Pretenţii. Decizia nr. 215/2012. Tribunalul OLT

Tribunalul OLT - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 215/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 215/2012

Ședința publică de la 25 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător I. M.

Grefier I. C. G.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelanții reclamanți I. E., domiciliat în Slatina, ..FB8, ., județul O., I. V., I. D., domiciliați în Slatina, ., . și de apelanții pârâți S. M., domiciliat în București, ., nr. 17, sector 3, O. I. M., domiciliată în București, Calea V., nr. 217, sector 2, B. N. P. – O. I. M., C. de A. a N. P. cu sediul în București, .. 41, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1781 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. – reprezentat de M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.10.2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă, termen la care instanța, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.10.2012, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea decizie civilă.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1781/22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul_ au fost respinse atât cererea de suspendare formulată de pârâtul S. M., până la soluționarea cererii de strămutare cât și excepția prescripției dreptului material de a mai promova acțiune, invocată de câtre pârâtul S. M. ca fiind neîntemeiate.

A fost admisă acțiunea civilă în pretenții, în parte, cu cererea de complinire formulată la data de 31.03.2010 de către reclamanții I. E., I. V. și I. D. împotriva pârâților S. M., B. N. P. O. I. M. și O. I. M. și C. de A. a N. P. București, .. 41, sector 1 și în consecință s-a dispus obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 450.000 lei reprezentând prejudiciul, constând în prețul de piață actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2755/23.10.1998 de BNP Ionița G. B..

A fost respinsă aceeași cerere formulată față de S. R. prin M. Justitiei si Libertăților Cetatenesti, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prescripția extinctivă reprezintă stingerea după caz fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului real principal (sau in situațiile prevăzute expres de lege a dreptului nepatrimonial) din pricina neexercitării în termenul prevăzut de lege.

Art. 1 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 definește prescripția extinctivă ca fiind stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege, termenul de 3 ani pentru acțiunile patrimoniale fiind prevăzut de art. 3 din același decret.

În speță, la data de 3.06.2009 pârâtul S. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului material la acțiune în sensul că, singurii îndreptățiți, la aceea vreme adică în anul 2004 ca urmare a anulării înstrăinării, respectiv acelui contract de vânzare cumpărare, erau reclamanții care puteau cere repunerea în termen dar aceștia au făcut-o abia în anul 2009 .

Astfel, s-a arătat că, sentința civilă pronunțată de Judecătoria S. a rămas definitivă și irevocabilă la data de 7.03.2006 prin respingerea recursului de Curtea de Apel Ploiești prin decizia cu nr. 416 ,considerând că s-a împlinit termenul de prescripție .

În consecință instanța de fond a reținut că, în raport de data la care s-a promovat acțiunea civilă în pretenții de către reclamanți și anume aceea de 5.03.2009 și data la care sentința civilă pronunțată de Judecătoria S. a rămas definitivă și irevocabilă și anume aceea de 7.03.2006 ca urmare a respingerii recursului de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia cu nr.416, termenul general de prescripție nu s-a împlinit, motiv pentru care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul S. M. ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, același pârât a solicitat suspendarea cauzei, până la soluționarea cererii privind strămutarea ce face obiectul dosarului cu nr._ din 7.02.2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție dosar în care s-a fixat termen pentru soluționare la data de 3.05.2011.

S-a reținut de către instanță din certificatul emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală că prin încheierea din data de 7.02.2011 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății.

În raport de cele menționate mai sus, de înscrisurile atașate cererii de suspendare și de dispozițiile legale aplicabile în speță și anume acelea ale art.244 alin. 1 pct.1 din C. pr. civilă, instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia.

Analizând înscrisurile existente la dosar, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, de susținerile părților instanța de fond a apreciat că acțiunea principală așa cum a fost complinită la data de 31.03.2010 este întemeiată în parte pentru următoarele considerente;

Potrivit dispoz. art.998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.”

Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală în persoana pârâtului se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția sau culpa cu care acesta a acționat.

Astfel, în ceea ce priveste incidența disp. art. 998-999 C.Civ., s-a constatat că aplicabilitatea regulilor răspunderii civile delictuale este condiționată de constatarea că fapta săvârșită este și infracțiune, doar în acest caz fiind permisă reclamantului alegerea între invocarea regulilor răspunderii delictuale ori contractuale, răspunderea delictuală alcatuind dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator.

De asemenea potrivit dispozițiilor art.966 din Cciv obligația fără cauză sau fondată pe o cauză, falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect iar potrivit disp.art 968 din cod civil cauza este nelicită cînd este prohibită de legi cînd este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Astfel fiind s-a reținut de către prima instanță că în speță, reclamanții au arătat că au cumpărat în anul 1998 prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2755 din 23.10.1998, un imobil aparținând vânzătoarei G. Z. C. prețul fiind stabilit la suma de_ lei.

Vânzătoarea a fost reprezentată de pârâtul S. M. ca urmare a mandatului special autentificat sub numărul 1938 din 2.09.1998 de pârâta O. I. M. în calitate de notar.

Anterior contractului reclamanții au achitat suma de_ lei vechi, pe baza unor înscrisuri sub semnătură privată rămânând de achitat suma de_ lei la momentul predării efective a bunului.

Ulterior, prin rezoluția 1048/P/1999 din 1.02.2001, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și prin sentința civilă nr. 85/2004, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil 704/1999 irevocabilă prin decizia civilă nr. 416 din 7.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul 7511/2006 s-a constatat că procura nu a fost semnată de numita G. Z. C. - proprietarul imobilului și din acest motiv a fost anulată.

Totodată prin aceeași sentință a fost anulat și contractul de vânzare - cumpărare deși reclamanții au fost cumpărători de bună credință.

Prin anularea înstrăinării nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare - cumpărare astfel că se justifică restituirea prețului plătit în temeiul disp.art.966 - 968 Cod civil, această obligație revenind în principal pârâtului S. M..

Față de acesta este angajată și răspunderea civilă delictuală pentru că paguba creată reclamanților este rezultatul unei înșelăciuni în convenții, prin folosirea unor mijloace frauduloase respectiv a unei procuri false despre al cărui conținut acesta avea cunoștință, aspect constatat și în considerentele deciziei civile 416/2006 a Curții de Apel Ploiești.

