Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 476/2012. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 476/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 476/2012
Ședința publică de la 24 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentele creditoare S.C. M. INTERNAȚIONAL S.R.L, cu sediul în Rm. V., ., județul V. și S.C E. P. S.R.L cu sediul în Rm. V., ., județul V., împotriva încheierii din data de 09.02.2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S.C A. P. S.R.L și S.C A. T. E. S.R.L, ambele cu sediile în ., având ca obiect - încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. M., reprezentând pe recurentele creditoare S.C. M. INTERNAȚIONAL S.R.L și S.C E. P. S.R.L, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Avocat A. M., pentru recurentele creditoare, depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea motivelor de recurs.
În temeiul art. 167 cod procedură civilă, instanța admite proba solicitată și avocat A. M., depune la dosar un număr de 10 copii file CEC.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului .
Avocat A. M., având cuvântul pentru recurentele creditoare S.C. M. INTERNAȚIONAL S.R.L și S.C E. P. S.R.L, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii și pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc N. I..
Motivând, arată că s-a făcut dovada faptului că titlul executoriu – contractul de garanție imobiliară încheiat între părți - constată o creanță certă lichidă și exigibilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 09.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Corabia a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către Biroul executor Judecătoresc N. I., pentru creditoarele . si . împotriva debitorilor . și . SRL, având ca obiect încuviințarea executării silită.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 372 C.pr.civila, executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori al unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Art. 3741 C.pr.civila, arata ca “Inscrisurile carora legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu sunt puse in executare fara investirea cu formula executorie”
S-au apreciat relevante in cauza si dispozitiile art. 67 alin 1 teza I din Legea nr. 36/1995 repubilcata in M.Of. nr. 732 din 18.10.2011, potrivit cu care “Actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia.”
S-a apreciat necesar pentru solutionarea judicioasa a cererii formulate, stabilirea in ce masura contractul de garantie imobiliara depus la dosar se incadreaza in categoria actelor prevazute de art. 67 alin teza I din 36/1995 si indeplineste conditiile pentru a fi considerat titlu executoriu.
S-a reținut că, potrivit dispozitiilor aratate, pentru a fi titlu executoriu actul autentificat de notarul public trebuie sa constate in primul rand o creanta, adica un raport juridic civil sau comercial obligational, in temeiul caruia un creditor poate cere debitorului sau sa dea, sa faca, ori sa nu faca ceva, fiind vorba de un drept creanta de sine statator care poate fi opus numai debitorului.
Totdata, creanta constatata trebuie sa fie certa, in sensul ca existenta acesteia rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul.
De asemenea, creanta in trebuie sa fie lichida in sensul art. 379 alin. 4 C.pr.civila.
Daca aceste conditii sunt indeplinite, in temeiul art. 67 din legea 36/1995, actul consituite titlu executoriu la data exigibilitatii acestuia.
Din formularea acestui text de lege, reiese si conditia exigibilitatii creantei, si anume data la care obligatia trebuie executata de debitor trebuie sa fie prevazuta.
Ori, anlizand contractul de garantie imobiliara autentificat sub nr. 294 din 03.02.2011, instanta de fond a considerat ca acest act nu intruneste conditiile prevazute de art. 67 din Legea 36/1995 pentru a fi considerat titlu executoriu.
Prin acest contract, . SRL constituie o ipoteca de rang I in favoarea . si ., in vederea garantarii sumelor datorate de catre . creditorilor ipotecari.
Astfel, obiectul acestui contract a fost instituirea de catre . SRL a unui drept real accesoriu in favoarea . si ., in vederea garantarii cu imobilul ipotecat a obligatiilor asumate de catre . fata de creditorii ipotecari.
Asadar, actul autentificat nu constata o creanta in sensul art. 67 din Legea 36/1995, ci instituie un drept real accesoriu in favoarea creditorilor ipotecari care acorda acestora dreptul de urmarire si preferinta asupra imobilului . SRL, in cazul in care . nu isi executa obligatiile fata de . si ., obligatii care nu s-au nascut prin actul autentificat ci prin alte inscrisuri sub semnatura privata printre care si procesul verbal din data de 28.01.2011.
Aceasta ipoteca constituita garanteaza executarea obligatiilor ., obligatii izvorate din inscrisul sub semnatura privata denumit “:proces verbal” din data de 28.01.2011, inscris care constata o creanta pe care o au . si . impotriva ..
