării apărării printr-un avocat desemnat din oficiu a fost respinsă prin încheierea camerei de consiliu din data de 04.03.2013.
La întrebarea instanței, recurentul-pârât V. M. I. arată că în registrul agricol depus la fila 40 dosar de fond, apare menționată o casă, ce a fost dată în folosință în anul 1965 și care era un bordei rămas de la părinții săi, pe care l-a dărâmat în anul 1986, edificând construcția ce face obiectul prezentului dosar. Precizează că la acel moment era căsătorit, dar despărțit, în fapt de soția sa care pleca de multe ori de la domiciliul comun, de care ulterior a și divorțat. Arată că s-a judecat cu fosta soție pentru partaj bunuri comune, iar prin hotărârea pronunțată i-a fost atribuită casa, însă intimata-reclamantă H. D. i-a sustras toate actele din casă, nefiind în măsură să prezinte o copie a hotărârii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Recurentul-pârât V. M. I. solicită admiterea recursului declarat în cauză, întrucât nu a vândut reclamantei casa și terenul aferent acesteia, nu a primit bani și nu a semnat vreun act cu ea, iar semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare este falsificată, nu-i aparține, iar cele consemnate în cuprinsul actului cu privire la încasarea unei sume de bani în schimbul înstrăinării imobilelor nu corespund realității.
Avocat I. R., pentru recurenta-intervenientă în nume propriu M. A., solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în cauză fiind incidente motivele de casare reglementate de art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, în condițiile în care sentința criticată nu este supusă apelului, astfel că instanța de judecată poate analiza sentința sub toate aspectele. Astfel, sentința recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Instanța, admite în principiu cererea de intervenție și dispune efectuarea unei expertize topo cadastrale, reținând concluziile expertului cum că terenul în litigiu măsoară 402 mp și aparține intervenientei, că nu este înscris în titlul pârâtului, însă la pagina 4 a sentinței se consemnează că pârâtului i s-a eliberat titlu de proprietate pentru teren în anul 1994 în baza legilor fondului funciar, titlu care nu a fost anulat. Astfel, se poate observa cu ușurință, contradicțiile dintre concluziile pe care se sprijină hotărârea instanței de fond. Deși își însușește concluziile expertului în sensul că terenul este proprietate intervenientei și că nu este înscris în titlul pârâtului, câteva paragrafe mai jos afirmă că terenul este înscris în titlul pârâtului, care ar fi fost eliberat în anul 1994. De observat că instanta nu menționează numărul sau . de proprietate al pârâtului, pentru că acest titlu de proprietate invocat de instanță nu există. Singurul titlul de proprietate care s-a depus la dosar este cel al tatălui pârâtului, V. Gh. M., TP nr._, pentru care s-a dezbătut partajul succesoral și s-a depus la dosarul sentința civilă de nr. 73/1999 din care rezultă că pârâtul nu a primit bunuri imobile din masa de partaj, ci doar sultă. Precizează că singura motivare care ar fi putut forma convingerea instanței că pârâtul este proprietarul terenului este autorizația de construcție din anul 1998, act care în opinia instanței ar ține loc și de titlu de proprietate pe teren.
Apărătorul recurentei-interveniente în nume propriu menționează că instanța de fond a omis să indice motivele de drept care au justificat soluția fapt ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 teza 1, hotărârea fiind în același timp pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, cererea de intervenție depusă de M. A. are caracterul unei acțiuni în revendicare, ceea ce impune ca instanța să stabilească care titlul este preferabil, care este mai vechi și mai bine conturat. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 718/28.03.2013 a Judecătoriei Târgu N. s-a admis acțiunea pentru perfectarea vânzării-cumpărării formulată de reclamanta H. D. împotriva pârâtului V. I. și în consecință: s-a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea încheiată de reclamantă cu pârâtul la 21.05.2008, conform înscrisului sub semnătură privată încheiat de părți, prin care reclamanta a cumpărat de la pârât cu suma de 7000 lei și cu clauză de întreținere casa de locuit construită din lemn, cu suprafața de 64 mp notată cu C1 pe schița anexă, având două camere și renovată în baza autorizației nr. 132/1988 precum și suprafața de 200 mp teren curți-construcții, imobile situate în intravilanul satului și comunei A..
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. A. și s-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul V. I..
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta H. D. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul V. I. să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între ei cu privire la casa de locuit și ..p. de teren din intravilanul comunei A..
