Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1149/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 1149/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2445/207/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1149/2013

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător S. O.

Judecător I. B.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant F. O., domiciliat în Caracal, ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 3141/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. I., domiciliat în ., având ca obiect - hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurentul reclamant F. O., lipsă fiind intimatul pârât T. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în original, pentru suma de 10 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei și un memoriu.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În raport de dispozițiile art. 253 alin.2 cod procedură civilă, instanța, invocă excepția tardivității declarării recursului, în raport de data comunicării sentinței recurate.

Recurentul reclamant F. O., pe excepție având cuvântul, solicită respingerea excepției apreciind că a declarat în termen recursul.

Instanța reține cauza pentru pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 3141/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. O., în contradictoriu cu pârâtul T. I..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la termenul din 29 mai 2012, s-a dispus administrarea probei cu expertiza specialitatea topografie, cadastru si geodezie, având ca obiective identificarea și individualizarea imobilului-teren situat în extravilanul comunei T. județul O., în suprafață de 0,25 ha. în

cadrul Parcelei 10 din Tarlaua 34 în suprafață totală de 1 ha si 5000 m.p. și întocmirea planului de amplasament și delimitare a terenului în sistemul de proiecție Stereografic 1970 și a stabilit onorariul provizoriu pentru efectuarea lucrării în sumă de 500 lei în sarcina reclamantului.

Pentru termenele din datele de 5.06.2012 și 3.07.2012 instanța a pus în vedere reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului de expert, însă acesta nu a îndeplinit obligația stabilită de instanță, prin nedepunerea onorariului împiedicând desfășurarea normală a procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 155¹ alin.1 Cod procedură civilă, când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Față de dispozițiile legale susmenționate, instanța, prin încheierea din 3 iulie 2012 a dispus suspendarea judecății cauzei, pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina reclamantului, respectiv de a depune la dosar dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 500 lei.

La data de 13.09.2013, reclamantul a depus la dosar o cerere de repunere pe rol, iar la acest termen, Biroul arhivă din cadrul Judecătoriei Caracal a întocmit referat pentru a se constata perimarea acțiunii.

In conformitate cu art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.

Având in vedere că, în speță, de la data de 11.06.2013, când cauza a fost suspendată și până la data de 13.09.2013, când s-a făcut cererea de repunere pe rol, a trecut mai mult de un an, timp în care acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut cerere de judecare a procesului instanța a constatat că cererea de chemare în judecată s-a perimat de drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. O., criticând-o ca netemeinică și nelegală, menționând că instanța de fond nu a avut în vedere actele depuse din care rezultă achitarea onorariului expert și taxa judiciară de timbru.

În conformitate cu dispozițiile art. 253 alin.2 cod procedură civilă, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

Se constată că sentința recurată a fost pronunțată la data de 8.10.2013, iar recursul a fost declarat la data de 29.10.2013, peste termenul de 5 zile prevăzut de art. 253 al.2 cod procedură civilă, motiv pentru care se va admite excepția tardivității invocată și se va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant F. O., domiciliat în Caracal, ., ., județul O., împotriva

sentinței civile nr. 3141/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. I., domiciliat în ., ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 Decembrie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

I. M.

Judecător,

S. O.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. T.

Red.IM/SM

JF;V. Fl.C.

Ex.2

18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1149/2013. Tribunalul OLT