Anulare act. Decizia nr. 1300/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1300/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 28717/281/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1300
Ședința publică din data de 26 Septembrie 2013
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- G. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil, având ca obiect „anulare act”, declarat de recurentul - pârât F. G., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – reclamanți L. M. și L. D., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ..
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 655,50 lei, conform chitanței . nr._/26.08.2013 și timbru judiciar în valoare de 5 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul – pârât reprezentat de avocat T. E. L. și intimații – reclamanți L. M. și L. D. personal și asistați de avocat Bardeac E..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură intimații-reclamanți, au depus la dosar întâmpinare și înscrisuri, după care,
Apărătorul recurentului – pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 655,50 lei, conform chitanței . nr._/26.08.2013 și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei și, având cuvântul, solicită comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulată de intimații-reclamanți și înscrisurile atașate acesteia.
Tribunalul comunică apărătorului recurentului – pârât un exemplar al întâmpinării formulată de intimații-reclamanți și înscrisurile atașate acesteia.
Apărătorul recurentului – pârât, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării formulată de intimații-reclamanți și înscrisurile atașate acesteia.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului – pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul modificării hotărârii instanței de fond prin respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată. Arată că reclamanții au solicitat instanței de fond să se constate nulitatea relativă a contractului de împrumut și anularea acestuia, întrucât acest contract ar fi fost încheiat prin vicierea consimțământului, respectiv prin violență psihică, fiind încheiat un act autentic la notar. Susține că motivele hotărârii instanței de fond se bazează pe un dosar penal, nefiind administrate în cauză probe. Arată că acțiunea principală formulată de reclamanți vizează violența psihică a recurentului-pârât, nefiind aplicabile în cauză disp. art. 956 Vechiul C. pr. civ. Precizează că s-a renunțat la administrarea probei testimoniale cu martori, iar din interogatoriul intimaților – reclamanți rezultă faptul că nu a existat un conflict între aceștia. De asemenea, menționează că după încheierea contractului de împrumut, reclamanții au achitat sume care au depășit sumele solicitate de recurentul – pârât. Arată că instanța de fond a analizat pricina dedusă judecății fără să aprofundeze fondul cauzei, neținând cont de probele administrate în cauză. Solicită admiterea recursului și desființarea hotărârii primei instanțe, iar pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Apărătorul intimaților – reclamanți, având cuvântul, arată că nu s-a dat curs dosarului penal constituit în urma plângerii penale formulată de reclamanți, iar rezoluția procurorului a arătat că s-a depășit termenul de depunere a plângerii penale pentru abuz de încredere. Arată că recurentul-pârât a recunoscut că a împrumutat intimaților-reclamanți suma de 3600 lei și nu de 20 000 lei și constrângerea acestora pentru a merge la notar, care a fost ca o sancțiune pentru nerestituirea sumelor de bani la timp. Susține că a renunțat la proba cu martori încuviințată de instanța de fond, întrucât martorul propus era bolnav, însă în procesul civil probele se coroborează – actele depuse la dosar, interogatoriile și martorul propus de reclamanți, iar recurentul-pârât a recunoscut faptul că părțile au discutat între ele, fiind vecini. Arată că au făcut dovada că reclamanții au restituit pe parcurs pârâtului suma de 7 200 lei. Solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, precum și cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții L. M. si L. D. au chemat în judecată pe pârâtul F. G., solicitând ca prin hotărârea se ce va pronunța să se dispună anularea a contractului de împrumut autentificat sub nr. 2688/16.06.2010.
În motivare, reclamanții au arătat că la începutul anului 2010 reclamanta a împrumutat de la pârât suma de 3600 lei în două tranșe, fără știrea soțului său, pentru a acoperi o datorie personală. A mai arătat reclamanta că a început să returneze datoria către pârât, vecinul său, dar la un moment dat s-a aflat în imposibilitatea de a mai restitui suma împrumutată. În aceste condiții, pârâtul a început să o șantajeze pe reclamantă că îi va spune soțului despre datorie, că va trimite recuperatori pentru a-și lua banii înapoi. Potrivit reclamantei în aceste condiții a fost forțată să se prezinte la notarul public alături de pârât, unde a încheiat contractual de împrumut a cărei anulare o solicită și prin care se obliga să restituie pârâtului suma de 20.000 lei, care în realitate nu-i fusese data cu împrumut, în rate lunare de câte 600 lei. A mai arătat reclamanta că după ce a plătit pârâtului suma de 7200 lei i-a spus soțului său despre șantajul la care era supusă.
În drept au fost invocate prev. art. 960, 961 Cod civil
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în față instanței, a solicitat respingerea acțiunii și a propus probe în combaterea acesteia.
