Cereri. Decizia nr. 1/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 6469/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. R. H.
Judecător M. V.
Grefier D. S.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de contestatori B. V., B. C. și B. F., cu domiciliul în Slatina, ., jud. O. împotriva deciziei civile nr.860 din 03.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu intimata M. P. cu domiciliul în Slatina, ., jud. O., având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatoarea B. V. personal și asistată de avocat C. C., lipsă contestatorii B. C. și B. F. pentru care se prezintă avocat C. C., lipsă intimata M. P. pentru care se prezintă avocat V. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin serviciul registratură contestatorii B. V., B. C. și B. F. au depus motivele contestației în anulare.
Avocat C. C., având cuvântul pentru contestatori, invederează instanței că motivele fomulate au fost comunicate intimatei prin apărătorul său ales.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților cu privire la contestația în anulare.
Avocat C. C., având cuvântul pentru contestatorii B. V., B. C. și B. F., solicită admiterea contestației în anulare promovată în temeiul dispozițiilor prev de art.318 c.p.civ., în sensul că decizia nr. 860 din 03.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, este rezultatul unei greșeli materiale deoarece instanța a instituit un drept de retenție în favoarea intimatei pentru întreg imobilul situat în Slatina ., județul O. și nu pentru cele două camere anexe care fac obiectul litigiului, camere construite în prelungirea imobilului casă de locuit, proprietatea exclusivă a contestatoarei B. V., cu cheltuieli de judecată.
Avocat R. V. având cuvântul pentru intimata M. P., solicită respingerea contestației în anulare, nu poate fi vorba despre o greșală materială în sensul dispoz. art.318 c.pr.civilă, cu cheltuilei de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 01.11.2012 sub nr._, contestatori B. V., B. C. și B. F. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 860/3.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei.
In motivarea contestației, contestatorii arată că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, constând în faptul că instanța de control judiciar a instituit un drept de retenție în favoarea reclamantei pentru întreg imobilul situat în Slatina, ., jud.O., și nu numai pentru cele 2 camere anexe care fac obiectul litigiului și care au fost construite de către reclamantă în continuarea imobilului casei de locuit, proprietate exclusivă a contestatoarei B. V..
Potrivit dispozitivului deciziei, atacată cu contestație în anulare, rezultă implicit că dreptul de retenție în favoarea reclamantei se instituie asupra întregului imobil și nu numai asupra celor 2 camere care au făcut obiectul litigiului (magazin și bar).
Din întregul material probator administrat în cele 2 cicluri procesuale rezultă două situații distincte:
- existența unui imobil casă de locuit ce aparține contestatoarei B. V., construcție edificată pe suprafața de 400 mp. ce aparține exclusiv acesteia, această situație rezultând din înscrisurile: cererea de chemare în judecată, cererea de precizare a cererii principale, sentința civilă nr. 6819/2008 prin care s-a dispus evacuarea intimatei reclamante din imobil, certificatul de moștenitor nr. 700/13.04.1994, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4460/10.10.2001, sentința civilă nr. 4457/2005 și raportul de expertiză T. A..
- existența celor 2 camere anexate la construcția principală, bar și magazin, construite de intimata reclamantă M. P..
Dacă în dispozitivului deciziei nu se strecura greșeala materială, dispozitivul acesteia trebuia formulat în mod concis că dreptul de retenție se instituie numai asupra celor 2 camere, bar și magazin, construite de către reclamantă.
Formularea din decizie „instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pentru imobilul pentru imobilul situat în Slatina, ., jud.O.”, se interpretează că dreptul de retenție se referă la întreg imobilul întrucât cele 2 entități imobiliare se află la aceiași adresă și anume ..
Solicită admiterea contestației cu cheltuieli de judecată.
Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță apărătorul său pentru a formula apărări.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarul civil nr._, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 860/ 03.10.2012.
Analizând contestația în anulare, tribunalul apreciază că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr.860 din 03.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea cererea reclamantei M. P. în contradictoriu cu pârâții B. V., B. C. și B. F. și a fost obligată pârâta B. V. la plata către reclamanta a sumei de 40 787 lei.
