Pretenţii. Decizia nr. 176/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 176/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-02-2012 în dosarul nr. 176/RC

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 176/RC

Ședința publică din 20.02.2012

Instanța constituită din:

Președinte

D. M.

- judecător

D. S.

- judecător

D. M.

- judecător

F. R.

- grefier

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul Ț. G., domiciliat în satul Cuiejdi, ., împotriva deciziei civile nr. 979/RC/13.10.2011, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. O., R. D., E. C.-G., G. M., T. G., S. V., A. P., D. C. V. – moșt. def. D. C., domiciliați în ., G. V., domiciliat în satul Cuiejdi, ., M. L. – moșt. def. D. C., domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., județul N. și ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul Ț. G., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este pretenții civile;

- procedura de citare este îndeplinită;

- stadiul procesual – contestație în anulare; al II - lea termen de judecată;

- la data de 15.02.2012 s-a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, de către contestatorul Ț. G. un memoriu.

Contestatorul Ț. G. solicită amânarea judecării cauzei în vederea efectuării unei expertize grafologice.

Instanța aduce la cunoștință contestatorului Ț. G. faptul că litigiul de față se soluționează într-o cale extraordinară de atac, unde nu se mai poate administrata proba solicită, motiv pentru care respinge cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra admisibilității contestației în anulare.

Contestatorul Ț. G., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Dezbaterile s-au declarat închise, iar cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul Ț. G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.979/RC/2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .

În motivare, contestatorul arată că a mai formulat o contestație în anulare împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, contestație care i-a fost respinsă, iar în prezenta cale de atac solicită încuviințarea probei cu expertiza grafologică a hotărârii nr. 44/14.12.2001 a Consiliului local al Comunei Gârcina. Contestatorul mai arată că instanța care a pronunțat hotărârea ce face obiectul acestei analize, a omis să cerceteze motivele invocate în contestația în anulare anterioară.

În drept, s-au invocat prevederile art. 317 – 321 Cod procedură civilă.

Contestația în anulare a fost legal timbrată.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Pentru soluționarea cauzei s-a dispus atașarea dosarului nr._ în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 979/13.10.2011.

Examinând prezenta contestație în anulare în raport cu prevederile art. 317-318 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de admisibilitate impuse de textele citate mai sus.

În primul rând, tribunalul constată că, în prezenta cale de atac, nu s-a invocat niciunul din cazurile de admisibilitate reglementate de art. 317 Cod procedură civilă, respectiv neîndeplinirea procedurii de citare a părții pentru ziua în care s-a judecat pricina și pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din perspectiva prevederilor art. 318 Cod procedură civilă care vizează doar hotărârea pronunțată în recurs, tribunalul constată că solicitarea probei cu expertiză în această cale de atac nu este admisibilă, întrucât în această cale de atac nu se poate deschide dreptul părții de a provoca rejudecarea căii de atac.

Cu privire la cel de-al doilea motiv, respectiv omisiunea instanței de a analiza motivele contestației în anulare soluționată prin decizia atacată în prezenta cale de atac, tribunalul constată că acesta nu poate fi analizat, întrucât contestația în anulare anterioară a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, aspect necontestat în prezenta cale de atac.

Față de cele arătate, tribunalul constată că prezenta contestație în anulare nu îndeplinește niciuna din cerințele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul Ț. G., domiciliat în satul Cuiejdi, ., împotriva deciziei civile nr. 979/RC/13.10.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. Onoariu, R. D., E. C.-G., G. M., T. G., S. V., A. P., D. C. V. – moșt. def. D. C., domiciliați în ., G. V., domiciliat în satul Cuiejdi, ., M. L. – moșt. def. D. C., domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., județul N. și ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

D. M. D. S. și D. M. F. R.

Red./V.B./02.03.2012; Tehnored./F.R./12.03.2012;

Recurs: L.F.; D.Mg.; D..>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 176/2012. Tribunalul NEAMŢ