Revendicare imobiliară. Hotărâre din 15-05-2013, Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 1900/184/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 546/2013
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Judecător M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât B. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2111 din data de 13 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. E., domiciliată în C., Brazda lui N., ., . și Michițele D. C., domiciliat în C., ., județul D., având ca obiect- revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât B. C. personal și asistat de avocat Geoancă G., avocat V. H. pentru intimații reclamanți M. E. și Michițele D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat Geoancă G. depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare nr._/2013.
Avocat V. H. depune la dosar concluzii scrise și chitanțele nr. 268/2013 și 269/2013 ce reprezintă onorariul de avocat.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a formulării cererii de recurs.
Pentru recurentul pârât B. C., avocat Geoacă G., arată că împotriva agentului poștal s-a formulat plângere penală însă nu s-a început urmărirea penala, situație în care nu poate depuse dovezi în susținere. Solicită repunerea în termenul de recurs și respingerea excepției de tardivitate.
Pentru intimații reclamanți M. E. și Michițele D. C., avocat V. H., solicită respingerea ca neintemeiata a cererii de repunere in termenulș de recurs, admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2111/2012 Judecătoria B. a admis acțiunea așa cum a fost precizată la data de 13.11.2012. formulată de reclamanții M. E. și Michițele D. C., în contradictoriu cu pârâtul B. C., domiciliat în ..
A omologat raportul de expertiză întocmit de expert M. I..
L-a obligat pe pârât să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1429 mp, teren intravilan situat între punctele:: 89-16-17-20-21-23-24-25-26-32-33-34-36-90-89 cu următoarele distante intre puncte: 89-16, d = 6,43 m; 16-17, d = 5,86 m; 17-20, d = 31,26 m; 20-21, d = 3,45 m; 21-23, d = 19,66 m; 23-24, d = 9,23 m; 24-25, d = 5,22 m; 25-26, d = 2,30 m; 26-32, d = 18,06 m; 32-33, d = 15,82 m; 33-34, d = 19,97 m; 34-36, d = 41,26 m; 36-90, d = 6,66 m; 90-89, d = 16,99 m; cu următoarele vecinătăți: N = M. E. si Michitele D. C.; E = B. C.; S = S. G.; V = R.Oltet, conform Anexei nr.2 la raportul de expertiză, teren situat în T-7 P172,173,174, în ., împreună cu plantațiile aflate pe el, respectiv plantația de vie cu suprafața de 311mp și plantația de pomi fructiferi pe o lungime de 44 mp. ce cuprinde un nr. de 12 pomi fructiferi.
A respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.
L-a obligat pe pârât la plata sumei de 2124 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
I-a obligat pe reclamanții la plata sumei de 250 lei către expertul M. I. reprezentând supliment onorariu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafețelor de teren intravilan situat în T 7, P 172, 173,174, situat în . nr._, învecinându-se la S cu pârâtul, care este proprietarul suprafeței de 1000 mp teren intravilan situat în T7 P 175 conform TP_/32/2005.
Din cererea reconvențională și interogatoriu precum și din concluziile raportului de expertiză rezultă că pârâtul ocupă suprafața de 1429 mp din terenul reclamantului, individualizată în schița anexa 2 la raportul de expertiză. Expertul a stabilit că pe terenul ocupat de pârât, din proprietatea reclamanților, există o plantație de viță de vie cu suprafața de 311 mp și 12 pomi fructiferi.
Reclamanții sunt titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pot pretinde protecția dreptului lor de proprietate, după cum și potrivit art. 555 din noul cod civil au dreptul să stăpânească și să folosească bunul ce se află în proprietatea lor
A avut în vedere instanța de fond și dispozițiile art. 6 alin. (6) din Noul Cod Civil “ Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”
În cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.555 alin.1 din Noul cod civil potrivit cărora „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.”, art. 563 alin.1 potrivit cărora „ Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârât, instanța a reținut că pârâtul a invocat dobândirea de către el a dreptului de proprietate asupra suprafeței revendicată de reclamanți, de 1500 mp, situată în T 7, P 172, 173,174, în . achizitivă de lungă durată( de peste 30 de ani).
Singurele condiții necesare și suficiente pentru a uzucapa sunt exercitarea unei posesii utile timp de 30 de ani, fie aceasta chiar de rea credință și fără vreun titlu. Prescripția achizitivă este efectul unei posesii utile ce presupune ca posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.
Cu probele administrate s-a făcut dovada că pârâtul nu a posedat imobilul sub nume de proprietar. A susținut și dovedit cu „Actul de dare cu plată „ că în anul 1973 a primit de la CAP suprafața de 500 mp pentru a construi o locuință, arătând că ulterior i s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 1000 mp și deși el a primit doar 500 mp, a posedat în realitate o suprafață mult mai mare, peste 3500 mp, inclusiv suprafața revendicată de reclamanți.
Dispozițiile art. 24 al. 1 din Lg. 18/1991 terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
Potrivit alin. 1ind. 1 al aceluiași articol suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție.
Relevante în soluționarea cauzei au fost și depozițiile martorilor audiați.
