Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 616/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 616/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 616/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 616/2015
Ședința de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol, amânarea pronunțării privind judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă M. M. cu domiciliul procesual ales la av. V. C. C., cu sediul în T. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1196/10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Z. G., domiciliat în comuna Izvoarele, ., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1196/10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției ridicată de pârâtă.
S-a admis cererea având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic„ formulată de reclamantul Z. G. în contradictoriu cu pârâta M. M..
S-a constatat intervenita vânzarea - cumpărarea intre autoarea pârâtei – S. E. - in calitate de vânzătoare – si – reclamantul Z. G. în calitate de cumpărător – a suprafeței de 2,93 ha teren situat în extravilanul ., în T 31 P49, înscrisă în titlul de proprietate_/94/10.07.2002, cu vecinii menționați.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A fost obligată parata la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 405 lei .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2014 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ reclamantul Z. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. M., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constatate că aceasta i-a vândut suprafața de 2,93 ha teren situat în extravilanul ., în T 31 P49, cu vecii: N-De 289, E-C. T., S-De 285, V-mezdrea M., înscrisă în titlul de proprietate_/94/10.07.2002 și pe cale de consecință să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii s-a arătat că între reclamant și autoarea pârâtei-numita S. E., s-a încheiat la data de 16.12.1998 un înscris denumit „înțelegere” prin care aceasta din urmă a înțeles să-i vândă reclamantului suprafata de teren identificată anterior contra sumei de 350 lei.
S-a mai susținut că suma convenită pentru cumpărarea imobilelor a fost integral achitată la data semnării convenției, iar de la aceeași dată reclamantul a intrat în stăpânirea acestora.
S-a arătat de asemenea că ulterior numita S. E. a decedat rămând ca unică moștenitoare pârâta M. M., pe care reclamantul a invitat-o la notariat în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă în mod nejustificat a refuzat.
Pârâta M. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia prescriptiei solicitând respingerea cererii ca prescrisă iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării pârâta a arătat că prin Hotărârea nr. 63 din 09.09.1991 s-a stabilit dreptul de proprietate al numitei E. S. asupra suprafeței de 2,93 ha, prevăzută în Anexa nr. 29 la poziția 172 conform tabelului de aplicare a Legii fondului funciar, fiind eliberată adeverința nr._/10.09.1991.
La data de 16.03.1999, numita E. S. a fost pusă în posesie asupra suprafeței de 2,93 ha, prin Procesul-verbal nr. 399/16.03.1999, iar la data de 16.07.2002 a fost eliberat în favoarea numitei E. S. Titlul de proprietate asupra suprafeței de 2,93 ha, până la momentul decesului, în data de 30.05.1999, numita E. S. a deținut în proprietate și a posedat în calitate de proprietar terenul în suprafață de 2,93 ha. Ulterior decesului numitei S. E., subsemnata am fost desemnată moștenitorea unică a acesteia, revenindu-i de drept, pe cale succesorală, suprafața de teren de 2,93 ha.
In luna iulie 2013 a fost contactata de reclamant in vederea incheierii unui contract de vanzare-cumparare, moment in care a luat la cunoștință pentru prima dată de existența unei pretinse "înțelegeri" încheiate în data de 16.12.1998 între Z. G. și autoarea sa, Stănesu E., prin care S. E. i-ar fi vândut lui Z. G. suprafața de 2,93 ha.
O asemenea înțelegere, care ab initio nu respectă nicio condiție de validitate, inclusiv forma autentică, nu a fost recunoscută niciodată de E. S., care nu a făcut vreodată vorbire de încheierea vreunei asemenea "înțelegeri" cu privire le teren, deși era de notorietate legătura puternică de afecțiune existentă atât între subsemnata și mama mea, E. S..
Mai mult, vreme de 15 ani reclamantul nu a manifestat nicio intenție cu privire la teren, ci s-a dezinteresat de existenta asa-zisei înțelegeri. Faptul ca in anul 2012 a încheiat un contract nelegal de arendare, nefiind proprietar, iar in anul 2013 a plătit impozitele in numele autoarei S. E., demonstrează reaua-credinta a reclamantului si intenția vădita de a-si preconstitui probe pentru prezentul litigiu, pentru a-si eluda propria culpa.