În motivare a arătat că la data de 21 mai 2008 s-a înțeles cu pârâtul să cumpere de la acesta cu prețul de 7000 de lei și cu clauză de întreținere pentru tot restul vieții vânzătorului, casa de locuit cu 2 camere, construită din lemn, cu suprafața de 64 m.p. și ..p. de teren aferent casei, bunuri situate în intravilanul comunei A., că s-a încheiat un act sub semnătură privată, iar pe lângă prețul plătit la data încheierii actului sub semnătură privată, a prestat și întrețierea la care s-a obligat. Reclamanta a menționat că vânzătorul s-a obligat ca în termen de 2 luni de la această înțelegere să meargă la notar pentru a perfecta actele de vânzare-cumpărare, să întocmească documentația cadastrală dar că acesta a refuzat ulterior să se prezinte la notar și să întocmească documentația, motiv pentru care a formulat acțiunea de față.
Pârâtul s-a prezentat în instanță și a solicitat la interogatoriul luat în instanță respingerea acțiunii reclamantei, nu a recunoscut semnătura din actul sub semnătură privată de la dosar. A menționat că i-a promis reclamantei că îi va face acte pentru casă și teren dacă îl îngrijește pe timpul vieții și îi face pomenirile creștinești după moartea sa. Nu a primit bani de la reclamantă, ea nu a locuit cu el, venea sporadic, de obicei în ziua în care el primea pensia, îi făcea câte ceva de mâncare, apoi pleca. A dat ulterior, la 21.02.2011, o declarație, la notar, prin care a arătat că el nu a vandut reclamantei bunurile, nu a primit întreținere din partea ei, că reclamanta i-a fost recomandată de o cunoștință de-a lui în urmă cu 5 ani pentru a-l însoți într-o deplasare pe care urma să o facă la un spital din Iași dar că această deplasare nu a mai avut loc; că după aceasta, reclamanta l-a vizitat lunar, sub pretextul că îl ajută cu menajul, dar de fapt, ea venea doar în ziua în care el lua pensia pentru a-i lua banii, după care îl părăsea. În ultima perioadă suține pârâtul, reclamanta insista să-i facă acte pe casă și pe teren, el a refuzat și nici bani din pensie nu i-a mai dat, astfel că în ajunul Crăciunului din anul 2010 reclamanta a venit însoțită de un bărbat și l-a amenințat ca să-l determine să încheie actul, că l-a lovit foarte grav, i-a rupt trei coaste și a fost internat în spital în perioada 25 -30 dec.2010, dovadă fiind scrisoarea medicală și un certificat medico-legal care atestă loviturile și că, apoi, pe 16.02.2011, ea a revenit la el acasă și l-a lovit din nou. A anexat la declarație actele medicale despre care a făcut vorbire.
A formulat și în scris întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că el nu a vândut reclamantei bunurile imobile –casă de locuit proprietatea sa și 200 m.p. de teren aferent casei din . primit bani de la reclamantă și nu a semnat vreun act cu ea. Pe cale reconvențională, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului sub semnătură privată prezentat de reclamantă pentru lipsa consimțământului.
Cererea reconvențională însă nu s-a timbrat la valoare, chiar dacă paratului i s-a pus în vedere cu cât trebuie să taxeze, astfel că în baza art.20 din Legea 146/1997 s-a dispus anularea acesteia.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, M. A., solicitând respingerea acțiunii reclamantei și obligarea reclamantei și a pârâtului să lase M-rii A. în deplină proprietate și liniștită posesie terenul pe care se află casa pârâtului cu motivarea că M-rea A. este proprietara terenului cu suprafața de 49 ha din . satului și a mănăstirii, în care se include și terenul care face obiectul acțiunii pentru perfectarea vânzării-cumpărării, că pârâtul nici nu avea cum vinde terenul pentru că în urma partajului succesoral al averii moștenite de el de la părinți, terenul în litigiu nu a fost atribuit în lotul lui.
Având în vedere probele administrate instanța a reținut că la 21 mai 2008, între reclamanta H. D. și pârât a intervenit o înțelegere prin care aceasta a cumpărat de la pârât, cu prețul de 7000 de lei și cu clauză de intreținere, casa de locuit și ..p. de teren aferent casei din intravilanul comunei A., prilej cu care s-a întocmit un înscris sub semnătură privată denumit “contract de vânzare-cumpărare”.
