Obligaţie de a face. Decizia nr. 405/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 678/213/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 405/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă B. SA, cu sediul în București, sector 2, .. 6A, împotriva sentinței civile nr. 1639 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. C. domiciliată în Corabia, G-ral Tell nr. 43, județul O., intimata pârâtă B. SA Agenția Corabia, județul O., având ca obiect- obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A. pentru intimata reclamantă B. M. C., lipsă recurenta pârâtă B. SA București și intimata pârâtă B. SA Agenția Corabia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat C. A. depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2013.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Așa fiind, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului promovat.
Avocat C. A., având cuvântul pentru intimata reclamantă B. M. C., solicită respingerea excepției invocată în cererea de recurs, precum și respingerea recursului ca nefondat.
În motivare arată că, din anul 2007 și până în 2012 reclamanta a plătit pentru mama sa F. M., decedată la 05.03.2007, ratele unui contract de împrumut încheiat de cea din urmă cu societatea recurentă la 15.05.2006.
În mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile restituirii plății nedatorate, între reclamantă și pârâtă neexistând niciun raport juridic, banca trebuia să recupereze debitul de la societatea de asigurare, .> Se impune astfel menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2012, sub nr._, reclamanta B. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. SA, Agenția Corabia obligarea acesteia la plata sumei de 26.233 lei, actualizată la data plății efective, reprezentând plată nedatorată
În motivare în fapt, reclamanta a arătat că începând cu data de 21.05.2007 și până la data de 17.01.2012, a plătit pârâtei, în rate lunare suma totală de 26.233 lei, sumă provenind dintr-un împrumut acordat de aceasta la data de 15.05.2006, mamei sale, F. M., prin contractul de credit de nevoi personale nr.291CM_.
Reclamanta a menționat că la data de 05.03.2007, a decedat mama sa, și, în urma solicitării conducerii băncii a depus la aceasta certificatul de deces nr._ din 06.03.2007 precum și dosarul medical.
Reclamanta a mai arătat că aceeași conducere a băncii pârâte i-a solicitat să efectueze în continuare plata ratelor din credit, motivând că în calitate de fiică are această obligație. La sfârșitul anului 2011 a solicitat pârâtei informații și documente referitoare la contractul de credit și anexele acestuia, însă răspunsul băncii a fost în sensul că nu are dreptul de acces la asemenea informații, nefiind titular al contului.
Reclamanta a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile restituirii plății nedatorate, neexistând un raport juridic între ea și pârâtă .
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art.993, art.994, art.1341 și art.1631 din NCciv
La cerere au fost anexate în copie cu mențiunea conform cu originalul următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamantă (f.3), certificatul de căsătorie sera CE nr._ (f.4), adresa nr.60/20.02.2012 (f.5), cerere înregistrată la B. SA, Agenția Corabia sub nr.41/03.02.2012 (f.6), certificatul de deces nr._ din 06.03.2007 (f.7), certificatul medical constatator al morții nr.146/06.03.2007 (f.8), contractul de credit de nevoi personale nr.291CM_/15.05.2006 (filele 9-15), chitanțe și ordine de încasare (filele 16-72)
Societatea pârâtă B. SA a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării pârâta a arătat că din dispozițiile art.688 C.civil rezultă că acceptare pură și simplă a moștenirii este actul juridic prin care succesibilul chemat la moștenire celui decedat își însușește dacă vrea, calitatea de erede pe care o are încă de la data deschiderii moștenirii, consolidând astfel transmisiunea succesorală care a operat la acest moment prin simplu fapt al decesului, dobândind drepturile succesorale odată cu obligația de plată a datoriilor succesorale chiar și peste limitele activului succesoral dacă acesta se dovedește insuficient. De aceea, conform dispozițiilor art.688 C.civ” efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii moștenirii”.
Pârâta a învederat că drepturile și obligațiile acceptantului nu rezultă așadar din actul acceptării, cum se întâmplă în cazul raporturilor juridice contractuale, ci direct din calitatea sa de moștenitor pe care a dobândit-o la deschiderea succesiunii și pe care a confirmat-o prin acest act. De aceea, se afirmă că acceptarea pură și simplă nu este altceva decât renunțarea la dreptul de a renunța sau accepta moștenirea sub beneficiu de inventar. Acceptarea tacită presupune îndeplinirea unor acte pe care nu ar fi putut să le facă decât în calitatea sa de moștenitor și care lasă a se presupune intenția de acceptare.
Pârâta a concluzionat că reclamanta a acceptat moștenirea, cel puțin în mod tacit, având în vedere efectuarea plăților aferente obligațiilor contractuale după data decesului titularului contractului. Faptul că a efectuat plata ratelor aferente contractului de credit de nevoi personale nr.291CM_/15.05.2006 încheiat de mama sa după data decesului acesteia, echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.115 C.proc.civ.
