Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1136/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 1136/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1136/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1136/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Judecător M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă O. I. prin curator O. L., domiciliată în Slatina, .. 8C, ., . și de recurenții pârâți O. M. și O. I. C., ambii domiciliați în comuna Brâncoveni, ., împotriva sentinței civile nr. 3499 din data de 06 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. M., O. P., ambii domiciliați în comuna Brâncoveni, ., M. N. A., domiciliată în A. I., B.P.H. nr. 12, ., județul A., O. L. și O. L. N., ambii domiciliați în Slatina, . nr. 28, .. 4, ., ., având ca obiect – rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Constatând că în cauză operează instituția perimării reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 3499/2012 Judecătoria Slatina a respins cererea formulată de reclamanta O. I., prin curator O. L., in contradictoriu cu paratii O. M., O. I. C., O. M., O. P., O. L., M. N. A. si O. L. N., avand ca obiect ,,rezoluțiune contract’’, ca neîntemeiată.
A admis in parte capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecata, formulat de paratii O. M. si O. I. C. si dispune obligarea reclamantei O. I. la plata in favoarea paratilor O. M. si O. I. C. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 453/22.10.2010, iar pârâtul O. M. este fiul vânzătorilor O. G. si O. I..
A reținut instanța că actul reprezentat de contractul de vanzare cumparare cu clauza de întreținere a fost încheiat la data de 22.10.2010, ulterior, la data de 17.01.2011 survenind decesul vânzătorului O. G., conform certificatului de deces nr. 04/18.01.2011 (fila 58).
De asemenea, a avut în vedere instanța de fond întregul material probator administrat, respectiv declarațiile martorilor audiați precum și răspunsurile la interogatorii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții O. M. și O. I. C. dar și reclamanta O. I. prin curator O. L., considerând-o netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale.
La data 31 octombrie 2012, cauza a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.”
Se constată că de la data suspendării și până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 04 decembrie 2013 cauza a fost lăsată în nelucrare timp de un an fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.
Conform art. 252 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: ” Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de aspectele reținute instanța constată excepția perimării conform art. 248-252 alin. 2 Cod procedură civilă, excepție pe care o găsește întemeiată în lipsa oricăror justificări obiective ale părților, ce nu au stăruit în judecarea cauzei.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus urmează ca excepția perimării să fie admisă și pe cale de consecință să constate că recursurile sunt perimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimate recursurile civile declarate de recurenta reclamantă O. I. prin curator O. L., domiciliată în Slatina, .. 8C, ., . și de recurenții pârâți O. M. și O. I. C., ambii domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 3499 din data de 06 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. M., O. P., ambii domiciliați în comuna Brâncoveni, ., M. N. A., domiciliată în A. I., B.P.H. nr. 12, ., județul A., O. L. și O. L. N., ambii domiciliați în Slatina, . nr. 28, .. 4, ., ., având ca obiect – rezoluțiune contract.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2013, la Tribunalul O..
Președinte, I. D. | Judecător, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu |
Grefier, M. R. |
Red. ID
Tehnored.MR
Jf. V. S.
2 ex./.10.12.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1123/2013. Tribunalul OLT | Legea 10/2001. Sentința nr. 1993/2013. Tribunalul OLT → |
---|