În privința pârâtei O. I. M. s-a arătat că aceasta va răspunde în calitatea sa de notar public potrivit disp. art. 998 și urm. Cod civil, deoarece cu ocazia întocmirii procurii cu numărul 1938 din 2.09.1998 a atestat fapte necorespunzătoare adevărului cu privire la prezența în fața sa a numitei G. Z. C., la luarea consimțământului acesteia și la semnarea acestui act juridic.

Fără activitatea ilicită a notarului nu ar fi fost realizată vânzarea și cumpărarea de către reclamanți și implicit paguba nu s-ar fi creat. De aceea la acoperirea prejudiciului s-a solicitat ca cei doi pârâți să fie obligați în solidar potrivit art. 1003 Cod civil.

Întrucât pârâta a întocmit procura în timpul serviciului cu încălcarea disp. art. 6 din Legea 36/1995 s-a solicitat a fi angajată și răspunderea persoanei juridice în speță a Biroului N. public potrivit art. 38 alin. 1 din Legea 36/1995 precum și a Casei de Asigurări a N. P..

Din probatoriul administrat instanța de fond a constatat întrunite condițiile cumulative enumerate mai sus, motiv pentru care a dispus admiterea în parte a acțiunii civile în pretenții, cu cererea de complinire formulată la data de 31.03.2010 de către reclamanții I. E., I. V. și I. D. împotriva pârâților S. M., B. N. P. O. I. M. și O. I. M., C. de A. a N. P. și în consecința a dispus obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 450.000 lei reprezentând prejudiciul, constând în prețul de piața actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2755/23.10.1998 de BNP I. G. B..

În ceea ce privește aceeași cerere formulată față de S. R. prin M. Justiției și Libertăților Cetățenești, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată ,întrucât, în raport de obiectul acțiunii, pretenții civile, izvorâte din constatarea nulității unei vânzări între particulari, S. R., prin M. de Justiție nu a fost parte la încheierea actului de vânzare cumpărare anulat, iar actul anulat nu a produs nici un fel de consecințe juridice față de S. R., prin M. de Justiție.

Mai mult, M. Justiției, ca entitate titulară de drepturi și obligații procesuale, poate sta în orice litigiu, în nume propriu.

Așa fiind prima instanța a dispus respingerea cererii, mai sus analizată formulată față de S. R. prin M. Justiției și Libertăților Cetatenesti, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții I. E., I. V. și I. D. solicitând modificarea sentinței în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de_ lei reactualizată în funcție de indicele de inflație intervenit pe piața liberă de la data pronunțării hotărârii până la momentul plății efective, plus dobânda legală acordată de bancă pe această perioadă.

Pârâtul S. M. a formulat recurs criticând hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a arătat că prima instanță nu trebuia să treacă peste cererea de strămutare formulată la ICCJ având în vedere influența acesteia. I-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu au fost administrate numai înscrisuri, fiind luate în considerare doar cele ale reclamanților. Nu sunt îndeplinite condițiile art. 998 Cciv, a fost omisă analizarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2755/1998 la BNP I. G. B., prin care din prețul imobilului de 480.000 lei stabilit, reclamantul a achitat numai suma de 248.000 lei.

În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cpciv și art. 304 ¹Cod pr. civ.

Pârâții BNP O. I. M. și O. I. M. au formulat de asemenea recurs.

Aceștia au arătat că în opinia lor calea de atac este apelul, având în vedere valoarea obiectului cauzei.

În dezvoltarea criticilor, aceștia au arătat că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, operând motivul de casare prev de disp. art. 304 pct. 3 Cod pr.civ. Instanța de fond a încălcat formele de procedură cu privire la competența teritorială prevăzute de art. 5 Cod pr.civ.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind aplicabil motivul de modificare prev de disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. Prima instanță a încălcat disp. art. 22 Cod pr.pen. fiind incidentă autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 74/01.07.2004. Totodată nu sunt întrunite condițiile disp. art. 998-999 Cod civil. Instanța a încălcat disp. art. 132 Cod pr.civ față de împrejurarea că a admis modificarea cererii de chemare în judecată la un termen ulterior primului termen de judecată.

S-a dat o interpretare greșită și s-a făcut o aplicare eronată a disp. art. 6 și 38 din Lg 36/1995 atunci când s-a considerat că pârâta, întocmind procura în timpul serviciului cu încălcarea art. 6 din Lg 36/1995, se cuvine și atragerea răspunderii BNP O. I. M.. Din cele două articole rezultă că numai notarul public răspunde pentru încheierea unui act care cuprinde clauze contrare legii, astfel încât BNP O. I. M. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În drept au fost invocate disp. art. 299-316 Cpciv.

Pârâta C. de Asigurări a N. P. a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel s-a arătat că soluția Judecătoriei Slatina prin care s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu S. R. este în contradicție cu soluțiile date de Tribunalul O. prin admiterea recursurilor împotriva declinării de competență.

Pârâta a arătat că a formulat cerere de recuzare a judecătorului, care însă nu a putut fi soluționată la termenul din data de 09.02.2011 fiind amânată pentru data de 15.02.2011, urmând ca în funcție de soluția ce urmează a fi pronunțată asupra acestei cereri părțile să fie citate pentru un nou termen. Însă la termenul din data de 15.02.2011, instanța a respins cererea de recuzare ca insuficient timbrată și a amânat pronunțarea pentru data de 22.02.2011.

Judecarea cauzei s-a făcut ținând cont doar de actele de la dosar, fără a se pune în discuția părților, în ședință publică, administrarea probatoriului. Cauza a fost judecată fără ca părțile să aibă cunoștință de termenul stabilit de instanța de judecată.

În drept au fost invocate disp. art. 299-304, 304 ¹ și 312 alin. 6 ¹ Cod pr.civ.

Pârâtul S. M. a formulat recurs și împotriva sentinței civile 5713 din 17.05. 2011 prin care s-a dispus obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Acesta a solicitat ca întreg dosarul să fie înaintat Judecătoriei sector 2 București pe raza căreia au domiciliul toți pârâții.

M. Justiției a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor întrucât nu poate fi angajată răspunderea Ministerului Justiției în calitatea de reprezentant al Statului R. în ceea ce privește pretențiile reclamantului recurent.

