Contestaţie la executare. Decizia nr. 295/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 295/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 3029/281/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂNR. 295

Ședința publică din data de 14.02.2013

Președinte - A. M. L.

Judecători - C. R.

- L. C. D.

Grefier - R. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – contestatoare S.C. A. S. SRL cu sediul în Ploiești, .. 52A, județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata S.C. M. C. SRL cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta – contestatoare reprezentată prin av. G. A., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru si timbru judiciar, nu s-a depus întâmpinare.

Recurenta – contestatoare prin apărător depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97lei conform chitanței . nr._/14.02.2013 si timbru judiciar în valoare 0,30 lei.

Tribunalul ia act că recurenta – contestatoare a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97lei conform chitanței . nr._/14.02.2013 si timbru judiciar în valoare 0,30 lei ce au fost anulate.

Recurenta – contestatoare prin apărător învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile recurentei - contestatoare, prin apărător, în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Recurenta – contestatoare, prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat si să se dispună modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii contestației, întrucât deși a constatat a se lua în calcul doar zilele calendaristice, a calculat pe zile lucrătoare conform raportului de expertiză, societatea datorând corect suma de_,09 lei si nu_,49 lei cum din eroare s-a reținut de instanța de fond cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._, la data de 24.01.2012, contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimata ., contestație la executare, împotriva executării silite începute de B. R. Ortansa A. în dosarul de executare nr. 395/2011, împotriva Somației nr. 395/05.01.2012, a Procesului-verbal nr. 395/05.01.2012, a Înștiințării de înființare a popririi din 05.01.2012, precum și a tuturor actelor ulterioare și a executării însăși, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal, anularea tuturor actelor de executare și a executării însăși, a Somației nr. 395/05.01.2012, a Înștiințării de înființare a popririi din 05.01.2012, precum și a Procesului-verbal nr. 395/05.01.2012 și a actelor ulterioare; suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că la data de 13.01.2012, a primit prin intermediul serviciilor poștale Somația și Înștiințarea de poprire a conturilor contestatoarei emise la data de 05.01.2012 în cadrul dosarului de executare silită înregistrat sub nr. 395/2011 în cadrul B. R. Ortansa A. și de asemenea, au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 5136,40 lei, sumă pe care o apreciază mult prea mare în raport de art. 39 din Legea 188/2000 rep.

Contestatoarea a mai arătat că executarea silită a început în temeiul titlului executoriu reprezentat de Biletul la ordin . nr._, bilet la ordin ce a fost declarat pierdut de către contestatoare, în acest moment biletul la ordin menționat fiind încadrat de bancă cu mențiunea „declarat pierdut, furat, distrus”, iar acest incident de plată apare inclusiv la Banca Națională a României – apare inclusiv la Banca Națională a României – Centrala Incidentelor de Plăți cu data de înregistrare 26.09.2011.

A mai învederat contestatoarea că, în ce privește relația sa cu intimata, prestările de servicii efectuate de către această societate au fost în sumă de 16.338 lei, sumă achitată prin BO . nr._, cum reiese din copia extrasului de cont CYPRUS BANK Ploiești și de pe copia biletului la ordin decontat, fapt pe care contestatoarea arată că l-a învederat executorului judecătoresc, care a înțeles însă să continue executarea silită în temeiul unui titlu intrat în incidență de plată.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, contestatoarea învederează că trebuie stabilită cauțiunea în procent de maxim 2% din suma imputată la plată.

În drept, au fost invocate dis part. 399 și urm. c.pr.civ., 403 c.pr.ci., art. 269 alin. 1 c.pr.civ., și art. 374 c.pr.civ, art. 371 ind. 1 c.pr.civ și art. 379 c.pr.civ., art. 39 din Legea nr. 188/2000.

În anexă la acțiune, contestatoarea a depus la dosar înscrisurile de la filele 7-40 dosar.

La data de 12.04.2012, contestatoarea a depus la dosar precizare la acțiune prin care a reiterat motivele contestației la executare.