Pentru cererea de chemare în judecată a fost stabilită cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1660 lei și un timbrul judiciar de 5 lei (f.2,4).
La solicitarea reclamantei instanța a admis cererea de ajutor public judiciar și a dispus
eșalonarea taxei de timbru în cuantum de 1660 lei în 12 taxe lunare a câte 138,3 lei, plătibile între 25-30 ale lunii. Reclamanta a achitat o parte din taxa judiciară de timbru în cuantum de 692 lei.
La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat proba testimonială cu un martor și proba ci interogatoriul pârâtei.
Din oficiu instanța a dispus emiterea unor adrese către birourile notariale de la ultimul domiciliul al defunctei F. M. pentru a comunica dacă a fost dezbătută succesiunea acestei defuncte. Relațiile solicitate au fost depuse la data de 19.06.2012 și 22.06 .2012 iar BNP Ș. Galina a atașat și certificatul nr.278/21.06.2012 eliberat de Camera Notarilor Publici C. din care rezultă că până la data de 21.06.2012 succesiunea defunctei nu a fost dezbătută la nici un birou notarial competent.(filele 100-103).
Prin sentința civilă nr. 1639 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, s-a admis în parte, cererea formulată de reclamanta B. M. C., in contradictoriu cu parata B. SA – Agentia Corabia și pârâta B. S.A București, avand ca obiect „ obligatia de a face”.
A fost obligată pârâta B. S.A București, prin reprezentant în teritoriu B. S.A – Agenția Corabia să plătească reclamantei B. M. C., suma totală de 26.233 lei, reprezentând plată nedatorată.
În temeiul art.274 C.pr.civ coroborat cu art.18 din OUG nr.51/2008, obligă pârâta să plătească reclamantei să plătească reclamantei suma de 692 lei cheltuieli de judecată și statului suma de 968 lei reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 2006 pârâta . Agenția Corabia cu sediul în Corabia a acordat numitei F. M. un credit în sumă 26.000 lei ( filele 9-15).
La data de 05.03.2007 titularul contului a decedat așa cum reiese din certificatul de deces nr._ din 06.03.2007.
Reclamanta B. M. C. este fiica numitei F. M. așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 3-4).
Din probele administrate a rezultat că, începând cu data de 21.05.2007 și până la data de 17.01.2012, reclamanta a plătit pârâtei pe numele titularului de cont F. M., în rate lunare suma totală de 26.233 lei, sumă provenind din împrumutul acordat de aceasta prin contractul de credit de nevoi personale nr.291CM_ (filele 16-72).
Din certificatul nr.278/21.06.2012 eliberat de Camera Notarilor Publici C. rezultă că până la data de 21.06.2012 succesiunea defunctei F. M. nu a fost dezbătută la nici un birou notarial competent.(filele 100-103).
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.690 C. civ rezultă că numai actele de administrare care nu au caracter provizoriu și urgent, deci care au caracter definitiv și angajează viitorul, reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii dacă aceste acte îndeplinesc cele două condiții prevăzute de art.689 C.civil pentru a fi în prezența unei acceptări tacite.
Interpretând dispozițiile legale mai sus-menționate instanța a apreciat că, conduita reclamantei, materializată în efectuarea unui act de administrare cu caracter definitiv, respectiv plata unor datorii importante ale defunctei, nu are semnificația unei acceptări tacite a moștenirii defunctei F. M.. Din probele administrate instanța a reținut că plata ratelor aferente contractului de credit nu s-a efectuat cu intenția de a accepta moștenirea pur și simplu ci a fost efectuată din eroare, respectiv din credința greșită că această obligație îi incumbă în calitate de fiică a defunctei F. M., titulara contului.
Pe de altă parte instanța a mai constatat că reclamanta nu a acceptat nici expres moștenirea defunctei F. M. având în vedere că din certificatul nr.278/21.06.2012 eliberat de Camera Notarilor Publici C. rezultă că până la data de 21.06.2012 succesiunea defunctei F. M. nu a fost dezbătută la nici un birou notarial competent.(filele 100-103).
Potrivit dispozițiilor art.1092 C.civ., „Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetițiunii”.
Plata nedatorată este definita astfel ca fiind executarea de către o persoana a unei obligații la care nu era ținută si pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Dreptul solvensului (cel care a făcut plata) de a cere restituirea plății nedatorate este consacrat expres în art.993 C.civ., în care se prevede ca: „acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are dreptul la repetițiune în contra creditorului”.
Corelativ, obligația de restituire a lui accipiens este stipulata în art.992 C.civ.: „Cel ce din eroare sau cu știință primește aceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”.