Intimatul S. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat de apelanții reclamanți, întrucât cauza a fost tratată cu foarte mare celeritate, instanța de fond pronuntându-se fără a avea probe suficiente pentru a lua o hotărâre legală și temeinică.

Apelanții I. E. și I. V. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor formulate de S. M., O. I. M., BNP O. I. M. și C. de Asigurări a N. P. întrucât procesul s-a desfășurat cu respectarea principiilor civile referitoare la disponibilitate și contradictorialitate. Competența teritorială a Judecătoriei Slatina a fost stabilită prin Decizia irevocabilă a Tribunalului O. nr. 1055/2010. Totodată apelanții reclamanți au solicitat anularea apelului formulat de C. de Asigurări a N. P. ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Tribunalul, având în vedere cuantumul obiectului cererii și disp. art. 282 Cod pr.civ a calificat calea de atac ca fiind apel. Totodată, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic semnatar al cererii de apel promovate de C. de Asigurari a N. P..

Prin decizia nr.379 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-au admis apelurile declarate de apelanții S. M. BNP O. I. M., O. I. M., și C. de Asigurări a N. P..

S-au anulat sentințele civile nr. 1781/22.02.2011 și 5713/17.05.2011 pronunțate de Judecătoria Slatina în dosarul_ și s-a trimis cauza spre rejudecare.

S-a respins apelul declarat de apelanții reclamanți I. E., I. V., I. D..

Tribunalul a reținut că apelurile promovate de apelanții pârâți S. M., O. I. M., BNP O. I. M. și C. de Asigurări a N. P. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță reclamanții I. E., I. D. și I. V. au solicitat obligarea pârâților S. M., O. I. M., BNP O. I. M. și C. de Asigurări a N. P., Statului R. reprezentat prin M. Justiției la plata sumei de_ lei plus dobânzi legale, plus coeficientul de inflație la momentul plății efective, respectiv la data de 23.10.1998.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că au cumpărat în anul 1998 prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2755 din 23.10.1998, un imobil aparținând vânzătoarei G. Z. C. prețul fiind stabilit la suma de_ lei.

Vânzătoarea a fost reprezentată de pârâtul S. M. ca urmare a mandatului special autentificat sub numărul 1938 din 2.09.1998 de pârâta O. I. M. în calitate de notar.

Anterior contractului reclamanții au achitat suma de_ lei vechi, pe baza unor înscrisuri sub semnătură privată rămânând de achitat suma de_ lei la momentul predării efective a bunului.

Totodată prin aceeași sentință a fost anulat și contractul de vânzare - cumpărare deși reclamanții au fost cumpărători de bună credință.

M. Justiției s-a solicitat a fi obligat în subsidiar la despăgubiri având în vedere că Ministrul Justiției V. S. a refuzat emiterea avizului pentru începerea urmăririi penale față de O. I. M. în urma solicitării procurorului de caz iar ulterior s-a stabilit că procura a fost falsă.

Prin neemiterea avizului de cercetare, fapta penală a N. P. O. I. M. s-a prescris, astfel că aceasta nu a putut fi trasă la răspundere penală și nici obligată la despăgubiri civile în solidar cu S. M. față de reclamanți.

La data de 31.03.2010, reclamanții au formulat „cerere de complinire a acțiunii” prin care au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 450.000 lei reprezentând prejudiciul constând în prețul de piață actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2755/23.10.1998 de BNP I. G. B..

Acordând cuvântul asupra fondului cauzei, conform consemnărilor din practicaua sentinței apelate, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 25.000 lei plus dobânzi legale și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă apelată, prima instanță a admis acțiunea civilă în pretenții, în parte și cererea de complinire formulată la data de 31.03.2010 și a obligat pârâții S. M., O. I. M., BNP O. I. M. și C. de Asigurări a N. P., în solidar, la plata sumei de 450.000 lei reprezentând prejudiciul constând în prețul de piață actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2755/23.10.1998 de BNP I. G. B..

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 132 Cod pr.civ disting două categorii de cereri: de întregire și de modificare a cererii inițiale. Cererile de întregire au ca obiect completarea cererii inițiale, cum ar fi de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau completarea elementelor de fapt. Din contră, cererile modificatoare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe elemente importante ale cererii de chemare în judecată precum părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Distincția este importantă, deoarece, conform art. 132 și art. 134 Cod pr.civ, cererea modificatoare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celeilalte părți, decât la prima zi de infățișare, care este aceea în care părțile pot pune concluzii.

Tribunalul a constatat că, deși a fost formulată la data de 31.03.2010, cererea denumită impropriu de către reclamanți “de complinire” nu a fost niciodată calificată de către prima instanță, în urma unei dezbateri contradictorii în conf cu disp. art. 84 Ccpiv și art. 132 Cod pr.civilă pentru a stabili dacă este investită cu o cerere înteregitoare sau una modificatoare, iar în acest din urmă caz dacă există acordul pârâților pentru judecarea acesteia în condițiile în care a fost formulată mult după prima zi de înfățișare.

Astfel, apare a fi întemeiată critica formulată de către apelanții O. I. M., BNP O. I. M. potrivit căreia au fost încălcate disp. art. 132 Cod pr. civilă și cele care reglementează dreptul la apărare.

Tribunalul a apreciat totodată a fi întemeiate criticile apelanților S. M., O. I. M., BNP O. I. M. și C. de Asigurări a N. P. potrivit cărora în cauză nu s-au administrat probe. Tribunalul constată că prima instanță nu a acordat părților cuvântul în vederea propunerii de probatorii, și nici nu a procedat la administrarea vreunui mijloc de probă în condițiile art. 167 alin. 2 Cod pr.civ . Deși în considerentele sentinței apelate se arată că „din probatoriu administrat în cauză instanța constată îndeplinite condițiile enumerate și(…) dispune obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 450.000 lei reprezentând prejudiciul constând în prețul de piață actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat”, Tribunalul constată că judecătorul fondului nu a identificat mijloacele de probă care i-au format convingerea și nici pe cele care l-au îndreptățit să statueze că un imobil teren loc de casă cu suprafața de 765 mp situat în intravilanul orașului S. împreună cu locuința compusă din demisol, parter, etaj are un preț de piață actual de 450.000 lei .