S-a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Slatina, ..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți privind obligarea reclamantei la demolarea anexei cu 2 camere, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta B. V. la plata către reclamantă a sumei de 4 372 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiată cererea recurentei pârâte de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.253 pronunțată la data de 22 Februarie 2012, Tribunalul O., a admis recursul, a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare numai în privința reținerii de instanță a faptului că și imobilul magazin a fost edificat de reclamanta intimată, întrucât instanța nu a lămurit care este amplasamentul acestui magazin sau bar, care este componența sa, dacă mai există sau nu și o altă construcție cu destinație de bar sau magazin, impunându-se suplimentarea probatoriului cu proba testimonială pentru a se stabili cu certitudine unde este amplasat acest magazin(bar), dacă mai există un alt spațiu cu destinația de bar și unde se regăsește acesta, precum și de cine a fost edificat și anul edificării.
În cauză a fost administrată proba testimonială cu martorii Simidreanu Văileanu, propus de reclamantă și F. V. propus de pârâți și a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză, de expert T. A., care a fost depus la data de 30.08.2012 și la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.494 C.civil în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, proprietarul unui teren are dreptul să-și însușească o construcție făcută de o altă persoană pe terenul său, iar în cazul în care își însușește construcția el este dator să-l despăgubească pe constructor cu valoarea materialelor și a prețului muncii investite în construcție.
Termenul în care constructorul de rea credință poate să-și valorifice dreptul la despăgubiri, deci un drept patrimonial, este potrivit art.3 al Decretului 167/1958 de 3 ani, care începe să curgă în situația în care constructorul folosește construcția de la data la care acesta a părăsit această construcție.
În speță din înscrisurile depuse la dosar se constată că reclamanta intimată a solicitat c/valoarea unor construcții și lucrări efectuate în intervalul anilor 2007-2010.
Din probele administrate în cauză se mai reține că la data de 10.10.2001 pârâta B. V. a înstrăinat fiicei sale, reclamanta M. P. imobilul situat în Slatina, . compus din suprafața de 400 mp teren curți construcții și o casă de locuit, fiind încheiat între părți contractul autentificat prin încheierea 4660/10.10.2011.
La data de 19.09.2005 Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr.4475, definitivă prin neapelare, în dosarul 5725/2005 a dispus rezoluțiunea contractului de mai sus și repunerea părților în situația anterioara.
La data de 20.11.2008 aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr.6819 în dosarul_, definitivă prin neapelare, prin care a dispus evacuarea reclamantei M. P. din imobilul situat în Slatina, . casa de locuit pe terenul aferent de 400 mp.(fila 16).
Însă recurenții pârâți nu au făcut dovada că această sentință a fost pusă în executare până la data introducerii acțiunii, iar din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a părăsit imobilul, locuind și în prezent în acesta, aspect care se poate constata și din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, din care rezultă că reclamanta intimată a fost citată la aceeași adresă cu recurenta pârâtă B. V., ..
Într-o atare situație acest termen de prescripție nu a început să curgă, cel puțin până la data introducerii acțiunii 31.03.2011.
Și, în situația în care s-ar fi făcut dovada că până la data introducerii acțiunii reclamanta a părăsit imobilul, tribunalul constată că termenul de 3 ani începe să curgă de la data când sentința civilă nr. 6819/20.11.2008 a rămas definitivă prin neapelere (17.12.2008) și aceasta ar fi trebuit să se conformeze titlului executoriu și să părăsească imobilul.
Astfel că și raportat la această dată 17.12.2008, față de data introducerii acțiunii termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, tribunalul a mai constatat că prin cererea formulată la data de 28.04.2011 intimata reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să introducă în cauză în calitate de pârâți și pe B. C. și B. F., aceștia fiind dobânditori ai nudei proprietăți ai imobilului proprietatea recurentei B. V. cât și cele asupra cărora reclamanta a efectuat mai multe lucrări, prin contractul de vânzare cumpărare sub nr. 3142/26.11.2010,.
Sunt situații în care raporturile juridice dintre părți au un caracter mai complex și nu pot fi calificate ținându-se seama de prevederile art.494 c.civ. Aplicând prin analogie dispozițiile art.486 C.Civ deoarece aceeași cauză trebuie să producă aceleași efecte, buna credință poate fi recunoscută și persoanei care a construit în baza unei înțelegeri cu proprietarul terenului, înțelegere care din diferite motive nu s-a finalizat prin constituirea unui drept de superficie în favoarea constructorului.
