Contestaţie la executare. Decizia nr. 209/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 5918/207/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 209/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător S. O.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată P. C.,cu sediul în C., județul O., împotriva sentinței civile nr. 5372/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator P. R. Ș., domiciliat în C., ..4, ., ., având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic B., reprezentând pe recurenta intimată P. C. și avocat M. V. I., reprezentând pe intimatul contestator P. R. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apărătorii părților depun la dosar delegație respectiv împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariul pentru avocat.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic B., având cuvântul pentru recurenta intimată P. C., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată iar în subsidiar, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând, arată că în mod greșit prima instanță a constat că nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că procesele verbale au fost comunicate sau înmânate contestatorului în termen de o lună e la data întocmirii, deși așa cum rezultă din actele depuse la dosar s-a făcut dovada comunicării acestora conform procesului verbal din data de 03.08.2011 și adresei nr. 3265/29.06.2009.
În subsidiar, necomunicarea în termenul prevăzut de lege, a proceselor verbale de contravenție ce constituie titlu executoriu, reprezintă culpa exclusivă a agentului constatator astfel că recurenta intimată nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat M. V., având cuvântul pentru intimatul contestator P. R. Ș., solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțate e instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că s-a dovedit în cauză că în conformitate cu dispozițiile OG 2/2001, procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în termenul legal de 30 de zile.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5372/11.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judceătoria C. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul P. R. Ș. în contradictoriu cu intimata P. C., a anulat în parte actele de executare în dosarul de executare nr.176/05.11.2008 al Primăriei municipiului C. – Serviciul Impozite și Taxe Locale, în ceea ce privește suma de 1268 lei, reprezentând amenzi, și a menținut actele de executare în dosarul de executare nr.176/05.11.2008 al Primăriei municipiului C. – Serviciul Impozite și Taxe Locale, în ceea ce privește suma de 240 lei, reprezentând amenzi.
A for obligată intimata P. municipiului C. la plata către contestatorul P. R. Ș. a sumei de 113,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._ din data de 04.02.2011 emis de agent constatator din cadrul IPJ G. SPR BDNE, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 268 lei (fila 55). Referitor la comunicarea procesului verbal a fost intocmit procesul verbal din data de 8.03.2011, prin care a fost lasat procesul verbal unui vecin al contestatorului al carui nume nu este insa mentionat (fila 20).
Prin procesul verbal . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul S.D.N. C., contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei (fila 57). Referitor la comunicarea procesului verbal s-a constatat in urma expertizei grafice nr._/14.05.2012 efectuata in cursul urmaririi penale in dosarul penal nr.2722/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria C., ca semnatura din confirmarea de primire (fila 23) nu a fost aplicata de contestator.
Prin procesul verbal . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul I.P.J.D. – Serviciul Politiei Rutiere C., contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 240 lei (fila 56), procesul verbal fiindu-i inmanat personal contestatorului la data intocmirii.
Procesele verbale . nr._ din data de 04.02.2011 emis de agent constatator din cadrul IPJ G. SPR BDNE si . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul S.D.N. C., nu au fost comunicate sau înmânate contestatorului in termen de 1 luna de la data intocmirii, la dosar nefiind depuse nici de intimata P. C. și nici de organele emitente, înscrisuri din care să rezulte situația contrară.
Instanța de fond a apreciat că înscrisurile depuse (procesul verbal din data de 8.03.2011, prin care a fost lasat procesul verbal unui vecin al contestatorului al carui nume nu este insa mentionat (fila 20) si confirmarea de primire (fila 23)) nu atestă înmânarea sau comunicarea către petent a proceselor verbale.
Astfel, raportat la aceste procese verbale prin care s-au aplicat amenzi contravenționale în cuantum total de 1268 lei, instanța de fond a constatat că, întrucât acestea nu au fost comunicate în termen de o lună de la data încheierii lor, sunt aplicabile dispozițiile art.14 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia: Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În consecință, executarea silită a amenzilor în cuantum de 1268 lei aplicate prin procesele verbale . nr._ din data de 04.02.2011 emis de agent constatator din cadrul IPJ G. SPR BDNE si procesul verbal . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul S.D.N. C., s-a prescris.
