Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 246/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 246/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 401/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 401/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător V. V.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta reclamantă S.C. R. R. S.A cu sediul în S., ., Județul D. împotriva sentinței civile nr. 2466 din 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât I. I., domiciliat în Caracal, .. 38, Județul O.,având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:intimatul pârât I. I. personal, lipsă apelanta reclamantă S.C. R. R. S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: se învederează instanței că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar la data de 30.04.2015 din partea apelantei reclamante ., dovada achitării diferenței taxei de timbru în cuantum de 100 lei.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Intimatul pârât I. I. având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. nr. 2466 din 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ..A., cu sediul în S., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. I., domiciliat în Caracal, .. 38, județul O..
S-a luat act de faptul că pârâtul urmează să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 15.11.2011, reclamanta ..A și pârâtul I. I. au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare- cumpărare, prin care pârâtul i-a vândut reclamantei suprafața de 2 ha teren arabil, situat în extravilanul mun. Caracal, jud. O., amplasat în T 13, P 4, cu prețul de 9600 lei.
Potrivit clauzelor chitanței încheiate, cumpărătoarea a achitat integral prețul vânzării, moment din care a și intrat în stăpânirea terenului ce a făcut obiectul convenției.
Prin același înscris, vânzătorul s-a obligat ca în termen de 20 de zile de la data încheierii chitanței să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Conform art. 1244 din C.civ. „în afara cazurilor prevăzute de lege, trebuie să fie încheiat prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară”.
Din aceste dispoziții legale rezultă faptul că legea instituie obligativitatea formei autentice ad validitatem în ceea ce privește convențiile care strămută sau constituie drepturi reale.
În cauză, instanța constată că intenția părților nu a fost de a transfera imediat proprietatea asupra terenului în litigiu, ci doar să încheie în viitor un contract care să opereze transferul proprietății din patrimoniul pârâtului în cel al reclamantei.
Într-o astfel de situație, oricare dintre părțile antecontractului de vânzare-cumpărare poate cere instanței de judecată, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1164 și art. 1528 Cod civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
Dar, pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, în condițiile art.1164 - art.1528 Cod civil, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, prevazute în art. 1179 cod civil și în art. 1650-1657 Cod Civil.
Una dintre aceste condiții este aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, în caz contrar neputându-se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare– cumpărare.
Instanța a reținut că la data când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3922/9.20.2001 de către BNP Asociați I. L. & E. T. din Caracal, prin care pârâtul a dobândit imobilul ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiate cu reclamanta, acesta era căsătorit cu I. S..
Acest aspect rezultă chiar din conținutul actului autentic de vânzare-cumpărare în care pârâtul declară că este căsătorit cu I. S. și că a luat la cunoștință de prevederile art. 30 din Codul Familiei privind comunitatea de bunuri (actual art. 339 din C. civ.).
De altfel, și din extrasul de carte funciară pentru informare, depus la dosarul cauzei, rezultă că proprietari ai imobilului în cauză sunt I. I. și I. S..
În consecință, la data încheierii chitanței promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare existau doi proprietari în devălmășie asupra imobilului, pârâtul nefiind singurul titular al dreptului de proprietate, ci și soția acestuia.
Potrivit art. 339 din C. civ., bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar potrivit art. 346 al. 1 din C. civ. actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți.
Atâta timp cât durează starea de indiviziune, drepturile coproprietarilor asupra bunurilor sunt nedeterminate, titularilor aparținându-le împreună și concomitent prerogativele dreptului de proprietate. Ei au partea lor determinată nu material, ci sub forma unei fracții matematice ideale.
Actele de dispoziție asupra bunului comun sunt supuse regulii unanimității, coindivzarul neputând efectua astfel de acte cu privire la întregul bun sau la o fracțiune determinată material din acesta (cum este cazul în speță), fără consimțământul celorlalți. De asemenea, acesta nu poate efectua nici acte de administrare sau acte materiale de schimbare a destinației ori a modului de folosință, ci numai acte de conservare a bunului comun.
Pârâtul, fiind în indiviziune pentru suprafața de teren în litigiu, nu putea să facă acte de înstrăinare a bunului fără consimțământul celuilalt coindivizar.
Cum perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească, presupune suplinirea consimțământului vânzătorului care s-a opus la încheierii actului autentic de vânzare - cumpărare, și are drept consecință, transferul proprietății de la data rămânerii definitive a hotărârii, rezultă că în speță, admițându-se acțiunea, s-ar suplini și consimțământul soției la vânzare.