Dispozițiile articolelor 992-994 cod civil reglementează faptul juridic al plății nedatorate, din interpretarea lor rezultând că pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul (cel care a primit plata) va fi obligat la restituirea către solvens (cel care a făcut plata) a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții:
1.prestația solvens-ului să fi avut semnificația de plată;
2.datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens (indebitum);
3.plata să fi fost făcută din eroare: solvensul a avut credința că este dator al accipiensului.
Instanța a mai constatat că în cauză sunt întrunite condițiile plății nedatorate, reclamanta efectuând o plată de 26.233 lei în favoarea pârâtei întemeiată pe contractul de credit de nevoi personale nr.291CM_/15.05.2006, deși între părțile litigante nu există raporturi contractuale, având în vedere că acel contract a fost încheiat cu pârâtă de către mama reclamantei. Plata ratelor aferente contractului de credit nu s-a efectuat de către reclamantă cu intenția de a accepta moștenirea pur și simplu ci a fost efectuată din eroare, respectiv din credința greșită că această obligație îi incumbă în calitate de fiică a defunctei F. M., titulara contului., astfel încât pârâta este ținută să restituie reclamantei suma de 26.233 lei, plătită din eroare.
Potrivit dispozițiilor art.994 C.civil „când cel care a primit a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și dobânzile sau fructele din ziua plății”.
Per a contrario, reaua credință a lui accipiens reclamă obligarea sa la restituirea echivalentului îmbogățirii realizate, adică a sumei intrate în contul său pe nedrept, dar și a fructelor acestui capital, respectiv suma actualizată la data plății efective.
Instanța a apreciat că pârâta datorează doar echivalentul îmbogățirii realizate, adică a sumei intrate în contul său pe nedrept, deoarece reclamanta nu a făcut dovada relei credințe a pârâtei la data intrării în cont a sumei de 26.233 lei, buna credință, prezumându-se conform articolul 1899 alineat 2 Cod civil. La aceasta se adaugă și faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în temeiul OG nr.9/2000, astfel încât acest capăt de cerere va fi respins ca nefondat.
Având în vedere că pârâta este în culpă procesuală, că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma eșalonării taxei de timbru în cuantum de 1660 lei, în 12 taxe lunare a câte 138,3 lei, plătibile între 25-30 ale lunii și că reclamanta a achitat o parte din taxa judiciară de timbru, în cuantum de 692 lei, în temeiul art.274 C.proc.civ coroborat cu art.18 din OUG nr.51/2008 instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 692 lei cheltuieli de judecată și statului suma de 968 lei reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă B. SA București, prin care solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii privind obligarea subscrisei la plata sumei de 26.233 lei.
A mai invocat prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința civilă nr. 1639/23 noiembrie 2012, s-a reținut că reclamanta începând cu data de 21.05.2007 și până la data de 17.01.2012, a plătit suma totală de 26.233 lei, în baza contractului de credit încheiat de mama sa F. M..
Având în vedere că termenul general de prescripție este de 3 ani, a apreciat că este prescris dreptul de a cere restituirea sumelor care au o vechime mai mare de 3 ani, punând în calcul data introducerii cereri.
Pe fond, recurenta a arătat că B. M. C. în calitate de fiică, a susținut în cuprinsul acțiunii că: „începând cu data de 21.05.2007 și până la data de 17.01.2012, a plătit pârâtei, în rate lunare suma totală de 26.233 lei, sumă provenind dintr-un împrumut acordat de aceasta la data de 15.05.2006, mamei sale, F. M., prin contractul de credit de nevoi personale nr.291CM_”.
Din dispozițiile art. 689 Cod civil, rezultă că acceptarea pură și simplă a moștenirii este actul juridic prin care succesorul chemat la moștenirea celui decedat își însușește, dacă vrea, calitatea de erede pe care o are însă de la data deschiderii își însușește, dacă vrea, calitatea de erede pe care o are încă de la data deschiderii moștenirii, consolidând astfel transmisiunea succesorală care a operat la acest moment prin simplul fapt al decesului, dobândind drepturile succesorale (activul succesiunii) odată cu obligația de plată a datoriilor succesorale, chiar și peste limitele activului succesoral dacă acesta se dovedește insuficient.
Conform art. 688 Cod civil „efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii moștenirii”.
Drepturile și obligațiile acceptantului nu rezultă așadar din actul acceptării, cum se întâmplă în cazul raporturilor juridice contractuale, ci direct din calitatea sa de moștenitor pe care a dobândit-o la deschiderea succesiunii și pe care doar a confirmat-o prin acest act. De aceea, se afirmă că acceptarea pură și simplă nu este altceva decât renunțarea la dreptul de a renunța sau de a accepta moștenirea sub beneficiu de inventar.
