Pretenţii. Decizia nr. 886/2012. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 886/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 886/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 886/2012
Ședința publică de la 10 octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător I. M.
Grefier M. R.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant I. C., domiciliat în comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 2868 din data de 28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. A., domiciliată în comuna Radomirești, ., având ca obiect- pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant I. C., lipsă intimata pârâtă I. A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Recurentul reclamant I. C. depune la dosar chitanța nr._/2012 cu suma de 123 lei care reprezintă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,50 lei și concluzii scrise.
Arată că nu mai are alte cereri de fomrulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant I. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei pârâte la plata unor daune morale al căror cuantum îl lasă la aprecierea instanței, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul I. C. a chemat în judecată pe pârâta I. A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii arată reclamantul că, în repetate rânduri, pârâta i-a adresat în mod public expresii jignitoare ce nu pot fi reproduse, afirmând că, este un hoț și că se află în cârdășie cu anumite persoane care au afaceri necinstite, inclusiv cu primarul comunei Radomirești.
Susține reclamantul că, și primarului i-a atribuit cuvinte injurioase, motiv pentru care acesta a formulat plângere penală la secția 7 Poliție D. în data de 26.02.2012.
Precizează reclamantul că, pârâta obișnuiește în prezența altor persoane să profereze injurii și calomnii la adresa sa, de natură să-i prejudicieze imaginea și să-i afecteze demnitatea.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba testimonială, indicând ca martori pe numiții V. D., S. R. și Primarul comunei Radomirești - C. V.
În sprijinul cererii sale reclamantul a anexat o plângere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, copia sentinței civile nr.160/18.01.2012, o sesizare adresată Poliției mun. Caracal, ordonanța emisă în data de 27.06.2012 de P. de pe lângă Judecătoria Caracal, ordonanța emisă de P. în data de 15.02.2011.
Pârâta formulează întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de pretenții a reclamantului, susținând că, niciodată nu i-a adresat acestuia cuvinte jignitoare, considerând că, prezenta acțiune este introdusă în scop șicanator, întrucât se află într-un litigiu pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile fiecăruia, în prezent procesul aflându-se pe rolul Tribunalului O..
Mai arată pârâta că, în particular nu au existat discuții contradictorii cu reclamantul ci doar în sala de judecată prin avocați.
S-a mai depus o sesizare formulată de către pârâtă către Prefectura O. în data de 26.01.2012, prin care se face cunoscut acestei instituții că reclamantul împreună cu numita C. A. au construit o fântână pe terenul aparținând domeniului public și o altă plângere formulată în data de 12.09.2011 la P. de pe lângă Judecătoria Caracal de către numitul F. F., împotriva reclamantului I. C., pentru insultă și calomnie.
În dovedirea cererii sale, la stăruința reclamantului instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul B. M. prin înlocuirea martorei indicată inițial de reclamant C. F., aceasta fiind înlăturată de la audiere deoarece este rudă în grad prohibit de lege, cu reclamantul (sora pârâtei și soacra reclamantului).
Prin sentința civilă nr. 2868 din data de 28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâta I. A..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul deși are domiciliul în mun. București locuiește permanent în . data pensionării sale, având în proprietate un imobil – casă de locuit, situat pe raza acestei localități, ce se învecinează cu proprietatea pârâtei.
A reținut instanța că, între părțile din litigiu există relații de rudenie - pârâta fiind sora soacrei reclamantului, s-au purtat de-a lungul anilor discuții contradictorii, neprincipiale care au generat promovarea de către fiecare în parte a unor sesizări atât la P. de pe lângă Judecătoria Caracal cât și la Poliția mun. Caracal și la Poliția nr.7 D..
Totuși, din cuprinsul sentinței civile nr.160/18.01.2012, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ rezultă faptul că, reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție emis în data de 11.11.2011 de IPJ O. – secția Poliția Rurală Radomirești, județul O., reținându-se că acesta a adresat injurii și cuvinte calomnioase numitei F. F. – fiica pârâtei I. A..
Procesul verbal astfel întocmit a fost anulat pentru motive de nelegalitate prin nerespectarea prevederilor art.19 din OG 2/2001, constând în lipsa reținerii unui martor de către agentul constatator, întrucât procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului.
Prin ordonanța nr.2706/2011 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Caracal în data de 27.06.2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului I. I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.193 al.1 C.p. și art.180 al.1 C.p. la plângerea părții vătămate V. D. și a părții vătămate I. C..
