Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 293/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 293/AC
Dosar nr._ - plângere împotriva Încheierii de carte funciară -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23.09.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 293/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - U. A. M. | - judecător |
- C. M. | - judecător | |
- M. M. | - grefier |
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de intimatul Oficiul de cadastru și P. I. N. cu sediul în municipiul Piatra N., .. 26 Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 203 din data de 29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 16.09.2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care având nevoie de timp pentru a delibera a fost amânată pronunțarea pentru astăzi când,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 203/29.01.2014 a Judecătoriei Piatra N. s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive. S-a admis plângerea formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și P. I. N. și în consecință: s-a anulat încheierea nr._/17.05.2013 și încheierea de respingere nr._/1.01.2013, emise de B. de Cadastru și P. I. Piatra N. în partea referitoare la obligația reclamantului de a face dovada achitării impozitului prevăzut de art. 77 ind. 1 Cod fiscal și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, în temeiul actului de adjudecare nr. 20/24 oct. 2012, emis în dosarul de executare nr. 20/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc A. N., privitor la imobilul înscris în Cartea F. 8394/N/Piatra N. cu nr. cadastral 2514, situat în Piatra N., . nr. 15, zona Vânători, județul N..
Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarele situație de fapt:
Reclamantul A. I. în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și P. I. B. de C. Funciara si P. Imobiliara Piatra N. a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._/01.07.2013, precum si a încheierii nr._/17.05.2013 ambele emise de către BCPI Piatra N., solicitând intabularea dreptului său de proprietate in temeiul actului de adjudecare nr.20/24.10.2012 privitor la imobilul înscris in Cartea F. 8394/N/Piatra N., cu nr. cadastral 2514, situat in Piatra N., ., nr.15, zona „Vânători” jud. N..
În motivarea în fapt a cererii a arătat că cererea de intabulare a dreptului de proprietate a fost respinsă iar cererea de reexaminare formulată în termenul legal a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Legal citat, B. de Cadastru și P. I. Piatra N. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive si a solicitat respingerea plângerii ca nefondate, încheierile atacate fiind emise cu respectarea dispozițiilor legii. Astfel, a arătat că petentului i s-a pus in vedere obligația de a completa documentația cu dovezile privind achitarea impozitului pe transfer de proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 77/1 din Codul fiscal. Cum acesta nu s-a conformat dispozițiilor legii, cererea sa de intabulare a fost respinsă si, reținându-se aceleași argumente de nelegalitate, a fost respinsă si cererea de reexaminare.
Analizând probele administrate, instanța a reținut că, prin actul de adjudecare nr.20/24.10.2012 emis in dosarul de executare nr.20/2012 al B. A. N., s-a constatat, privitor la imobilul înscris in CF 8394/N/Piatra N., cu nr. cadastral 2514, situat in Piatra N., ., nr.15, zona „Vânători” județul N., că reclamantul A. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
În temeiul actului de adjudecare, reclamantul a solicitat Biroului de Cadastru și P. I. Piatra N. intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului. Prin referatul emis de intimată, i s-a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării impozitului pentru transferul de proprietate. Prin încheierea de respingere nr._/17.05.2013, B. de Cadastru și P. I. Piatra N. a respins cererea reclamantului de intabulare deoarece nu a completat dosarul cu documentele solicitate prin referatul de completare.
Împotriva încheierii de respingere, reclamantul a formulat cerere de reexaminare. Prin încheierea de respingere nr. nr._/01.07.2013, B. de Cadastru și P. I. Piatra N. a respins cererea de reexaminare reținând că și în cazul transferului dreptului de proprietate în procedura executării silite contribuabilul datorează impozitul prevăzut de art. 771 din Codul fiscal, iar potrivit alin. 6 pentru intabularea dreptului de proprietate trebuia prezentată dovada achitării impozitului, neavând relevanță cui îi incumbă obligația plății acestor venituri.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a O. –B. de C. Funciara si P. Imobiliara N., instanța a respins-o ca nefondată, pentru argumentele ce succed:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În cauză, obligația intabulării unui drept de proprietate incumbă O., care, astfel cum a si procedat in speța supusă atenției instanței, poate motiva in fapt si in drept, admiterea sau, după caz, respingerea unei astfel de cereri.