În speță atitudinea proprietarului terenului recurenta pârâtă B. V., care după rezoluțiunea contractului încheiat cu reclamanta și obținerea evacuării acesteia i-a permis în continuare reclamantei să locuiască în imobilul casa cu 2 camere construită de aceasta, dar și faptul că recurenta i-a promis reclamantei că aceste 2 camere i le va transmite în proprietate sunt premise justificate în obținerea unui drept de folosință asupra terenului, iar în acest caz constructorul -reclamanta intimată -nu este de rea credință și nu poate fi obligată la ridicarea construcției.
Această înțelegere dintre părți, din care rezultă și consimțământul recurentei B. V., ca reclamanta să edifice imobilul locuință cu 2 camere și la efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri este confirmată de martorul G. C. care a precizat că a participat la edificarea celor 2 camere și a auzit-o pe recurenta B. V. când i-a spus reclamantei intimate că va trece aceste camere pe numele său. Acest aspect este confirmat și de martorul I. F. care a auzit-o pe recurenta B. V. că aceste camere îi vor rămâne tot reclamantei.
Din materialul probator se mai reține că la data edificării construcțiilor și a efectuării lucrărilor, relațiile dintre părți au fost bune, recurenta dându-și consimțământul la demolarea altor construcții, pentru a fi edificate cele 2 camere, perioadă în care a asigurat și mâncarea muncitorilor, care efectuau aceste construcții.
Faptul că înțelegerea dintre părți nu a mai ajuns să fie materializată nu înlătură buna credință a reclamantei căreia recurenta prin atitudinea sa i-a crea convingerea că va obține proprietatea acestor construcții.
Nici lipsa autorizației de construire nu poate înlătura buna credință a reclamantei, atâta timp cât aceasta nu era proprietarul terenului, știut fiind că această autorizație în conformitate cu prevederile legii 51/1990 se eliberează numai proprietarului terenului, iar recurenta nu a întreprins nici un demers să obțină această autorizație deși și-a dat consimțământul la edificarea construcțiilor și lucrărilor.
Cum între părți s-a reținut că a existat o înțelegere privind executarea construcției la stabilirea drepturilor părților este necesar să se aibă în vedere și art.970 C.civ în vigoare la data promovării acțiunii, potrivit cărora ele trebuie executate cu bună credință astfel că obligă nu numai la ceea ce cuprind ci „ la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa”. Într-o atare situație despăgubirile ce se cuvin celui ce a participat la ridicarea construcției ca reprezentând raportul său trebuie să fie stabilite în raport cu valoarea de circulație a construcției și a lucrărilor și nu în funcție de valoarea sa tehnică, ținând seama și de creșterea corespunzătoare a patrimoniului proprietarului terenului care s-a mărit cu valoarea de circulație a imobilului.
Toate acestea au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 253 pronunțată la data de 22 Februarie 2012, Tribunalul O., nemaiputând face obiectul unei alte analize a instanței în rejudecarea cauzei.
Instanța de recurs mai reține din materialul probator administrat, atât la fond cât și în recurs că în continuarea casei bătrânești, mai există două încăperi, din care una a fost edificată în anul 1991-1992 până la stadiul „ la roșu”, edificarea acesteia fiind efectuată de recurenta pârâtă împreună cu fiul său, adăugându-se în anul 1994-1995, încă o încăpere, la care s-au construit 3 ziduri, iar cel de-al patrulea a rămas zidul comun al încăperii bar edificat „la roșu”, de către reclamanta pârâtă, aspecte care rezultă din declarația martorului I. F. (audiat la instanța de fond) și declarația martorului Simidreanu Văileanu, care a lucrat la edificarea camerei, cu destinația de magazin, cele două încăperi având destinația de bar și magazin.
Din declarația martorului Simirdeanu Văileanu, instanța mai reține că, la încăperea edificată „la roșu” reclamanta intimată a efectuat mai multe îmbunătățiri respectiv tencuit perete exterior dinspre curte, strașină înfundată, fereastră PVC și geam termopan, sobă de teracotă, montat gresie ceramică, zugrăveli interioare lavabilă, aspecte care reies și din declarația martorilor G. I., V. G. și Dursan M., audiați la instanța de fond.