Procedând in acest mod, reclamantul solicita instanței de judecata sa confere efecte juridice unei intelegeri pe care el insusi nu a tratat-o ca pe un veritabil contract de vanzare-cumparare, având in vedere pasivitatea de care a dat dovada in toți acești ani.
Admiterea unei astfel de cereri, vădit neintemeiate, ar conduce la încălcarea flagranta a principiului securității raporturilor juridice, recunoscut de art. 6 din CEDO si ar crea un grav dezechilibru in circuitul juridic civil.
Pârâta a ridicat excepția prescripției dreptului de a cere pronunțarea unei hotărâri care să valoreze contract de vânzare-cumpărare
Reclamantul a susținut că pretinsa ințelegere a fost încheiată la data de 16.12.1998, solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să valoreze contract de vânzare-cumpărare în temeiul dispozițiilor art. 2 și art.5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor.
Sub un prim aspect, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile de plano pretinsei înțelegeri încheiate în anul 1998, întrucât nu erau în vigoare la acel moment, în temeiul principiilor lempus regit actum si al neretroaclivităti legii.
În realitate, raportat la momentul încheierii pretinsei "înțelegeri", erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, întrată în vigoare în data de 02.06.1998, iar nu dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (l)din Legea nr. 54/1998 "Terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică. Din dispozițiile anterioare rezultă că forma autentică era ceruta ad valididatem, astfel că nerespectarea formei autentice este sancționată cu nulitatea absolută.
Mai mult, dispozițiile legii 54/1998 nu prevedeau posibilitatea solicitării instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să valoreze contract.
Ad ahsurdum, chiar dacă am fi în ipoteza unei promisiuni bilaterale, aceasta creează numai o obligație de a face, în sensul ca părțile trebuie să se prezinte la notarul public Și să încheie contractul în formă autentică.
Însă, obligația de a face nu poate fi executată oricând, ci termenul de prescripție a unei astfel de acțiuni este de 3 ani și începe să curgă de ia data încheierii pretinsei promisiuni de vânzare-cumpărare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin (]) „Dreptul la acțiune, avind un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege." si art.7 „Dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar in raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an", din Decretul 167/1958.
O altă interpretare ar conduce la situația absurdă în care s-ar considera că o astfel de acțiune este imprescriptibilă, aspect inadmisibil, întrucât, raportat la momentul încheierii "înțelegerii", dispoziții le Codului civil și ale Decretului 167/1958 prevedeau în mod expres Și limitativ acțiunile imprescriptibile, precum și termenele pentru cele prescriptibile.
O astfel de soluție este confirmată atât de practica cât și de literatura de specialitate. Astfel. în literatura de specialitate s-a afirmat că "Cu titlu exemplificativ, menționează că, în practică, termenul general de prescriție de 3 ani a fost aplicat în cazul [...] cererii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract (este vorba de executarea silită în natură o obligatei de a face izvorâtă din antecontract.
F. de cele expuse mai sus si având in vedere data la care a fost "încheiata "Înțelegerea" 16.12.1998, considera acțiunea prescrisa inca din 17.12.2001.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 forma autentica era prevăzuta ad
validitatem, astfel ca data certa nu are nicio valoare juridica;
Data certa nu poate fi opusa cocontractantilor, ci numai terților;
Stampila Primăriei nu conferă data certa, având in vedere ca nu este trecut numele primarului sau a persoanei care a utilizat stampila; altfel ar insemna ca orice persoana sa poată lua o stampila din incinta unei instituții publice si sa o folosească pe orice contract si astfel contractul sa dobândească data certa, or acest aspect este inadmisibil, nu sunt îndeplinite condițiile art.1182 din C.civ. + Art. 8.din Legea notarilor publici, in vigoare la momentul respectiv - Notarul public îndeplinește următoarele acte notarial: darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți;
Reclamantul a susținut ca a convenit cu S. E. sa incheie contractul in fata notarului public după obținerea titlului, de proprietate de către S. E.. La data de 16.07.2002 S. E. a dobândit titlul de proprietate, insa reclamantul nu si-a manifestat niciodată intenția de a incheia contractul in mod valabil la notarul public. Faptul ca după 12 ani de la obținerea titlului formulează prezenta cerere de chemare in judecata nu poate reprezenta decât o încălcare a principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpa.
