Acţiune în constatare. Decizia nr. 654/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 654/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 654/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 654/2015
Ședința publică de la 23 septembrie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE I. D.
Judecător C. T.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă P. Sf. D. cu sediul în C., .. 64, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1334 din data de 09 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. A. Teritorială C., județul O., având ca obiect- acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. C. pentru apelanta reclamantă P. Sf. D., lipsă intimata pârâtă U. A. Teritorială C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Apărătorul apelantei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 392 c.p.c. constată dezbaterile în fond deschise și acordă cuvântul asupra apelului promovat.
Avocat D. C., având cuvântul pentru apelanta reclamantă P. Sf. D. C., precizează că în cauza este vorba despre o acțiune în constatare prin care reclamanta solicită să se constate ca este proprietara acestui imobil.
Cu privire la temeiul de drept, trebuie reținut că în procesele civile nu înseamnă că reclamantul care a formulează o acțiune este obligat să indice în concret articolul din lege, temeiul juridic rezultă din ceea ce solicită efectiv de către petentul din cauza.
Instanța de fond nu a intrat in cercetarea fondului așa cum ar fi trebuit pentru ca într-o astfel de situație, se poate observa că reclamanta are o posesie de peste 100 de ani. In prezent in evidentele autorității locale nu există mențiuni in acest sens întrucât in 1900 când s-a înființat biserica nu existau aceste evidențe.
Solicită admiterea apelului si schimbarea sentinței in sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata si sa se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1334 din data de 09 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._ s-a respins cererea formulata de Parorhia Sf. D., C._, cu sediul in C., .. 64, Județul O., în contradictoriu cu U. A. T. Oraș C., cu sediul in C., Jud. O., având ca obiect acțiune în constatare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata la data de 02.06.2014 sub nr._ reclamanta Parorhia Sf. D., C._ cu sediul în localitatea C., .. 64, Jud. O., reprezentată prin preot parorh Băjeu I., reprezentată în proces prin av. D. C., a chemat in judecata pe pârâta U. A. Teritorială C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că este proprietară a imobilelor teren în suprafață de 3024 mp teren intravilan, situat în C., sola 116, parcela1, cu vecinii N- .- M. G., S- Z. C. si V- ., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață construită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902, anexă(pangar lumânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp, anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 9 mp.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în localitatea C., .. 64, Jud. O., ființează biserica si construcțiile anexe descrise mai sus, construcții edificate pe un teren în suprafață totală de 3024 mp.
În ceea ce privește proprietate acestor bunuri reclamanta a arătat că nu deține acte de proprietate iar despre . terenului și despre edificarea acestei biserici există date doar în sinodicul bisericii potrivit căruia pe un teren aflat în suburbia Dașova( cartier al orașului C.) la data de 2 august 1893 a început construirea bisericii iar finalizarea acesteia s-a făcut la data de 08 noiembrie 1903 dată la care s-a și făcut prima sfințire.
De asemenea reclamanta a mai precizat că în pridvorul bisericii este inscripționat atât anul începerii zidirii bisericii( 1898) cât și anul finalizării acesteia( 1902) iar în prezent aceste imobile sunt evidențiate în registrele speciale ținute în cadrul Primariei C., însă în afara acestor mențiuni, care nu au puterea de a dovedi proprietatea nu dețin alte acte motiv pentru care solicită admiterea acțiunii urmând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să constate că aceasta este proprietara construcțiilor si a terenului aferent acestora în suprafață de 3024 mp.
În dovedirea cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si proba testimonială.
Atașat cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: adeverința nr. 4722/18.03.2014 emisă de Primaria C., adeverința nr._/28.10.2013 emisă de Primăria C., plan de amplasament si delimitare a imobilului, adresă OCPI referitor la imobile, sinodic.
La data de 26.09.2014 pârâta U. A. T. C. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii arătând că reclamanta este înregistrată în evidențele Primăriei C. ca proprietar al imobilelor conform adeverințelor nr._/28.10.2013 si respectiv 4722/18.03.2014 iar cu privire la aceste imobile nu au existat litigii si nici nu s-au formulat cereri de retrocedare de către persoane fizice conform legilor proprietății.
In cursul cercetării judecătorești instanța a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au mai fost depuse pe lângă înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată și adresa nr._/06.11.2014 a Primăriei C.( f.32) și proba testimonială cu martorul V. I., declarația acestuia dată sub prestare de jurământ fiind consemnată si atașată la dosar ( f.27).
Analizând actele si lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
In drept potrivit dispozițiilor art.35 C. proc. civ.: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.”