La termenul de judecată din data de 04.09.2012, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând să solicită anularea contractului pentru vicierea consimțământului prin violență psihică, deoarece pârâtul a forțat-o pe reclamantă să semneze contractul de împrumut profitând de vârsta acesteia, de starea de nevoie deoarece banii îi trebuia reclamantei pentru nunta fiului său din prima căsătorie, de situația familială, aceasta fiind recăsătorită. A mai arătat reclamanta că a fost șantajată să încheie contractul fiind amenințată că i se vor spune soțului său lucruri neadevărate, că i se va incendia autoturismul, că în fiecare dimineață membrii familiei se vor afla în coșciug. Potrivit reclamantei, aceste amenințări i-au insuflat o stare de teamă care a determinat-o să încheie contractual de împrumut, acceptând să plătească suma de 20.000 lei în locul datoriei reale de 3600 lei. A mai susținut reclamanta că pârâtul însuși a recunoscut aceste aspect cu ocazia anchetei penale desfășurate la poliție.
În drept au fost invocate prev. art 956 Cod civil.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, cu interogatoriul și proba testimonială.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2012, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulata de reclamanți, a anulat contractul de împrumut autentificat sub nr. 2688/16.06.2010 de BN Equitas, iar în temeiul art. 274 Cod proc. civilă admite cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată și obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 2016 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, la data de 16.06.2010 între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 2688 de BN Equitas. Potrivit acestui contract, pârâtul i-a împrumutat reclamantei suma de 20.000 de lei, urmând ca aceasta să o restituie până la data 16.06.2014 în rate lunare de 600 lei.
În cuprinsul contractului s-a menționat declarația reclamantei conform căreia a primit suma de 20.000 de lei cu titlul de împrumut la data autentificării contractului. Aceasta precizare echivalează cu un înscris sub semnătură privată, deoarece predarea efectivă a sumei de bani nu a fost efectuată în fata notatului public, acesta consemnând doar susținerile părților contractante. Astfel, dovada contrară a faptului predării sumei de bani poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că anterior încheierii contractului în discuție, pârâtul a împrumutat-o pe reclamantă cu suma de 3600 de lei, fără ca soțul acesteia să fie înștiințat cu privire la împrumut. Între părți nu a fost încheiat un contract în formă scrisă, acordul de voință fiind verbal.
A apreciat instanța că existența acestui contract, care nu a îmbrăcat forma risă, necesară ad probationem, a fost dovedită în cauză prin recunoașterea existenței și conținutului său de către ambele părți.
Astfel, susținerile reclamantei cu privire la existența împrumutului de 3600 de lei acordat de pârât sunt recunoscute de împrumutător în declarația dată de acesta în față organelor de poliție la data de 07.09.2011 cu ocazia cercetării sale pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și abuz de încredere.
În cuprinsul acestei declarații pârâtul confirmă în totalitate susținerile reclamanților și recunoaște că și-a împrumutat vecina cu suma de 3600 lei, în iunie 2009 aceasta obligându-se să restituie suma de 4300 lei în termen de o lună. De asemenea, pârâtul arată că la data împrumutului nu a încheiat cu reclamanta un contract în formă scrisă
Aspectele relatate de pârât în declarația menționată au fost reținute și în cuprinsul Referatului cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit de ag. Principal de poliție G. V., din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, Secția 2 Poliție.
De menționat, că în privința pârâtului s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, deoarece reclamanta nu a formulat plângerea penală prealabilă în termenul legal de două luni, nu pentru că s-ar fi constatat aspecte de nevinovăție a acestuia.
Instanța va considera astfel că declarațiile date de pârât în fața organului de cercetare penală reprezintă din punct de vedere probator o mărturisire extrajudiciară scrisă, făcută în fața unui alt organ de stat, fiind incidente prevederile art. 1204 Cod civil.
Această mărturisire confirmă în totalitate susținerile reclamanților, făcându-se astfel pe deplin dovada existenței și conținutului contractului prin care pârâtul a împrumutat reclamantei suma de 3600 de lei.
Instanța de fond a înlăturat ca nesincere răspunsurile date de pârât cu ocazia administrării interogatoriului în prezenta cauză, având în vedere recunoașterea anterioară făcută de acesta în fața organelor de poliție. A apreciat că, la momentul audierii sale în cadrul unei cercetări penale pârâtul a relatat adevărul, iar în fața instanței civile acesta a fost în măsură să-și pregătească răspunsurile, fără a ști, la momentul administrării probei, că la dosarul cauzei va fi solicitată o copie a dosarului penal.