Din aceeași depoziție, dar și din concluziile raportului de expertiză, cu care se coroborează și depozițiile mai sus menționate se mai constată, că la camera nou edificată de reclamanta intimată au fost efectuate următoarele îmbunătățiri: beton placat cu gresie, zugrăveli interioare, șarpantă din grinzi de lemn, tâmplărie PVC cu geam termopan, învelitoare cu plăci ondulate de ciment.
Din suplimentul la raportul de expertiză efectuat în recurs instanța mai reține că îmbunătățirile efectuate la încăperea la „roșu”, camera nouă-pe cele 3 laturi și îmbunătățirile la aceasta, cu destinația de bar și magazin, au fost evaluate la suma totală de_ lei din care_ lei, contravaloarea magazin plus 3075 lei contravaloare îmbunătățiri bar, fără a se lua în calcul contravaloarea barului „la roșu” care așa cum am evocat mai sus, a fost edificat de recurentă și fiul său, în anii 1991-1992.
Din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond s-a mai reținut că reclamanta intimata a mai edificat branșament apă potabilă de la rețeaua stradală în curte, în valoare de 373 lei și îmbunătățiri realizate la construcția casei pârâtei B. V. în cuantum total de 5 376 lei, compuse din fereastra din lemn de brad, tencuieli exterioare, streașina înfundată cu lambriu din PVC, tencuieli interioare, ușa interior din lemn de brad, pardoseli realizate din parchet soba teracota, pardoseli realizate din gresie ceramica, acoperiș tip pergolă, vopsitorii cu miniu de plumb la învelitoarea din tablă și reparații la instalația electrică superioara. (filele 155-156).
Concluzionând se reține că dreptul de creanță al reclamantei intimate se ridică la suma de_ lei, astfel cum rezultă din probleme administrate în fața instanței de recurs în rejudecare și la instanța de fond.
Însă din actele dosarului instanța a constatat că prezenta rejudecare s-a dispus, ca urmare a admiterii recursului promovat de pârâta B. V., sens în care sunt incidente dispozițiile art.315 alin. final al Codului de procedură civilă potrivit cu care la judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art.296 C.p.c, sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art.296 C.p.c recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea care se atacă, ceea ce presupune ca părții care a exercitat calea de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată, situația stabilită prin hotărârea atacată, hotărârea neputând fi modificată decât în favoarea părții care a exercitat o astfel de cale de atac.
Într-o atare situație, deși în urma administrării probei cu expertiză s-a constatat că dreptul de creanță al reclamantei intimate se ridică la o sumă mai mare decât cea stabilită de instanța de fond, pentru a se respecta principiul mai sus enunțat, va fi obligată pârâta recurentă către intimata reclamantă la plata sumei de 40.787 lei.
În ceea ce privește dreptul de retenție instanța de recurs reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.253/22 Februarie 2012 s-a statuat cu putere de lucru judecat că prin cererea formulată la data de 28.04.2011 intimata reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să introducă în cauză în calitate de pârâți și pe B. C. și B. F., aceștia fiind dobânditori ai nudei proprietăți ai imobilului proprietatea recurentei B. V. cât și cele asupra cărora reclamanta a efectuat mai multe lucrări, prin contractul de vânzare cumpărare sub nr. 3142/26.11.2010.
Mai mult decât atât prin cererea introductivă reclamanta intimată a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3142/26.11.2010, drept de retenție care ca drept real poate fi opus nu numai titularului inițial al imobilului dar și subdodânditorilor ulteriori ai acestui lucru, situație în care sunt și pârâții recurenți, mai sus menționați, dar care poate fi invocat pentru datorii pe care deținătorul lucrului (reclamanta intimată) o pretinde de la creditorul restituirii (B. V.) datoriei (construcții și îmbunătățiri la imobilele care au făcut obiectul contractului mai sus menționat) care este prijeluită de acest imobil.
Pentru aceste motive instanța a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Slatina, ..
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța reține următoarele:
Din considerentele mai sus expuse se reține că aplicând prin analogie dispozițiile art.486 C.Civ deoarece aceeași cauză trebuie să producă aceleași efecte, buna credință poate fi recunoscută și persoanei care a construit în baza unei înțelegeri cu proprietarul terenului, înțelegere care din diferite motive nu s-a finalizat prin constituirea unui drept de superficie în favoarea constructorului, bună credință care a fost evocată mai sus, nemaiimpunându-se reluarea argumentelor.