De altfel, Tribunalul, analizând considerentele de fapt proprii ale primei instanțe astfel cum au fost expuse în sentința criticată, a constatat că acestea constituie o reluare necenzurată a cuprinsului cererii introductive.

Prin această modalitate de soluționare a cauzei judecătorul primei instanțe a încălcat dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, dispoziții care prevăd că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată în fapt și în drept, ceea ce presupune că judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Motivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate este potrivit art.261 Cod pr.civilă o condiție de legalitate a hotărârii, lipsa acesteia putând fi substituită de către instanța de control judiciar dacă soluția pronunțată este confirmată de probele administrate în cauză.

În speță, însă, pentru motivele anterior menționate, Tribunalul a constatat că prima instanță nu a administrat nici un mijloc de probă, astfel încât este în imposibilitate de a suplini motivarea cesteia

Totodată, Tribunalul a reținut că prima instanță, deși a obligat la plata unui prejudiciu constând în valoarea de piață a unui imobil cu aceleași caracteristici cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2755/1998, a constatat, în considerentele sentinței, că se justifică obligarea pârâtului S. M. la restituirea prețului plătit în temeiul disp. art. 966-968 cciv, față de acesta fiind angajată și răspunderea civilă delictuală pentru că paguba creată reclamanților este rezultatul unei înșelăciuni în convenții.

Tribunalul a reținut că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun în materia răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator.

Principiul care funcționează în această materie fiind acela potrivit căruia în cazul în care între părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

De la principiul neadmiterii opțiunii între cele două acțiuni-delictuală și contractuală- cea mai importantă excepție admisă de practica judiciară este aceea că opțiunea este permisă, în cazul în care neexecutarea contractului constituie în același timp și o infracțiune, prevăzută de legea penală.

În acest caz, cel păgubit are de ales între a pretinde despăgubirile pe calea unei acțiuni delictuale sau pe calea unei acțiuni în răspundere contractuală.

În nici un caz, nu este permis cumulul celor două răspunderi astfel cum, reluând fără discernământ motivarea reclamanților din cererea introductivă, acreditează ideea prima instanță. Astfel, judecătorul fondului avea obligația de a stabili temeiul răspunderii pârâtului S. M., în urma punerii aspectelor anterior sesizate, în dezbaterea contradictorie a părților.

Întemeiată a apreciat Tribunalul a fi și critica apelantului BNP O. I. M. potrivit căreia prima instanță nu a stabilit temeiul răspunderii acestui pârât. Astfel, Tribunalul constată că în cuprinsul sentinței apelante (f 8, paragraful al 2 -lea din sentința 1781/2011) judecătorul fondului a reluat solicitările reclamanților de angajare a răspunderii pârâtului BNP O. I. M., dar nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea îndeplinirii condițiilor de antrenare a răspunderii acestuia.

În ceea ce privește critica formulată de apelanta C. de Asigurări a N. P. referitoare la nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu această parte la termenul la care cauza a fost soluționată în fond, Tribunalul a apreciat-o de asemenea fondată. Astfel, disp. art. 31 alin. 3 Cod pr.civilă prevăd că în cursul judecării cererii de recuzare nu se face nici un act de procedură, ceea ce echivalează cu suspendarea de drept a procesului în care a fost invocată excepția de recuzare. Tribunalul constată că, după formularea cererii de recuzare, prima instanță a acordat termen la data de 15.02.2011 „în vederea soluționării cererii de recuzare”. Deși formularea este ambiguă, având în vedere succesiunea actelor procedurale efectuate în cauză, Tribunalul a constatat că prima instanță a acordat un nou termen pentru judecata în fond a pricinii. Actul procedural al instanței de a acordat termen în cauză, fiind efectuat cu încălcarea disp. art. 31 alin. 3 Cod pr. civilă este astfel nul. Tribunalul a apreciat că apelanta era îndreptățită să aprecieze că termenul acordat de judecătorul recuzat se referea la momentul soluționării cererii de recuzare, iar nu la cel al soluționării cauzei în fond. Astfel, se impunea citarea părților pentru următorul termen de judecată fixat după respingerea cererii de recuzare.

În ceea ce privește competența Judecătorie Slatina de a soluționa cauza, critică formulată de toți apelanții pârâți, Tribunalul a constatat că prin sentințele civilă nr. 5025/14.10.2009 și 3120/25.05.2010 Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București.

Prin deciziile nr. 26/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul 3586/104/ 2009 și 1055/25.10.2010 pronunțată de aceiași instanță de control judiciar în dosarul_ au fost casate sentințele și a fost trimisă cauza spre continuarea judecății la Judecătoria Slatina reținându-se plenitudinea acesteia de competență în soluționarea prezentei cauze.

Statuările Tribunalului O. din cuprinsul deciziilor civile anterior menționate se impun instanței de apel cu autoritate de lucru judecat astfel încât aceasta nu mai poate supune verificării aspectele contestate.

Neîntemeiată a fost considerată și critica apelantului S. M. referitoare la respingerea de către prima instanță a cererii sale de suspendare a judecății până la soluționarea de către ÎCCJ a cererii sale de strămutare.

Astfel, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că nu sunt îndeplinite condițiile disp. art. 244 pct. 1 Cpcicv, judecata prezentei cauze nedepinzând de soluționa de soluția pronunțată de instanța investită cu judecarea cererii de strămutare. În cazul în care ÎCCJ ar fi admis cererea de strămutare, ar fi avut posibilitatea de a nu păstra actele de procedură îndeplinite de Judecătoria Slatina. În materie de strămutare, singura instanță în măsură a dispune suspendarea cauzei este Înalta Curte în condițiile art. 40 alin. 2 Cpciv.

Modalitatea de soluționare a excepției prescripție dreptului material la acțiune a fost, de asemenea, corectă. Sentința civilă nr. 85/2004 a Judecătoriei S. a rămas irevocabilă la data de 07.03.2006, astfel cum chiar apelantul S. M. arată în cererea sa de apel, astfel încât la data de 05.03.2009 (data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Slatina termenul de prescripție defipt de disp. art. 3 alin. 1 teza I din Lg 146/1997 nu se împlinise.