Având în vedere aceeași declarație dată de pârât în fața organului de cercetare penală, concordantă cu susținerile reclamanților, instanța reține că după acordarea împrumutului de 3600 de lei reclamanta nu a reușit să restituie în totalitate suma către împrumutător.
D. urmare, între reclamantă și pârât a fost încheiat la data de 16.06.2010 contractul autentic de împrumut a cărei anulare se solicită.
Așa cum a recunoscut și pârâtul în declarația dată în fața organelor de poliție, acest contract a fost încheiat având în vedere contractul inițial de împrumut, iar nu pentru a atesta existența unui nou împrumut. Pârâtul declara la data de 07.09.2011 că “ în luna iunie 2010 împreună cu doamna L. M. am încheiat un contract de împrumut la un birou notarial prin care susnumita s-a obligat să-mi returneze suma de 20.000 lei reprezentând suma acumulată de la data acordării împrumutului.”
Astfel, în mod neechivoc pârâtul a recunoscut că nu i-a împrumutat niciodată reclamantei suma de 20.000 de lei, ci doar suma de 3600 de lei, iar contractul de împrumut autentic a fost încheiat ca o sancționare a reclamantei pentru că nu restituise la timp suma împrumutată, nicidecum pentru a atesta existența unui al doilea împrumut.
>Reține instanța de fond că, în fapt contractul a cărei anulare se solicită reprezintă o obligare a reclamantei de a restitui în contul unui împrumut de 3600 de lei suma de 20.000 de lei.
Din aceleași susțineri concordante ale părților, se constată, de asemenea, că reclamanta a restituit, deja, dublul sumei împrumutate, așa cum a recunoscut și pârâtul, respectiv suma de 1500 de lei 27.07.2011 și suma de 5700 de lei la data de 28.07.2011 prin virament bancar .
Cu privire la pretinsa alterare a consimțământului reclamantei prin violență psihică la încheierea contractului autentic de împrumut instanța de fond a reținut ca fiind incidente în cauză prev. art. 953 Cod civil, potrivit cărora consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol.
De asemenea, conform art. 956 Cod civil, este violență totdeauna când spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil și prezent. Se ține cont în această materie de etate, de sex și de condiția persoanelor.
Instanța de fond reține că, pentru a duce la anularea unui act juridic, violența, fizică sau morală, trebuie să fie manifestată printr-o amenințare determinantă și injustă, la adresa persoanei sau averii. Amenințarea trebuie să insufle o temere reală persoanei supuse acestei forme de constrângere, care să-i altereze consimțământul și drept urmare aceasta sa încheie un act juridic pe care în mod normal nu l-ar fi încheiat.
În cauză, din ansamblul probator administrat, avându-se în vedere situația de fapt reținută anterior, instanța de fond a reținut că reclamanta a încheiat în realitate un contract de împrumut, în formă autentică, prin care în contul unui împrumut anterior de 3600 de lei, nerestituit integral, se obliga să restituie pârâtului suma de 20.000 de lei, adică de peste cinci ori mai mult.
Împrumutul inițial fusese făcut de reclamantă fără știrea soțului său, pentru pregătirea nunții fiului său dintr-o căsătorie anterioară. Acest aspect a fost confirmat și de soțul reclamant.
Potrivit reclamantei, pârâtul a constrâns-o să semneze contractul autentic de împrumut amenințând-o că va spune soțului acesteia despre datorie, că îi va incendia autoturismul, că va trimite recuperatori sau că va face un rău fiicei reclamantei, nepotului sau soțului.
Teama ca împrumutul inițial să nu fie dezvăluit celui de-al doilea soț, deoarece fusese contractat în folosul fiului din prima căsătorie, dorința de a evita o situație conflictuală majoră în familie, au reprezentat un factor determinant pentru ca pârâta să încheie contractul nereal de împrumut cu cel care amenința să dezvălui datoria.
Pârâtul însuși a recunoscut în declarația dată în fața organelor de poliție că a încheiat contractul autentic de împrumut deoarece împrumutul inițial nu fusese restituit, având deci, în mod vădit un scop nelegitim, dar și că, urmare a nerestituirii sumei împrumutate, a recurs la dezvăluirea datoriei către soțul reclamantei.
În mod evident, nicio persoană aflată într-o situație de deplină libertate a consimțământului nu ar fi încheiat un contract autentic dar nereal de împrumut prin care se obliga să restituie o sumă de peste cinci ori mai mare decât cea împrumutată în realitate și nu ar fi restituit dublul sumei împrumutate înainte de a sesiza organele de cercetare penală sau instanța de judecată.
