Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 253/2014. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 253/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 253/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. ( F. S.C. A. S.A. ) BUCUREȘTI, prin Sucursala S., cu sediul în S., ..4, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 2721/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. V. C. - S., cu sediul în S., ., Județul O. și cu intimatul debitor R. D. I., domiciliat în ., având ca obiect - încuviințare executare silită .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic N. I., reprezentând pe apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Consilier juridic N. I., pentru apelanta creditoare, depune la dosar un set de înscrisuri, în susținerea motivelor de apel, constând în dovezi ale plății parțiale.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic N. I., având cuvântul pentru apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de încuviințare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RQ_ din data de 09.04.2008, încheiat de debitorul R. D. I. cu CEC.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
P. sentința civilă nr. 2721/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. V. C. la solicitarea creditoarei . (fosta A.), prin reprezentanții săi legali . S., împotriva debitorului R. D. I..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 632 alin. 1 NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, contractul de credit nr. RQ_58/09.04.2008 fiind titlu executoriu potrivit art. 638 alin. 1 pct. 3 N.C.P.C..
Instanța, verificând dispozițiile art. 662 alin. 1 N.C.P.C., reține că executarea silită nu se poate face decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar din alineatele următoare ale aceluiași articol, reiese că aceste caractere ale creanței vor fi analizate în baza titlului executoriu depus în cauză. Deși creanța decurge din titlul executoriu, instanța reține că se justifică dreptul creditoarei . la recuperarea acesteia prin prisma faptului că aceasta, în baza contractului de asigurare nr. RF 423 din 02.11.2004 și a Actului Adițional 17 și a Actului Adițional 19, a achitat către CEC SA creanța ce face obiectul prezentei cauze. În consecință, de vreme ce poate solicita încuviințarea executării silite prin intermediul unui executor judecătoresc numai creditorul ce deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța reține că ., in raport de cele expuse anterior, nu a făcut dovada detinerii unei astfel de creante, ori justificarii calitatii sale de subrogat în drepturile CEC SA pentru a solicita executarea silita în temeiul contractului de credit nr. RQ_58/09.04.2008. Așadar, suportul juridic al cererii de încuviințare a executării silite îl reprezintă contractul de credit prin coroborare cu ordinele de plată care atestă plata creanței de către asigurător. Or, în urma examinării ordinelor de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, instanța constată că nu este indicat numele debitorilor și nu se indică nici titlul executoriu în baza căruia se face plata, acestea fiind indicate în procesul-verbal de predare-primire contracte credit original pentru daunele risc financiar-plătite în data de 25.05.2011 conform Act Adițional 17/19 la RF423 - CEC. Cu atât mai mult, fiind depuse două ordine de plată, nici nu se poate ști cu exactitate în baza căruia dintre acestea s-a făcut plata. Așadar, se impune verificarea înscrisurilor în baza cărora s-a făcut plata către CEC SA, aceste înscrisuri fiind contractul de asigurare nr. RF 423 din 02.11.2004 depus la dosar și Actele Adiționale 17 și 19, acestea din urmă, deși solicitate de către instanță executorului judecătoresc, nefiind înaintate.
Mai mult decât atât, contractul de asigurare nr. RF 423 din 02.11.2004 invocat de petentă este încheiat anterior titlului executoriu menționat și nu cuprinde nicio clauză care să vizeze debitorul în cauză sau contractul de credit nr. RQ_58/09.04.2008. Așadar, contractul de asigurare instituie clauze cu caracter general, particularizarea lor urmând a fi examinată în concret de către instanță în baza actelor adiționale, dat fiind ca se arată în cuprinsul ordinelor de plată că plata s-a făcut în baza actelor adiționale. Instanța reține că singura probă prin care petenta creditoare a înțeles să justifice calitatea sa de creditoare în raport de titlul executoriu anexat cererii este reprezentată de Ordinele de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, în care însă, fără a fi indicat și contractul de credit, se indică documente ce nu au putut forma obiectul analizei instanței, și anume cele două acte adiționale. Deși sunt precizate datele esențiale în procesul-verbal de predare-primire atașat cererii, instanța reține că petenta . își probează anumite pretenții doar cu caracter generic, or dovada acestora se impune a se face în concret, mai exact în raport de titlul executoriu reprezentat prin contractul de credit nr. RQ_58/09.04.2008 și de contractul de asigurare și actele adiționale în baza cărora s-a făcut plata. În lipsa dovezii că plata sumei de 3.007,95 lei s-a făcut pentru contractul RQ_58/09.04.2008 în baza actelor adiționale AA 17 și AA 19 la contractul de asigurare RF 423 din 02.11.2004, instanța este lipsită de posibilitatea de a proceda la verificarea celorlalte condiții în vederea declanșării procedurii de executare silită, dat fiind că nu se poate verifica în ce condiții s-a făcut plata de către actuala creditoare în lipsa documentelor ce au servit drept suport Ordinelor de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011. In raport de cele expuse, având in vedere si dispozițiile art. 665 alin. 2 care stabilesc soluționarea cererii de executare silită de către instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva Încheierii din Camera de Consiliu nr. 2721/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ a declarat apel creditoarea S.C. G. A. S.A. ( fostă S.C. A. S.A.) București, prin Sucursala S., considerând hotărârea dată de instanța de fond nelegală și netemeinică, iar prin respingerea ca neîntemeiată a cererii de încuviințare a executării silite sunt afectate în mod grav drepturile și interesele apelantei, pierderile suferite prin imposibilitatea recuperării despăgubirilor ca urmare a subrogației contractuale prevăzute de Contractul de risc financiar RF423/2004 încheiat între apelantă și CEC respectiv subrogației legale prev. de art.22 din legea 136/1995 fiind de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi.