Reclamantul induce in eroare in mod intenționat instanța de judecata, afirmând ca prin procesul-verbal nr. 399/16.03.1999 a fost pus in posesie. Or, din simpla lecturare a procesului-verbal rezulta cu evidenta ca persoana pusa in posesie a fost S. E., care a continuat sa detina posesia pana la momentul decesului.
Pârâta consideră că toată motivarea cererii de chemare in judecata este o eroare si nu este întemeiata.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în cauza de față însă, nu a început să curgă termenul de prescripție deoarece terenul ce a făcut obiectul convenției încheiata între el si autoarea pârâtei, se află în posesia încă din momentul încheierii convenției privind vânzarea-cumpărarea lui, iar promitenta-vânzatoare niciodată nu s-a manifestat în mod expres în sensul negării dreptului meu în calitate de promitent-cumpărator.
În acest sens s-a pronunțat Î.C.C.J. - Secția Civila si de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1212 din 17.02.2005 - prin care a statuat că " termenul de prescripție curge în momentul încheierii contractului, însă atunci când promitentul-cumpărator a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului-vânzator, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia în sensul art.16 lit.a) din Decret, Prescripția dreptului la acțiune începe sa curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifesta expres în sensul negării dreptului promitentului-cumpărator."
Reclamantul sustine căexercită posesia asupra imobilului teren în suprafață de 2,93 ha amplasat în extravilanul localității Izvoarele, jud.O. identificat în T 31, P 49, cu acordul promitentei-vânzătoare, încă din momentul încheierii convenției privind înstrăinarea terenului ( 16.12.1998) iar din acel moment, autoarea pârâtei NICIODATĂ nu mi-a negat dreptul, situație în care apreciez că ma aflu în cazul prevăzut de dispozițiile art. 16 lit.a) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia " Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția."
Având în vedere cele mai sus arătate, a solicitat respingerea acestei excepții ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul actiunii reclamantul a susținut că pârâta invocă faptul ca nu i-a manifestat niciodată intenția de a încheia contractul de vânzare-cumparare în mod valabil la notariat timp de 12 ani de la eliberarea titlului.
În mod constant si în permanentă, pana la decesul autoarei pârâtei, el a insistat sa încheie actul autentic de vânzare cumpărare.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, cu prioritate asupra excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, termen care începe să curgă, în lipsa unui termen suspensiv sau a unei condiții suspensive, de la data nașterii raportului de drept, conform art. 7 alin. (1) din același Decret, în speță, data încheierii convenției sub semnătură privată dintre părți, 16.12.1998.
Însă, atunci când la data încheierii convenției, ambele părți și-au executat, total sau parțial, obligațiile asumate, în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare predarea bunului și plata prețului, regula menționată mai sus nu se mai aplică tale quale.
Astfel, în ipoteza în care, promitentul-vânzător, în speță autoarea pârâtei, a predat posesia terenului reclamantului, promitent-cumpărător, această atitudine subiectivă a promitentei-vânzătoare echivalează cu recunoașterea în favoarea acestuia a dreptului la perfectarea convenției de vânzare-cumpărare, iar în ceea ce privește prescripția extinctive a dreptului de a obține perfectarea actului în formă autentică, conduce la amânarea începutului termenului de prescripție de 3 ani.
Concret, din probele administrate în cauză – depozițiile martorilor coroborate cu contractele de arendă depuse la dosar, filele 12, 81,82, inclusiv poziția procesuală a pârâtei, ce nu a fost de natură să infirme susținerile reclamantului în sensul că de la data de 16.12.1998 a intrat în stăpânirea terenului - rezultă că reclamantul a avut în tot acest timp posesia terenului in litigiu, teren pe care l-a exploatat continuu prin intermediul contractelor de arendare încheiate, astfel încât până la data introducerii cererii de chemare în judecată – 01.07.2014, acest termen de prescripție de 3 ani nu a început să curgă.
Deopotrivă, aceeași soluție se impune si din prisma noilor reglementari cuprinse in dispozițiile art. 2500 și urm. din noul cod civil republicat în Monitorul Oficial nr. 505 /15.07.2011 .