Din înscrisurile oficiale existente la dosar, rezultă cu certitudine că, în repetate rânduri reclamantul a intrat în conflict atât cu pârâta I. A. cât și cu fiul său I. I. și concubina acestuia F. F..
Într-adevăr așa cum rezultă din depoziția martorului B. M. pârâta i-a adresat reclamantului în incinta Primăriei comunei Radomirești în iarna acestui an (luna februarie-martie) o . cuvinte injurioase, susținând că, are afaceri necinstite cu primarul.
Din depoziția aceluiași martor reține instanța că, pârâta obișnuiește să intre în conflict și cu alte persoane din aceeași localitate, pentru care a sesizat unele instituții-P. de pe lângă Judecătoria Caracal, Poliția Comunei Radomirești.
Aceste fapte, care formează conținutul infracțiunilor mai sus menționate lezează grav personalitatea umană, demnitatea, onorarea și reputația celor astfel agresați.
Insulta ca de altfel și calomnia sunt infracțiuni contra demnității, iar demnitatea omului constituie o valoare supremă nominalizată și garantată în art.1 al.3 din Constituție, au fost abrogate prin art.1 pct.56 din Legea nr.278/2006 privind modificarea și completarea Codului Penal.
S-a mai reținut că persoanele vătămate prin atingerea adusă onoarei sau reputației au posibilitatea de a obține daune morale în cadrul procesului civil, deoarece o asemenea formă de ocrotire juridică nu este reglementată explicit ci este instituită pe cale jurisprudențială, prin analogie uzându-se de dispoz. art.998 C. civil, privitor la răspunderea patrimonială pentru prejudiciile produse prin fapte ilicite, deși, nu constituie o protecție juridică adecvată deoarece dezonoarea este prin natura sa ireparabilă, iar demnitatea umană nu poate fi evaluată în bani și nici compensată prin foloase materiale.
Nici Constituția nu stabilește mijloace juridice prin care trebuie realizată ocrotirea diferitelor valori sociale, respectiv victimele infracțiunilor de insultă și calomnie, aceasta fiind lăsată la libera apreciere a legiuitorului.
Așadar, demnitatea umană nefiind evaluabilă în bani iar afectarea acesteia fiind ireparabilă prin sancțiuni cu caracter civil, nici sancțiunile cu caracter penal nu sunt de natură să asigure mai multe satisfacții pe acest plan.
Având în vedere toate aceste considerente, apreciind că valoarea morală a manifestărilor pârâtei prin imputarea reclamantului a unor fapte neadevărate (de a intra în afaceri necinstite cu alte persoane) nu conduce la concluzia că s-a realizat în mod obiectiv expunerea acestuia disprețului public și afectării imaginii sale, de vreme ce nu s-a indicat în concret ce anume afaceri dubioase, ilegale a întreprins.
S-a mai statuat că aceste expresii și cuvinte injurioase folosite de pârâta I. A. trebuie apreciate și prin prisma gradului său de cultură, având în vedere că, trăiește în mediu rural fiind o persoană fără pregătire, iar pe de altă parte nu s-au produs efectiv consecințe negative de natură a dăuna aprecierii sociale de care se bucură reclamantul în colectivitate.
S-a demonstrat totuși că, reclamantul a reacționat la jignirile ce i s-au adus de către familia pârâtei, fiind sancționat contravențional .
Aceeași posibilitate o are și reclamantul de a se adresa organelor de poliție în situația în care pârâta proferează injurii în public și expresii jignitoare sau vulgare, amenințări împotriva sa, de natură să tulbure liniștea publică, ordinea și să provoace indignarea cetățenilor ori să-i lezeze demnitatea și onoarea, întrucât Legea nr.61/1991R sancționează astfel de fapte care contravin climatului de ordine și liniște publică a desfășurării unor relații civilizate în viața cotidiană, impunând ca toți cetățenii să aibă un comportament civic, moral și responsabil în spiritul legilor țării și a normelor de conviețuire socială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. C., considerând-o netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței.
În motivarea cererii a arătat că pârâta în repetate rânduri i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare, în incinta Primăriei Radomirești, în prezența funcționarilor publici, afirmațiile sale fiind de natură să-i afecteze imaginea dar și starea de sănătate, martorul declarând că pârâta nu este la prima faptă de acest fel.