Actul prezentat de reclamantă însă nu a fost recunoscut de pârât, acesta a pretins că a făcut reclamantei doar o promisiune de vânzare, însă vânzarea nu a mai avut loc pentru că și-a dat seama că reclamanta urmărește să-i ia banii și bunurile lui, nu a locuit la el și nu l-a îngrijit.
Cu toate acestea s-a reținut de instanță că actul sub semnătură privată s-a încheiat cu consimțământul pârâtului deoarece acesta a semnat înscrisul, chiar dacă ulterior nu a mai recunoscut semnătura, iar actul astfel întocmit are putere de lege între părțile contractante, în sensul prevederilor art.969 din codul civil.
Cu privire la cererea de intervenție s-a reținut că nu este întemeiată și urmează ca în baza art.49 și 50 din codul de procedură civilă, art.480 din codul civil să se respingă.
Intervenienta M. A. a susținut că terenul cu suprafața de 200 m.p. pe care se află casa pârâtului îi aparține, conform actelor vechi de proprietate ale mănăstirii-actul de danie din anul 1642 a hatmanului Gavriil C.-fratele domnitorului V. L., proceselor-verbale de inventar din anii 1939 și 1940, sentinței civile nr.2478/2002 a Judecătoriei Tg.N. și potrivit concluziilor expertului și a solicitat ca reclamanta și pârâtul să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 402 m.p. de teren identificată de expert ca fiind curtea casei pârâtului.
Este adevărat că prin sentința de partaj succesoral nr.73/1999 pronunțată de Judecătoria Tg.N. pârâtul nu a primit bunuri imobile din masa de partaj a părinților lui, a primit sultă, ceea ce a condus intervenienta la ideea că el nu putea vinde casa și terenul reclamantei pentru că nu era proprietarul lor, însă din autorizația de construire de la dosar, de la fila 11, rezultă că pârâtul a primit autorizație de construire în anul 1988 pentru construirea unei anexe cu 2 camere la casa de locuit, construcții care sunt amplasate pe suprafața de 200 m.p. și care au fost stăpânite permanent și netulburat de pârât, aceste bunuri făcând obiectul convenției de vânzare-cumpărare încheiată cu reclamanta, astfel că nu sunt reale afirmațiile intervenientei cum că el ar fi ocupat cu forța teren din proprietatea Mănăstirii A.. Mai mult decât atât, pârâtului i s-a eliberat și titlu de proprietate pentru teren în anul 1994 în baza legilor forndului funciar, titlu care nu a fost anulat.
Expertul a identificat terenul aferent casei pârâtului care este de fapt curtea casei acestuia și a constatat că măsoară 402 m.p., situație în care intervenienta și-a precizat acțiunea în sensul că revendică 402 m.p., însă prin concluziile sale expertul susține că terenul face parte din terenul care constituie vatra mănăstirii A., se include în cele 49 de ha de teren care îi aparțin acesteia și că nu este înscris în titlul pârâtului, fără a numerota însă topografic .> Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul V. I. și intervenienta în interes propriu M. A..
În recursul declarat pârâtul a criticat sentința ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar una act care pretinde că ar fi semnat de pârât, la rubrica vânzător. În fața instanței a arătat că nu a semnat actul, că nici măcar nu a văzut acel act până atunci, că nu a primit suma de 7.000 lei de la reclamantă, reprezentând așa-zisul preț al vânzării. A relatat instanței că a existat o discuție întrei ei, în sensul de a încheia pe viitor un astfel de act, dar datorită comportamentului reclamantei, care nu i-a dat nici un fel de ajutor și care împreună cu altă persoană i-au furat actele personale și l-au bătut, nu s-a mai pus nici măcar problema de a se mai încheia un astfel de contract.
În pofida celor arătate, Judecătoria Târgu N., a dat câștig de cauză reclamantei, fără să țină cont că semnătura nu este a sa, fără să facă procedura înscrierii în fals, sau o expertiză grafologică pentru a verifica cele arătate.
Întâmpinarea și cererea reconvențională pe care le-a formulat i-au fost respinse și anulate ca netimbrate. Or, nu a achitat această taxă de timbru, deoarece nu a înțeles ce reprezintă, iar din cauza vârstei înaintate și a multiplelor boli de care suferă, nu a avut atunci posibilitatea de a plăti taxa de timbru.
Chiar și în cazul în care ipotetic ar fi încheiat acel contract, datorită felului în care s-a comportat reclamanta și bătăilor pe care i le-a administrat, tot nu s-ar fi putut perfecta o astfel de vânzare, cu clauză de întreținere.