Din dispozițiile legale de mai sus, rezultă ca acțiunea în constatare reprezintă, mijlocul procedural prin care reclamantul poate solicita instanței fie constatarea existenței unui drept al sau fie constatarea inexistenței unui drept al pârâtului, indiferent dacă dreptul are caracter patrimonial sau nepatrimonial.
Analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale acțiunii in constatare instanța a constatat că potrivit art. 35 teza a doua, acțiunea în constatare este inadmisibilă când se cere constatarea unei stări de fapt, cum ar fi întinderea suprafeței unui teren, iar nu existența unui drept asupra acestuia, precum și atunci când reclamantul are la îndemână, pentru protecția aceluiași drept, o acțiune în realizare.
Instanța a constatat ca niciunul din cele două cazuri de inadmisibilitate nu își găsește aplicarea in cauza dedusă judecății întrucât pentru a deveni inadmisibilă acțiunea în constatare, reclamantul ar trebui să aibă la îndemână o acțiune care să îi asigure protecția aceluiași drept.
In cazul de față acțiunea în constatare ar fi inadmisibilă numai dacă reclamanta ar putea promova acțiunea în revendicare. Or, în condițiile în care reclamanta stăpânește terenul si construcțiile în litigiu, astfel cum rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar dar si din declarația martorului, este fără echivoc că aceasta nu are la îndemână acțiunea în revendicare, putând promova numai o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art.35 C.pr.civ., în condițiile în care i se contestă sau i s-ar putea contesta în viitor dreptul său.
În al doilea rând, este inadmisibilă constatarea potrivit art. 35 C.pr.civ. a unei situații de fapt și, ca o consecință, a întinderii suprafeței de teren care face obiectul dreptului de proprietate al reclamantei. Însă, instanța constată că reclamanta nu solicită să se constate întinderea suprafeței terenului in suprafață de 3024 mp sau al existenței celorlalte construcții, care ar echivala cu constatarea unei stări de fapt, ci solicită să se constate că este proprietara terenului în litigiu dar si al imobilelor constand in biserica si alte doua anexe, deci stabilirea unei stări de drept din acest punct de vedere acțiunea formulată de reclamantă este admisibilă.
Având în vedere insa, caracter declarativ al acțiunii in constatare instanța a apreciat că pentru admiterea pe fond a cererii având ca obiect acțiune in constatare este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat prin vreunul din modurile prevăzute de lege întrucât acțiunea în constatare nu creează un drept nou în patrimoniul reclamantului, ci confirmă un drept preexistent.
In cauza de fata, reclamanta tinde să i se recunoască întinderea dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren de 3024 mp precum si asupra imobilului constând în biserică și anexe deci reclamanta nu vizează confecționarea unui act autentic, ci doar constatarea dreptului său, având in vedere temeiul juridic al cererii de chemare in judecata, respectiv art. 35 C.pr. civ dar si motivarea in fapt a cererii din care rezulta ca nu înțelege să iși întemeieze acțiunea pe dispozițiile privind uzucapiunea sau alt mod de dobândire a dreptului de proprietate.
In aceste condiții instanța a apreciat ca în soluționarea pe fond a cererii deduse judecății, trebuie să se pornească în primul rând de la obiectul cererii de chemare în judecată, care este unul in constatare, conform solicitării reclamantei iar nu o acțiune în confecționare act, care face parte din categoria acțiunilor în constituire de drepturi și care are cu totul alt regim juridic decât acțiunea în constatare.
In aplicarea principiului disponibilității instanța a apreciat ca aceasta din oficiu, nu poate da o alta calificare cererii de chemare în judecată, respectiv ca fiind una în confecționare act, întrucât într-o cauză dedusă judecății reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual în care înțelege să se judece.
Rolul activ al instanței, ca principiu fundamental al procesului civil, nu trebuie confundat cu obligația acesteia de a administra ea însăși toate probele cauzei deduse judecații, în lipsa unor diligențe depuse de reclamant. O astfel de interpretare ar intra în contradicție cu un alt principiu al procesului civil, cel al disponibilității, potrivit căruia reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, învestește instanța cu soluționarea unei anumite cauze, (art. 22 alin.6 C pr civ), iar potrivit art. 249 C. pr. civ., reclamantul are obligația procesuală de a-și proba pretențiile deduse judecății.
Intrucât reclamanta a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art.35 C.pr.civ., să se constate că este proprietara terenului în suprafață de 3.024 mp teren intravilan, situat în C., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață construită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902 si anexă( pangar lumânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp, anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 9 mp, având în vedere și faptul că acțiunea în constatare reprezintă acel mijloc procedural prin care reclamantul solicită instanței să–i confirme un drept al său pe care l-a dobândit anterior prin vreunul din modurile prevăzute de lege iar acțiunea în constatare are efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, instanța a apreciat ca pentru admiterea cererii, este necesar a se dovedi că reclamantul a dobândit anterior cererii de chemare in judecata, acel drept.
