Pretenţii. Decizia nr. 747/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 1761/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 747/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător I. B.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă G. M., domiciliată în Slatina, ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr.4885/24.04.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 30 SLATINA prin reprezentant legal Președinte V. F., cu sediul în Slatina, ., ., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat C. E., reprezentând pe intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 30 Slatina, lipsă fiind recurenta pârâtă G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, din partea recurentei pârâte concluzii scrise și copia chitanței nr._/28.08.2013, din care rezultă că s-a achitat suma de 980,83, reprezentând debit restant, către intimata reclamantă.
Instanța, din oficiu, verificând, conform art. 159 ind. 1 alin. 4 c.p.c. competența generală, materială și teritorială să judece pricina, constată că este competentă în soluționarea cauzei și invocă excepția nulității recursului, ca urmare a nemotivării acestuia în termenul legal, necuprinzând motivele care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 302 lit.c Codul de procedură civilă.
Pe excepție având cuvântul, avocat C. E., apărător al intimatei reclamante Asociația de Proprietari nr. 30 Slatina, solicită admiterea excepției și pe cale de consecință, a se constata nul recursul. Solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 4885/24.04.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PRORPIETARI NR 30 SLATINA în contradictoriu cu pârâta G. M..
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2306,21 lei, din care suma de 1268,23 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada
01.02._12 și suma de 1037,98 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada 01.02._12.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 12 pct. B lit. c din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația să contribuie la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari,iar în condițiile art. 25 din același act normativ, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, asociația de proprietari având dreptul, conform art. 50 din același act normativ, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 12 A lit.d din normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, proprietarii, membri ai asociației, au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Pârâta nu a contestat neplata cu întârziere a cotelor de întreținere, neexistând la dosar niciun înscris în acest sens.
Rezultă așadar că în perioada 01.02.2010 – 31.12.2012, pârâta nu și-a executat obligația de plată a cotei ce ii revenea din cheltuielile de întreținere, așa cum rezultă din listele de plata depuse la dosarul cauzei, acumulând astfel, pentru această perioadă un debit total către reclamantă în cuantum de 1268,23 lei, reprezentând cote de întreținere restante.
Art. 49 alin.1 și 2 din Legea nr. 230/2007 dispune că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță,
afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Prin procesele-verbale ale adunării generale a Asociației de P. nr.30 depuse la dosarul cauzei încheiate la următoarele date: 25.06.2010, 24.03.2011 și 17.02.2012, s-a hotărât ca la cotele de întreținere restante să se aplice penalități de 0,20 % pe zi de întârziere, iar în raport de centralizatorul plăților efectuate și de explicitarea modului de calcul al penalităților, instanța a reținut că penalitățile au fost calculate în mod legal, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.
Prin urmare, pârâta G. M. datorează cu titlu de penalități suma de 1037,98 lei penalități aferente perioadei 01.02.2010 – 30.10.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă G. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, reclamanta arată că nu a avut cunoștință de soluționarea cauzei și nu a fost somată de către Asociația de proprietari nr.30 pentru achitarea debitului înregistrat.
Menționează recurenta că nu a refuzat niciodată să plătească serviciile de care beneficiază, deși are dubii la calculul acestora, sens în care solicită efectuarea unei expertize contabile.
Referitor la penalitățile de întârziere, recurenta precizează că nu este de acord cu plata acestora, deoarece nu are nicio vină în perceperea acestora.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, a invocat excepția nemotivării recursului, din următoarele considerente:
Legiuitorul a impus în dispozițiile art. 302 (1) litera c Cod procedură civilă obligativitatea motivării recursului, sancțiunea fiind aceea a nulității cererii.
Cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recurenta pârâtă nu a îndeplinit această obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 302 raportat la art. 303 Cod procedură civilă, în sensul că nu a prezentat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și reținând că nu există motive de ordine publică încălcate, tribunalul urmează să constate că recursul este nul, așa cum impun și dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă.
Raportat la proba solicitată, respectiv expertiză, aceasta urmează să fie respinsă, având în vedere dispozițiile art. 305 cod procedură civilă, care prevăd că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Recurenta, deși legal citată la instanța de fond, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii 202/2010 – fila 115, nu a solicitat probe în apărare, neputând fi produse în instanța de recurs.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenta pârâtă G. M., domiciliată în Slatina, ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr.4885/24.04.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 30 SLATINA, cu sediul în Slatina, ., ..
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Septembrie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, S. O. | Judecător, I. B. | Judecător, I. M. |
Grefier, M. T. |
Red;IM/SM
JF.M. C.
Ex.2
11.09.2013
← Partaj judiciar. Decizia nr. 172/2013. Tribunalul OLT | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 111/2013.... → |
---|