Din analiza dispozițiilor art.494 C.civ în vigoare la data promovării acțiunii se constată că în cazul constructorului de bună credință, recunoscută și reclamantei intimate nu i se permite proprietarului terenului, care devine și proprietarul construcției, să ceară demolarea construcțiilor acesta având la rândul său obligația de a-l despăgubi pe constructor, cu contravaloarea materialelor și a manoperei sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândită din teren.
Pentru cele mai sus expuse instanța a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea privind plata cheltuielilor de judecată instanța a reținut următoarele:
Din analiza dispozițiilor art.276 C.p.c instanța constată că poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Urmează deci ca atunci când sunt admise numai parțial, instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise.
În speță se constată că taxa de timbru aferentă sumei solicitante s-a ridicat la suma de 2881 lei, la care s-au adăugat onorariu de avocat în sumă de 1500 lei, onorariu expert în sumă de 600 lei și alte cheltuieli de 30 lei, total 4941 lei.
Din cuprinsul sentinței recurate se constată că instanța a acordat taxa de timbru proporțional cu pretențiile admise, la care s-a adăugat onorariu de avocat, onorariu executor și alte cheltuieli, ajungând la suma de 4372 lei.
Pentru aceste motive instanța a obligat pârâta, către reclamantă la plata sumei de 4372 lei, cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecată în recurs se rețin următoarele:
Potrivit ar.274 C.p.c instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 253 pronunțată la data de 22 Februarie 2012, Tribunalul O., a admis recursul, a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, astfel că la instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată.
Rejudecarea cauzei a presupus reanalizarea tuturor cererilor părților, inclusiv a celor privitoare la cheltuieli de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependență strictă de soluția dată cererii de chemare în judecată, și după caz, altor cereri incidentale sau conexe.
Numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuieli de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art.274 C.p.c.
În speță deși a fost admis recursul pârâtei, în urma rejudecării partea care a căzut în pretenții a fost tot aceasta, astfel că instanța a constatat că nu se poate dispune obligarea reclamantei la plata acestora.
Pentru aceste motive instanța a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulate de recurenta pârâtă.
Analizând decizia nr.860/03.10.2012, prin prisma dispozițiilor art.318 C., Tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare care poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.
Motivul invocat de contestatori în cuprinsul contestației în anulare este cel prev de art. 318 alin.1 teza I C.p.c, referitor la dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs să fie rezultatul unei greșeli materiale.
Textul are în vedere greșeli materiale în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului și care au generat soluții greșite, iar nu greșeli de judecată privind aprecierea probelor sau dispozițiilor legale.
Din perspectiva cerinței prevăzute de textul de lege susmenționat, instanța constată că susținerile contestatorului nu vizează greșeli materiale, ci eventuale greșeli de judecată în aprecierea probelor care au condus la reținerea unei situații de fapt gresite, greșeli care nu pot face obiectul verificării de către instanța de judecată investită cu calea extraordinară de atac.
Posibilitatea efectuării unei asemenea verificări ar constitui în realitate exercitarea unui act de control judiciar, inadmisibil în ceea ce privește o hotărâre irevocabilă.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată.
Relativ la cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul reține că disp. art. 274 C.p.c dau dreptul părții care a câștigat să solicite plata cheltuielilor de judecată.
Cum însă sarcina probării aspectului legat de efectuarea unor astfel de cheltuieli îi revine părții care le solicită, în temeiul art.1169(încă în vigoare) din Codul civil de la 1864 și al art.129 alin.1 teza finală din C., iar intimata nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli, instanța urmează să respingă cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de contestatorii B. V., B. C. și B. F., domiciliați în Slatina, ., jud. O. împotriva deciziei civile nr.860 din 03.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu intimata M. P., cu domiciliul în Slatina, ., jud. O..
Respinge cererea intimatei de obligarea a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2013.
Președinte, C. C. | Judecător, M. R. H. | Judecător, M. V. |
Grefier, D. S. |
| ← Anulare act. Decizia nr. 972/2013. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 1026/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