Instanța de fond a apreciat că prin raportare la vârsta reclamantei, la situația familială delicată în care se afla, la faptul că împrumutătorul său îi era vecin, cunoscând aspecte legate familia acesteia, atitudinea pârâtului a reprezentat o amenințare determinantă pentru reclamantă, care a viciat în mod esențial consimțământul acesteia la încheierea contractului de împrumut autentificat sub nr. 2688/16.06.2010 de BN Equitas. În lipsa acestei forme de violență morală, în absența stării de nevoie și de teamă, instanța de fond a reținut că reclamanta nu ar fi încheiat niciodată un astfel de act juridic despre care ambii semnatari au recunoscut că reprezintă în realitate obligarea reclamantei la plata unei sume de cinci ori mai mare decât cea împrumutată.
Pentru toate motivele de fapt și de drept reținute, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus anularea contractului de împrumut autentificat sub nr. 2688/16.06.2010 de BN Equitas pentru vicierea consimțământului reclamantei prin violentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Susține recurentul pârât că, instanța de fond a analizat cauza dedusă judecații din prisma unor acte de urmărire penală, ce au fost efectuate de către organul de urmărire in urma unei plângeri formulate de reclamantă împotriva pârâtului din prezenta cauza, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și abuz de încredere.
In mod netemeinic s-a constat că nu a existat un contract în formă scrisă, ad probationem, deși între părți a fost încheiat contractul de împrumut a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta cauză, iar pe de alta parte instanța de fond a considerat că declarațiile date de pârât în faza de urmărire penală constituie o probă suficientă și concludentă pentru admiterea acțiunii reclamanților.
În acest sens instanța de fond in sentința recurată face referire in mod greșit la disp.art.1204 cod civ., deși acestea nu-si găsesc aplicabilitatea in prezenta cauza.
Recurentul pârât arată că, s-a considerat în mod greșit, că soluționarea unei cauze penale, în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și abuz de încredere, deși acesta ar fi putut fi cercetat pentru o eventual înșelăciune, reprezintă o probă ce vine în înlăturarea probelor administrate în prezenta cauză, mai precis interogatoriul părților.
Astfel instanța civilă, respectiv instanța fondului s-a erijat în organ de urmărire penală, încercând sa facă dreptate, insa fără a analiza din punct de vedere al violenței psihice prezenta cauză.
Condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru ca violența să constituie viciu de consimțământ sunt acelea că violența trebuie să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil și amenințarea să fie injustă (nelegitimă), condiții ce nu au fost dovedite în prezenta cauza.
Totodată nu au fost întrunite condițiile prevăzute de disp. art.956 VCC privind o temere insuflată de așa natura, încât partea amenințată putea să creadă că în lipsa consimțământului său, viața și persoana ei ar fi fost puse în pericol grav.
II. Un al doilea motiv îl reprezintă lipsa probelor ce au fost administrate de reclamanți în dovedirea celor susținute prin cererea de chemare în judecată și precizataă ulterior.
Deși reclamanților le-a fost încuviințată proba cu martori, singura probă concludentă pe care s-ar fi putut baza soluția dată de instanța de fond, aceștia au renunțat la proba cu martori.
Recurentul pârât precizează că, din acest punct de vedere soluția instanței de fond este netemeinică, deoarece nu au existat probe care să conducă la concluzia că actul juridic ce a solicitat a fi anulat este încheiat cu vicierea consimțământului, prin violență psihică.
Ba mai mult, în situația în care intimata reclamantă ar fi considerat că datorita violenței psihice a procedat la încheierea contractului de împrumut, ar fi solicitat restituirea sumei de 3.600 lei, dacă situația de fapt ar fi fost cea reținută de instanța de fond.
Așa cum rezultă din afirmația reclamantei aceasta a restituit pârâtului suma de 7.200 lei, până la momentul formulării prezentei acțiuni, iar cu ocazia solicitării anularii contractului de împrumut aceasta ar fi trebuit să ceară, dacă într-adevăr situația de fapt ar fi stat așa cum a fost reținută de instanța de fond și restituirea sumei solicitată și primită de pârât în mod nejustificat.
Consideră că instanța de fond a analizat cauza într-un mod subiectiv, pronunțând o soluție netemeinică, bazată pe o convingere proprie și fără argumente juridice, că reclamanta s-ar fi aflat sub amenințare psihică la încheierea contractului de împrumut, aspect nedovedit de nicio proba în prezenta cauză.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 C. pr. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Recurentul pârât a împrumutat intimatei reclamante suma de 20.000 de lei fiind încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 2688 din 16.06.2010 de BNP Equitas.
În acest contract de împrumut a fost prevăzută obligația pentru intimata reclamantă de a restitui împrumutul în rate lunare de 600 de lei până la data de 16.06.2014.
