Pretenţii. Decizia nr. 393/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 393/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 393/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 393/2015
Ședința publică de la 20 mai 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. M.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea apelului civil, privind pe apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 630 din data de 09 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. R. M. domiciliat în Caracal, ., ., ., județul O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.c. și 466 alin. 1 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere și solicitarea de judecare în lispă, instanța reține cauza pentru soluționarea apelului promovat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 630/2015 Judecătoria Caracal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgentă C., în contradictoriu cu pârâtul C. R. M., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că îndreptățirea de a figura într-un proces ca reclamant sau pârât se numește calitate procesuală. Au această calitate titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă ), respectiv cel obligat în același raport ( calitate procesuală pasivă).
Atât calitatea procesuală activă, cât și cea pasivă trebuiesc justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt și de drept și a obiectului pretenției sale, iar instanța este obligată să le verifice, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil (de regulă în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calității procesuale pasive) fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului ( de exemplu, dacă se invocă excepția lipsei calității procesuale active în cazul cererilor reale).
În conformitate cu dispozițiile art.36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Potrivit art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
Din modul de redactare a acestui text legal reiese că reclamantul putea formula o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea de către o persoană a sănătății unei alte persoane numai împotriva agresorului, ce ar avea obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Pârâtul nu poate fi obligat în temeiul Legii nr.95/2006 să achite contravaloarea serviciilor medicale ce i-au fost prestate atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală care să-i impună o astfel de obligație.
Instanța apreciază că dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt de strictă interpretare și aplicare, iar una dintre cerințele fundamentele ale fiecărei legi este aceea de a fi previzibilă pentru a conferi posibilitatea destinatarilor ei de a se conforma dispozițiilor legale.
Fată de considerentele expuse instanța apreciază că pârâtului nu îi revine obligația de a achita cheltuielile aferente spitalizării sale având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 313 această obligație incumbă unei alte persoane și anume persoanei agresorului.
Pe plan procesual, săvârșirea unei asemenea fapte atrage după sine existența calității sale procesuale pasive în procesul în care s-ar pune problema reparării pagubei cauzată printr-o asemenea faptă, conform art.32 și art. 36 N.c.p.c.
Dacă în Codul civil este reglementată răspunderea civilă delictuală a subiectului de drept civil, care intervine atunci când acesta a săvârșit orice faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu ,în Legea nr.95/2006 este reglementată răspunderea civilă delictuală într-un caz specific și anume, în cazul în care printr-o faptă se aduce atingere sănătății altei persoane și de aceea în acest caz își găsește aplicarea numai reglementarea specială.
Astfel, așa cum s-a menționat, potrivit art.313 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Potrivit acestei reglementări specifice și particulare rezultă că numai persoana care printr-o faptă care aduce daune sănătății altei persoane, răspunde pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pentru că, prevederea legii este clară și limitativă.
De aceea, în cadrul răspunderii delictuale pentru cauzarea unui astfel de prejudiciu ,ce formează obiectul unui litigiu civil, numai această persoană are calitate procesuală pasivă și nu victima pentru că, legea nu prevede o obligație din partea acesteia de a achita contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în nici o împrejurare.
Susținerea reclamantului că trebuie reținută culpa beneficiarului îngrijirilor medicale pentru că nu a fost stabilită persoana prin a cărei faptă ilicită s-a produs vătămarea acestuia este neîntemeiată, având în vedere că legea nu stabilește în sarcina persoanei vătămate obligația de a identifica agresorul .
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită în sensul că acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale și constă în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.
Nu se poate reține existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtului, în sensul de acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, s-a vătămat dreptul subiectiv al altei persoane, deoarece însăși reclamantul precizează că pârâtul a fost victima unui accident de circulație.
Analizând motivele invocate de către reclamant în susținerea cererii sale, în sensul că la baza diminuării patrimoniului acestuia stă atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a agresat, devenind astfel incidente dispozițiile art. 999 V.Cod Civil, conform căruia omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat, dar și de acela ce i-a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, tragerea la răspundere penală pentru o infracțiune contra sănătății și integrității corporale este lăsată la latitudinea victimei, care are posibilitatea să formuleze plângerea penală prealabilă, dar nu și obligația.
Pe cale de consecință o astfel de omisiune nu poate fi reținută ca reprezentând o faptă ilicită.
În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia în aceste cazuri pârâtul nu beneficiază de servicii medicale spitalicești din fondul asigurărilor sociale de sănătate, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 92 din Legea nr. 95/2006, acordarea asistenței medicale publice de urgență este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Sistemul național de servicii medicale de urgență și prim ajutor calificat reprezintă ansamblul de structuri, forțe, mecanisme și relații, organizate după aceleași principii și reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat și/sau calificat ( art. 86 alin. 1 lit. a din Legea nr. 95/2006).
Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege (art. 93 alin 1 din Legea nr. 95/2006).
Unul dintre obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate este protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident (art. 208 alin.2lit.a).
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sale se realizează pe baza unor principii, printre care: acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu, oricărui asigurat.
Asigurații au dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgență conform art. 218 lit. h din Legea nr. 95/2006.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006, serviciile medicale de urgență sunt suportate din Fondul național unic, format potrivit art. 256 din contribuțiile persoanelor fizice și juridice, subvenții de la bugetul de stat, donații, dobânzi, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS și caselor de asigurări, precum și din sume din venituri proprii ale Ministerului Sănătății Publice.
Conform art. 34 din Constituție, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., considerând-o netemeinică și nelegală.
In motivarea apelului s-a arătat că reclamantul este obligat sa recupereze prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală, întrucât intimata pârâtă a fost victima unei agresiuni iar sumele respective nu sunt suportate din Fondul național de asigurări.
În cauza de față, printr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin.1 din Legea 96/2006, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Întrucât intimatul pârât avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului și nu a prezentat documente în acest sens, acestuia îi incumbă obligația de a plăti contravaloarea serviciilor medicale prestate.
De asemenea, apelantul a menționat faptul că, sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților, victime ale accidentelor/ agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, tribunalul urmează să constate că apelul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, stabilesc cu claritate persoana împotriva căreia furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta pentru recuperarea daunei suferite, ca urmare a prestării asistenței medicale în favoarea unei persoane victimă a unei agresiuni, sarcina reparării prejudiciului revenind persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Legea stabilește cadrul procesual în care se va desfășura un eventual litigiu având ca obiect recuperarea contravalorii prestațiilor, excluzând posibilitatea obligării persoanei victimă a agresiunii pe de o parte, iar pe de altă parte, legea nu impune în sarcina victimei obligația de a identifica persoana vinovată, iar o astfel de omisiune nu poate fi interpretată ca faptă ilicită a victimei care să atragă răspunderea acesteia în temeiul art. 998 – 999 Cod civil.
Concluzionând, se constată că, așa cum și instanța de fond a reținut, intimatul pârât nu poate fi obligat la plata respectivei sume de bani, neavând calitate procesuala pasivă, ci numai persoana vinovată de producerea prejudiciului asupra sănătății intimatului pârât.
Față de această situație, se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea va fi păstrată și respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 630 din data de 09 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. R. M. domiciliat în Caracal, ., ., ., județul O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2015, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. M. | |
Grefier, M. R. |
Red./IM
JFI.G.
Ex.4/02.06.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 539/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