S-a mai precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut că „conduita reclamantei, materializată în efectuarea unui act de administrare cu caracter definitiv, respectiv plata unor datorii importante ale defunctei, nu are semnificația unei acceptări tacite a moștenirii defunctei F. M.”.
Acceptarea tacită presupune îndeplinirea unor acte pe care nu ar fi putut să le facă decât în calitate de moștenitor și care lasă a se presupune intenția de acceptare.
S-a mai învederat că față de susținerile reclamantei și având în vedere prevederile legale mai sus menționate rezultă că aceasta a acceptat succesiunea mamei sale tacit, plata ratelor la bancă putând fi asimilată cu un act de acceptarea tacită.
În drept a invocat prevederile art.299 și următoarele din C.p.civilă,.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
La data de 2006 pârâta . Agenția Corabia cu sediul în Corabia a acordat numitei F. M. un credit în sumă 26.000 lei ( filele 9-15).
La data de 05.03.2007 titularul contului a decedat așa cum reiese din certificatul de deces nr._ din 06.03.2007.
Reclamanta B. M. C. este fiica numitei F. M. așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 3-4).
O primă critică a recurentei vizează modalitatea de soluționarea de către instanța de fond a voinței de opțiune succesorală a succesiuni autoarei titulară a creditului acordat de către reclamanta intimată față de care instanța reține următoarele:
Voința succesibilului de a accepta succesiunea poate fi expresă atunci când succesibilul își însușește calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, dar poate fi și tacită când succesibilul face un act pe care nu l-ar putea face decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic calitatea sa de acceptare a moștenirii.
Legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie manifestare intenției de a accepta succesiunea mulțumindu-se să precizeze că actele de conservare și de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare pentru că cel care le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor și că actele de dispoziție având ca obiect drepturi succesorale constituie acte de acceptarea tacită.
În consecință revine instanței de judecată să aprecieze de la caz la caz dacă actul săvârșit de succesibil, în această calitate reprezintă sau nu o acceptarea tacită a moștenirii.
În mod frecvent succesibilul înainte de a-și manifesta în mod formal dreptul de opțiune succesorală –săvârșește acte de conservare sau de administrare a patrimoniului succesoral, respectiv a bunurilor din patrimoniu, legea conținând o singură precizare în art.690 C.civ, potrivit cu care actele conservatorii de îngrijire și de administrare provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii dacă cel care le-a făcut n-a luat titlul sau calitatea de erede.
Per a contrario rezultă că numai actele de administrare care nu au caracter provizoriu și urgent deci care au caracter definitiv și angajează viitorul reprezintă acte de acceptarea tacită pură și simplă a moștenirii.
Astfel între aceste acte de administrare pot intra și plata datoriilor mai însemnate ale defunctului în care intră și plata unui credit contractat de acesta pe o perioadă îndelungată.
În speță din actele depuse la dosar se constată că reclamanta care este fiica autoarei a achitat de la data de 21.05.2007 și până la data de 17.01.2012(aspect relatat de aceasta prin cerere de chemare în judecată), în rate lunare suma de 26.233 lei, pe care autoarea a contractat-o de la recurenta pârâtă anterior decesului, astfel având în vedere cele mai sus expuse, tribunalul constată că o astfel de plata a datoriilor autoarei care s-a realizat pe o perioadă îndelungată de aproximativ 5 ani și cuantumul însemnat al sumei contractate cu titlul de credit, intră în sfera actelor de administrare definitivă astfel cum au fost mai sus definite și care reprezintă acte de acceptarea tacită pură și simplă a moștenirii.
În consecință pentru argumentele astfel cum au fost expuse se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale mai sus menționate în ceea ce privește acceptarea tacită a moștenirii de către reclamanta intimată, astfel că această critică este fondată.
Însă cum prin cererea de recurs s-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru care sunt necesare verificări suplimentare, privind data scadenței, precum și a plăților efectuate, verificări care nu se pot efectua de instanța de recurs fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicție, și în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecare.
În rejudecare instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile care să aibă ca obiective stabilirea debitului la data decesului autoarei, a sumei care a fost achitată până la data introducerii prezentei acțiuni și datelor la care s-au efectuat plățile de către recurentă, urmând ca după lămurirea acestor aspecte să se pună în discuție și excepția prescripției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă B. SA, cu sediul în București, sector 2, .. 6A, împotriva sentinței civile nr. 1639 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. C. domiciliată în Corabia, G-ral Tell nr. 43, județul O., intimata pârâtă B. SA Agenția Corabia, județul O..
Casează sentința și trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 Aprilie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, I. D. |
Grefier, M. R. |
Red. ACT
Tehnored.BA
J.f. R.F.D.
Ex. 2/16.05.2013
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 476/2013. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