Referitor la fondul cauzei, instanta analizând întreg materialul probator administrat in cauza a retinut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar, Judecătoria a reținut faptul că la data de 25.07.2011 părțile au încheiat sub semnătură privată o convenție denumită ,,act de vânzare-cumpărare” prin care autoarea pârâtei – S. E. - in calitate de vânzătoare a înțeles să vândă reclamantului Z. G. suprafața de 2,93 ha teren situat în extravilanul ., suprafață deținută conform adeverinței de proprietate_/10.09.1991, filele 8. Ulterior, autoarei i-a fost emis titlul de proprietate_/94/10.07.2002, suprafața menționată fiind înscrisă în T 31 P49 (fila 10).
Totodată, Judecătoria a reținut faptul că pârâta este moștenitoare numitei S. E., proprietara terenului care a făcut obiectul convenției, asa cum rezulta din certificatul de moștenitor 148/06.08.2014, filele 44, iar din înscrisurilor depuse la dosar (certificat de sarcini – fila 11), Judecătoria a reținut faptul că pentru imobilul în cauză nu au fost găsite sarcini.
Cu ocazia audierii martorilor V. M. și N. P. s-a constatat că aceștia au fost de față la înțelegerile părților, filele 81,82 iar pârâta, deși a fost contactată de reclamant, conform dovezilor depuse, a învederat că refuză să meargă la notar să autentifice contractul contestând dreptul reclamantului.
Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile normative incidente în cauză, Judecătoria a constatat că cererea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor normative în vigoare la data încheierii antecontractului și incidente în cauză:
Art. 1073 C. civ.1864 – Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Art. 1077 C. civ.1864 – Nefiind îndeplinita obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Prin urmare, în lumina principiului executării obligațiilor în natură, oricare dintre părțile unui antecontract de vânzare-cumpărare (creditori ai obligației celeilalte părți de a încheia actul de vânzare-cumpărare) se poate adresa instanței pentru obligarea cocontractantului său să își îndeplinească exact obligația la care s-a angajat prin antecontractul de vânzare-cumpărare.
Cu alte cuvinte, instanța are posibilitatea la cererea părților să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare intervenit între părți cu privire la imobilul precizat în antecontract.
De asemenea, conform dispozițiilor normative instituite prin Titlul X al Legii nr. 247/2005:
Art. 2. - (1) Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. (2) În cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcție, indiferent de destinația sau întinderea acestora, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Art. 5. - (1) Înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor. (2) În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Aceste din urmă dispoziții legale reglementează expres posibilitatea instanței de a pronunța la cererea părții care și-a îndeplinit obligațiile asumate în antecontractul de vânzare-cumpărare o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul care a făcut obiectul antecontractului.
În speță, convenția sub semnătură privată intervenită între părți nu are valențele juridice ale unui contract de vânzare-cumpărare, deoarece are ca obiect un teren, iar pentru înstrăinarea terenurilor este necesar ad validitatem ca voința părților să îmbrace forma autentică conform art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Conform principiului conversiunii însă, chiar dacă această convenție nu valorează contract de vânzare-cumpărare, ea este valabilă ca antecontract de vânzare-cumpărare, deoarece înglobează acordul de voință al părților pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, dând astfel naștere în persoana acestora la obligația de a face, respectiv de a încheia pe viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În această ordine de idei, instanța a admis cererea, cu consecința constituirii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului, prezenta hotărâre pelenta hotarare tine loc de contract de vanzare-cumparare., sect 6,iect un teren in suprafata de 1893 m.p. situat in T213, P34ținând loc de act de vânzare-cumpărare, dat fiind faptul că:
- la încheierea convenției au fost respectate condițiile de validitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ. (capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită),
- reclamantul (promitent cumpărător) a făcut dovada îndeplinirii integrale a obligației sale privind plata prețului convenit pentru terenul care a făcut obiectul antecontractului,
- terenul a cărui vânzare a fost promisă prin antecontract se află în prezent în posesia exclusivă a pârâtului (promitent vânzător),
- neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost cauzată exclusiv de refuzului pârâtului de a se prezenta la notariat.
Totodată, în temeiul art. 453 C.proc. civ., instanța a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, în sumă de 405 lei, către reclamant.
Impotriva sentinței a declarat apel pârâta M. M., care arată că în fapt în luna iulie 2013 a fost contactată de reclamant în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, moment în care a luat cunoștință, pentru prima dată de existența unei pretinse înțelegeri încheiată la 16.12.1998 între Z. G. și autoarea sa S. E., prin care S. E. i-ar fi vândut suprafața de 2,93 ha.