Concluzionând, Tribunalul a apreciat că omisiunea primei instanțe de a califica cererea de complinire formulată de apelanții reclamanți la data de 31.03.2010, de a acorda cuvântul în vederea propunerii de probe, de a administra probe în cauză, de a stabili temeiul de drept al antrenării răspunderii civile a pârâților S. M. și BNP O. I. M., echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții I. E., I. V. și I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii (art. 304 pct.9 c.pr.civ.) instanța a dat mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6 c.pr.civ) și interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul acestuia ( art. 304 pct.8).

Așa cum s-a invocat prin întâmpinarea depusă, față de apelul formulat de CA a N. P. - instanța de apel trebuia să îl anuleze ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant a pârâtei C. de A. a N. P..

Așa cum se observă din motivarea apelului, denumită recurs, aceasta nu poartă semnătura reprezentantului legal al Casei de Asigurări a N. P., ci este semnată prin consilier juridic M. G..

Potrivit dispozițiilor an. 287 cod pr. civ. cererea de apel, va cuprinde sub sancțiunea nulității, pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, precum și numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal contul bancar și semnătura. Semnătura este un element esențial al cererii de apel, fapt pentru care lipsa ei este sancționată în mod expres cu nulitatea.

În speță a invocat lipsa calității de reprezentant al consilierului juridic în ceea ce privește C. de Asigurări a N. P., care are ca și reprezentant legal un președinte, iar în practicaua hotărârii, instanța de apel a respins excepția invocată, dată fiind adresa comunicată la dosar de către C. de Asigurări a N. P., din care rezulta faptul că-și însușește apelul declarat de consilierul juridic.

Ori, dezlegarea dată de instanță acestei probleme este una greșită, deoarece, pe deoparte, din împuternicirea de reprezentare depusă de consilierul juridic rezultă că acesta avea mandat numai de reprezentare în fața instanței, nu si de declarare si de promovare a căilor de atac împotriva hotărârii, iar însușirea apelului operează în situația în care acel apel a fost promovat de o persoană care avea calitatea de parte în dosar, iar în cauzul societăților, asociaților și fundaților, de către reprezentantul acestora legal.

Un alt motiv de nelegalitate, este acela al greșitei aplicări a dispozițiilor art. 132 Cod .pr. civ., motiv de apel invocat de către apelantele-pârâte BNP O. I.-M. și O. loana-M., sub aspectul „ greșitei rețineri a instanței de fond a modificării cererii de chemare în judecată, la un termen ulterior primului termen de judecată - cu mult peste prima zi înfățișare, în sensul măririi câtimei obiectului cererii.

Instanța de apel, a apreciat întemeiat acest motiv de apel, și a reținut prin hotărârea pronunțată, faptul că instanța de fond, trebuia să facă o distincție între dispozițiile art. 132 și cele ale art. 134 Cod pr.civ. - cu privire la cererile de modificare sau de întregire a acțiunii (paragraful 4, fila 10 din decizie).

Observând însă motivarea ulterioară a aceleiași decizii, instanța de apel se contrazice și reține că distincția între caracterul celor două cereri este importantă, deoarece conform dispozițiilor art. 132 și art. 134 c.pr.civ., cererea modificatoare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celeilalte părți, decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile pot pune concluzii.

Ori, cererea de complinire, a fost formulată la termenul din data de 31.03.2010, termen la care însă nu se împlinise primul termen de judecată, în accepțiunea art. 134 Cod pr.civ., prim termen care s-a împlinit abia la data de 18.05.2010, când având procedura completă -instanța de fond a pus în discuția părților excepțiile invocate de către pârâți și a declinat, prin amânarea pronunțării, la 25.05.2010 competența în favoarea Judecătoriei sector.2 București.

Ori, așa cum s-a arătat, cererea de complinire a fost depusă pentru termenul din 31.03.2010 (cu mult înaintea primului termen de judecată - când părțile legal citate pot pune concluzii) termen de la care, așa cum se observă în toate încheierile ulterioare niciuna dintre pârâte nu s-au opus cererii, însă ceea ce este mai important, cererea a avut ca obiect întregirea câtimii pretențiilor, și potrivit dispozițiilor art. 132 alin.2 pct.2 și pct.3 Cod pr.civ. cererea nu se socotește modificată și nu se va acorda termen ... când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii și când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit.

În ceea ce privește însă, neadministrarea probelor de către instanța de fond, solicită să se observe că au solicitat numai proba cu înscrisuri, înscrisuri pe care au înțeles să le depună odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, pe deoparte, iar pe de altă parte, a depus aceste înscrisuri și odată cu formularea cererii de probatorii în temeiul art. 167 c.pr.civ. (fila 149 dosar fond), astfel că instanța de fond a administrat probele solicitate și constatând dosarul în stare de soluționare a acordat cuvântul pe fond.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare, invocat de către apelanta-pârâtă C. de Asigurări a N. P. - reținut de către instanța de apel, aceasta a fost reprezentată în instanță prin reprezentant convențional și că a primit personal toate citațiile comunicate de către instanța de fond, iar potrivit dispozițiilor Legii nr.202/2010 privind mica reformă în justiție - intrată în vigoare la data de 25.11.2010, care modifică articolul 88 alineatul 1, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

Ori, după pronunțarea încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de C. de Asigurări a N. P., instanța a acordat termen pentru soluționarea cauzei pe fond, iar la data soluționării cauzei pe fond instanța, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare, a amânat pronunțarea cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise.

În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că era necesară emiterea unei altei citații pentru continuarea judecății, dat fiind dispozițiile Legii nr. 202/2010 care sunt de imediată aplicare în ceea ce privește procedura civilă și cu precădere procedura emiterii citațiilor și încunoștiințării părților din proces de termenele stabilite de instanță, având în vedere faptul că apelanta-pârâtă a fost legal citată și că a primit citațiile personal - prin semnătură și aplicarea ștampilei - dat a fost reprezentantă în instanță și prin reprezentant convențional - si astfel trebuia să depună diligente pentru urmărirea termenelor de judecată.

Hotărârea este rezultatul unei greșite interpretări a actului dedus judecății, instanța a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct. 6 și pct.8 c.pr.civ.)