La data de 25.04.2012, contestatoarea a depus la dosar cerere de suspendare a executării silite, prin care a reiterat motivele contestației la executare și a arătat că se impune admiterea cererii, având în vedere urgența justificată prin înființarea unei popriri, prevenirea unei pagube, care rezultă implicit din îndeplinirea primei condiții și neprejudecarea fondului.

La aceeași dată, respectiv 25.04.2012, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 10.10.2012, contestatoarea a depus precizare la acțiune în sensul că, în principal solicită anularea în tot a actelor de executare și a executării însăși și a titlului executoriu, iar în subsidiar, anularea în parte a actelor de executare și inclusiv a titlului executoriu până la concurența sumei de 11.706,05 lei, datorată conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.

În cauză, au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul și expertiză specialitatea contabilitate întocmită în cauză de către expert S. C. I..

Prinsentința civilă nr._/17.10.2012, Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea precizată formulată de către contestatoarea ., a anulat în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 395/2011 al B. R. Ortansa A., în sensul că debitul principal este în cuantum de 26.013,49 lei, iar nu de 30.000 lei, a menținut în rest ca legale și temeinice actele întocmite în dosarul de executare nr. 395/2011 al B. R. Ortansa A. și a obligat intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 549,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în fapt, în prezenta cauză executarea silită a început în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._, bilet la ordin ce a fost declarat pierdut de către contestatoare.

Din verificarea actelor de la dosar instanța de fond a constatat că biletul la ordin era scadent la data de 10.09.2011, a fost introdus la plată la data de 21.09.2011, și a fost declarat pierdut la data de 26.09.2011, adică la aproximativ 2 săptămâni după data scadenței și 5 zile după introducerea acestuia la plată de către intimată. În aceste condiții, această împrejurare coroborată cu neformularea de obiecțiuni la raportul de expertiză de către contestatoare și cererea precizatoare a acesteia, ce vizează o reducere a debitului urmărit, denotă faptul că prin declararea ca pierdut/furat a biletului la ordin contestatoarea a urmărit doar să întârzie și îngreuneze executarea silită, câtă vreme aceasta recunoaște existența raporturilor juridice cu intimata și remiterea biletului la ordin în cauză către intimată.

Mai reține totodată instanța de fond concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară contabilă efectuat în cauză, raport asupra căruia contestatoarea nu a avut de formulat nicio obiecțiune și ale cărui concluzii, în aceste condiții, instanța le apreciază ca fiind temeinic fundamentate prin raportare la situația de fapt concretă și normativele de specialitate aplicabile.

Conform concluziilor acestui raport de expertiză, debitul principal este în cuantum de 26.013,49 lei. Din verificarea actelor dosarului de executare se constată că executarea a fost pornită pentru suma de 30.000 lei.

Asupra acestui aspect, instanța de fond are în vedere calculul raportat la zile calendaristice, iar nu lucrătoare, având în vedere că din inscrisurile de la dosar și răspunsurile la interogatoriu rezultă că lucrările s-au desfășurat nu numai în timpul săptămânii, ci uneori și în zile de sâmbătă și duminică.

Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs contestatoarea, critând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 312 C.pr.cciv. și art. 3041 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ., admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate și pe cale de consecință admiterea contestației precizate, anularea in parte a acelor de executare in sensul in care debitul principal este de 11.706,09 lei, iar în temeiul art. 274 C. Proc. Civila obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata .

În motivarea recursului, recurenta-contestatoare a învederat faptul că instanța de fond a apreciat în mod corect că trebuie avut în vedere calculul raportat la zile calendaristice, iar nu lucrătoare, însă, raportat la numărul de zile calendaristice, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S. C. I., suma la plata căreia trebuia obligată era de 11.706,09 lei, iar nu 26.013,49 lei.

În plus, recurenta-contestatoare a mai menționat că, atâta vreme cât a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._, garanție la contractul nr.48/20.06.2012, nu poate fi extins cadrul procesual în sensul analizării tuturor raporturilor contractuale pe care le-a avut cu societatea intimată derivate din alte contracte decât cel la care a făcut referire.