V. de 15 ani reclamantul nu a manifestat nicio intenție cu privire la teren iar faptul că în anul 2013 a încheiat un contract nelegal de arendare, nefiind proprietar, iar în anul 2013 a plătit impozitele în numele autoarei, demonstrează reaua credință a reclamatului și intenția vădită de a-și reconstitui probe.
Se solicită nulitatea sentinței deoarece au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de art. 13, art.14 și art. 20 din nodul cod de procedură civilă, art.15 din legea 304/2004 și ale art. 24 din Constituție și anume dreptul la apărare și contradictorialitate.
Se menționează că încălcarea prevederilor legale de mai sus, s-a realizat prin dezbaterea procesului fără a fi prezent apărătorul ales, acesta trimițând cerere de amânare a judecării cauzei, întrucât la acea dată susținea interesele altor clienți la o instanță ierarhic superioară, și anume Tribunalul Teleorman.
Se invocă excepția prescripției dreptului de a cere pronunțarea unei hotărâri care să valoreze contract de vânzare-cumpărare, menționându-se decizia nr. 1212 din 2005 a ICCJ - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală și decizia nr. 8/2013 pronunțată de ICCJ, prin care s-a stabilit că acțiunea prin care solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale individuale și deci este prescriptibilă în termenul general de 3 ani.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată că este nefondat.
Din încheierea din data de 9.12.2014 – fila 65 doar fond, reiese că apărătorul pârâtei a formulat cerere de amânare, însoțită de înscrisuri doveditoare, motivată de imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată.
La data de 3.02.2015 apărătorul pârâtei a depus o cerere de amânare a cauzei, motivată de imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată, însoțită de înscrisuri doveditoare, cerere respinsă de instanță cu mențiunea că avea posibilitatea de a-și asigura substituirea.
Potrivit art.222 noul cod de procedură civilă, amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă la cererea părții interesate numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna la cererea părții pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
În cauză, se constată că au fost îndeplinite condițiile îndeplinite de acest articol întrucât cauza a fost amânată o singură dată pentru motive temeinice iar la termenul următor, s-a amânat pronunțarea cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, concluzii care nu au fost depuse de apărătorul pârâtei.
In ce privește excepția prescripției dreptului de a cerere pronunțarea unei hotărâri care să valoreze contract de vânzare-cumpărare, instanța de fond în mod corect a arătat că în ipoteza în care promitentul vânzător, în speță autoarea pârâtei, a predat posesia terenului reclamantului promitent cumpărător, atitudinea subiectivă a promitentei vânzătoare echivalează cu recunoașterea în favoarea acestuia a dreptului la perfectarea convenției de vânzare-cumpărare iar, în ceea ce privește prescripția extinctivă a dreptului de a obține perfectarea actului în formă autentică, conduce la amânarea începutului termenului de prescripție de 3 ani.
In acest sens, este și decizia nr. 1212/2005 a ICCJ - Secția Civilă de Proprietate Intelectuală, care arată că acest termen curge din momentul încheierii convenției, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului vânzător echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia în sensul art. 16 lit. b din decret.
In asemenea situație, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului cumpătător.
In cauză s-a făcut dovada că autoarea pârâtei a predat posesia terenului reclamantului și această atitudine subiectivă a promitentei vânzătoare echivalează cu recunoașterea, în favoarea promitentului cumpărător, a dreptului la perfectarea contratului de vânzare-cumpărare.
Din declarațiile martorilor V. M. și N. P. a reieșit că aceștia au fost de față la înțelegerile părților ( fila 81-82 dosar fond) iar pârâta, deși a fost contactată de reclamant, conform dovezilor depuse, a învederat că refuză să meargă la notar să autentifice contractul.
Pentru aceste considerente, apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 453 cod procedură civilă, apelantul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă M. M., cu domiciliul procesual ales la av. V. C. C., cu sediul în T. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1196/10.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Z. G., domiciliat în comuna Izvoarele, ., ca nefondat.
Obligă apelantul la 992 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.09.2015.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.I.B.
Tehnored.IM
Jf.: G.F. A.
Ex.4/21.09.2015.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 107/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 595/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
