Contestaţie la executare. Decizia nr. 490/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 490/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 500/213/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 490/2013

Ședința de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. S.

Judecător A. C. Tițoiu

Judecător I. D.

Grefier M. R.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva încheierii din data de 06 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu intimatul contestator B. N. Public ,,Tinta G.”, cu sediul în Corabia, . nr. 57, județul O., intimata Administrația Finanțelor Publice Corabia, județul O., având ca obiect- contestație la executare.

Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 aprilie 2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea din data de 6 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._ 13, s-a admis cererea formulată de contestatorul B. N. Public „Ț. G.” în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Corabia și Direcția Generală a Finanțelor Publice O. și în baza dispozițiilor art. 403 al. 1 cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea executării silite a titlului executoriu nr. 2344 din 01.02.2013 și a somației nr. 28/_ /8509 din 01.02.2013, până la soluționarea contestației la executare formulată în acest dosar.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, în speță, intimata AFP Corabia a constatat că petentul are obligații fiscale neachitate și pentru care s-a depășit termenul de scadență, motiv pentru care a procedat la stingerea acestor obligații în ordinea vechimii, astfel că sumele achitate de către contestator ca reprezentând impozit pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente lunilor noiembrie 2012 și decembrie 2012, au fost distribuite de către intimata AFP pentru stingerea obligațiilor restante neachitate, conform art. 115 al. (1) lit. (b) cod procedură civilă.

In raport de această situație de fapt, contestatorul a fost evidențiat cu sume restante la plata impozitului pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente lunilor noiembrie 2012 și decembrie 2012, fiind emis titlul executoriu nr. 2344/01.02.2013 și somația nr. 28/_ /8509, pentru suma de 29.984,00 lei.

Împotriva acestor forme de executare debitorul a formulat contestație la executare, solicitând în același timp și suspendarea executării silite pentru care a achitat cauțiunea dispusă în cuantum de 500 lei.

Față de situația părților din proces, în raport cu faptul că petentul este plătitor lunar de impozit pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și apreciind că o continuare a măsurilor de executare silită ar determina în continuare o stingere a obligațiilor în ordinea vechimii, din sumele achitate lunar de către contestator, aspect care ar atrage în fiecare lună calcule accesorii și având în vedere că s-a achitat cauțiunea în cuantum de 500 lei stabilită de instanță, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 al.1 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Corabia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite.

În motivare, recurenta arată că depunerea unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță, nu atrage automat suspendarea executării silite și, totodată, nici contestatorul nu și-a argumentat motive care să justifice această suspendare.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că, deși la data efectuării plăților invocate intimatul contestator, acesta figura în evidența fiscală cu obligații restante constând în impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal în sumă de 8.543 lei stabilit suplimentar prin decizia de impunere nr.2392/26.07.2012, precum și în accesorii, descărcarea plăților s-a făcut în ordinea prevăzută de lege, iar sumele menționate în somația și în titlul executoriu contestate au rămas în continuare neachitate.

În acest context, aprecierea instanței de fond este fundamental greșită, fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a legii, întrucât descărcarea plăților în scopul stingerii obligațiilor fiscale este o operațiune de gestiune a debitelor și nu o măsură de executare silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 cod procedură civilă.

Analizând încheierea pronunțată prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 403 al.1 prevăd pentru instanța competentă investită cu soluționarea unei contestații la executare, posibilitatea de a suspenda executarea, singura condiție impusă de legiuitor fiind aceea de a se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță în afara cazului în care legea dispune altfel.

Or, în speța dedusă judecății, nu există vreun text de lege care să interzică expres suspendarea executării, astfel că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale.

De altfel, tribunalul constată că recurenta creditoare nu a fost prejudiciată în niciun mod prin admiterea cererii de suspendare a executării silite, având în vedere că depunerea cauțiunii constituie o garanție suplimentară instituită în favoarea sa ca și creditoare pentru acoperirea eventualelor pagube care i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării.

Instanța de control judiciar nu va analiza celelalte critici formulate de recurentă, având în vedere faptul că ele privesc fondul contestației care nu a fost analizat de instanța de fond la pronunțarea încheierii de suspendare.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă temeiurile de fapt invocate și analizate prin prisma art.304 pct.9 cod procedură civilă și nu există vreun alt motiv de casare de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 cod procedură civilă, în temeiul art. 312 al.1 teza a II-a cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice O., cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva încheierii din data de 06 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu intimatul contestator B. N. Public ,,Tintă G.”, cu sediul în Corabia, . nr. 57, județul O., intimata Administrația Finanțelor Publice Corabia, județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 Aprilie 2013, Tribunalul O..

Președinte,

M. I. S.

Judecător,

A. C. Tițoiu

Judecător,

I. D.

Grefier,

M. R.

Red.ID/SM

JF.L. E.

Ex.2

7 iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 490/2013. Tribunalul OLT