În recursul declarat intervenienta M. A. a criticat sentința, ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Concluzia la care s-a oprit instanța de fond nu este în concordanță cu materialul probator, sentința civilă cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.
Astfel, cum consemnează însăși sentința criticată “concluziile expertului fiind că terenul în litigiu măsoară 402 mp și aparține intervenientei, că nu este înscris în titlul pârâtului”.Aceeași instanță la pagina 4 consemnează că “pârâtului i s-a eliberat titlu de proprietate pentru teren în anul 1994 în baza legilor fondului funciar, titlu care nu a fost anulat”.
Rezultă că deși instanța își însușește concluziile expertului în sensul că terenul este proprietate intervenientei și că nu este înscris în titlul pârâtului, câteva paragrafe mai jos afirmă că terenul este înscris în titlul pârâtului, care ar fi fost eliberat în anul 1994. De observat că instanta nu menționează numărul sau . de proprietate al pârâtului, pentru că acest titlu de proprietate invocat de instanță nu există. Acesta este și motivul pentru care instanța îl amintește lapidar și
“ în trecere”. Dacă acest titlu de proprietate ar fi existat el ar fi trebuit să fi fost depus la dosarul cauzei. Singurul TP care s-a depus la dosar este al tatălui pârâtului, V. Gh. M., TP nr._, titlul care a fost depus de intervenientă, pentru a se vedea că terenul care face obiectul litigiului nu se regăsește în acest TP nr._ .
Mai mult, pârâtul însăși prezent în fața instanței, declară că terenul ce face obiectul litigiului îl are de la tatăl său și că ar fi înscris în TP nr._, lucru neadevărat, concluziile expertului în acest sens sunt clare și nu lasă loc de interpretări. Pentru a dovedi că pârâtul V. I. nu a moștenit nimic de la tatăl său, s-a depus la dosarul cauzei sentința civilă de partaj succesoral nr. 73/1999 din care rezultă că pârâtul nu a primit bunuri imobile din masa de partaj a părinților săi, ci sultă, lucru constatat și de instanță.
Omisiunea precizării motivelor de drept care au justificat soluția pronunțată de instanță asupra fondului cauzei atrage și incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 teza 1, hotărârea fiind în același timp pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Cu privire la acest aspect, este relevant a se observa că cererea de intervenție depusă de M. A. are caracterul unei acțiuni în revendicare. În cadrul unei astfel de acțiuni, practica și doctrina impune că instanța nu are a stabili care titlu este valabil, ci care titlu este preferabil, care titlu este mai vechi și mai bine conturat. Conform doctrinei, ori de câte ori atât reclamantul cât și pârâtul invocă titluri de proprietate distincte ce emană de la autori diferiți, instanța va stabili care dintre ele este preferabil; criteriile de apreciere la care se va recurge în acest scop sunt datele certe ale titlurilor, autorii de la care emană acele titluri, drepturile pe care ei le aveau, vechimea titlurilor.
In raport de aceste criterii (ce sunt doar enunțiative) instanța trebuia să constate inexistența titlului pârâtului V. I., natura precară a drepturilor dobândite de reclamantă, chitanță sub semnătură privată, pe risc, de la un autor a căror drepturi ca întindere și amplasament nu pot fi stabilite, încât în operațiunea de comparare a titlurilor, pârâtului și reclamantei, nu puteau fi preferate dovezilor proprietății făcute de M..
De observat, că, în sentința criticată instanța de fond face amintire că M. a depus “ acte vechi de proprietate”, ca mai apoi să pună semnul egal între aceste acte vechi de proprietate și o autorizație de construcție eliberată pe numele pârâtului în anul 1988.
In concluzie, singura motivare care a format convingerea instanței că pârâtul este proprietarul terenului este autorizația de construcție din anul 1998, act care în opinia instanței ține loc și de titlu de proprietate pe teren.
Înscrisurile depuse de intervenienta M. A., înscrisuri care fac dovada asupra proprietății terenului vatră mănăstirească, din care face parte și terenul în litigiu, nu au fost analizate deloc de instanța de fond. În tot cuprinsul motivării sentinței civile criticate nu se regăsește nici măcar un paragraf din care să reiasă că instanța de fond ar fi procedat vreun moment la analiza titlurilor pârtilor implicate în litigiu.
Dovada proprietății asupra terenului a fost întregită și cu expertiza dispusă în cauză, expertiză care a fost practic ignorată de instanța de fond, nefăcându-se referire în considerentele hotărârii pronunțate la constatările și concluziile expertului. Concluziile raportului de expertiză judiciară administrată în cauză au fost înlăturate, deși o asemenea obligație subzistă, fiind o garanție a principiului contradictorialității și respectiv al dreptului la un proces echitabil.