Astfel, prin contractul de asigurare RF 423/2004, prin ordinele de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, și borderoul anexă la acest ordin, unde pentru contractul de credit nr. RQ_, situat la poziția 141, apelanta a făcut dovada că pentru debitorul R. D. I. a plătit suma de 3.007,95 lei. Astfel, s-a făcut dovada subrogării atât legale cât si convenționale in drepturile CEC.
Se mai arată că motivarea este contradictorie atunci când prima instanță a reținut în mod expres faptul că „în urma examinării ordinelor de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, instanța constată că nu este indicat numele debitorilor și nu se indică nici titlul executoriu în baza căruia se face plata, acestea fiind indicate în procesul-verbal de predare-primire contracte credit original pentru daunele risc financiar-plătite în data de 25.05.2011 conform Act Adițional 17/19 la_ .
Se apreciază că pretenția primei instanțe ca pe Ordinul de plată să fie indicat numele tuturor debitorilor nu este justificată și ar fi imposibil de realizat, aceste elemente fiind trecute în anexa la Ordin, mai mult decât atât, dacă prima instanță ar fi analizat cu atenție suma existentă pe anexa la Ordin și suma plătită de către societate către CEC ar fi constatat că este identică, fiind in cuantum de 2.476.408,59 lei-pentru contractul de credit de la poziția 140 din anexa titular R. D. I. fiind plătită suma de_,96 lei.
De asemenea în motivarea încheierii, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că „mai mult decât atât, contractul de asigurare nr. RF 423 din 02.11.2004 invocat de petentă este încheiat anterior titlului executoriu menționat și nu cuprinde nicio clauză care să vizeze debitorii în cauză sau contractul de credit nr. RQ_”.
Se mai arată de către apelant că instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că petenta . își probează anumite pretenții doar cu caracter generic, cererea apelantei fiind pe deplin dovedită, fiind depuse atât ordinele de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, cât și a borderoului anexa la aceste ordine de plată.
Pentru aceste considerente, apelanta solicită să se constate faptul că contractul de credit nr. RQ_/09.04.2008 este titlu executoriu,că nu subzistă în cauza niciuna din situațiile prevăzute de art. 665 alin 5 pct. l - 7 din NCPC, să se admită apelul și să se dispună încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit menționat mai sus de către împrumutatul R. D. I. cu CEC.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispoz. art 665 pct 6 alin 2 rap. la dispoz. art 466 -482 din ncpc.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri noi – acte adiționale l7 și l9, practică judiciară - decizia nr. 120/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul O. in dosarul nr._, chitanța prin care se face dovada plății taxei judiciare de timbru de l0 lei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că acesta este fondat.
În cadrul procedurii necontencioase a încuviințării executării silite, se pune doar problema autorizării de către instanța de judecată a executării silite, fără a se analiza fondul titlului executoriu.
Inadmisibilitatea dezbaterii unor chestiuni de fond, care presupun contradictorialitate, este susținută și de împrejurarea că încheierea de încuviințare a executării silite nu are autoritate de lucru judecat.
Cu alte cuvinte, fiind vorba despre o procedură necontradictorie, sumară, întrucât nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, instanța de judecată nu poate verifica fondul creanței pretinse, o astfel de analiză fiind posibilă doar pe calea contestației la executare silită, la cererea părții interesate.
În concluzie, cu ocazia încuviințării executării silite, instanța trebuie să verifice doar existența unui titlu executoriu în baza căruia creditorul deține împotriva debitorului o creanța certă, lichidă și exigibilă, fără ca în cadrul acestei proceduri necontencioase să se statueze asupra fondului raportului juridic dintre părți.
Or, în speță, din analiza sumară a înscrisurilor aflate la dosar, respectiv contractului de credit nr. RQ_/09.04.2008, contractul de asigurare nr. RF 423/2004, Actul Adițional 17 și Actul Adițional 19, ordinele de plată nr. 3397/26.05.2011 și 3375/25.05.2011, și borderoul anexă la acesta (poziția 141), rezultă că . (fosta . achitat pentru debitorul R. D. I. suma de 3.007,95 lei, subrogându-se astfel în drepturile creditorului CEC SA.
Așadar, nu este întemeiată concluzia primei instanțe în sensul că . nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 665 alin. 5 pct. 1-7 N.C.p.c., tribunalul constată că apelul este fondat, iar în temeiul art. 480 alin. 2 N.C.p.c., urmează a schimba încheierea din camera de consiliu nr. 2721/18.03.2014, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta creditoare S.C. G. A. S.A. ( F. S.C. A. S.A. ) BUCUREȘTI, prin Sucursala S., cu sediul în S., ..4, Județul O., împotriva încheierii din camera de consiliu nr. 2721/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. V. C. - S., cu sediul în S., ., Județul O. și cu intimatul debitor R. D. I., domiciliat în ..
Schimbă sentința, în sensul că admite cererea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 Iunie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
„ Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RQ_/09.04.2008, pentru suma de 3.007,95 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
Președinte Judecător
I. M. I. B.
Red. IB
Tehnored.BA
J.f. M.D.C.
Ex. 4
06 2014
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul OLT → |
---|