La instanța de fond au fost administrate probatorii din care rezultă că recurentul pârât a împrumutat-o pe intimata reclamantă anterior momentului încheierii contractului nr. 2688 cu suma de 3600 lei, fără să fie încheiat un act în formă scrisă.
Critica recurentului pârât în sensul că în mod greșit instanța de fond a analizat cauza prin prisma unor acte de urmărire penală, ce au fost efectuate de organul de urmărire penală în urma unei plângeri formulate de intimata reclamantă împotriva sa și în mod netemeinic s-a constatat că nu a existat un contract în formă scrisă și face referiri la declarațiile pe care acesta le-a dat în faza de urmărire penală, având în vedere că, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, declarațiile date de acesta în fața organului de cercetare penală, reprezintă o mărturisire extrajudiciară dară în fața unui organ de stat, care confirmă în totalitate susținerile intimatei reclamante.
Susținerea recurentului pârât că instanța de fond face referire în mod greșit la disp. art. 1204 Cod civil, este nejustificată având în vedere că, acest text de lege reglementează condițiile pentru valabilitatea consimțământului. Conform art. 1204 Cod civil, consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.
Pentru că intimata reclamantă nu a reușit să restituie în totalitate suma de 3600 lei către recurentul pârât a fost încheiat contractul de împrumut a cărui anulare se solicită.
De altfel, recurentul pârât a recunoscut că acest contract a fost încheiat având în vedere contractul inițial de împrumut iar nu pentru a atesta existența unui nou împrumut.
Totodată, intimata reclamantă a restituit suma de 5700 lei recurentului pârât prin virament bancar la data de 28.07.2011.
Așa fiind, la instanța de fond au fost făcute suficiente dovezi din care a rezultat că recurentul pârât a constrâns-o pe intimata reclamantă să semneze contractul de împrumut autentificat, susținerea acestuia că instanța de fond în mod greșit a considerat că soluționarea cauzei penale reprezintă o probă ce vine în înlăturarea probelor administrate în cauză, interogatoriul părților.
Faptul că în interogatoriul luat la instanța de fond recurentul pârât nu a mai recunoscut că suma împrumutat-o intimatei reclamante este de 3600 lei nu demonstrează că nu a acordat acesteia suma menționată, pentru că această afirmație este în contradicție cu declarația dată la organele de poliție, în care a arătat că în luna iunie 2009 a împrumutat-o pe reclamantă cu suma de 3600 lei fără a încheia un act scris, sumă care nu a fost restituită integral la termenul stabilit, motiv pentru care în luna iunie 2010 a încheiat un contract de împrumut autentificat prin care intimata reclamantă se obliga să plătească acestuia suma de_ lei, câte 600 lei rate lunare .
Susținerea recurentului pârât că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 956 cod civil este nejustificată atât timp cât scopul încheierii contractului nr. 2688 din 16 iunie 2010 s-a datorat nerestituirii sumei inițiale acordate cu titlu de împrumut de 3600 lei de către intimata reclamantă.
Nejustificată este susținerea recurentului pârât în sensul că soluția instanței de fond este netemeinică pentru că nu au existat probe care să conducă la concluzia că actul juridic ce a solicitat a fi anulat este încheiat cu vicierea consimțământului, prin violența psihică, având în vedere că au fost depuse la dosar actele din dosarul de cercetare penală în care se află declarațiile date de recurentul pârât în fața organelor de cercetare penală, în care acesta recunoaște că a împrumutat intimatei reclamante suma de 3600 lei și pentru că nu a fost restituit această sumă, au convenit ca reclamanta să restituie suma de 20.000 lei fiind încheiat contractul de împrumut a căruia anulare se solicită.
Se arată de recurentul pârât că instanța de fond a analizat cauza într-un mod subiectiv, că nu s-a dovedit faptul că intimata reclamantă s-a aflat sub amenințare psihică la momentul încheierii contractului de împrumut, susținere nejustificată, având în vedere că, intimata reclamantă nu ar fi consimțit la încheierea acestui act dacă nu ar fi simțit o amenințare reală din partea acestuia, de natură să o determine să încheie actul respectiv.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul pârât împotriva sentinței civile nr._ din 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
În baza disp. art. 274 C. pr. civ. va obliga recurentul pârât la 700 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul - pârât F. G., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – reclamanți L. M. și L. D., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., ca nefondat.
Obligă recurentul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. N. M. C. A. M. G.
GREFIER
B. M. D.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. /tehnored. CN
2 ex./17.10.2013
D.f._ Judecătoria Ploiești
J.f.P. M. E.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