Faptul ca in actul autentificat denumit “contract de garantie imobiliara” apare trecuta suma de 288.924,48 lei nu inseamna, a reținut instanța de fond, ca acest act constata o creanta certa si lichida in acest cuantum, ci este doar expresia principiului specializarii ipotecii sub aspectul sumei garantate.
Potrivit art. 1776 Cod. Civil vechi, instanța de fond a reținut că ipoteca conventionala nu poate fi valabila decat atunci cand suma, pentru care ipoteca este constituita, va fi determinata prin act.
Faptul ca prin actul autentic de insitituire a ipotecii s-a stabilit suma de 288.924,48 ca fiind suma pentru care se garanteaza cu imobilul, nu poate duce ipso facto la concluzia ca, creanta certa si lichida pentru care s-a garantata are acelasi cuantum.
Mai mult decat atat, avand in vedere caracterul accesoriu al contractului de ipoteca, stipularea sumei pentru care se garanteaza in respectarea principiului specializarii ipotecii, nu inseamna automat certitudinea si lichiditatea creantei de sine statatoare pentru care s-a garantat.
A rationa in alt mod, se ajunge la concluzia ca orice contract de garantie imobiliara incheiat in forma autentica ceruta ad validitatem, care garanteaza executarea unei anumite creante, ar constitui intotdeauna titlu execuoriu.
Or, atunci cand legiuitorul a considerat ca se impune sa conistuie titluri executorii anumite contracte de garantie imobiliara, a prevazut in mod expres acest lucru, asa cum se intampla in cazul art. 120 alin 1 din OUG 99/2006 care arata ca: “Contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii”.
Cum in speta creditorii nu sunt institutii de credit, nici art. 120 din OUG 99/2006 nu este aplicabil.
Asftel fiind, instanța de fond a apreciat neintemeiat capatul de cerere privind incuviintarea executarii silite impotriva debitorului . SRL, a contractului de garantie imiobiliara nr.294/03.02.2011.
Din cererea formulata de creditoare (fila 5) s-a reținut ca acestea au solicitat incuviintarea executarii silite si impotriva debitoarei principale ., intrucat aceasta nu si-a respectat obligatiile de plata convenite in inscrisul denumit “proces-verbal” din data de 28.01.2011.
Analizand inscrisul denumit “proces-verbal” din data de 28.01.2011, instanta de fond a constatat ca acesta este un inscris sub semnatura privata, care nu poate constitui prin el insusi titlu executoriu in sensul art. 372 si 3741 C.pr.civila, motiv pentru care și acest capat de cerere a fost apreciat neîntemeiat.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs recurentele creditoare S.C. M. Internațional S.R.L și S.C E. P. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii și pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc N. I..
În fapt, arată că, contractul de garanție imobiliară încheiat între părți, autentificat sub nr. 294/3.02.2011, reprezintă acordul de voință al părților de a garanta un drept real principal, respectiv un drept de creanță, în scopul urmăririi bunului imobil în situația nerespectării obligațiilor de plată ale debitoarei.
Dreptul de ipotecă este un drept real accesoriu fiind afectat garantării unui drept de creanță și, în consecință, existența lui depinde în mod direct și nemijlocit de existența dreptului pe care-l garantează.
Este de necontestat, susțin recurentele, că anterior încheierii acestui contract, a luat naștere un drept de creanță deținut de creditoare față de debitoarea S.C A. T. P. S.R.L., acest lucru rezultând nu numai din înscrisul sub semnătură privată intitulat „proces verbal” din 28.11.2011 ci și din o . facturi fiscale semnate și însușite de debitoare, al căror cuantum este garantat prin bilete la ordin.
Procesul verbal constată o recunoaștere a datoriei debitoarei S.C A. T. P. S.R.L. în cuantum de 288.924,48 lei, respectiv un drept de creanță al creditoarelor.
Din coroborarea celor două acte, unul în formă autentică cerută de lege și celălalt sub semnătură privată dar și analizând natura juridică a acestora, rezultă existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Instanța de fond nu a analizat existența cumulativă a acestor trei cerințe ce trebuie îndeplinite, mai exact nu a analizat exigibilitatea creanței.
Chiar din textul de lege menționat de instanță în practicaua, antepenultimul alineat, face trimitere la acest text de lege și totodată instanța era obligată să analizeze cu prioritate data la care creanța devine exigibilă, însă din motivare nu rezultă acest aspect important în soluționarea cererii și implicit în caracterizarea contractului ca fiind titlu executoriu.
Se mai susține că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele ce au format convingerea instanței că titlul executoriu nu constată o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Oricum, în opinia recurentelor, exigibilitatea ar fi putut fi constatată cel puțin parțial, pentru suma de_ lei scadentă la finalul anului 2011.