Or, atât timp cât soția pârâtului nu s-a obligat să transmită în viitor, dreptul de proprietate, nefiind parte în înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,promisiune bilaterală de vânzare cumpărare,, este evident că această formă de reparare în natură a pagubei cauzate, nu poate fi admisă de instanță, fără a fi încălcat art. 346 din C. civ., privitor la necesitatea existenței consimțământului ambilor soți, la înstrăinarea unui imobil bun comun
Pronunțarea în această cauză, a unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, ar fi fost permisa doar dacă s-ar fi realizat dovada existenței consimțământului la înstrăinare și al soției, în cauză nerealizându-se o astfel de dovadă.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiata.
Urmează să se ia act de faptul că pârâtul urmează să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă S.C. R. R. S.A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de drept procesual civil care reglementează soluționarea pe cale de excepție a cauzelor deduse judecății, in contradicție cu dispoz. art 237 alin 2 pct 1 și art 245-248 c.p.c.
Se mai arată că instanța de fond a încălcat și dispoz.art 397 c.p.c. deoarece prin dispozitivul hotărârii s-a omis să se pronunțe asupra cererii reconvenționale formulată de pârâtul I. I. la termenul din 1.09.2014.
Se solicită admiterea apelului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
La data de 08.12.2014 . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că apelantul nu arată ce fel de excepție a invocat și nu face trimitere la vreun text de lege care să facă lumină asupra acestui aspect, apelul fiind nemotivat in fapt și in drept.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul urmează să constate că acesta este fondat.
Pentru decide astfel tribunalul a reținut că soluția instanței de fond asupra cererii de chemare in judecată formulata de apelanta reclamantă este netemeinică și nelegală.
Din cuprinsul sentinței apelate rezulta ca prima instanța in urma cercetării procesului a respins demersul judiciar al apelantei reclamante pe motiv că pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, în condițiile art.1164 - art.1528 Cod civil, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, prevazute în art. 1179 Cod Civil și în art. 1650-1657 Cod Civil și una dintre aceste condiții este ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, ori in speta dedusă judecatii la data când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3922/9.20.2001 de către BNP Asociați I. L. & E. T. din Caracal, prin care pârâtul a dobândit imobilul ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiate cu reclamanta, acesta era căsătorit cu I. S., paratul luand cunoștință de prevederile art. 30 din Codul Familiei privind comunitatea de bunuriin forma actuală art. 339 din C. civ.
Deci, la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare existau doi titulari ai dreptului de proprietate în devălmășie asupra imobilului iar potrivit art. 339 și 346 alin.1 din C. civ., bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți.
Atâta timp cât durează starea de indiviziune, drepturile coproprietarilor asupra bunurilor sunt nedeterminate, titularilor aparținându-le împreună și concomitent prerogativele dreptului de proprietate. Ei au partea lor determinată nu material, ci sub forma unei fracții matematice ideale.
Actele de dispoziție asupra bunului comun sunt supuse regulii unanimității, coindivizarul neputând efectua astfel de acte cu privire la întregul bun sau la o fracțiune determinată material din acesta ,cum se solicită in prezenta cauză, fără consimțământul celuilalt devălmaș.
Este adevărat că in cauza dedusă judecații era necesară a fi făcută dovada consimțământului soției intimatului pârât la înstrăinare însă instanța de fond respingând ca neîntemeiată acțiunea apelantei reclamante a eludat dispozițiile art. 78 alin.2 din Legea Nr. 134 Republicată din 1 iulie 2010 privind codul de procedură civilă Republicată în: Monitorul Oficial Nr. 247 din 10 aprilie 2015 potrivit cărora”
„ În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond”, astfel să vadeste întemeiată susținerea apelantei că sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept procesual civil.
Relativ la celelalte susțineri ale apelantei in sensul că instanța de fond a soluționat cauza pe cale de excepție și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulată de paratul intimat, nu pot primi eficienta juridica deoarece prima instanța nu a soluționat cauza pe cale de excepție iar paratul intimat nu a criticat soluția instanței de fond privind decăderea din dreptul de a formula cerere reconvențională potrivit art. 209 alin 4 c.pr.civ, care in mod evident ar fi fost singura parte interesată să critice hotărârea sub acest aspect.
Tribunalul constatând că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. R. R. S.A, va anula sentința și va reține cauza spre rejudecare, stabilind termenul la care părțile urmează a fi citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. R. R. S.A cu sediul în S., ., Județul D. împotriva sentinței civile nr. 2466 din 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât I. I., domiciliat în Caracal, .. 38, Județul O.,având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
Anulează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Stabilește termen de fond la data de 02.07.2015, pentru când se citează părțile.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015
Președinte, S. O. | Judecător, V. V. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.V.V
Ex.4/28.05.2015
Judecător fond D.D
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 109/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 393/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