Așa cum a fost investită instanța de fond, fapt ce se regăsește în temeiul de drept invocat prin acțiune, au înțeles să își întemeieze cererea pe dispozițiile art, 966-968 cod civil și pe dispozițiile art. 998 și următoarele cod civil.

Din motivele de apel, formulate de toți apelanții-pârâți, nu rezultă că acestea au criticat soluția instanței de fond, sub aspectul greșitei încadrări a atragerii răspunderii personale față de ei ci numai că - apelantul-pârât S. M. a criticat că nu i se poate opune răspunderea civilă delictuală nefiind îndeplinite condițiile art. 998-999 cod civil, iar apelantele-pârâte BNP O. I.-M. și O. I.-M., au criticat soluția instanței de fond sub aspectul că nu li se poate reține atragerea răspunderii în temeiul art._ cod civil raportat la art. 6 și art.38 alin.l din Legea nr. 36/1995.

În schimb, instanța de apel, a analizat apelurile acestor apelanți-pârâți, prin prisma faptului că la soluționarea cauzei, instanța de fond nu a stabilit temeiul răspunderii apelantului-pârât BNP O. I.-M., constatând din cuprinsul sentinței instanței de fond că judecătorul a reluat solicitările reclamanților de atragere a răspunderii pârâtului BNP O. I.-M., dar nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea îndeplinirii condițiilor de antrenare a răspunderii acestuia .

Apreciază că această dezlegare a pricinii excede motivelor de apel invocate prin memoriul depus la instanță, și nu este incidentă situația prevăzută de dispozițiile art. 304¹ Cod pr.civilă, când instanța de control judiciar poate analiza hotărârea atacată sub toate aspectele, ci în prezenta cauză suntem în fața unei critici invocate de către apelant prin motivele de apel expuse în scris și întemeiate în drept prin chiar memoriul depus la instanță, situație în care considerăm că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - așa cum rezultă din chiar motivarea hotărârii ( vezi paragraful 6, 7, 8, 9, 10 fila 11 din decizia recurată).

Totodată, instanța de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate dispozițiile art. 261 Cod pr.civilă de către judecătorul primei instanțe, dispoziții care prevăd că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată în fapt și în drept.

Din nou, instanța de apel motivează admiterea apelurilor, pe considerente care nu au fost invocate de nici unul dintre apelanții-pârâți prin memoriile depuse, cel puțin în ceea ce privește legalitatea hotărârii instanței de fond.

De altfel dispozițiile art. 261 pct.5 Cod pr. civilă, arată faptul că instanța de fond trebuie să-și motiveze hotărârea arătând motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței la luarea hotărârii pronunțate, ori din observarea hotărârii instanței de fond, rezultă că aceasta a respectat aceste condiții sancționate pentru lipsa lor cu anularea hotărârii pronunțate.

De altfel, motivarea instanței de apel este una contradictorie, deoarece pe deoparte reține lipsa motivelor de fapt și de drept care au condus la convingerea primei instanțe în pronunțarea hotărârii, iar pe de altă parte, reține că motivația instanței de fond este cea care a fost expusă prin acțiunea formulată, ceea ce nu echivalează însă cu lipsa acestei motivări a hotărârii.

Dacă s-ar fi venit cu argumente temeinice, instanța de apel ar fi considerat neîntemeiată soluția pronunțată de instanța de fond, sub aspectul greșitei interpretări a probelor administrate sau a greșitei interpretări a actului dedus judecății, nicidecum să rețină motivul de nulitate a hotărârii (neinvocat de nici o parte participantă la proces).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin.2 și 4 c.pr.civ. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 379/2011 a Tribunalului O. și reținând cauza spre rejudecare, să se respingă apelurile apelanților-pârâți ca neîntemeiate, să se admită apelul reclamanților si să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 450.000 lei reactualizată cu indicele de inflație calculat de la data pronunțării sentinței instanței de fond, la data executării efective.

Intimații depun la dosar întâmpinări solicitând respingerea recursului.

Curtea constată a fi fondat recursul pentru următoarele considerente

Referitor la prima critică ce vizează modul de soluționare a excepției nulității cererii de apel formulată de C. de A. a N. P., Curtea reține următoarele;

Prin întâmpinarea formulată în dosarul de apel, recurenții prin apărător au invocat excepția nulității apelului întrucât cererea de apel nu poartă semnătura reprezentantului legal al CA ci este semnată prin consilier juridic, solicitând aplicarea sancțiunii prev. de disp.art.287 Cod pr. civilă .

Potrivit disp.art.287 alin.1 punct.5 Cod pr.civilă, una din mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel este semnătura, a cărei neîndeplinire este sancționată cu nulitatea cererii potrivit alin.2 . La același aliniat se menționează că lipsa semnăturii se împlinește în condițiile art.133 alin.2 Cod pr.civilă, iar potrivit acestor dispoziții lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, reclamantul putând semna până cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare iar când este prezent în ședința în care a fost invocată nulitatea.

Curtea constată că instanța de apel a fost în eroare cu privire la excepția invocată în condițiile în care prin adresa înaintată apelantei, i s-a solicitat să precizeze dacă înțelege să –și însușească apelul declarat de consilierul juridic în numele său, nesoluționând practic această excepție invocată de reclamanți.

În soluționarea acestei excepții instanța de apel trebuia să se raporteze la disp. din statutul CANP, potrivit cărora aceasta este reprezentată de președinte și la disp.art.133 alin.2 Cod pr. civilă, în condițiile în care cererea de apel a fost semnată numai de consilierul juridic, iar lipsa semnăturii poate fi împlinită la termenul la care a fost invocată această excepție, dacă reprezentatul apelantei ar fi fost prezent sau până la prima zi de înfățișare următoare.

Este fondată critica recurenților referitoare la modul de aplicare și interpretare a disp.art.132 Cod pr. civilă de către instanța de apel.

Potrivit acestor dispoziții la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.

Aceste dispoziții sunt favorabile reclamanților în sensul că la prima zi de înfățișare puteau solicita instanței amânarea cauzei pentru întregirea sau modificarea cererii, și trebuie clarificat care a fost prima zi de înfățișare.

