Revendicare imobiliară. Decizia nr. 461/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 461/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 461/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 461/2014
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător C. T.
Grefier M. T.
Pe rol amânarea pronunțării privind judecarea apelurilor civile declarate de apelanta reclamantă SPIELMANN G. D., cu domiciliul procesual ales la B., P., C. și Asociații - S. Civila de Avocați, cu sediul în Slatina, .. 14, Județul O. și de apelanta pârâtă L. I., domiciliată în B., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 720/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, având ca obiect - revendicare imobiliară.
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ în data de 22.03.2013 reclamanta-pârâtă S. G.-D. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă L. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 3 mp situată între proprietățile lor din orașul B., .. 16, respectiv ., jud. O..
A solicitat, de asemenea, ca pârâta-reclamantă să fie obligată să desființeze gardul din bolțari pe fundație de beton construit pe hotarul despărțitor dintre proprietățile lor și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta-pârâtă a arătat că este vecină cu pârâta-reclamantă pe partea de nord a proprietății situate în orașul B., .. 16, jud. O., iar în anul 2012 pârâta-reclamantă împreună cu ginerele acestuia au demolat gardul despărțitor construit din lemn și sârmă între cele două proprietăți, construind un gard din bolțari de beton, pe fundație din beton, fără acordul său.
A mai arătat că, prin autorizația nr. 55/2012 emisă pe numele pârâtei-reclamante i s-a acordat acesteia dreptul de a construi un gard împrejmuitor pentru terenul situat pe . din orașul B., însă pârâta-reclamantă nu a respectat elementele lucrărilor de construire pentru care s-a eliberat autorizația și a mutat linia de hotar înspre proprietatea reclamantei, emiterea autorizației fiind făcută fără emiterea în prealabil a unui certificat de urbanism.
A mai arătat reclamanta-pârâtă, de asemenea, că lucrarea efectuată de pârâta-reclamantă periclitează siguranța și rezistența construcțiilor învecinate.
La termenul de judecată din data de 22.02.2013 reclamanta-pârâtă, a depus la dosar o precizare la acțiune prin care a arătat că porțiunea de gard aflată în litigiu și care afectează proprietatea sa este situată între punctele6-7-8 pe anexa nr. 1, la Partea I a cărții funciare nr._ B., așa cum rezultă din schița de pe extrasul de carte funciară, astfel că solicită obligarea pârâtei la desființarea gardului între punctele arătate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta-reclamantă a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere referitor la revendicare imobiliară, având în vedre decizia civilă nr. 190/22.09.2010 a Tribunalului O., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 365/08.03.2011 a Curții de Apel C..
A arătat că, în speță, sunt întrunite toate condițiile autorității de lucru judecat, existând tripla identitate, de părți, obiect și cauză.
În privința fondului, a arătat că edificarea gardului împrejmuitor din bolțari s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, existând certificat de urbanism și autorizație de construire.
A menționat că lucrările de înlocuire a vechiului gard din lemn au fost făcute după soluționarea în mod irevocabil a acțiunii în revendicare și grănițuire, în urma litigiului purtat în perioada 2005-2011, împrejmuirea făcându-se cu respectarea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, așa cum aceasta a fost stabilită prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Pârâta-reclamantă a depus la dosar și o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la demolarea construcției din cărămizi BCA pe fundație de beton edificate fără respectarea aliniamentului planului urbanistic și fără respectarea distanței față de hotar, acoperișul fiind peste terasa proprietatea sa.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat, în esență, că respectiva construcție a fost edificată fără autorizație de construire legală, reclamanta-pârâtă având doar o autorizație de renovare a locuinței și a anexei „garaj auto”, că aceasta a construit două corpuri de clădire pe fundație de beton, din cărămizi BCA, iar acoperișul depășește limita de proprietate. A mai arătat că a solicitat o verificare de specialitate din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, instituție care a stabilit că nu au fost respectate prevederile autorizației de construire date de către Serviciul de Urbanism al Primăriei B..
Pârâta-reclamantă a arătat că în timpul procesului având ca obiect revendicare și grănițuire, sfidând legislația în domeniu, reclamanta-pârâtă a extins în mod ilegal instalația de gaze naturale la corpul de clădire construit fără autorizație, acest lucru fiind constatat de S.C. DISTRIGAZ SUD – Direcția regională sud-vest Oltenia.
Referitor la construirea gardului despărțitor, pârâta-reclamantă a arătat că în anul 2012, după ce a obținut autorizațiile necesare, a înlocuit vechiul gard din lemn pe stâlpi din țeavă metalică (proprietatea sa) cu un gard zidit din bolțari pe vechea fundație de beton, păstrând țevile înglobate în noul gard, fiind respectate dispozițiile legale.