Încheierea este dată cu aplicarea greșită a Legii 36/1995 actualizată, calificând contractul de garanție imobiliară ca fiind un act fără putere de titlu executoriu și acordând, prin comparație, o mai mare credibilitate și putere executorie unui contract de credit bancar, interpretare care vine în contradicție cu art. 66 (textul de lege corect ,iarnu 67, cum greșit este indicat în încheiere).
Instanța de fond a interpretat într-un mod propriu, total de neînțeles și în contradicție totală cu dispozițiile art. 379 C.pr.civ., mai concret opinează cu certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței trebuie să rezulte exclusiv din actul de creanță deși textul de lege prevede și alte acte, chiar sub semnătură privată, emanate sau recunoscute de debitor, ca acte doveditoare.
Legea notarilor publici nr. 36/1995 actualizată prevede la art. 66 – actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa actului judiciar, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
Analizând contractul se poate observa decât că acesta constată și mai mult garantează, o sumă de bani în cuantum de 288.924,48 lei, recunoscută de debitor.
De asemenea, creditoarele critică susținerea instanței de fond și sub aspectul că nu se identifică suma garantată prin contract cu cuantumul creanței datorate.
Este logic că niciuna dintre părțile din contract nu avea interes și nu a urmărit să menționeze o sumă mai mică sau chiar mai mare decât cea reală, respectiv suma rezultată din raporturile comerciale.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 47, 48, art. 304 oct. 7, 8, 9, art. 304/1 și art. 312 C.pr.civ.
Analizând încheierea prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul este nefundat, având în vedere următoarele considerente:
Tribunalul reține că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ. vizează modificarea hotărârii în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Contrar celor pretinse de recurente, instanța de fond a respectat cerințele impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., aspectele invocate de recurente neconstituind motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Este știut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.proc.civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza B. vs. România).
În cauză, motivarea instanței de fond răspunde acestor exigențe legale, fiind examinată în mod efectiv și amplu, cu referire dispozițiile legale apreciate ca aplicabile în speță, cererea cu care a fost învestită.
Faptul că instanța de fond a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de recurente nu poate fi echivalată în nicio situație cu lipsa motivării.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
Și aceasta deoarece, prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 C.civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Atunci când este sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 alin. 1 C.civ. Când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.
Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ”natura” ori „înțelesul” (de pildă, un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept contract de schimb sau un contract de întreținere este calificat drept contract de rentă viageră).
Ori, nu aceasta este situația în speță, unde instanța de judecată nici nu a fost chemată să interpreteze vreun act juridic, pentru a se putea vorbi de schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentele invocă în realitate aplicarea greșită de către instanța de fond a legii, atunci când a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.
Această critică este de asemenea apreciată nefondată de tribunal.
Într-o speță cum este cea pendinte, instanțele au a verifica dacă este înfățișată de către creditor o hotărâre judecătorească ori un alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, pentru că doar acestea constituie temeiul executării silite.
În mod temeinic și legal instanța de fond a analizat cererea prin raportare la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, cu modificările prevăzute în Legea nr. 60/10.04.2012, publicată în M.Of. Nr. 255/17.04.2012, (text legal pe care de altfel l-a și indicat în mod corect), conform căruia „Actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.”, dat fiind că s-a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 294/03.02.2011, iar nu a unei hotărâri judecătorești.
Ceea ce este esențial în speță și corect reținut de către instanța de fond este nedovedirea caracterului exigibil al pretinsei creanțe, atât timp cât, nici în contractul de garanție imobiliară și cu atât mai puțin în înscrisul sub semnătură privată denumit „proces-verbal” nu este menționată data la care obligația trebuie executată de debitor.
În aceste condiții, toate celelalte argumente ale recurentelor sunt lipsite de relevanță juridică și nu pot duce la modificarea soluției în speță.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefonda recursul declarat de recurentele creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele creditoare S.C. M. INTERNAȚIONAL S.R.L, cu sediul în Rm. V., ., județul V. și S.C E. P. S.R.L cu sediul în Rm. V., ., județul V., împotriva încheierii din data de 09.02.2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S.C A. P. S.R.L și S.C A. T. E. S.R.L, ambele cu sediile în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2012.
Președinte, S. O. | Judecător, I. M. | Judecător, I. B. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/02.07.2012
Judecător fond C. R. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 838/2012. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 819/2012. Tribunalul OLT → |
|---|