S-a mai arătat că instanța a reținut în favoarea intimatei pârâtei gradul scăzut de al acesteia de cultură, însă faptul că aceasta a crescut în mediul rural nu înlătură obligația sa de a respecta legea.
Analizând cererea de recurs, prin prisma susținerilor părților, a dispozițiile art.304 pct.9 c.p.c în care se încadrează motivele de recurs invocate de recurentul reclamant coroborat cu art.304 indice 1 C.p.c, potrivit cu care în situația recursului declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu este supusă apelului, instanța poate să analizeze cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 C.p.c instanța reține următoarele:
Potrivit art.1349 NCC 1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Prin dispozițiile art.1357 NCCiv s-a instituit răspunderea pentru fapta proprie potrivit cu care: 1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu;existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
In ceea ce priveste prejudiciul, acesta este calificat ca o conditie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoana.
S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezintă rezultatele dăunătoare, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale încălcării drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane, reclamantul recurent invocând producerea unui prejudiciu de natură nepatrimonială. Prejudiciul nepatrimonial este acel prejudiciu care nu este susceptibil de evaluare în bani, putând fi date ca exemplu atingerea adusa onoarei si demnitatii persoanei, suferința fizica provocata de un accident etc.
Rezultând din atingerea unor valori morale ale omului, prejudiciile nepatrimoniale sunt numite daune morale.
Pentru a se stabili dacă s-a produs sau nu un prejudiciu, instanța trebuie să clarifice cu prioritate dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, față de care tribunalul reține următoarele:
Prin faptă ilicită se înțelege orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În societățile moderne limitarea activității și libertății individuale în folosul obștesc rezultă mai mult sau mai puțin precis din regulile dreptului pozitiv, care odată cu drepturile omului, arată și limitele lor. Odată ce omul trece dincolo de aceste limite intră în domeniul faptului ilicit, al delictului.
Exercitarea unui drept nu poate constitui un fapt ilicit prin urmare nu poate fi vătămătoare, pentru simplul motiv că ceea ce este conform cu legea nu poate totodată să-i fie contrar, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori, prejudicii unei alte persoane.Exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu este utilizat în vederea finalității sale ci cu intenția de a păgubi o altă persoană, în scop șicanator.
Pe aceeași linie de idei, trebuie menționat faptul că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
De asemenea, potrivit art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții direct aplicabile în România (art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României), orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, care cuprinde atât libertatea de opinie, cât și libertatea de informare. Paragraful 2 al art. 10 CEDO statuează anumite restrângeri ale acestei libertăți, numai dacă sunt necesare într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau drepturilor altora.
Neîndoielnic, o sancționare a conduitei pârâtei intimate ar constitui o ingerință în dreptul acesteia la liberă exprimare, ingerință care ar trebui justificată de necesitatea protejării dreptului reclamantului recurent la imagine, în sensul că măsura trebuie să fie necesară într-o societate democratică.
În acest context, jurisdicția europeană de contencios al drepturilor omului a fost deseori confruntată cu soluționarea conflictului ce poate să apară între exercitarea libertății de exprimare și necesitatea protejării reputației și drepturilor altor persoane.
Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv depoziția martorului B. M., instanța de recurs reține că în luna februarie-martie aflându-se în incinta Primăriei, a auzit-o pe pârâta intimată adresându-i acestuia cuvinte jignitoare ca hoț și venetic și acuzându-l că face „afaceri necurate cu Primarul localității”.
Același martor a mai precizat că a mai auzit-o pe aceasta prin comună adresându-i recurentului, expresii și cuvinte jignitoare, iar pârâta intimată este cunoscută ca o persoane care mai are conflicte și cu alte persoane din localitate.
Ori prin afirmațiile jignitoare și acuzațiile pe care pârâta le-a făcut la adresa reclamantului, în public, față de mai multe persoane i-a adus acestuia atingere vieții personale, afirmațiile jignitoare constituind elementele constitutive ale faptei ilicite.
Al doilea element al răspunderii civile delictuale este prejudiciul care este definit ca fiind rezultatul; în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.
În speță instanța constată că reclamantul reclamă existența unui prejudiciu moral prin atingerea pe care fapta pârâtei a adus-o onoarei și demnității sale.
Orice persoană are dreptul la viață personală, adică dreptul la o viață restrânsă anonimă, viața privată fiind percepută ca „viața discretă” proprie persoanei pe când viața publică este cea care se desfășoară într-un loc accesibil tuturor.