Din probele administrate in cauza, se constata insa ca reclamanta nu a făcut dovada ca a dobândit anterior promovării acestei cereri, dreptul de proprietate asupra bunurilor în legătură cu care solicită pronunțarea acțiunii în constatare, respectiv teren intravilan în suprafață de 3024 mp situat în C., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață const3ruită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902 si anexă( pangar lumânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp, anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 9 mp, reclamanta chiar afirmând în motivarea cererii de chemare in judecata ca nu deține acte de proprietate pentru aceste bunuri.
Această împrejurare, în sensul că reclamanta nu deține acte de proprietate pentru bunurile în legătură cu care solicită constatarea dreptului său de proprietate rezultă și din relațiile solicitate de instanță unității administrativ teritoriale, respectiv din adresa nr._/06.11.2014( f. 32).conform căreia în arhiva acestei instituții nu există acte de proprietate ale reclamantei cu privire la aceste imobile.( f. 32).
Imprejurarea că reclamanta figurează in registrul agricol al Primariei C. cu bunurile imobile constând in teren intravilan în suprafață de 3024 mp situat în C., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață const3ruită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902, anexă( pangar lumânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp si anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 16 mp, nu justifica admiterea pe fond a acțiunii întrucât simpla înscriere in evidentele primăriei cu aceste bunuri nu echivalează cu existenta însuși a dreptului de proprietate, dovada acestui drept putând fi făcută cu înscrisuri, respectiv fie acte de vânzare cumpărare fie hotărâri judecătorești.
In aceste condiții instanța a apreciat că lipsa calității de proprietar a reclamantei asupra bunurilor in legătură cu care solicită constatarea dreptului sau de proprietate, atrage chiar netemeinicia cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel apelanta reclamantă P. Sf. D., considerând-o nelegală și netemeinică.
Apelanta a precizat că în cauza este vorba despre o acțiune în constatare prin care reclamanta solicită să se constate că este proprietara imobilelor teren în suprafață de 3024 mp teren intravilan, situat în C., sola 116, parcela1, cu vecinii N- .- M. G., S- Z. C. si V- ., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață construită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902, anexă( pangar limânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp, anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 9 mp.
Cu privire la temeiul de drept despre care face vorbire instanța de fond-art. 35 cod pr. civilă, acesta nu a reprezentat decât temeiul de drept procedural, iar nu temeiul de drept substanțial.
A precizat că temeiul de drept substanțial rezultă neândoielnic din expunerea de motive din cererea de chemare în judecată respectiv uzucapiunea de peste 30 de ani.
Instanța de fond nu a intrat in cercetarea fondului așa cum ar fi trebuit pentru ca într-o astfel de situație, se poate observa că reclamanta are o posesie de peste 100 de ani. In prezent in evidentele autorității locale nu există mențiuni in acest sens întrucât in 1900 când s-a înființat biserica nu existau aceste evidențe.
Solicită admiterea apelului si schimbarea sentinței in sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata si sa se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente, ținând cont și de dispozițiile art.476 alin. 1 cod pr. civilă tribunalul reține că acesta este fondat având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința apelată a fost respinsă cererea formulată de apelanta reclamantă cu motivarea că, în raport de dispozițiile art. 35 cod pr. civilă, text avut în vedere de reclamantă la promovarea acțiunii, nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta a dobândit anterior cererii de chemare în judecată dreptul de proprietate asupra imobilelor indicate în cererea de chemare în judecată .
Tribunalul reține că, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuție de către instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, lucru pe care prima instanță nu l-a făcut, astfel că sunt întemeiate criticile formulate de apelantă sub acest aspect..
În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii. Prin motive de fapt se înțeleg toate împrejurările, faptele, circumstanțele care au condus la formularea cererii de chemare în judecată și pe care se sprijină pretenția dedusă spre soluționare instanței. Motivele de drept sunt cele care conferă formă juridică motivelor de fapt, explicând, din punct de vedere al dreptului substanțial și procesual, obiectul acțiunii.
În speță, reclamanta a investit instanța solicitând să se constata că este proprietară a imobilelor teren în suprafață de 3024 mp teren intravilan, situat în C., sola 116, parcela1, cu vecinii N- .- M. G., S- Z. C. si V- ., biserică construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având o suprafață construită desfășurată de 192 mp edificată în anii 1898-1902, anexă(pangar lumânări) construită din bolțari de ciment și acoperită cu tablă cu o suprafață construită desfășurată de 15 mp, anexă( magazie) construită din scândură, acoperită cu tablă, cu o suprafață desfășurată de 9 mp, imobile cu privire la care nu deține acte de proprietate însă asupra cărora exercită o posesie începând cu anul 1893.