În data de 15.03.2013 reclamanta-pârâtă a depus la dosar un înscris prin care a arătat că renunță la judecata privind capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeței de aproximativ 3 mp dintre cele două proprietăți, condiții în care excepția autorității de lucru judecat referitoare la respectivul capăt de cerere a rămas fără obiect.
Prin sentința civilă nr.720/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă S. G.-D., împotriva pârâtei-reclamante L. I.,
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că părțile sunt în proprietatea unor terenuri învecinate, situate în intravilanul orașului B., jud. O., proprietatea pârâtei-reclamante aflându-se la nordul proprietății reclamantei-pârâte, după cum reiese din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză. Între părți există conflicte mai vechi referitoare la relațiile de vecinătate, acestea judecându-se anterior o lungă perioadă de timp din acest motiv.
Prin decizia civilă nr. 190/22.09.2010 a Tribunalului O., devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 365/08.03.2011 a Curții de apel C., s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților conform raportului de expertiză realizat de expert topograf D. D. pe aliniamentul B-S-T-U-V, fiind respins capătul de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiat.
Ulterior, în anul 2012, după obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, pârâta-reclamantă a înlocuit gardul despărțitor dintre proprietatea sa și cea a reclamantei-pârâte, pe porțiunea dintre punctele 144 și 41 din anexa la raportul de expertiză topografică, construind un gard din bolțari în paralel cu gardul de plăci de ciment al reclamantei-pârâte, între aceste garduri aflându-se stâlpii vechiului gard care reprezintă hotarul necontestat dintre cele două proprietăți.
Pe porțiunea dintre punctele 19 și 126 din anexa la raportul de expertiză topografică, porțiune aflată în centrul atenției în litigiul părților, pârâta-reclamantă a edificat un gard din bolțari pe fundație de beton în locul vechiului gard din lemn.
Instanța a reținut din suplimentul raportului de expertiză topografică, că noul gard a fost edificat pe hotarul despărțitor, expertul, în concluzia de la punctul 1, făcând referire la gardul în discuție și considerându-l hotar despărțitor, atunci când precizează distanța dintre construcția reclamantei-pârâte și respectivul hotar.
Astfel, nu se poate considera că gardul pârâtei-reclamante încalcă dreptul de proprietate al reclamantei-pârâte asupra terenului său.
Mai mult, instanța a reținut că gardul în discuție nu afectează structura de rezistență a construcției reclamantei-pârâte, așa cum reiese din raportul de expertiză în specialitatea construcții.
În privința construcției reclamantei-pârâte din dreptul terasei pârâtei-reclamante, instanța a reținut că în zonă nu există un plan urbanistic zonal care să reglementeze distanța față de limita de hotar la care se pot amplasa construcții permanente.
Instanța a constatat că, într-adevăr, acoperișul construcției reclamantei-pârâte se întinde peste terasa pârâtei-reclamante, însă, față de configurarea imobilelor aflate pe proprietatea pârâtei-reclamante, nu este afectată în nici un fel exercitarea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunurilor sale.
Instanța a avut în vedere și faptul că acoperișul construcției reclamantei-pârâte este înclinat spre proprietatea sa, astfel că apa de ploaie ori zăpada de pe acoperiș nu poate cădea peste proprietatea pârâtei-reclamante.
Pe aceste considerente, instanța a respins atât cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, ca fiind neîntemeiate.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța a reținut că în cauză fiecare dintre cele două părți a formulat câte o cerere, ambele neîntemeiate, așa cum s-a arătat mai sus.
În aceste împrejurări, s-a constatat că ambele părți au căzut în pretenții, condiții în care instanța a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată făcute de acestea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S. G. D. și pârâta L. I..
În apelul declarat, reclamanta S. G.-D. a criticat sentința de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul obligării pârâtei să desființeze gardul din bolțari beton, pe fundație din beton construit pe hotarul despărțitor dintre proprietăți, pe porțiunea cuprinsă între punctele 91,19,114 și 126 din Anexa 1A la raportul de expertiză întocmit de F. M. E. și repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta arată că pârâta nu a respectat elementele lucrărilor de construire pentru care s-a eliberat autorizația de construire, așa cum acestea au fost stabilite în proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor și a construit peste linia de hotar, înspre proprietatea reclamantei, un zid de 2,60 m, înălțime și 50-60 cm. grosime, cu centura din beton armat, periclitând astfel siguranța și rezistența construcțiilor.