Este adevărat că intimatul pendinte nu este titularul vreunui drept asupra imobilului adjudecat ci acționează ca un organ investit cu puterea verificării condițiilor de intabulare, instanța apreciază însă că în speță, acesta are calitate procesuala pasivă, fiind emitentul actelor contestate tocmai ca urmare a interpretării si aplicării legii de către reprezentanții săi. Or, așa fiind, dincolo de împrejurarea caracterului contencios al procedurii, instanța apreciază nu doar că s-a dovedit calitatea procesuală pasivă insă chiar mai mult, că intimatul chemat in judecată este singurul interesat in demersul judiciar, hotărârea fiindu-i opozabilă.
În drept, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, potrivit cărora: „(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.”, precum și Normele metodologice de aplicare a acestei dispoziții, de la pct. 1517 din H.G. nr. 44/2004, alineatele 9-11: „În cazul transferurilor prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 de zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condițiile legii. În cazul în care se solicită intabularea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, în temeiul hotărârii judecătorești, registratorii de carte funciară vor verifica existența deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului. În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului.”
Instanța a apreciat că transferul dreptului de proprietate imobiliară prin adjudecarea imobilului în cadrul executării silite este o situație neprevăzută expres de textele de lege menționate si că neimpozitarea reprezintă regula in materie fiscală, impozitarea trebuind a fi prevăzută pentru fiecare situație in parte pe care legiuitorul a apreciat-o incidentă și că dispozițiile legale invocate în speță au fost analizate de Curtea Constituțională, inclusiv prin Decizia nr. 342/2012, constatându-se constituționalitatea lor și lipsa vreunei atingeri aduse dreptului de proprietate privată, menționându-se însă că „aplicabilitatea prevederilor criticate în speța dedusă judecății, respectiv în cazul vânzării unui imobil prin procedura executării silite, Curtea observă că aspectele învederate de autorul acesteia sunt probleme ce țin de interpretarea și aplicarea legii, fiind apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, neintrând în sfera contenciosului constituțional.”
În consecință, instanța a apreciat că, în condițiile particulare ale prezentei spețe, refuzul Biroului de Cadastru și P. I. Piatra N. de a intabula dreptul de proprietate al reclamantului nu este întemeiat, nefiind necesară dovada achitării impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare.
Împotriva sentinței a declarat apel Oficiul de Cadastru și P. I. N. criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Raportat la dispozițiile art. 77 ind. 1 alin.(6) din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 57/2003 solicită a se constata că soluția adoptată de B. de Cadastru și P. I. Piatra N., din subordinea Oficiului de Cadastru și P. I. N. nu numai că este pertinentă dar este și legală și justificată, din punctul lor de vedere, soluția instanței de fond nefiind fundamentată pe temeiul legal stipulat, ci pe interpretarea nejustificată a faptului că, fără nici un temei de fapt și de drept, s-ar fi impus petentului A. I. de a achita acest impozit pe transfer de proprietate, ceea ce este total denaturat de la realitate, motivat de faptul că instituția lor, conform reglementărilor legale stipulate, este obligată de a verifica existența la cererea cu care a fost investită, a dovezii de achitare a impozitului legal stipulat.
Astfel, consideră că dispozițiile legale vizate sunt de strictă interpretare, orice alte susțineri ale petentului, preluate de instanța de fond în motivarea soluției adoptate, nefiind de natură a infirma corectitudinea și legalitatea soluției O. N. –BCPI Piatra N., potrivit atribuțiilor legale impuse, instituția punând în vedere titularului cererii, respectiv petentului A. I., de a anexa la cererea formulată de intabulare a dreptului de proprietate, dovada achitării acelui impozit, fără ca, prin această solicitare legală și justificată să impună acestuia achitarea de către acesta a impozitului legal stipulat, așa cum în mod eronat susține petentul și și-a însușit instanța de fond.
Între a face dovada achitării impozitului legal și imperativ stipulat de lege, ca titular al cererii formulate de petentul A. I. și a impune acestuia achitarea acestui impozit, este o mare diferență, astfel încât motivarea instanței de fond este total nejustificată.