La primul termen de judecată fixat în vederea judecării acțiunii 15.04.2009 instanța constatând neîndeplinită procedura legală de citatre cu pârâții a amânat cauza la 13.05.2009. La acest termen de judecată s-a constat neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâta CANP fiind amânată cauza la 10.06.2009.

Pentru acest termen de judecată, pârâta O. I. M. a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina în soluționarea cauzei, dosarul fiind amânat la data de 2.09.2009, pentru a se comunica întâmpinările depuse de pârâți la dosar în preziua procesului.

La termenul din 2.09.2009 cauza a fost amânată ca urmare a protestului magistraților iar prin sentința civilă nr.5025/14.10.2009 a fost admisă excepția Judecătoria Slatina declinând competența pentru soluționarea acțiunii în favoarea Judecătoriei Sector 2 București. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții iar prin decizia nr.26/18.01.2010 Tribunalul O. a admis recursul a casat sentința și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Slatina.

La primul termen fixat după casare la Jud. Slatina 3.03.2010 au fost formulate cereri de amânare de către pârâtul S. M. și reclamanta I. D., cereri încuviințate, cauza fiind amânată la 31.03.2010.

Pentru acest termen de judecată reclamanții prin apărător formulează cerere de complinire de care instanța ia act prin încheierea de ședință din aceeași dată, consemnându-se totodată că un exemplar se comunică pârâților O. M. I. și BNP O. M. I. .

Cauza a fost amânată ca urmare a cererii de amânare formulată de reclamanta I. D. și pentru a fi comunicate înscrisurile depuse la dosar părților lipsă.

În aceste condiții în raport de disp. art.134 Cod pr. civilă care definesc prima zi de înfățișare ca fiind aceea în care părțile pot pune concluzii, Curtea reține că această cerere de complinire a fost depusă înainte de prima zi de înfățișare, care trebuia stabilită în raport de termenul din 3.03.2010, fixat după casare sentinței nr.5025/14.10.2009, și în aceste condiții indiferent de calificarea cererii de întregire sau de modificare, cererea putea fi formulată fără acordul pârâților, după cum reține chiar instanța de apel.

Instanța de apel nu precizează care este în opinia sa prima zi de înfățișare și cum o calculează, făcând o referire generală la disp.art.134 Cod pr. civilă, și nu explică cum a ajuns la concluzia că cererea de întregire sau modificare a fost formulată cu mult după prima zi de înfățișare. Ar fi putut ajunge la o astfel de concluzie numai dacă ar fi stabilit prima zi de înfățișare în raport de data introducerii acțiunii, dar și în aceste condiții prima zi de înfățișare s-a prorogat ca urmare a unor incidente de ordin procedural, după cum au fost descrise mai sus.

Sub aspectul calificării acestei cereri Curtea reține că, în raport de precizarea făcută în acțiune că suma de_ lei solicitată reprezintă suma achitată parțial din prețul vânzării bunului și temeiul de drept invocat și precizarea din cererea de complinire că suma solicitată de_ lei, reprezintă prejudiciul constând în prețul de piață actual al imobilului, în raport de disp.art.132 alin.2 punct.2 Cod pr. civilă, nu este vorba de o cerere de întregire sau de modificare a acțiunii întrucât este majorată câtimea obiectului cererii. Obiectul cererii nu a fost modificat, instanța fiind investită cu o acțiune în pretenții, chiar dacă temeiul juridic al răspunderii civile este diferit.

Este fondată și critica recurenților referitoare la reținerea instanței de apel ca motiv al anulării hotărârii primei instanțe a împrejurării că nu au fost administrate probe, întrucât acesta nu se regăsește printre motivele de anulare ale unei hotărâri menționate expres de disp.art.297 Cod procedură civilă. Instanța de apel în raport de caracterul devolutiv al apelului în temeiul disp.art.295 alin.2 Cod pr. civilă, putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță și administrarea altor probe noi.

De asemenea este fondată și critica recurenților referitoare la modul de soluționare a motivului de apel invocat de CANP privind nelegala îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul fixat de instanța de fond în vederea judecării pe fond.

Curtea constată că instanța de apel interpretează eronat disp.art.31 alin.3 Cod pr. civilă care în opinia sa ar conduce la concluzia suspendării de drept a procesului în care a fost invocată excepția de recuzare. Chiar dacă nu se face niciun act de procedură, în cursul judecării cererii, nu operează o suspendare a procesului, pentru a ajunge la concluzia că după soluționarea cererii de recuzare părțile trebuie din nou citate.

Cererea de recuzare a fost formulată chiar de către această apelantă la termenul din 8.02.2011 fiind depusă la dosar o cerere scrisă în acest sens și chitanța privind plata taxei judiciare de timbru. Instanța de fond a acordat termen în continuare la data de 15.02.2011 pentru soluționarea cererii de recuzare.

Termenul acordat era un termen fixat pentru judecarea fondului și nu poate fi considerat ca un termen fixat în vederea soluționării la acea dată a cererii de recuzare întrucât completul de judecată nu putea fixa el termen pentru judecarea cereri de recuzare, cerere ce urma a fi soluționată în conformitate cu disp.art.98 Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de un complet din a cărui compunere nu mai face parte judecătorul recuzat

De asemenea nici aspectele reținute de către instanța de apel referitoare la nemotivarea hotărârii și nestabilirea temeiul de drept al răspunderii de către prima instanță nu se încadrează în cazurile de anulare ale unei hotărâri prevăzute expres de dispozițiile procedurale menționate. În temeiul disp.art.295 Cod pr.civilă instanța de apel este cea care verifică stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În raport de aceste precizări Curtea constată că instanța de apel a reținut greșit incidența în cauză a disp.art.297 Cod pr.civilă, și întrucât nu a analizat pe fond legalitatea și temeinicia sentinței apelate în limitele investirii prin cererile de apel, se impune în temeiul disp.art.312 alin.5 Cod pr. civilă, admiterea recursului declarat de reclamanți casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 6276/16.05.2012 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanții I. E., I. V. și I. D., împotriva deciziei nr. 379 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. M., B. N. P. O. I. M., C. de A. a N. P., S. R. reprezentat de M. Justiției.

A casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._ .

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța analizând excepția necompetenței teritoriale invocată de BNP O. I. M. și O. I. M., urmează să o respingă ca neîntemeiată deoarece potrivit art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, precum și asupra necesitării administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecători fondului.