Consideră reclamanta că soluția instanței de fond se bazează pe o apreciere eronată a dispozițiilor legale și a probelor administrate în cauză, situație în care nu a dat eficiență înscrisurilor, cercetării la fața locului, interogatoriului pârâtei, probei testimoniale și concluziilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză.
Totodată, din înscrisuri rezultă că între părți a mai existat un litigiu având ca obiect stabilirea liniei de hotar între punctele indicate în cererea de chemare în judecată, respectiv dosarul Tribunalului O. nr._, menținut prin decizia nr.365 din 08.03.2011 a Curții de Apel C. prin care linia de hotar dintre proprietăți a fost cea stabilită prin raportul de expertiză topo întocmit de D. D. pe aliniamentul B-S-T-U-V, distanța dintre construcția anexă a reclamantei (garaj) și linia de hotar fiind de 40 cm, iar distanța dintre linia inițială de hotar(gard din lemn pe țevi metalice) și construcția reclamantei era potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei de aproximativ 60-65 cm.
În prezent, această distanță a fost redusă cu aproximativ 25-30 cm. prin construirea acestui zid care are o grosime de 50/60 cm. față de grosimea gardului inițial din lemn care era de 2-3 cm.
În acest fel a fost afectată construcția reclamantei, întrucât expertul S. C., specifică că a găsit cu ocazia constatărilor, zone întinse de igrasie care sunt cauzate de migrația apei pluviale pe acea porțiune a casei, concluzie susținută de planșe foto, declarații martori, note de constatare întocmite de reprezentanții Primăriei B. la data edificării zidului de către pârâtă.
Precizează reclamanta că expertiza topo nu a stabilit linia de hotar determinată de hotărârea judecătorească ca fiind aliniamentul B-S-T-U-V, fiind una și aceeași cu linia de hotar existent în prezent între punctele 91,19,114 și 126 din Anexa 1A la raportul de expertiză.
Prin urmare, reclamanta apreciază că se impune fie completarea raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, fie întocmirea unei noi expertize în apel.
Așadar, raportul de expertiză topo nu răspunde obiectivului instanței de fond.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs, calificat în calea de atac ca fiind apel, pârâta L. I., cu motivarea că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, în ceea privește cererea reconvențională, care i-a fost respinsă, considerând greșit că ,,în zonă nu există un plan urbanistic zonal care să reglementeze distanța față de limita de hotar la care se pot amplasa construcții permanente’’.
De asemenea, în cauză s-au administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba cu expertiză de specialitate, topografie cadastru și construcții din care rezultă că autorizația de construire cu nr.2241 din 23.02.2005 emisă de Primăria B. pentru reclamanta pârâtă a fost eliberată pentru renovare locuință și anexe, fără proiect tehnic aprobat și fără avizele și acordurile necesare, s-a realizat, de fapt, o construcție nouă în continuarea locuinței vechi, fără respectarea aliniamentului locuinței vechi a reclamantei pârâte, extinderea fiind executată în trepte, de 50 cm. și 40 cm., înspre hotarul dintre proprietățile părților; distanța față de hotar este de 22 cm. în paralel cu împrejmuirea din zidărie a pârâtei reclamante, iar în dreptul anexei terasă proprietatea pârâtei reclamante de reduce la 12 cm.
Totodată, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că, deși,,acoperișul construcției reclamantei pârâte se întinde peste terasa pârâtei reclamante, față de configurarea imobilelor aflate pe proprietatea pârâtei reclamante nu este afectată în nici un fel, exercitarea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunurilor sale’’.
Analizând apelul formulat Tribunalul reține următoarele:
Între părți au existat o . litigii având ca obiect grănițuirea proprietăților și revendicare.
Prin decizia civilă 190 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul_, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților conform raportului de expertiză efectuat de expert topo D. D. pe aliniamentul B-S-T-U-V.
S-a reținut în considerentele acestei decizii faptul că pârâta L. I., în anii 2006, în baza autorizației și a certificatului de urbanism a procedat la înlocuirea parțială a gardului vechi ce despărțea proprietatea sa de aceea a reclamanților.
Gardul a fost realizat din scândură, pe stâlpi din fier, „pe același amplasament cu cel din 1966”.
S-a reținut și faptul că în anii 2006-2007 autorul reclamantei Spielmann G. a edificat în continuarea imobilului lor casă, o altă construcție, chiar faptul acestora putând avea drept consecință diminuarea distanței ce exista anterior în punctul unde s-a construit gardul de L. I..
Chiar dacă s-a invocat în sprijinul legalității edificării noii construcții existența unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire s-a reținut faptul că, prin procesul verbal de control nr. 8/203/23.02.2010 al Inspectoratului de Stat în Construcții s-a concluzionat în sensul că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea celor două documente.