În plus, motivarea respingerii cererii formulate nu este aceea a neachitării impozitului pe transfer de proprietate de către petentul A. I., ci faptul că, în urma solicitării de intabulare a dreptului de proprietate, ca urmare a completării stabilite potrivit reglementărilor imperative, aceasta nefiind depusă, s-a respins cererea.
Cu privire la argumentarea de fapt și de drept referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și P. I. N., în astfel de cauze, așa cum a arătat și pe fondul cauzei, aspecte de drept neluate în considerare de instanță, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, republicată, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile art.1 alin. 1 din regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 633/2006, cu modificările și completările ulterioare, birourile de cadastru și publicitate imobiliară funcționează ca structuri fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, instituții publice ce au personalitate juridică.
În acest sens, subliniază faptul că, B. de Cadastru și P. I. Piatra N. își desfășoară activitatea sa structură teritorială, fără personalitate juridică a Oficiului de Cadastru și P. I. N., instituția publică cu personalitate juridică și cu atribuții în domeniul cadastrului și publicității imobiliare.
Astfel, consideră că plângerea este inadmisibilă fiind îndreptată împotriva unei persoane ce nu justifică capacitatea procesuală pasivă.
Ca urmare, orice motivare a instanței de fond a soluției adoptate cu referire la această structură, fără personalitate juridică, din subordinea O. N. este nejustificată și neîntemeiată.
În aceeași ordine de idei, evidențiază faptul că potrivit dispozițiilor art. 31 din Ordinul nr. 633/2006 al Directorului Generale al ANCPI privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, Oficiul de Cadastru și P. I. N. îndeplinește un serviciu de interes public, indiferent de modul de soluționare a unei cereri, neurmărindu-se satisfacerea unui drept sau a unui interes propriu, scopul publicității imobiliare fiind acela de a aduce la cunoștința terțelor persoane situația de drept și de fapt a oricărui imobil.
Urmare recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, această autoritate judecătorească, în ședința publică din data de 15.10.2007, în dosarul nr. 42/2007, a pronunțat Decizia nr. 72 prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat și s-a statuat faptul că în litigiile ce au ca obiect plângerile de carte funciară, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară nu au calitate procesuală pasivă.
De aceea, având în vedere cele de mai sus își menține solicitarea de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive și în consecință solicită respingerea plângerii formulate împotriva Oficiului de Cadastru și P. I. N. ca fiind introdusă împotriva unei părți care nu justifică calitatea procesuală pasivă.
Intimatul A. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru următoarele motive:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a BCPI N. invocată și a inadmisibilității plângerii solicită să fie respinse pentru următoarele considerente:
Cererea sa a fost formulată în contradictoriu cu O., iar în dispozitivul hotătârii, după respingerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a O. N., se menționează foarte clar că această hotărâre este în contradictoriu cu O. N. și nu cu BCPI N..
Hotărârea este pronunțată împotriva unei structuri cu personalitate juridică, în speță O. N. ce are capacitate și calitate.
Decizia 72/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție face vorbire despre calitatea procesuală a O. și nu despre capacitatea procesuală a BCPI, aceasta fiind doar o structură fără personalitate juridică.
Nefiind vorba în speță despre o hotărâre pronunțată împotriva BCPI excepția este nefondată.
Sub aspectul fondului, învederează că actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate și poate fi înscris în cartea funciară, în sensul art. 852 alin. 1 lit. e din Noul Cod de procedură civilă și art. 516 pct. 8 și 517 Cod procedură civilă vechi.
Înscrisul îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 7/1996 pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului.
De asemenea, potrivit art. 77 ind. 1 Cod fiscal „la transferul dreptului de proprietate și al dezmembramintelor acestuia, prin actele juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit”
În conformitate cu art. 151 ind. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, „a) prin contribuabil, în sensul art. 77 ind.1 din Codul fiscal, se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului”.
Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale în materie, persoana obligată să plătească impozitul la transferul dreptului de proprietate este vânzătorul, iar nu cumpărătorul, actul de adjudecare îndeplinind formalitățile prevăzute de lege în vederea intabulării în cartea funciară a dreptului real.