În cauză, tribunalul constată că prin sentinței nr. 5029/04.10.2009 și 3120/25.05.2010 Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Prin deciziile nr. 26/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul_ și 1055/25.10.2010 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._ au fost casate sentințele și trimisă cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Slatina, reținându-se că aceasta este competentă în soluționarea cauzei.

Aceste decizii se impun ca autoritate de lucru judecat, astfel încât, acestea nu mai pot fi supuse verificării aspectelor contestate.

Analizând apelul formulat de reclamanții I. E., I. V. și I. D., prin care aceștia cer obligarea pârâților la plata sumei de 450.000 lei reactualizată în funcție de indicele de inflație intervenit pe piața liberă de la data pronunțări hotărârii până la momentul plății efective plus dobânda legală acordată de bancă pe această perioadă, constată că acesta este neîntemeiat.

Prin cererea înregistrată la 05.03.2009 reclamanții au solicitat suma de_ lei plus dobânzile legale plus coeficientul de inflație la momentul plății efective, iar în contractul de vânzare-cumpărare fila 6 dosar fond, se observă că s-a plătit efectiv suma de_ lei, iar prin acte anterioare au plătit diferența până la_ lei.

Faptul că la data de 31.03.2010 s-a formulat cerere de complinire a acțiunii solicitând obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 450.000 lei, reprezentând prejudiciul constând în prețul de piață actual al unui imobil cu caracteristicile celui achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2755/23.10.1998 BNP I. G. Bagasiu nu justifică acordarea acestei sume, deoarece efectiv s-a achitat doar suma de_ lei pe baza unor înscrisuri sub semnătură privată, fapt recunoscut și de S. M..

Pe de altă parte, instanța de fond nu menționează de ce a dat această sumă, mai ales că în concluziile depuse la data de 15.02.2011 de apărătorul reclamanților, acesta a solicitat suma de 25.000 lei plus dobânzile legale, cu cheltuieli de judecată fila 28 dosar fond.

În ce privește apelul formulat de S. M., acesta arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare, fără a arăta în ce constă aceasta și faptul că singurele probe administrate în dosar au fost doar actele depuse de părți.

În ce privește probele administrate în cauză, acesta arată că nu au fost luate interogatorii, nu au fost audiați martorii, fiind admisă acțiunea fără a se proba dacă într-adevăr se poate angaja răspunderea civilă delictuală, existența cumulativă a prejudiciului și nu a fost luat în calcul faptul că el a primit în numele lui G. Z. C. numai 250.000 lei, iar restul de bani 200.000 lei nu i-a predat astfel că suma calculată de 450.000 lei este o îmbogățire fără just temei.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că reclamanții au cumpărat în anul 1998 prin contractul de vânzare-cumpărare autentifica sub nr. 2755/23.10.1998, un imobil aparținând vânzătoarei G. Z. C. prețul fiind stabilit la suma de_ lei din care s-au plătit_ lei vechi rămânând de achitat suma de_ lei vechi în momentul predării efective.

Vânzătoarea a fost reprezentată de pârâtul S. M. ca urmare a mandatului special autentificat sub nr. 1938/02.09.1998 de pârâta O. I. M. în calitate de notar.

Prin rezoluția nr. 1080/P/1999 din 01.02.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și prin sentința civilă nr. 85/2004 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr. 704/1999 irevocabilă prin decizia nr. 416/07.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7155/2007 s-a constatat că procura nu a fost semnată de G. Z. C. proprietarul imobilului și din acest motiv a fost anulată, prin aceeași sentință anulându-se și contractul de vânzare-cumpărare deși reclamanții au fost cumpărători de bună credință.

Deși s-a dispus anularea înstrăinării, nu s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că se justifică restituirea prețului plătit în temeiul dispoz. art. 966-968 Cod civil de către pârâți.

Referitor la apelul formulat de BNP O. I. M. și O. I. M., deși califică calea de atac ca fiind apel, motivarea este făcută pentru recurs, aceasta invocă necompetența instanței, pentru care am arătat mai sus motivele pentru care Judecătoria Slatina este competentă.

De asemenea, invocă autoritatea de lucru judecat a instanței penale, dar tribunalul constată că prin sentința penală nr. 74/01.07.2004 nu a fost soluționată latura civilă, iar prin decizia civilă nr. 416/07.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7511/2007 s-a constatat că procura nu a fost semnată de G. Z. C. și din acest motiv a fost anulată, anulându-se și contractul de vânzare-cumpărare, iar prin anularea contractului nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, astfel că, se justifică restituirea prețului plătit de reclamanți în sumă de_ lei, de către pârâți.

Pentru aceste considere, în conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de S. M., BNP O. I. M. și O. I. M. și C. de Asigurări a N. P. și va obliga intimații, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei sumă ce va fi reactualizată începând cu data de 23.10.1998 până la data plății efective și va respinge apelul formulat de reclamanți.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția necompetenței teritoriale invocată de BNP O. I. M. și O. I. M. .

Respinge apelul formulat de apelanții apelanții reclamanți I. E., domiciliat în Slatina, ..FB8, ., județul O., I. V., I. D., domiciliați în Slatina, ., . și de apelanții pârâți S. M., domiciliat în București, ., nr. 17, sector 3, O. I. M., domiciliată în București, Calea V., nr. 217, sector 2, B. N. P. – O. I. M., C. de A. a N. P. cu sediul în București, .. 41, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1781 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. – reprezentat de M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiat.

Admite apelul formulat de S. M., domiciliat în București, . nr. 17, sector 3, B. N. P. O. I. M. și O. I. M., cu sediul în București, .. 217, ., sector 3 și C. de A. a N. P. București, cu sediul în București, .. 41, sector 1 și obligă intimații, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei reactualizată la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 octombrie 2012 la Tribunalul O..

Președinte,

I. B.

Judecător,

I. M.

Grefier,

I. C. G.

Red. IB

Tehnored.BA

J.f. N.B.

Ex. 9

09.11.2012

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2389/2012....		Contestaţie la executare. Decizia nr. 1131/2012. Tribunalul OLT →

Pretenţii. Decizia nr. 215/2012. Tribunalul OLT

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 215/2012. Tribunalul OLT