Tribunalul reține că deși dispozitivul hotărârii este cel care se bucură de puterea lucrului judecat, iar considerentele au o valoare interpretativă importantă, în anumite circumstanțe, respectiv asupra chestiunilor care au format obiectul dezbaterilor dintr-un proces anterior, fiind soluționate ca antecedente logice ale deciziei, în mod excepțional beneficiază și acestea de puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește apelul formulat de către reclamanta S. G.-D. Tribunalul constată că acesta nu este fondat.
Apelanta reclamantă a susținut că expertiza topo nu a stabilit linia de hotar determinată de hotărârea judecătorească ca fiind aliniamentul B-S-T-U-V, fiind una și aceeași cu linia de hotar existent în prezent între punctele 91,19,114 și 126 din Anexa 1A la raportul de expertiză.
Tribunalul reține că, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert F. M. E. reiese faptul în urma celor constatate pe teren s-a identificat hotarul dintre părți ca fiind un hotar comun între punctele 19 și 126, edificat pe terenul proprietatea pârâtei, iar între punctele 126 și 41,43, fiecare dintre părți și-a edificat gard pe terenul propriu, între aceste garduri din beton fiind o distanță de cca 0,20 m, identificându-se între aceste garduri semne de hotar, materializate cu stâlpi din beton.
Pe porțiunea dintre punctele 19 și 126 din anexa la raportul de expertiză topografică, porțiune aflată în centrul atenției în litigiul părților, pârâta-reclamantă a edificat un gard din bolțari pe fundație de beton în locul vechiului gard din lemn.
Prin suplimentul raportului de expertiză depus la data de 14.02.2014 experta, prin pe planul de situație Anexa 1 A a materializat cu linie de culoare roșie și poziția gardului pârâtei, delimitat de punctele 91,19,114,126, 115 și 41. A precizat că față de respectivul hotar construcția reclamantei se află situată la o distanță de 0,30 m în punctul 19 al hotarului și 0,15 m în punctul 126 al hotarului iar anexa reclamantei se află situată la circa 0,40 m față de hotarul pârâtei.
Prin apelul formulat apelanta a susținut că prin raprtul de expertiză ce a stat la baza deciziei decizia civilă 190 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul_ distanța stabilită prin raportul de expertiză între construcția anexă a reclamantei (garaj) și linia de hotar a fost de 40 cm, iar distanța dintre linia inițială de hotar(gard din lemn pe țevi metalice) și construcția reclamantei era potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei de aproximativ 60-65 cm.
Tribunalul reține că prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză s-a stabilit faptul că iar anexa reclamantei se află situată la circa 0,40 m față de hotarul pârâtei, fapt din care reies că a fost respectat vechiul amplasament al gardului inițial .
Modalitatea de amplasare a gardurilor reiese și din planșele foto depuse la fond precum și din procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului de către judecătorul fondului.
Nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul că modalitatea de construire a gardului, a afectat structura de rezistență a construcției expertul desemnat în cauză precizând faptul că gardul în discuție nu afectează structura de rezistență a construcției reclamantei-pârâte, așa cum reiese din raportul de expertiză în specialitatea construcții.
Tribunalul reține că expertizele dispuse în cauză au răspuns la obiectivele dispuse de instanță.
Nici apelul formulat de apelanta pârâtă L. Ioananu este fondat.
C ritica acesteia vizează modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale care i-a fost respinsă, instanța reținând greșit că ,,în zonă nu există un plan urbanistic zonal care să reglementeze distanța față de limita de hotar la care se pot amplasa construcții permanente’’.
Tribunalul reține că această construcția a fost edificată în baza unei autorizații de construcție iar legalitatea emiterii acesteia urma să fie analizată de către emitent la solicitarea apelantei.
Prin procesul verbal de control nr. 8/203/23.02.2010 al Inspectoratului de Stat în Construcții s-a concluzionat în sensul că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea celor două documente însă nu s-a dispus nicio măsură în conformitate cu dispozițiile legale.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondate apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelanta reclamantă SPIELMANN G. D., cu domiciliul procesual ales la B., P., C. și Asociații - S. Civila de Avocați, cu sediul în Slatina, .. 14, Județul O. și de apelanta pârâtă L. I., domiciliată în B., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 720/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ .
Cu recurs .
Pronunțată în ședință publică, azi 21 Octombrie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, I. B. | Judecător, C. T. | |
Grefier, M. T. |
Red.CT
JF.C.I.
Ex.3/19.12.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 288/2014. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