Indiferent ce presupune viața privată ea implică un drept generic la protecție, dar și o multitudine de drepturi care protejează aspecte particulare ale acestei vieți private.
Acest drept la viață privată este consolidat prin dispozițiile art.26 din Constituție precum și art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care afirmă că orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și de familie.
Desfășurarea vieții omenești într-un cadru social implică o . relații cu semenii, bazate nu numai pe interese materiale dar și pe un complex de aprecieri, opinii ale unora la adresa altora, din împletirea cărora se naște și se conservă considerația reciprocă, respectul, prietenia, prețuirea fiecăruia de către cei din jur, un complex de raporturi care se situează în domeniul legăturilor sufletești nepatrimoniale dintre oameni. Agresarea acestor legături prin afirmații de natura celor proferate de pârâta intimată, desfigurează imaginea socială (publică) a acesteia și atrage de multe ori o modificare peiorativă a considerației de care se bucură persoana respectivă. Totodată îi creează acesteia o suferință fizică, derivată prin înjosirea socială, batjocura publică; atrăgându-i desconsiderarea nemeritată a celor ce o prețuiau mai înainte.
Din cele mai sus expuse instanța de recurs reține faptul că pârâta a avut ca obiectiv decredibilizarea reclamantului, terfelirea imaginii acestuia - așadar caracter pur șicanator - în condițiile în care aceasta a făcut referiri la reclamant ca persoană privată, fără a produce dovezi palpabile, în sensul celor menționate, căruia i-a imputat în concret că este hoț, și că face afaceri dubioase cu primarul, neavând relevanță pentru existența faptei ilicite de a preciza în concret ce fel de fapte dubioase, așa cum a reținut instanța de fond, expresia „dubioase” fiind de natură a crea în mintea oricărui om cu un grad minim de cultură că reprezintă o afacere în afara legii, de natură eventual să atragă răspunderea penală a acestuia.
Instanța de recurs nu poate împărtăși opinia instanței de fond privind gradul de cultură al pârâtei intimate, care trăiește în mediul rural, ca fiind o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât indiferent de climatul în care trăiește o persoană și de gradul său de cultură, este obligată să-și trateze cu respect semenii și să se abțină de la orice faptă de natură a aduce atingere onoarei și demnității acesteia.
De astfel așa cum a declarat și martorul audiat în cauză pârâta a mai proferat și cu alte ocazii expresii și cuvinte jignitoare la adresa reclamantului recurent, ceea ce este de natură să creeze convingerea instanței de recurs că această conduită a pârâtei intimate are un caracter de continuitate, această atitudine șicanatorie fiind completată de plângerea pe care aceasta a făcut-o la adresa reclamantului recurent (aflată la fila 21 fin dosar).
Tribunalul urmează să constate că instanța de fond în mod eronat a reținut că și recurentul reclamant a adresat cuvinte jignitore pârâtei intimate, pentru care a fost sancționat contravențional, având în vedere că prin acel proces verbal de contravenție care a fost anulat prin sentința civilă nr.160/18.0.1.2012, s-ar fi reținut că a adresat cuvinte jignitoare numitei F. F. și nu pârâtei intimate.
Pentru toate cele mai sus expuse se constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzută de art.1357 NCC, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a acestor dispoziții legale fiind afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.p.c.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului suferit instanța având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, constată că suma de 300 lei, stabilită cu titlul de daune morale este de natură să repare echitabil prejudiciul creat reclamantului recurent.
Având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga intimata pârâtă la plata sumei de 300 lei către recurentul reclamant - daune morale.
Din analiza dispozițiilor art.276 C.p.c instanța constată că poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Urmează deci ca atunci când sunt admise numai parțial, instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise.
În speță se constată că taxa de timbru aferentă sumei solicitante s-a ridicat la suma de 250 lei și cum instanța a admis parțial acțiunea, va obliga pârâta intimată că reclamantul recurent la plata sumei de 48 lei, proporțional pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant I. C., domiciliat în comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 2868 din data de 28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. A., domiciliată în comuna Radomirești, ..
Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă intimata pârâtă la plata sumei de 300 lei către recurentul reclamant - daune morale.
Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 48 lei către recurentul reclamant cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 octombrie 2012, la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, I. M. |
Grefier, M. R. |
Red. ACT
Tehnored.BA
J.f. V.B.
Ex. 2/23.11.2012
| ← Servitute. Decizia nr. 534/2013. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