A avut în vedere instanța de fond și faptul că părțile au avut un litigiu, în legătură cu acest teren, aspect recunoscut și de pârât, astfel că, nu se poate susține că în perioada cu privire la care invocă pârâtul prescripția achizitivă, acesta a exercitat asupra imobilului o posesie care să creeze o prezumție de proprietate, deoarece el a avut reprezentarea faptului că nu este proprietarul terenului, aceasta rezultând din acțiunile celorlalți, respectiv a reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. C. solicitând totodată și repunerea în termenul de recurs cu motivarea că nu a primit comunicarea hotărârii fapt pentru care a formulat plângere penală împotriva agentului procedural.
Pe cererea de recurs a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.
Relativ la cererea de repunere in termenul de recurs, Tribunalul o va respinge ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispoz art.103 al 1 C.pr.civ., neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui act de procedura in termenul legal, atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei.
În speta, recurentul nu a facut dovada existentei unei imprejurari mai presus de vointa sa, care l-a pus in imposibilitatea exercitarii caii de atac in termen. Desi a susținut formularea unei plângeri penale impotriva agentului procedural, nu s-a depus la dosar nici un înscris doveditor.
Relativ la exceptia tardivitatii invocată din oficiu, Tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 137 c.p.c. potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, urmează a constata că recursul este tardiv.
În dispozițiile art. 301 c.p.c. legiuitorul a impus declararea recursului într-un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen de decădere, ce nu a fost respectat de către recurentul pârât.
Astfel, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, inclusiv a procesului verbal de comunicare a hotărârii contestate, aflat la fila 202 dosar de fond, reiese că sentința fost comunicată pârâtului la 13 decembrie 2012.
Din rezoluția Judecătoriei B., aflată pe cererea de recurs, rezultă că recurentul pârât a declarat recursul la 19 februarie 2013, peste termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, situație ce impune respingerea recursului ca tardiv formulat.
Așa fiind, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de recurs și va admite excepția de tardivitate cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat.
Pe cale de consecință instanța nu va mai putea analiza motivele de netemeinicie invocate în cererea de recurs.
Constatând culpa procesuala a recurentului pârât, Tribunalul urmeaza a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecata catre intimatii reclamanti.
In acest sens, intimatii reclamanti au depus la dosar chitante privind plata onorariului avocatial de 750 lei, fiecare, sume ce se vor acorda in parte, pentru cele ce urmeaza:
Potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretenții alegate.
Sub acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza C. și M. împotriva României Curtea reamintește că, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește ca au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.
În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fata Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen și Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecata, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de intimati apărătorului ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-si efectele pe deplin între părțile contractante, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de recurent (terță persoană față de convenție) în totalitate, ci intimatii vor obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul fundamental al răspunderii civile delictuale al reparării integrale. Partea care a pierdut procesul se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele ce au negociat onorariul de avocat, partea adversă și apărătorul său, deși ea evident nu a participat nici personal nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistență juridică.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită este susceptibil, ca orice drept subiectiv civil, de exercitare abuzivă.
În funcție de situația concretă din speță, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind ca aceasta din urma a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care angajează răspunderea civilă delictuală a părții care a câștigat procesul. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai modalitatea prin care partea care a câștigat procesul va răspunde delictual pentru abuzul de drept pe care l-a comis.
Rezultă așadar că pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel care a pierdut procesul în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv) dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale cel care a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat. De data aceasta fapta ilicită a fost săvârșită de către cel care a câștigat procesul constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține restituirea cheltuielilor de judecată.
În concret, intimatii reclamanti au depus la dosar chitante privind plata onorariului avocatial de 750 lei, fiecare.
În cauza dedusă judecății, prin raportare la criteriile rezultate din dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv complexitatea pricinii – recurs revendicare imobiliara - si munca indeplinita de avocat in calea de atac (prezenta in instanta la doua termene de judecata, formularea concluziilor scrise si orale la termenul din 15.05.2013, pe exceptia de tardivitate, invocata din oficiu de instanta), onorariul perceput de avocat (1500 lei=750lei+750lei) se dovedește a fi disproporționat de mare.
Prin urmare, onorariul perceput, în suma de 1500 lei, este apreciat de Tribunal ca excesiv, astfel că față de munca depusă și de complexitatea cauzei, suportarea de către recurent a unui onorariu de 700 lei (câte 350 lei, pentru fiecare dintre intimati), este rezonabilă.
In consecință va fi obligat recurentul la 700 lei- cheltuieli de judecată, câte 350 lei pentru fiecare intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul pârât B. C..
Admite excepția tardivității.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul civil declarat de recurentul pârât B. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2111 din data de 13 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. E., domiciliată în C., Brazda lui N., ., . și Michițele D. C., domiciliat în C., ., județul D..
Obligă recurentul la 700 lei- cheltuieli de judecată, câte 350 lei pentru fiecare intimat, conform art. 274 alin. 3 c.p.c.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013, la Tribunalul O..
Președinte, I. D. | Judecător, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu |
Grefier, M. R. |
Red./tehnored.M.I.S
2ex/24.05.2013
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1506/2013. Tribunalul OLT | Pretenţii. Sentința nr. 1507/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