Mai mult decât atât, a solicitat recurenta-contestatoare să se ia act de faptul că instanța de fond a analizat în mod succint motivele inițiale ale contestației formulate în condițiile în care biletul la ordin învestit și pus în executare purta mențiunea „bilet la ordin declarat pierdut, furat, distrus”.

Totodată, recurenta a precizat că incidentul de plată apare inclusiv la Banca Națională a României – Centrala Incidentelor de Plăți cu data de înregistrare 26.09.2011, iar cererea de executare formulată de intimată a fost înregistrată pe rolul B.E.J. R. Ortansa A. la data de 07.11.2011, așadar la mai mult de 1 lună de la declararea incidentului de plată, moment după care a înlocuit biletul la ordin menționat cu fila bilet la ordin . nr._ în valoare de 16.338 lei reprezentând prestații efectuate conform contract, cu termen scadent la data de 12.09.2011, bilet la ordin ce a fost decontat în totalitate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17.12.2012.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

O primă critică adusă de către contestatoare sentinței recurate vizează greșita reținere a împrejurării că datorează societății intimate suma de 26.013,49 lei, în condițiile în care din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că debitul datorat în raport de zilele calendaristice este de 11.706,09 lei, sumă aferentă contractului nr.48/20.06.2012 pentru care a garantat cu biletul la ordin . nr._.

Această susținere a recurentei-contestatoare se observă, însă, că este neîntemeiată, neputând fundamenta o altă soluție decât cea la care a ajuns judecătorul fondului, raportul de expertiză întocmit de expert S. C. I. stabilind că debitul datorat de contestatoare intimatei, calculat la numărul de zile calendaristice din luna în care s-au efectuat prestațiile aferente contractelor nr.48/20.06.2011 și nr.28/13.05.2011 totalizând 26.013,49 lei.

Împrejurarea învederată de către contestatoare în sensul că debitul pe care-l datorează societății intimate este mai mic, deoarece biletul la ordin . nr._ a fost emis pentru garantarea doar a contractului nr.48/20.06.2012, iar nu în considerarea raporturilor contractuale pe care le-a avut cu societatea intimată derivate din alte contracte decât cel la care a făcut referire, nu este relevantă pentru a concluziona că recurenta-contestatoare datorează o altă sumă de bani decât cea la care a fost obligată prin hotărârea recurată, faptul înscrierii în biletul la ordin în discuție a sumei de 30.000 lei demonstrând că, în realitate, contestatoarea a dorit ca, prin intermediul acestui bilet la ordin, să-și achite toate obligațiile rezultate din relațiile comerciale litigioase față de intimată, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Nici critica vizând analizarea în mod succint, de către instanța de fond, a motivelor inițiale ale contestației constând în aceea că actele întocmite de executorul judecătoresc și întreaga executare silită sunt nelegale, deoarece au fost întocmite/începute în temeiul unui pretins titlu executoriu inexistent, se observă că nu este fondată, în mod judicios apreciind judecătorul fondului că biletul la ordin . nr._ era scadent la data de 10.09.2011, a fost introdus la plată la data de 21.09.2011 și a fost declarat pierdut la data de 26.09.2011, adică la aproximativ 2 săptămâni după data scadenței și 5 zile după introducerea acestuia la plată de către intimată, împrejurare ce denotă că prin declararea ca pierdut/furat a biletului la ordin contestatoarea a urmărit doar să întârzie și îngreuneze executarea silită, câtă vreme aceasta recunoaște existența raporturilor juridice cu intimata și remiterea biletului la ordin în cauză către aceasta.

Prin urmare, pentru argumentele expuse în precedent, constatând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, tribunalul va respinge recursul declarat împotriva acesteia de către contestatoare ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul de recurenta-contestatoare S.C. A. S. SRL cu sediul în Ploiești, .. 52A, județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata S.C. M. C. SRL cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.

Președinte Judecători

A. M. L. C. R. L. C. D.

Grefier

R. C.

operator de date cu caracter personal 5595

red./tehnored. AML

2 ex/17.05.2013

Jud. fond C. M. I. - Judecătoria Ploiești

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 295/2013. Tribunalul PRAHOVA