Instanța de fond a constatat, însă, că prescripția specială reglementată de art.14 din O.G. nr.2/2001 nu s-a împlinit raportat la procesul verbal . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul I.P.J.D. – Serviciul Politiei Rutiere C. care însumează amenzi contravenționale în cuantum de 240, acesta fiind inmanat contravenientului contestator în termen de o lună de la aplicarea sancțiunilor.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere că executarea silită a sumei de 1268 lei reprezentând amenzi contravenționale aplicate prin procesele verbale . nr._ din data de 04.02.2011 emis de agent constatator din cadrul IPJ G. SPR BDNE si . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul S.D.N. C., s-a prescris potrivit art.14 din O.G. nr.2/2001, față de disp.art.174 alin.3 din O.G. nr.92/2003, instanța de fond a admis în parte contestația la executare formulată de contestator, anulând în parte actele de executare în dosarul de executare nr.176/05.11.2008 al Primăriei mun.C., în ceea ce privește suma de 1268 lei, reprezentând amenzi și să mențină actele de executare în ceea ce privește suma de 240 lei, reprezentând amenzi.
În temeiul art.274 și art.276 alin.1 C.p.c., instanța de fond a obligat pe intimată P. Comunei Fălcoiu la plata către contestatorul C. Titel a sumei de 113,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compusă din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente sumei de 1268 lei pentru care a fost admisă în parte contestația.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs recurenta intimată P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Motivând, arată că în mod greșit prima instanță a constatat că nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că procesele verbale au fost comunicate sau înmânate contestatorului în termen de o lună de la data întocmirii, deși așa cum rezultă din actele depuse la dosar s-a făcut dovada comunicării acestora conform procesului verbal din data de 03.08.2011 și adresei nr. 3265/29.06.2009.
Consideră, de asemenea că, nu îi poate fi reținută culpa în punerea în executare a titlului executoriu, având în vedere faptul că, legalitatea și valabilitatea celor două procese verbale de contravenție nu a fost contestată, astfel fiind aplicabile prevederile art. 37 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31 precum și hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu.
În subsidiar, arată că necomunicarea în termenul prevăzut de lege a proceselor verbale de contravenție ce constituie titlu executoriu, reprezintă culpa exclusivă a agentului constatator, această obligație revenindu-i conform legii acestuia, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată iar, în subsidiar, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 37 alin. 1 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Astfel cum corect a stabilit instanța de fond, executarea silită a amenzilor în cuantum de 1268 lei aplicate prin procesele verbale . nr._ din data de 04.02.2011 emis de agent constatator din cadrul IPJ G. SPR BDNE, și procesul verbal . nr._ din data de 25.06.2009 emis de agent constatator din cadrul S.D.N. C., s-a prescris, cele două pierzându-și deci caracterul de titlu executoriu.
În acest sens, în acord cu instanța de fond, tribunalul reține că, potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Ori, în speța de față, cele două procese verbale nu au fost comunicate intimatului contestator în termenul de 1 lună, prevăzut de art. 14 alin. 1, neexistând la dosar dovada înmânării sau comunicării lor către intimat.
Din această perspectivă, în mod legal instanța de fond a dispus anularea în parte a actelor de executare în dosarul de executare nr.176/05.11.2008 al Primăriei mun.C., în ceea ce privește suma de 1268 lei.
Critica formulată în subsidiar se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în ipoteza aplicării greșite a legii în cauză.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Cheltuielile de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea.
Acordarea acestora se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanță de la cine le solicită partea adversă care a efectuat asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluționat litigiul.
În speță, tribunalul constată că argumentul pentru care acțiunea formulată de contestatorul intimat a fost admisă în parte a fost reprezentat,în esență, de faptul că cele două procese verbale de contravenție nu au fost comunicate în termenul legal contravenientului.
Dispozițiile art. 274 C.proc.civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Reține tribunalul că textul citat, fără a o menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată în timpul și cu ocazia purtării procesului.
Raportat la speță, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a textului de lege la situația dedusă judecății, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată justificate de contestator, în condițiile în care sarcina comunicării revenea agentului constatator,în acest sens fiind dispozițiile art. 26 alin.3 OG 2/2001, conform căruia „În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”.
În acest context, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.proc.civ., va admite recursul declarat de recurentul pârât, va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătură mențiunea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, menținând restul dispozițiilor instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta intimată P. C.,cu sediul în C., județul O., împotriva sentinței civile nr. 5372/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator P. R. Ș., domiciliat în C., ..4, ., ..
Modifică sentința civilă nr. 5372/11.12.2012 în sensul că înlătură obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Februarie 2013.
Președinte, I. B. | Judecător, S. O. | Judecător, I. M. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/12.04.2013
Judecător fond F. C. V.
← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Fond funciar. Decizia nr. 1011/2013. Tribunalul OLT → |
---|