Cereri. Decizia nr. 929/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 929/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 12904/281/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 929

Ședința publică din data de 23 Mai 2013

PREȘEDINTE - N. C.

JUDECĂTORI - M. G.

- C.-A. M.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, având ca obiect „alte cereri - recurs încheiere suspendare - acțiune în constatare” formulată de recurenta – reclamantă C. D., domiciliată în com. Balta Doamnei, .. Prahova, împotriva Încheierii din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – pârâte P. E., domiciliată în București, ., nr. 1, ., ., sector 4, C. C. PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 . PRIMAR, cu sediul în . Prahova și C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - PRIN PREFECT, cu sediul în Ploiești,, județ Prahova.

Cerere de recurs timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței . nr._/16.05.2013 și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul având în vedere că procedura de citare este îndeplinită și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta C. D. a chemat în judecată pe pârâtele P. E., C. C. pentru Aplicarea Legii nr.18/1991 . Primar și C. Județeană Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor - prin Prefect, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că terenul înscris la rolul agricol din perioada 1959-1962 al numitului G. V.Ș., nu corespunde cu terenul reconstituit pentru G. V. Ș. prin titlul de proprietate nr._/3.02.1995, singurul act de proprietate al acestuia, precum și că terenul reconstituit prin titlul de proprietate nr._/3.02.1995 în favoarea lui G. V. Ș. nu poate fi justificat, reprezentând îmbogățire fără justă cauză.

În motivarea cererii, reclamanta arată că planul de parcelare al satului Lacul T., în vigoare la Primăria Balta Doamnei și OCPI Prahova, nu reflectă realitatea, nu ține cont de actele legale de proprietate, fiind întocmit la cererea primarului, V. D., conform cu situația parcelării existentă la 01.01.1990.

Mai arata reclamanta că, P. E. nu are dreptul de a vinde terenul reconstituit și poziționat fraudulos prin titlul de proprietate nr._/3.02.1995, până când titlul de proprietate nr._/21.02.1994 emis pentru moștenitorii de drept ai tatălui reclamantei și planul de parcelare aferent acestor acte, nu vor fi întocmite legal în conformitate cu actele legale de proprietate ale fiecăruia, respectând prevederile Legii nr.18/1991.

Totodată, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză in specialitatea cadastru, pentru a putea întocmi corect planul de parcelare aferent celor două titluri de proprietate, in conformitate cu actele legale ale fiecăruia, urmând ca instanța să țină cont și de expertizele topo cadastru O. și de expertiza topo B..

Prin încheierea din data de 21.02.2013 instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei, in temeiul disp.art.1551 C.pr.civilă, având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor dispuse de instanță, în sensul de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nedreaptă și nefondată, arătând că nu a fost niciodată citată în acest dosar, nu i s-a comunicat niciodată numărul acestui dosar, instanța de fond nu i-a comunicat niciodată că ar avea vreo obligație și nici nu s-ar fi pus vreo „viză de primire”.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ ..

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin încheierea de ședință din data de 21 martie 2013, Judecătoria Ploiești a dispus în temeiul disp. art. 155 indice 1 C. pr. civ., suspendarea cauzei având în vedere neîndeplinirea obligațiilor dispuse prin viza de primire.

Susținerea recurentei reclamante că nu a fost citată niciodată în acest dosar nu va fi avută în vedere, întrucât la dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare, fila 7.

Pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este menționată și obligația recurentei reclamante de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Recurenta reclamantă nu poate susține că nu a fost citată, întrucât afirmația este contrazisă de citația aflată la fila 7 dosar, care a fost semnată de aceasta, personal.

Nejustificată este și susținerea în sensul că nu i s-a comunicat niciodată numărul de dosar, având în vedere faptul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este înscris și numărul de dosar.

Totodată i-a fost comunicată și măsura dispusă de instanță privind obligația de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată.

Citația aflată la fila 7 dosar fond cuprinde toate mențiunile prev. la art. 88 alin. 1 C. pr. civ., nefiind incidente disp. art. 88 alin. 2 C. pr. civ.

Tribunalul constată că potrivit disp. art. 155 indice 1 C. pr. civ., instanța când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând prin încheiere care anume obligații nu au fost îndeplinite.

Conform alin. 2, la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost Îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art. 155 alin. 2 se aplică se aplică în mod corespunzător.

Întrucât recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale, instanța de fond în mod corect a aplicat în cauză disp. art. 155 indice 1 C. pr. civ.

Așa fiind, tribunalul va dispune respingerea recursului ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă C. D., domiciliată în com. Balta Doamnei, .. Prahova, împotriva Încheierii din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – pârâte P. E., domiciliată în București, ., nr. 1, ., ., sector 4, C. C. PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 . PRIMAR, cu sediul în . Prahova și C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - PRIN PREFECT, cu sediul în Ploiești,, județ Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

N. C. G. M. C. A. M.

GREFIER,

M. - D. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored. CN.

2 ex./10.06.2013

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. F. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 929/2013. Tribunalul PRAHOVA