Anulare act. Decizia nr. 904/2012. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 904/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 904/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 904/2012
Ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Judecător S. O.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant O. G., domiciliat în C., .. E, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2775/22.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA DE proprietari NR.3 C.- prin presedinte S. M., cu sediul în C., .. 5, județul O., având ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând, conform art. 159 ind. 1 alin. 4 c.p.c. prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă în soluționarea cauzei.
Instanța invocă excepția inadmisibilității recursului, având în vedere motivele de recurs și reține cauza pentru pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2775/22.06.2012,pronunțată în dosarul nr._, Judceătoria C. a admis acțiunea formulată de reclamantul O. G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.3 ANTONIUS CARACALLA și a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal încheiat la data de 31.03.2012 în cadrul Adunării generale a asociației de P. nr.3. Antonius Caracalla.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pentru data de 17.03.2012, ora 10, a fost convocată adunarea generală a Asociației de P. nr.3 A. Caracalla, avand pe ordinea de zi darea de seamă a comitetului executiv, darea de seamă a cenzorilor, aprobarea planului de buget pe anul 2012, diverse, insă, din cause obiective determinate de lipsa spațiului, adunarea a fost reconvocată pentru data de 31.03.2012.
Modul de convocare a adunărilor generale și condițiile privind cvorumul necesar pentru valabilitatea hotărârilor acestora sunt stabilite prin dispozițiile art. 14 din HG nr. 1588/2007 care prevăd convocarea proprietarilor, prin afișare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra datei adunării generale a asociației de proprietari cu cel puțin 7 zile înainte ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
S-a reținut de asemenea, că alin.5 al textului legal anterior menționat stabilește că adunarea generală a asociației de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal. Dacă nu este întrunit cvorumul adunarea va fi suspendată și reconvocată. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate prin votul majorității membrilor prezenți. Dovezi ale convocării și reconvocării constituie afișul de la avizier și tabelul nominal convocator cu semnături.
Din analiza art. 23 și 24 din Legea nr.230/2007 instanța de fond a reținut că instituirea unor condiții pentru valabilitatea convocării adunării generale extraordinare și adoptării unei hotărâri in acest sens nu poate să rămână fără consecințe juridice, iar nerespectarea acestora atrage nevalabilitatea lor.
Nulitatea unui act este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Astfel dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 230/2007 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Numai astfel, subiectele de drept, știind că un act încheiat cu ignorarea condițiilor prevăzute de lege, va fi lipsit de efecte, vor evita să nu respecte dispozițiile legale, realizându-se astfel funcția preventivă a nulității actului civil. Când, insă, acest efect inhibitor nu s-a produs, intră in funcțiune celelalte funcții ale nulității: funcția sancționatorie - prin înlăturarea efectelor contrare legii, și funcția de garanția a principiului legalității – ca mijloc de asigurare a respectării ordinii publice.
Nulitatea nu poate fi decât absolută, având în vedere că natura interesului ocrotit prin dispozițiile legale care reglementează condițiile de convocare a adunării generale extraordinare a asociației este general, obștesc, și privește pe toți proprietarii din asociația de proprietari.
Din analiza actelor dosarului, instanța de fond a reținut că adunarea generală a fost convocată pentru data de 17.03.2012, prin anunțul depus de parată la fila 28 din dosar, convocarea adunării generale pentru data de 17.03.2012 respectând dispozițiile legale anterior menționate.
În ceea ce privește insă reconvocarea adunării generale pentru data de 31.03.2012, instanța de fond a reținut că nu există nicio dovadă a convocării tuturor membrilor asociației de proprietari pentru a se putea reține incidența alin 5 al art. 14 din HG nr. 1588/2007 care dă posibilitatea sub această condiție a adoptării unei hotărâri prin votul majorității membrilor prezenți. În lipsa acestei dovezi nu se poate reține respectarea procedurii de adoptare a hotărârii de către adunarea generală reconvocată la data de 31.03.2012.
Tabele nominale depuse la dosar, pe de o parte nu cuprind semnăturile tuturor proprietarilor sau locatarilor din cadrul asociației iar pe de altă parte, nu cuprind date privitor la data exactă (lipsind ora) în care se va întruni adunarea sau cu privire la locul în care se va întruni, și de asemenea nu cuprind nici elemente de natură a se determina care este ordinea de zi nereprezentând o convocare valabilă în sensul art. 14 din actul normativ anterior menționat.
Totodată, s-a reținut că in data de 31.03.2012 s-a întocmit, cu ocazia adunării generale extraordinare un proces verbal (fila 51-53) in care însă nu se menționează câte persoane au participat.
P. urmare, cum asociația parată nu a făcut dovada convocării tuturor membrilor asociației pentru adunarea generală din data de 31.03.2012, instanța de fond, in temeiul art. 26 din Legea 230/2007, a admis cererea formulată in contradictoriu cu pârâtă și a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a Asociației de P. nr.3 Antonius Caracalla din data de 31.03.2012.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs recurentul reclamant, solicitând menținerea sentinței și obligarea, în solidar, a intimatei pârâte să-i plătească cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară și de timbru precum și xeroxarea legii nr.230/2007.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Cum la termenul de astăzi instanța a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului, urmează ca în continuare să se expună considerentele care fundamentează soluția de admitere a acestei excepții:
Într-adevăr, astfel cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond, în mod nelegal, contrar dispozițiilor art. 246 alin. 3 C.proc.civ., a omis să se pronunțe cu privire la această cerere.
Cu toate acestea, această neregularitate săvârșită de instanță nu poate fi îndreptată în calea de atac promovată de recurenții pârâți.
Și aceasta deoarece, conform art. 2812a C.proc.civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812”.
Această dispoziție legală a fost edictată de legiuitor pentru a evita situațiile existente anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, care duceau la posibilitatea suprapunerii apelului ori recursului cu cererea de îndreptare/lămurire sau completarea hotărârii.
S-a reglementat astfel de către legiuitor inadmisibilitatea căilor de atac comune care să aibă drept obiect aspecte ce țin exclusiv de completarea hotărârii, cum este cazul în speță, când instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de consecință, tribunalul urmează să dea eficiență în speță dispozițiilor art. 2812a C.proc.civ., supra citat, și să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant O. G., domiciliat în C., .. E, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2775/22.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.3 C.- prin presedinte S. M., cu sediul în C., .. 5, județul O., ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2012.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | Judecător, S. O. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/16.11.2012
Judecător fond F. C. V.
← Evacuare. Decizia nr. 120/2012. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 198/2012. Tribunalul OLT → |
---|