Prin concluziile depuse la dosarul cauzei intimata pârâtă a solicitat primei instanțe ca având în vedere dispozițiile legale cu privire la uzucapiune și probatoriul administrat să admită acțiunea formulată.
Potrivit dispozițiilor art. 476 alin.1 cod pr. civilă ,apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
Astfel, tribunalul reține că în sistemul codului nostru civil uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.
Potrivit precizărilor din Legea de aplicare a Codului civil nr. 71/2011, dispozițiile art. 930-934 din noul cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.
În conformitate cu art. 35 C.pr.civ., cel care are interes poate să ceară constatare existenței sau inexistenței unui drept.
Incidente sunt în cauză și dispozițiile Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute în România, care în articolul unic alin. 2 prevede: „Acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute în alin. 1 se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate." În alin. 1 legiuitorul reglementează acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate care privesc, în speță, construcțiile și terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităților ce sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Totodată, stabilește și mijlocul procedural, acțiunea prin care cultele religioase recunoscute din România, categorie din care face parte și reclamanta, pot cere constatarea dreptului de proprietate, conferindu-se calitatea procesuală activă, cât și cine are calitate procesuală pasivă, autoritățile sau alte persoane interesate".
Tribunalul reține, în cadrul normativ analizat, că sintagma „autoritățile sau persoanele interesate" desemnează și unitățile administrativ-teritoriale, în raza teritorială a cărora sunt situate imobilele, având în vedere că terenurile pe care sunt amplasate construcțiile sunt situate în intravilanul localității, regimul lor juridic fiind reglementat și prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și care rămân la dispoziția autorităților publice locale, dacă nu sunt revendicate de proprietari.
Tribunalul reține că aceste imobile sunt în patrimoniul apelantei reclamante de peste 100 de ani. Despre . terenului și despre edificarea acestei biserici există date doar în sinodicul bisericii potrivit căruia pe un teren aflat în suburbia Dașova( cartier al orașului C.) la data de 2 august 1893 a început construirea bisericii iar finalizarea acesteia s-a făcut la data de 08 noiembrie 1903 dată la care s-a și făcut prima sfințire.
De asemenea, conform raportului de expertiză efectuat în cauză în pridvorul bisericii este inscripționat atât anul începerii zidirii bisericii( 1898) cât și anul finalizării acesteia( 1902) iar în prezent aceste imobile sunt evidențiate în registrele speciale ținute în cadrul Primariei C..
Uzucapiunea este mijlocul originar de dobândire a dreptului de proprietate prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și în condițiile prevăzute de lege
Potrivit art. 1847 C. civil "Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar".Potrivit art. 1890 C. civ. uzucapiunea de 30 de ani operează indiferent de atitudinea proprietarului, important fiind ca cel ce o invocă să exercite o posesie utilă pe această perioadă de timp, fără a fi obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.
Posesia constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt de către o persoană asupra unui bun cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca un proprietar.
Din declarația martorului audiat în cauză instanța reține că reclamanta a stăpânit în mod continuu imobilele solicitate prin acțiune, imobile ce au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M. I..
Pe de altă parte, conform adeverinței_/28.10.2013 eliberată de Primăria C. reiese faptul că apelanta reclamantă figurează în evidențele fiscale cu aceste imobile, iar terenul nu a făcut obiectul vreunui litigiu.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 și urm. cod civil, tribunalul va admite declarat de apelanta reclamantă P. Sf. D. și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea. Va constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză: biserică cu suprafața măsurată de 200 mp; pangar cu o suprafață de 15 mp; anexă magazie cu o suprafață de 10 mp, 2986 mp teren intravilan situat în C., .. 64, județul O., în T116 P1.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă P. Sf. D. cu sediul în C., .. 64, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1334 din data de 09 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. A. Teritorială C., județul O..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei asupra următoarelor imobile identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză: biserică cu suprafața măsurată de 200 mp; pangar cu o suprafață de 15 mp; anexă magazie cu o suprafață de 10 mp, 2986 mp teren intravilan situat în C., .. 64, județul O., în T116 P1.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 septembrie 2015, la Tribunalul O..
Președinte, I. D. | Judecător, C. T. | |
Grefier, M. R. |
Red. CT
Jf:EM C.
Ex.4/01.10.2015
| ← Actiune in regres. Decizia nr. 239/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 624/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