Examinând recursul, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Motivul invocat de pârâtul V. I. referitor la neexaminarea de către instanța de fond a susținerilor și apărărilor sale legate de semnarea înscrisului intitulat „contract de vânzare-cumpărare” întocmit la 21.05.2008 este întemeiat.
Astfel, pârâtul căruia i s-a opus înscrisul sub semnătură privată în care este materializată o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere pretins încheiată de acesta cu reclamanta, la 21.05.2008, atât la interogatoriu cât și prin declarația autentificată sub nr. 163/21.02.2011 și prin întâmpinare, a susținut că nu a semnat înscrisul, că semnătura sa este falsificată, că cele consemnate în cuprinsul actului cu privire la încasarea unei sume de bani în schimbul înstrăinării imobilelor nu corespund realității, că nu cunoaște acele persoane indicate ca și martore în cuprinsul acelui înscris.
Or, deși acest înscris este tocmai cel a cărei validare se solicită, iar dispozițiile art. 179 Cod procedură civilă prevăd că atunci când una din părți declară că nu recunoaște scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului și dacă în urma acestei verificări nu se lămurește asupra autenticității înscrisului verificarea se face prin efectuarea unei expertize, instanța de fond nu a efectuat nici un fel de verificări în acest sens.
Mai mult, deși prin întâmpinare pârâtul a susținut că semnătura sa de pe înscris a fost falsificată și a indicat ca și temei de drept dispozițiile art. 177-184 Cod procedură civilă, instanța a ignorat cu desăvârșire obligațiile care-i reveneau potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, atât cu privire la verificarea de scripte, cât și cu privire la procedura falsului (art. 180-184 Cod procedură civilă).
Mai mult, pe lângă faptul că nu a administrat nici un probatoriu privind stabilirea autenticității înscrisului contestat, instanța nu argumentează în nici un fel care au fost temeiurile pentru care a ajuns la concluzia că semnătura de pe înscris aparține pârâtului.
Astfel, în considerentele sentinței reține că actul prezentat de reclamantă nu a fost recunoscut de pârât cu următoarea motivare: „cu toate acestea se reține de instanță că actul sub semnătură privată s-a încheiat cu consimțământul pârâtului, deoarece acesta a semnat înscrisul, chiar dacă ulterior nu a mai recunoscut semnătura, iar actul astfel întocmit are putere de lege între părțile contractuale în sensul prevederilor art. 969 din Codul civil”.
Or, cele de mai sus nu răspund exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă și demonstrează că instanța nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența. Acestea echivalează cu necercetarea cauzei sub toate aspectele cu care instanța a fost investită, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, cum cererea de intervenție are ca obiect revendicarea aceleași suprafețe de teren ce face și obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare a cărei perfectare se solicită prin acțiunea principală și a cărei judecată urmează a fi reluată, dată fiind interdependența dintre cele două cereri, tribunalul urmează a admite ambele recursuri, a casa sentința și a trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a dispune administrarea probatoriului ce se impune pentru stabilirea autenticității înscrisului, precum și pentru clarificarea titularului dreptului de proprietate asupra terenului ce formează obiectul antecontractului și revendicării de către intervenientă.
De asemenea, instanța de fond va avea în vedere și toate celelalte susțineri invocate de pârât și intervenientă prin cererile de recurs și care dată fiind soluția adoptată nu au mai putut face obiectul examinării în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul V. M. I., domiciliat în comuna/. și de intervenienta în nume propriu M. A., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 718/28.03.2012 a Judecătoriei Târgu N..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
O. E. A.-M. U. și M. C. R. L.
Red. M. C./01.04.2013
Tehnored.R.L./15.04.2013
Ex.2
Fond V. A.
Dosar nr._ Emisă la 14.054.2013 |
CĂTRE,
Judecătoria Târgu N.
Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. mai sus menționat privind pe recurentul-pârât V. M. I. și de recurenta-intervenientă în nume propriu M. A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. D., întrucât prin decizia civilă nr. 252/RC din data de 05.03.2013, s-a admis recursul declarat de recurenți împotriva sentinței civile nr. 718 din data de 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu N., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței dumneavoastră.
Dosarul este sigilat și conține un număr de file, la el fiind atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu N..
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. E. R. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 284/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