Adjudecatarul nu poate fi obligat la plata acestui impozit în condițiile în care nu a realizat nici un venit în înțelesul legii fiscale, iar decizia de impunere ar fi eliberată pe numele vânzătorului, fostul proprietar, acesta având termen de a contesta decizia.
Intimatul ar fi trebuit să aibă în vedere considerentul că obligația de plată a impozitului pe venit incumbă vânzătorului și în nici un caz cumpărătorului adjudecatar, sursa de venit fiind banii pe care i-a încasat vânzătorul/creditorul de la adjudecatar, iar adjudecatarul nu a dobândit nici un venit ca urmare a transferului de proprietate, ci numai dreptul de proprietate.
În această situație, ANAF DRGFP Iași și AJFP N. poate urmări, prin organele proprii de executare silită, pe fostul proprietar sau creditor, neputând constitui în nici un caz un motiv de refuz de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al adjudecatarului.
Examinând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 479 Noul cod de procedură civilă, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Critica adusă de apelant referitoare la dezlegarea dată excepției lipsei calității procesuale pasive este întemeiată întrucât prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și P. I. N. cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei LXXII(72) din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, prin decizia menționată soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cauzele ce au ca obiect plângere privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și P. I. nu are calitate procesuală pasivă.
În considerentele deciziei s-a reținut că procedura de înscriere în Cartea F. este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr. 7/1996, republicată și de actele normative emise în baza ei, iar numai în măsura în care acestea nu prevăd nimic, legea este completată cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute de codul de procedură civilă.
Reținând că la art. 22 din Legea nr. 7/1996 se prevede că înscrierea unui drept se poate efectua numai” împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută” precum și „ împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată” și că Legea nr. 7/1996, republicată nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de Cadastru și P. I., Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că Oficiul de Cadastru și P. I. nu are calitate procesuală pasivă.
Din considerentele deciziei și interpretarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996 republicată, se deduce că singurele persoane susceptibile să aibă calitate în cauzele având ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară, sunt cele prevăzute de art. 31 alin.(1) din Legea nr. 7/1996 republicată, respectiv persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.
Rezultă așadar că, atât timp cât în Cartea F._ UAT Piatra N., la rubrica” înscrieri privitoare la proprietate” imobilul a cărei intabulare se solicită prin prezenta figurează înscris pe numele S. Moracea, iar la rubrica” înscrieri privitoare la sarcini” figurează BCR-SA( așa cum rezultă din extrasul de C. F. – pentru informare depus la dosar) acestea sunt „persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară” în contradictoriu cu care urma a se soluționa plângerea și nu Oficiul de Cadastru și P. I. N..
Aceasta cu atât mai mult cu cât, însuși petentul apelant atunci când aduce argumente legate de titularul obligației de a achita contravaloarea impozitului pe transferul de proprietate face referire la persoana de la care s-a transferat dreptul de proprietate și care figurează înscrisă în Cartea F..
Pentru considerentele arătate, cum prima instanță a dat o dezlegare contrarie celor statuate prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii a căror dispoziții, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, sunt obligatorii pentru instanțe, sentința fiind astfel nelegală tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 480(2) Noul cod de procedură civilă, urmează a admite apelul a schimba în totalitate sentința și a admite excepția invocată de oficiul de cadastru și P. I. N. și a respinge plângerea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de intimatul Oficiul de Cadastru și P. I. N. cu sediul în municipiul Piatra N., .. 26 Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 203 din data de 29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Schimbă în totalitate sentința apelată în sensul următor:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și P. I. N., cu sediul în municipiul Piatra N., .. 26 Bis, județul N. și respinge plângerea promovată de petentul A. I., domiciliat în Piatra N., .. 6, ., ., județul N., împotriva încheierii de respingere nr._ din 22.07.2013 emisă de Oficiul de Cadastru și P. I. N., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
U. A. M. C. M. M. M.
Red. M. C. 21 oct. 2014/tehnored. M.M. 22 oct. 2014, ex.5
Fond: T. E.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 275/2014. Tribunalul NEAMŢ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 327/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








